Nomenclatura – membrii III (M – P)

Maurer, Ion Gheorghe. 1902 – 2000. Născut la Bucureşti. Avocat, implicat ca apărător al comuniştilor în procesele interbelice. S-a apropiat de Gheorghiu Dej pe când erau amândoi închişi la Târgu Jiu, şi a organizat evadarea acestuia (august 1944). A făcut parte din delagaţia României care a semnat tratatul de Pace de la Paris (1947). Ministrul Industriei (1948), ministru de Externe (1957 – 1958), preşedinte al MAN (1958 – 1961). Prim-ministru în perioada 1961 – 1974, fiind premierul cu mandatul cel mai lung din secolul XX.

Mănescu, Corneliu. 1916 – 2000. Născut la Ploieşti. Membru al PCR din 1936. Membru CC al PCR (1965 – 1980). Ambasador (Ungaria, Franţa), ministru al Afacerilor Externe (1961 – 1972); preşedinte al Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (1967 – 1968). Unul din semnatarii „scrisorii celor şase”, adresată lui Nicolae Ceauşescu, în 1989.

Mănescu, Manea. Născut în 1916 la Brăila. Ecomonist de profesie, a intrat în PCR în anul 1944.  Printre funcţiile cele mai înalte pe care le-a deţinut se numără cele de: ministru de Finanţe (1955 – 1957), preşedinte al Consiliului Economic (1967 – 1969), prim – ministru (1974 – 1979), membru al Comitetului Politic Executiv  al CC al PCR, membru al Prezidiului Permanent al CC al PCR etc.

Moghioroş (Magyarosi), Alexandru. 1911-1969. Născut la Salonta Mare, jud. Bihor. Membru al P.C.R. din anul 1929. După anul 1948 devine membru în Biroul Politic al CC al PCR, secretar al CC al PCR (1948-1954, 1965-1969), preşedinte al Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole (1950-1951), prim-vicepreşedinte şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1954-1965).

Niculescu-Mizil, Paul. S-a născut în 1923 la Bucureşti. Profesia de bază: professor. A devenit membru de partid în 1945 şi membru C.C. al P.C.R. în 1955. Funcţii deţinute: şef al Secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R.; secretar al C.C. al P.C.R.;ministrul Educaţiei şi Învăţământului;vicepreşedinte al Biroului Executiv al consiliului de Miniştri, viceprim-ministru al Guvernului; ministrul finanţelor; reprezentant permanent al R.S.R. la C.A.E.R.; profesor universitar la catedra “Bazele marxism-leninismului” a Universităţii “C.I. Parhon” din Bucureşti.

Pană, Gheorghe. S-a născut la Gherghiţa, jud. Prahova, în anul 1927. Profesia de bază: strungar. A intrat în partid în 1947. A fost şeful Secţiei propagandă şi agitaţie şi membru al Comitetului orăşenesc de partid Bucureşti (1959-1964); adjunct al şefului Secţiei propagandă şi agitaţie al C.C. al P.M.R./P.C.R. (1964-1966); preşedinte al Consiliului Organizării Economico-Sociale( (din 1973); preşedintele Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România (1975-1979); ministrul Muncii (1977-1979); primarul general al capitalei şi prim-secretar al Comitetului de partid al municipiului Bucureşti (martie 1980); ministrul Industriei Alimentare şi Achiziţionării Produselor Agricole (1985-1986).

Parhon, Constantin I. 1874 – 1969. Născut la Câmpulung, jud. Argeş. Medic endocrinolog, gerontolog. Fondator al Şcolii româneşti de endocrinologie. Membru titular al Academiei (1939). După război s-a raliat comuniştilor, fiind preşedinte al ARLUS şi primul preşedinte al prezidiului MAN (1948 – 1952).

Patilineţ, Vasile. 1923-1986. Născut la Lupeni, jud. Hunedoara. Studii: A.S.E., Academia de Ştiinţe Social-Politice „Ştefan Gheorghiu”, Şcoala Superioară de Partid de pe lângă C.C. al P.C.U.S. Membru de partid din 1945. Cele mai importante funcţii deţinute: ministrul Economiei Forestiere şi Materialelor de Construcţie (1972-1977); ministrul Minelor, Petrolului şi Geologiei (1977-1979); ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al R.S.R. în Turcia (1980-1986).

Pauker, Ana. 1893-1960. Pe numele adevărat Hana Rabinsohn, s-a născut în comuna Codăieşti jud. Vaslui. Profesia de bază: învăţătoare. În 1920, sub influenţa soţului ei, Marcel Pauker s-a alăturat mişcării comuniste. A fost secretar al Comisiei Centrale a femeilor din P.C.dR (iunie 1921), membră a Consiliului General al P.C.dR. în calitatea sa de Preşedintă a Comisiei de femei (din 1922).  În 1923 cei doi au fost arestaţi pentru activităţi politice ilegale, iar la scurt timp după eliberare pleacă în exil în Elveţia, apoi în Franţa, aici devenind instructor special organizatoric al Comitetului Executiv al Cominternului. În perioada 1932-1934 a lucrat la cartierul general al Cominternului din Moscova. În 1934 revine în România ca prim-secretar al C.C. al P.C.dR. A fost arestată în 1935 şi condamnată un an mai târziu la 10 ani închisoare pentru „infracţiune contra liniştii publice”. În 1941 a fost eliberată şi lăsat să plece în U.R.S.S. în schimbul lui Ion Codreanu, membru de frunte al Consiliului Naţional Român din Bucovina, arestat de sovietici. Grupul de români exilaţi, în fruntea căruia s-a aflat Ana Pauker a devenit ulterior cunoscut sub numele de „facţiunea moscovită”. În perioada 1948-1952 a ocupat  diferite  funcţii de partid şi de stat, între care: Şef al Direcţiei propagandă şi Agitaţie al C.C. al P.M.R., ministru secretar de stat la Departamentul Afacerilor Străine, ministrul Afacerilor Externe, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. În calitatea sa de ministru al Afacerilor Externe Ana Pauker a semnat actul prin care România a cedat U.R.S.S. Insula Şerpilor. În urma valului de epurări  din 1952 a fost acuzată de „deviere de dreapta” şi de activităţi „antipartinice”  acuzată, anchetată şi în cele din urmă exclusă din Partidul Muncitoresc Român (P.M.R.). A fost reabilitată în 1968. A decedat la Bucureşti în data de 3 iunie 1960.

Pătrăşcanu, Lucreţiu. 1900 – 1954. Născut la Bacău. Avocat, sociolog, economist. Tatăl său era cunoscutul scriitor D.D. Pătrăşcanu. Membru al PCdR din anul 1921; a fost avocatul comuniştilor implicaţi în procesele din perioada interbelică. Ales deputat după ce a candidat din partea Blocului Muncitoresc – Ţărănesc (1931). Membru al Comitetului Central, reprezentant al PCR la Comintern în 1933 şi 1934. A fost închis de două ori în perioada 1940 – 1943. A reprezentat PCR în guvernul Sănătescu după evenimentele de la 23 august 1944 (la care a avut o contribuţie importantă). Conducător al delegaţiei care a semnat Acordul de Armistiţiu, la Moscova, pe 12 septembrie 1944. Membru al Comitetului Central şi al Biroului Politic al PCR. Ministru al Justiţiei în guvernul Petru Groza, calitate în care a semnat decretul de condamnare la moarte a mareşalului Antonescu. Arestat în 1948, în urma ordinului lui Dej, a fost ţinut în închisoare şi torturat (fără a fi judecat) vreme de şase ani. A fost condamnat la moarte în urma unui simulacru de proces şi executat (1954). Reabilitat de Ceauşescu în urma Plenarei din 1968.

Pârvulescu, Constantin. 1895 – 1992. Născut la Olăneşti. Membru al partidului comunist din 1921; în anii 30 s-a refugiat în Uniunea Sovietică. În 1944 – 1945 a asigurat conducerea PCR, împreună cu Bodnăraş şi Rangheţ, după arestarea lui Foriş. După ce a contribuit din plin la înlăturarea grupului Pauker, a fost la rândul lui eliminat de la conducere, în 1961. Reabilitat de Ceauşescu, avea să i-a atitudine împotriva cultului personalităţii acestuia, la Congresul al XII-lea al PCR, din 1979. Tras pe linie moartă, a fost unul din autorii „scrisorii celor şase”, din 1989.

Popescu, Dumitru. N. 1928. Cunoscut şi sub numele de „Popescu – Dumnezeu”. În 1951 a absolvit cursurile Institutului de Ştiinţe Economice şi Planificare din Bucureşti, iar în 1956 un curs de specializare în jurnalism la Şcoala Superioară de Ştiinţe Sociale „A.A.Jdanov”. Profesia de bază ziarist şi economist. A devenit membru de partid în 1955. A fost director general la AGERPRES (1960-1962), membru şi vicepreşedinte al Biroului Executiv al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă (1962-1965), preşedinte al Consiliului Naţional al Radioteleviziunii Române (mar.-sept.1971 şi nov. 1976-aug.1978), preşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste (1971-1976), preşedinte al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă (din 1971). Autor de romane, eseuri, versuri, reportaje de călătorie. A avut un rol major în construirea cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu. Se presupune că supranumele „Dumnezeu” provine de la o afirmaţie a sa făcută în timpul unei şedinţe de partid cu jurnaliştii din presa centrală, spunându-le acestora la un moment dat: „Eu sunt tatăl vostru, eu sunt mama voastră, eu sunt Dumnezeul vostru”.

Autor: MNIR

Nomenclatura – membrii IV (R – V)

Rangheţ, Iosif. 1904-1952. Născut în com. Olari, jud. Arad. Absolvent al Universităţii Leniniste din Moscova. Profesia de bază: rihtuitor. Membru de partid din 1930 şi membru C.C. al P.C.R. între 1943-1945. A fost şeful Direcţiei Cadre a C.C. al P.C.R. (1945-1948) şi preşedinte al Comisiei de Stat a Combustibililor (1949-1950).

Rădăceanu, Lothar. 1899 – 1955. Născut la Rădăuţi. Pe numele său adevărat Wurtzler Lothar; profesor, doctor în filozofie (1925). Din 1919 membru PS şi apoi PSD, al cărei secretar general devine după 23 august 1944. De mai multe ori ministru în perioada 1944 – 1948. Membru de partid din 1948; ministrul Muncii şi Prevederilor Sociale (1948 – 1952). Membru CC al PMR, deputat. Academician (1955).

Răutu, Leonte. 1910-1993. Pe numele adevărat Lev Oighenstein, s-a născut la Fălticeni, jud. Suceava. A absolvit facultatea de matematică. În 1931 întră în rândurile P.C.dR. A fost condamnat între 1930-1931 şi 1934-1940 şi închis la penitenciarele Chişinău, Doftana, respectiv Cernăuţi şi Jilava. Între 1948-1956 a fost şeful Secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R., apoi între 1956-1965, şef al Secţiei Propagandă şi Cultură a C.C. al P.M.R.; secretar general (până în nov. 1964) şi adjunct (din 1964) la Ministerul Comerţului Exterior. În cadrul Secretariatului C.C. al P.C.R. a răspuns de: Secţia Propagandă şi Agitaţie, Secţia de Presă şi edituri, Secţia Relaţiilor externe, Institutul de Istorie a Partidului, Secţia Învăţământ, Consiliul Naţional pentru educaţie Fizică şi Sport, Consiliul naţional al Organizaţiei Pionierilor. A fost vice-preşedinte al Consiliului de Miniştri în perioada 1969-1972 şi vicepreşedinte al Consiliului Superior al Educaţiei din 1980.

Rădulescu, Gheorghe (Gogu). 1914-1991. Născut la Bucureşti. De profesie economist. În 1949 a devenit membru de partid. În octombrie1952 a fost exclus, fiind acuzat de „deviere de dreapta” şi reprimit în februarie 1957. A deţinut, printre altele, următoarele funcţii: ministrul Comerţului Interior (1956-1957); ministrul Comerţului (1959-1962); ministrul Comerţului Exterior (1962-1963); preşedinte al Consiliului de Conducere al Curţii Superioare de Control Financiar (1973-1989); viceprim-ministru al Guvernului (1975-1979); vice-preşedinte al Consiliului de Stat (1979-1989); preşedinte al Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale (din martie 1979); preşedinte al Biroului Comisiei pentru problemele cooperării economice şi relaţiilor internaţionale ale partidului şi statului al C.C. al P.C.R. (din martie 1980).

Roman, Valter. (1913-1983). Născut la Oradea. Profesia de bază: inginer electrotehnic. Membru de partid din anul 1931. Membru al P.C. Cehoslovac, a activat în celula studenţilor români de la Brno, iar din acuza activităţii comuniste a fost expulzat în Austria, unde a avut legături cu celula studenţească din Viena. În perioada 1933-1934 a fost activist ocupat cu agitaţia şi propaganda la Comitetul judeţean P.C.dR. Ilfov. În 1934 este arestat şi judecat în libertate, iar în 1935, cu acordul P.C.dR. pleacă în Franţa unde a făcut parte din conducerea grupului comunist român. În 1936 a fost condamnat în lipsă, de Curtea Marţială Bucureşti, la 8 luni închisoare. Membru al P.C. Francez şi al P.C. Spaniol. Funcţii deţinute: şef al Direcţiei de Propagandă  din Inspectoratul General al Armatei pentru educaţie, Cultură şi propagandă; ministrul Poştelor şi Telecomunicaţiilor (1951-1953); director al Editurii politice; Membru al următoarelor instituţii: Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, Consiliul Suprem al dezvoltării economice şi sociale, Academia de Ştiinţe Social – Politice “Ştefan Gheorghiu” , Consiliul naţional al F.D.U.S.

Roşianu, Mihai. 1900 – 1973. Învăţător la Mateeşti – Vâlcea. Membru al PNŢ, ajungând în 1940 şeful organizaţiei acestui partid, în judeţul Vâlcea. În 1944 a trecut la comunişti, ocupând funcţia de secretar al regionalei Oltenia. A jucat un rol important în evadarea lui Gheorghiu Dej din lagărul de la Târgu Jiu. A devenit ulterior un protejat al acestuia, dar nu a îndeplinit funcţii în prima linie a puterii.

Sălăjan, Leontin. 1913-1966. Pe numele adevărat Leon Szilaghi. S-a născut în comun Sântău, jud. Satu-Mare. Profesia de bază: lăcătuş. A devenit membru de partid în 1939. Este ales membru în C.C.al P.M.R. în 1948. A efectuat stagiul militar la Regimentul 3 Transmisiuni (armă geniu). În timpul guvernului Petru Groza a deţinut funcţiile de ministru al Sănătăţii şi prevederilor Sociale, preşedinte al Comitetului pentru Verificarea Armatei şi ministru al Construcţiilor. A fost avansat la gradul de general-maior, devenind adjunct al ministrului Forţelor Armate şi Şef al Marelui Stat Major. Din 1951, când a obţinut gradul de general locotenent, şi până în 1955 a ocupat funcţia de prim-adjunct al ministrului Forţelor Armate şi Şef al Marelui Stat Major. Din 1955 şi până în 1966, anul morţii sale i-a revenit funcţia de ministru al Forţelor Armate.

Stoica, Gheorghe. 1900 – 1976. Născut la Dorohoi, jud. Botoşani. Membru al PCR din 1921; general maior (1948), membru supleant şi membru al CC al PMR/PCR (1948 – 1974), ambasador în RDG, şef al Direcţiei de cadre, membru al Consiliului de Stat şi preşedinte al Comisiei Centrale de Revizie etc.

Vasilichi, Gheorghe. 1902 – 1974. Născut la Cetate, jud. Dolj. Tinichigiu de meserie, a intrat în PCR în anul 1927. A ocupat diferite funcţii în cadrul structurilor organizatorice ale PCR în perioada interbelică. A luat parte la greva ceferiştilor din 1933, fiind ulterior arestat şi condamnat la 12 ani de închisoare. Evadează în 1935 şi fuge în URSS, de unde se înrolează ca voluntar în brigăzile internaţionale care au luptat în războiul civil spaniol. În timpul celui de-al doilea război mondial a luptat în cadrul Rezistenţei franceze. După 1945 deţine funcţii înalte în stat: ministru al Educaţiei, ministru al Minelor şi Petrolului, preşedinte UCECOM, deputat în MAN.

Vass, Ghizela. 1912-2004. Născută la Iaşi. Studii: 7 clase elementare, Şcoala Superioară de Partid „Ştefan Gheorghiu”. Profesia de bază: croitoreasă. Membră de partid din 1933. A fost şef al Secţiei Relaţii Externe a C.C. al P.M.R. (1957-1965), şef al Secţiei Internaţionale a C.C. al P.C.R. (din 1965), adjunct al şefului Secţiei Relaţii Externe şi Cooperare Economică Internaţională a C.C. al P.C.R.

Vâlcu, Vasile. 1910 – 1999. Născut la Ceamurlia de Jos, jud. Tulcea. De meserie croitor. Membru PCR din 1929. Şef al Departamentului „A” din Direcţia Generală a Securităţii Statului (1952 – 1954); şef al Direcţiei I Informaţii Externe din MAI (1954 – 1955). Deputat MAN (1948 – 1989). Membru supleant al CC al PCR (1958 – 1960); membru CC al PCR (1960 – 1979) şi membru CPEx al CC al PCR (1974 – 1979).

Verdeţ, Ilie. 1925-2001. S-a născut la Comăneşti, jud. Bacău. Profesia de bază: miner. Studii: Şcoala primară; Şcoala de partid de şase luni; Şcoala Superioară de Partid de pe lângă C.C. al P.C.U.S.; Şcoala Superioară de Partid „Ştefan Gheorghiu”; A.S.E. Membru de partid din 1945. A ocupat următoarele funcţii: vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1965-1967); prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1967-1978); prim-vicepreşedinte al Guvernului şi preşedinte al Comitetului de Stat al Planificării (1978-1979); prim-ministru al Guvernului (1979-1982); vicepreşedinte al Consiliului de Stat al R.S.R. (mai-oct.1982); ministrul Minelor (1985-1986).

Vinţe, Ion. 1910-1996. Pe numele adevărat János Vincze. Născut la Lipova, jud. Arad. Membru de partid din 1931, şi membru C.C. al P.M.R. între 1948-1960. În 1942 a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. În 1945 a fost acuzator public pe lângă Tribunalul Poporului, apoi, în 1947 a fost numit ministru plenipotenţiar în Ungaria. A deţinut următoarele funcţii: ministru al Silviculturii (1948-1949) şi al Industriei Alimentare (1949-1950), adjunct al ministrului Afacerilor Interne şi comandant al trupelor de Securitate, cu gradul de general-maior (1952), vicepreşedinte al Comisiei Controlului de Partid (1960-1969).

Voitec, Ştefan. 1900 – 1984. Membru al Partidului Socialist şi apoi al Partidului Social Democrat. Ministru al Educaţiei în guvernul Sănătescu; membru al delegaţiei române care a semnat Tratatul de Pace de la Paris din 1947. Împreună cu Lothar Rădăceanu, a fost unul din artizanii alianţei cu PCR în alegerile din 1946, fapt ce a dus la divizarea PSD. În 1947, după fuziunea (de fapt absorbţia) PSD cu PCR şi formarea PMR, a rămas în conducerea acestuia. Membru al Prezidiului MAN după abolirea monarhiei (1948); vicepremier în guvernele Petru Groza, Chivu Stoica, I.Gh. Maurer. Preşedinte al MAN (1961 – 1974). Membru titular al Academiei RSR (1980).

Autor: MNIR

Nomenclatura

Nomenclatură – sistem introdus în Rusia ţaristă care constă din stabilirea unor liste de persoane demne de încredere din partea autorităţilor, în vederea ocupării unor funcţii oficiale. Sistemul nomenclaturii a fost preluat de regimul sovietic din U.R.S.S. şi de alte state foste socialiste. Datorită acestui procedeu s-a modificat procesul de selectare şi promovare a cadrelor, întrucât candidaţii pentru diferite posturi oficiale în stat erau şi în viaţa economică erau, de fapt, aleşi pe baza dosarelor şi listelor aprobate de către partidul unui, care exercita rolul de conducător al societăţii. Includerea în nomenclatură se făcea adesea după criterii subiective (devotamentul faţă de partid, recomandări ale organelor de securitate) şi a dus la constituirea unei birocraţii de tip deosebit, care cuprindea şi numeroase persoane slab pregătite profesional şi politic. (Sergiu Tamaş, Dicţionar politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1993, p. 188).

Politica externă – repere cronologice I (1948 – 1960)

1948

15-16 ianuarie – În cadrul unei vizite oficiale, Gheorghi Dimitrov semnează la Bucureşti împreună cu Petru Groza, Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală între Bulgaria şi România. S-a semnat şi un protocol de colaborare economică între cele două ţări.

22-24 ianuarie – În urma unei vizite oficiale la Budapesta, Petru Groza şi Lajos Dinnyes, primul ministru al Ungariei, au semnat Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală între România şi Ungaria.

26-28 februarie – Petru Groza vizitează Polonia, unde are convorbiri cu premierul Jósef Cyrankiewicz şi semnează o convenţie de colaborare culturală.

17 martie – România şi Albania restabilesc relaţiile diplomatice la nivel de legaţie.

11 iunie – Guvernul României recunoaşte statul Israel şi a stabilit relaţii diplomatice cu el.

20 – 28 iunie – La Bucureşti are loc reuniunea Cominformului, în cadrul căreia Gheorghe Gheorghiu-Dej a condamnat, evident la comanda Moscovei, politica lui I.B.Tito.

30 iunie – 18 august – La Belgrad s-a desfăşurat Conferinţa Internaţională privind problemele navigaţiei pe Dunăre. S-a constituit o nouă Comisie a Dunării cu sediul la Budapesta, compusă din reprezentanţii Bulgariei, Cehoslovaciei, Iugoslaviei, României, Ucrainei, Ungariei şi U.R.S.S.

19-21 iulie – Premierul Dr. Petru Groza împreună cu cel cehoslovac Antonin Zápotocky, au semnat Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală între România şi Cehoslovacia.

26 octombrie – România şi Republica Democrată Coreeană stabilesc relaţii diplomatice la nivel de ambasadă.

12 decembrie  – Apare rezoluţia Biroului Politic al C.C. al P.C.R. în problema naţională, care denunţă “clica trădătoare din conducerea Partidului Comunist Iugoslav” şi atacă sionismul catalogat drept o “mişcare politică naţionalistă, reacţionară, a burgheziei evreieşti” şi proclamă lupta împotriva şovinismului minorităţilor din ţară.

14 decembrie – România şi India stabilesc relaţii diplomatice la nivel de legaţie.

31 decembrie – La Bucureşti s-au încheiat două convenţii între U.R.S.S. şi R.P.R. privind aprovizionarea şi transportul trupelor sovietice de pe teritoriul României.

1949

5-8 ianuarie – La Moscova  se creează Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R.), din care face parte şi România.

24-26 ianuarie – La Bucureşti, premierul Petru Groza şi Josef Cyrankiewicz semnează tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală între România şi Polonia.

24 octombrie – România şi Republica Democrată Germană stabilesc relaţii diplomatice la nivel de legaţie.

1950

3 februarie – România stabileşte relaţii diplomatice la nivel de ambasadă cu Republica Democrată Vietnam.

5 februarie – Guvernele român şi sovietic încheie o convenţie privind detaşarea specialiştilor sovietici în România.

16 februarie – Guvernul român recunoaşte Republica Statelor Unite ale Indoneziei şi stabileşte relaţii diplomatice cu ea.

1 martie – La Bucureşti soseşte delegaţia culturală a R.P. Bulgaria, desfăşurându-se  un festival româno-bulgar.

6 aprilie – România protestează împotriva refuzului vizei de intrare în S.U.A. pentru delegaţia română din cadrul Comitetului permanent pentru apărarea păcii din R.P.R., care dorea să participe la o întâlnire internaţională.

29 aprilie – România stabileşte relaţii diplomatice cu Republica Populară Mongolă.

23 iunie – Guvernul român protestează împotriva măsurilor luate de către autorităţile americane contra membrilor legaţiei României şa Washington.

6 iulie  – Guvernul român cere plecarea din ţară a secretarului legaţiei Marii Britanii, R.A.I. King, suspectat de spionaj, datorită legăturilor acestuia cu câţiva români urmăriţi pentru spionaj de către autorităţile R.P.R..

7 iulie – România rupe relaţiile diplomatice cu Vaticanul, în urma numeroaselor arestări făcute în jurul Legaţiei Vaticanului, a expulzării nunţiului apostolic, Patrick O’Hara, şi a tuturor funcţionarilor străini.

20-22 septembrie  – La Bucureşti se desfăşoară convorbiri oficiale între primul ministru, dr. Petru Groza şi Walter Ulbricht, vicepreşedinte al guvernului provizoriu al R.D.G., semnându-se mai multe acorduri de colaborare.

1951

14 februarie – Wojcech Wrzosek, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al R.P. Polone, îşi prezintă scrisorile de acreditare.

23 martie – Plecarea delegaţiei muncitorilor din R.P.R. la Conferinţa europeană a muncitorilor împotriva remitalizării Germaniei Occidentale.

5 aprilie – Dobr Terpeşev, ambasadorul R.P. Bulgare la Bucureşti, îşi prezintă scrisorile de acreditare.

24 august – La Moscova se semnează un acord româno-sovietic privind schimburile de mărfuri şi ajutor tehnic între România şi U.R.S.S.

12 decembrie – La Beijing se semnează primul acord de colaborare culturală între guvernele României şi Chinei.

1952

16 ianuarie – Are loc şedinţa comitetului de pregătire din R.P.R. pentru Conferinţa economică internaţională de la Moscova, la care participă: Alexandru Bârlădeanu, ministru al Comerţului Exterior, Constantin Agiu, director al Centrocoop, Barbu Zaharescu, şef al catedrei de economie politică de la Universitatea Manea Mănescu, director al Comisiei de Statistică.

15 februarie – Delegaţia oamenilor de ştiinţă din R.P.R. pleacă la sărbătorirea a 300 de ani de la înfiinţarea Academiei Leopoldine din Halle.

11 iulie – Ana Pauker este înlocuită de Simion Bughici la conducerea Ministerului Afacerilor Externe. 19539 ianuarie – La Beijing, România şi R.P. Chineză semnează un acord de colaborare tehnico-ştiinţifică.

5 februarie – România şi Ungaria ridică relaţiile diplomatice la nivel de ambasadă.4 martie – Declaraţia guvernului R.P.R. în legătură cu înglobarea Turciei în Pactul Atlanticului de Nord; se protestează împotriva transformării Turciei într-o bază de agresiune directă contra R.P.R. şi a ţărilor de pe ţărmul Mării Negre.

1 aprilie – Delegaţia română pleacă de la Consfătuirea economică internaţională de la Moscova, având ca obiect dezvoltarea economică Est-Vest.

15 aprilie – 31 mai – La Orşova şi Tekija au loc convorbiri româno-iugoslave privind navigaţia pe Dunăre şi crearea Administraţiei Speciale Fluviale a Porţilor de Fier.8 mai – Ratificarea acordului cultural între R.P.R. şi R.P. Chineză.21 iunie – Se semnează acordul de cooperare economică între R.P.R. şi  R.P. Ungară.

17 octombrie – România şi R.D. Germană ridică relaţiile diplomatice la nivel de ambasadă.5 decembrie – La Bucureşti este semnat acordul româno-sovietic privind crearea Administraţiei Speciale Fluviale pe cursul inferior al Dunării.

1954

18 ianuarie – La Cairo se semnează primul acord comercial şi de plăţi între România şi Egipt.

23 martie – La New Delhi se semnează primul acord comercial şi de plăţi între România şi India.

19 iunie – România şi Iugoslavia stabilesc relaţii diplomatice la nivel de ambasadă.

20 iunie – La Giurgiu este inaugurat podul peste Dunăre între România şi Bulgaria (Podul Giurgiu – Ruse).

31 iunie – La Jakarta este încheiat primul acord comercial între România şi Indonezia.14 august – România şi Iugoslavia încheie un acord pentru redeschiderea căilor de comunicaţie directă între cele două ţări (întrerupte în anul 1950).

25 septembrie – U.R.S.S. transferă României partea sa (50%) din 12 societăţi mixte sovieto-române (SOVROM).

1 octombrie – O delegaţie guvernamentală română este primită de Mao Zedong, cu prilejul celei de-a V-a aniversări a proclamării R.P. Chineze.

11-29 octombrie – Petru Groza, preşedintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale, are întrevederi la Beijing cu Mao Zedong, Liu Shaoqi şi Zhou Enlai.

1955

14 mai – La Conferinţa statelor socialiste de la Varşovia desfăşurată în perioada 11-14 mai se semnează Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală. România este membru fondator.

12 iulie  – România este primită în Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).

1 august – România şi Austria îşi transformă reprezentanţele politice în misiuni diplomatice cu rang de legaţie.

8-21 august – România participă la prima Conferinţă Internaţională de la Geneva privind folosirea energiei atomice în scopuri paşnice.

22 august – Cuvântarea lui N.S. Hruşciov la Bucureşti, cu prilejul celei de-a 11-a aniversări a “eliberării” României “realizate cu sprijinul U.R.S.S.”.

25 august – România şi Grecia semnează la Atena un acord economic şi o declaraţie privind reluarea relaţiilor diplomatice.

2-5 octombrie – O delegaţie oficială română, în frunte cu Gh. Gheorghiu-Dej vizitează R.P.D. Coreeană.

6-8 octombrie – O delegaţie română condusă de Gh. Gheorghiu-Dej a vizitat R.P. Mongolă.14 decembrie – România este primită în O.N.U..

1956

27-28 iunie – Prima sesiune a Comitetului Politic Consultativ, la Plaga, cu participarea statelor semnatare ale Tratatului de la Varşovia; se aprobă Regulamentul Comandamentului Unic  precum şi Declaraţia statelor participante la Tratatul de la Varşovia.

14-25 februarie – Congresul XX al PCUS la care participă şi o delegaţie a P.M.R., formată din Gh. Gheorghiu-Dej, Miron Constantinescu,  Iosif Chişinevschi, Petre Borilă. N.S. Hruşciov condamnă crimele şi ororile epocii staliniste şi proclamă teza “coexistenţei paşnice” între cele două blocuri adverse. Dej a considerat raportul secret al lui Hruşciov un act cu consecinţe nefaste asupra ideologiei marxist-leniniste.

20–25 martie – România participă la Conferinţa de la Moscova a delegaţiilor guvernamentale din Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, R.P. Chineză, R.D. Germană, Mongolia, Polonia, Ungaria şi U.R.S.S. care hotărăşte înfiinţarea Institutului Unificat al Cercetării Nucleare, cu sediul la Dubna (U.R.S.S.).

13-17 iunie – Vizita oficială în România a delegației nord-coreene condusă de Kim Ir Sen.

23-26 iunie – Vizita oficială în România a unei delegaţii guvernamentale în frunte cu I. B. Tito, preşedinte al R.S.F. Iugoslavia. S-a decis printre altele crearea unei comisii mixte care să studieze posibilităţile construirii în comun a unei hidrocentrale pe Dunăre, în sectorul Porţile de Fier.

27 iulie – România devine membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, ştiinţă şi Cultură (UNESCO).

20-29 octombrie – Vizita oficială a unei delegaţii condusă de Gh. Gheorghiu-Dej; convorbirile cu Tito s-au axat pe evenimentele care se desfăşurau în Polonia şi Ungaria.

26 octombrie – România devine membru fondator al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică.

22-25 noiembrie – Gh. Gheorghiu Dej şi Emil Bodnăraş s-au deplasat la Budapesta la solicitarea lui N. S. Hruşciov în contextul revoluţiei maghiare din 23 octombrie-4 noiembrie 1956.

26 noiembrie – 3 decembrie – Vizita unei delegaţii economice guvernamentale, condusă de primul ministru Chivu Stoica. 19574-8 septembrie – Vizita de prietenie în România a unei delegaţii mongole, condusă de primul ministru Jumjaaghiin Tedenbal.

16-19 noiembrie – Consfătuirea reprezentanţilor partidelor comuniste din 64 de ţări la Moscova, care a consacrat rolul de hegemon al P.C.U.S.

1958

20-27 februarie – Vizita în România a unei delegaţii condusă de Kádár János, primul secretar al Partidului Muncitoresc Socialist Ungar.

7 martie – 14 aprilie – Vizita unei delegaţii conduse de primul ministru Chivu Stoica în India, R. S. Vietnam, Uniunea Birmană, R.P. Chineză, R.D. Coreeană, R.P. Mongolă.

12 mai – La Paris au loc convorbiri între Ion Gheorghe Maurer, preşedintele Marii Adunări Naţionale, şi René Coty, preşedintele Republicii Franceze.

20-24 mai – La Moscova s-a desfăşurat Consfătuirea reprezentanţilor partidelor comuniste şi muncitoreşti din ţările participante la C.A.E.R.. S-au adoptat propunerea realizării unui pact de neagresiune între Tratatul de la Varşovia şi N.AT.O., precum şi retragerea trupelor care staţionau în România.Iunie – Iulie – Trupele sovietice s-au retras de pe teritoriul României.

20-25 octombrie – Vizita unei delegaţii conduse de Gheorghe Gheorghiu Dej în Cehoslovacia.

1959

20 iunie – 14 august – O delegaţie economică guvernamentală condusă de Alexandru Bârlădeanu vizitează Elveţia, Franţa, Marea Britanie, Olanda şi Italia cu scopul dezvoltării relaţiilor României cu ţările capitaliste dezvoltate.

7 septembrie – La Geneva se încheie un acord între S.U.A. , U.R.S.S., Marea Britanie şi U.R.S.S. privind instituirea unui Comitet pentru examinarea problemelor dezarmării în componenţa căreia intra şi România (alături de alte 5 state).

15 septembrie – Reprezentantul României la O.N.U. este ale printre vicepreşedinţii celei de-a XIV-a sesiuni ordinare a Adunării Generale a O.N.U..

1 octombrie – Cu ocazia aniversării a 10 ani de la proclamarea R.P. Chineze, o delegaţie condusă de Emil Bodnăraş participă la festivităţile de la Beijing, având întrevederi cu Liu Shaoqi, Zhu De, Zhou Enlai, Mao Zedong.

1960

15 martie – 30 aprilie – Conferinţa Comitetului celor 10 state pentru dezarmare, la Geneva (Bulgaria, Canada, Cehoslovacia, Franţa, Italia, Marea Britanie, Polonia, România, S.U.A. şi U.R.S.S.).

30 martie – Semnarea la Washington a unui Acord între România şi S.U.A., prin care sunt lichidate divergenţele financiare dintre cele două state.

24 iunie – Reunirea reprezentanţilor partidelor comuniste la Bucureşti, organizată din iniţiativa lui N.S. Hruşciov, cu scopul condamnării Partidului Comunist Chinez.

28 septembrie – Gh. Gheorghiu-Dej, şeful delegaţiei române la cea de-a XV-a sesiune a Adunării Generale a O.N.U. s-a pronunţat pentru recunoaşterea dreptului legitim al Chinei de a fi acceptată membră O.N.U.

Autor: MNIR

Politica externă – repere cronologice II (1961 – 1970)

1961

31 iulie – 12 august – Vizita de prietenie în U.R.S.S. a unei delegaţii condusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej, alături de el participând şi Ion Gh. Maurer, Al. Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Leonte Răutu, etc.

17-31 octombrie – Congresul XXII al C.C. al P.C.U.S., la care participă şi o delegaţie română condusă de Gh. Gheorghiu-Dej. Hruşciov a denunţat public crimele comise de Stalin.9 noiembrie – România a devenit membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, F.A.O., instituţie specializată a O.N.U., cu sediul la Roma.

1962

14 martie – La Geneva se deschide Conferinţa Comitetului celor 18 pentru dezarmare.

6-7 iunie – La Moscova se desfăşoară o consfătuire a reprezentanţilor partidelor comuniste şi muncitoreşti din ţările membre ale C.A.E.R. la care participă şi o delegaţie a Partidului Muncitoresc Român. Este adoptat documentul “Principiile fundamentale ale diviziunii internaţionale socialiste a muncii”.

1-22 octombrie – Vizite oficiale ale unei delegaţii române condusă de Gh. Gheorghiu-Dej şi Ion Gh. Maurer în Indonezia, India şi Birmania. La întoarcere, liderii comunişti au făcut o escală la Moscova, moment în care N.S.Hruşciov l-a anunţat pe Dej de existenţa rachetelor sovietice în Cuba.

Decembrie – Se desfăşoară lucrările Congresului Partidului Comunist Italian la care Partidul Muncitoresc Român este reprezentat de Nicolae Ceauşescu şi Paul Niculescu-Mizil. Principala chestiune discutată a constat în blamarea Partidului Comunist Chinez.

1963

15 februarie – În şedinţa C.A.E.R. desfăşurată la Moscova, Alexandru Bârlădeanu a susţinut continuarea colaborării în cadrul structurilor C.A.E.R., fără însă ca România să-şi modifice planurile ei industriale în vederea integrării economie regionale, prin specializare şi planificare supranaţională, integrare susţinută în primul rând de U.R.S.S.

4-8 mai – Vizită în România a secretarului general al O.N.U., U. Thant.

24 mai – Vizită a unei delegaţii de partid sovietice în România, condusă de Nikolai Viktorovici Podgornîi, secretar al C.C. al P.C.U.S., în sensul detensionării relaţiilor româno-sovietice.

24 iulie – Dr. Bruno Keisky, ministrul de Externe al Austriei vizitează România.

24-26 iulie – La Moscova se desfăşoară Consfătuirea primilor secretari ai C.C. ale partidelor comuniste şi muncitoreşti şi a şefilor de guverne ale ţărilor membre ale C.A.E.R. Gh. Gheorghiu-Dej s-a pronunţat împotriva transformării României într-o ţară preponderent agrară, precum şi împotriva încălcării principiului independenţei şi suveranităţii.

17 septembrie – La New York se deschide a XVIII-a Sesiune a Adunării Generale a O.N.U. Reprezentantul României la O.N.U. a fost ales preşedinte al Comitetului politic special.

22-30 noiembrie – Vizita unei delegaţii condusă de liderul Partidului Muncitoresc Român în Iugoslavia. Dej a ţinut o cuvântare în faţa Adunării R.S.F. Iugoslavia.

1964

Februarie – P.M.R. adresează un apel C.C. al P.C.U.S. şi C.C. al P.C Chinez , prin care celor două partide li se propune să stopeze polemica publică.

2 – 10 martie – O delegaţie a C.C. al P.M.R. , condusă de Ion Gh. Maurer vizitează R.P. Chineză, cu scopul de a media conflictul ideologic şi politic chino-sovietic.

12-14 martie – Vizită în R.P.D. Coreeană a delegaţiei P.M.R. condusă de I.Gh. Maurer. La întoarcere Maurer s- oprit în Crimeea unde discută cu Hruşciov. Rezultatul discuţiilor nu a fost favorabil, disensiunile chino-sovitice agravându-se.

23 martie-16 iunie – La Geneva România participă la Conferinţa internaţională organizată de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (U.N.C.T.A.D.) alături de alte 76 de state. S-a constituit organizaţia internaţională guvernamentală “Grupul celor 77”.Aprilie – Este publicat “Planul Valev”, în care se propunea crearea unui complex economic interstatal, care urma să cuprindă 42% din teritoriul României. Se încerca subordonarea economică a României. Ca răspuns, Plenara C.C al P.M.R. din 15-22 aprilie a adoptat “Declaraţia cu privire la poziţia Partidului Muncitoresc Român în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale”.

6-14 iulie – Ion Gh. Maurer vizitează Uniunea Sovietică.

27 iulie-3 august – Vizită a lui Ion Gh. Maurer în Franţa, unde au loc convorbiri între I.Gh. Maurer şi preşedintele Franţei, Charles de Gaulle.

29 septembrie – 8 octombrie – Vizita în China a unei delegaţii condusă de Ion Gh. Maurer, cu prilejul celei de-a XV-a aniversări a R.P. Chineze. La întoarcere liderii comunişti au făcut o escală în U.R.S.S.

7 noiembrie – La Moscova se desfăşoară festivităţile prilejuite de aniversarea zilei de 7 noiembrie. Cu această ocazie o delegaţie condusă de I.Gh. Maurer efectuează o vizită şi poartă discuţii cu noul lider al P.C.U.S., L.I. Brejnev.

1965

3-11 septembrie – N. Ceauşescu, noul lider al P.C.R., conduce o delegaţie de partid şi guvernamentală, într-o vizită oficială în U.R.S.S. S-au purtat discuţii cu L.I. Brejnev, A.N. Kosîghin, N.V. Podgornîi, M.A. Suslov, I.V. Andropov, în cadrul cărora soviecticii îşi doreau să atragă partea română alături de P.C.U.S. în conflictul chino-sovietic. Comuniştii români au optat pentru neutralitate.

7-10 octombrie – Vizită oficială în România a preşedintelui Republicii India, dr. Sarvepalli Radhakrishnan. În aceeaşi perioadă I. Gh. Maurer a vizitat Iranul.

16-22 noiembrie – Vizită oficială în Republica Austria a premierului I. Gh. Maurer.

1966

10-13 ianuarie – Vizită de prietenie în Ungaria a preşedintelui Consiliului de Miniştri, I. Gh. Maurer.

18-23 aprilie – Vizita delegaţiei iugoslave condusă de Iosif Broz Tito, prşedintele R.S.F. Iugoslavia, efectuată în scopul armonizării relaţiilor româno-iugoslave.

10-13 mai – L. I. Brejnev, secretarul general al C.C. al P.C.U.S., efectuează o vizită neoficială în România. Vizita a fost provocată de declaraţiile lui N. Ceauşescu din 7 mai, declaraţii care conturau orientarea României spre promovarea unui “communism naţional” şi implicit nesupunerea faţă de centrul moscovit.

16-24 iunie – O delegaţie chineză condusă de Zhou Enlai, vicepreşedinte al C.C. al P.C. Chinez efectuează o vizită în România.

25-31 iulie – Vizita oficială a unei delegaţii guvernamentale condusă de premierul I.Gh. Maurer.

15-20 august – Vizită în Danemarca a premierului I.Gh. Maurer.

31 august-3 septembrie – Vizită în Grecia a premierului I.Gh. Maurer.

1967

1 ianuarie – România devine membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (O.N.U.D.I.).

30 februarie – 3 februarie – Vizita oficială în R.F.G. a lui Corneliu Mănescu, ministrul Afacerilor Externe al României. Între România şi R.F. Germania s-au stabilit relaţii diplomtice, la nivel de ambasadă.

17-18 martie – Vizită de prietenie în U.R.S.S. a unei delegaţii conduse de N. Ceauşescu, în cadrul căreia s-a discutat cu L.I. Brejnev despre relaţiile bilaterale.

19 mai – Vizita primului oficial australian în România, viceprim-minstrul şi ministrul de stat al Comerţului şi Industriei din Australia, John McEwan.

28 mai-2 iunie – Vizita în România a secretarului general al Partidului Comunist din Spania, Santiago Carillo.

9 iunie – La Moscova se întâlnesc liderii partidelor comuniste şi muncitoreşti din Bulgaria, Cehoslovacia, R.D. Germană, Iugoslavia, Polonia, România, U.R.S.S. pentru a discuta situaţia din Orientul Apropiat. Contrar atitudinii celorlalte state socialiste din Europa, România a fost singura ţară care a menţinut relaţiile diplomatice cu Israelul.

26 iunie – Convorbiri la New York între I.Gh. Maurer şi Lyndon B. Johnson, preşedintele S.U.A. privind dezvoltarea relaţiilor româno-americane.10-14 iulie – Vizită oficială în România a cancelarului federal al Austriei, dr. Josef Klaus.

17-21 iulie – În timpul vizitei din Olanda I. Gh. Maurer poartă convorbiri cu premierul Olandei, Piet de Jong.

3-7 august – Willy Brandt, vicecancelarul R.F.G şi ministrul Afacerilor Externe, vizitează România.

25-31 august – Vizita oficială în România a primului ministru şi minstrel Afacerilor Externe al Danemarcei, Jens Otto Krag.

13-17 septembrie – Vizita în România a primului ministru al Turciei, Suleyman Demirel.19 septembrie – Corneliu Mănescu, ministrul de Externe al României, este ales preşedinte al celei de-a XXII-a sesiune a Adunării Generale a O.N.U.

16-19 octombrie – Indira Gandhi, prim ministrul Indiei vizitează România.

20-26 octombrie – Muhammad Ayub Khan, preşedintele Pakistanului vizitează România.

14-15 decembrie – N. Ceauşescu conduce o delegaţie într-o vizită în U.R.S.S.

1968

3-4 ianuarie – Preşedintele Consiliului de Stat, N. Ceauşescu şi primul ministru I.Gh. Maurer în timpul unei vizite efectuate în Iugoslavia poartă convorbiri cu I.B. Tito.

22-23 ianuarie – Vizita oficială în Italia a preşedintelui Consiliului de Miniştri, I.Gh. Maurere care discută cu omologul său italian Aldo Moro.

23 ianuarie-2 februarie – Vizită oficială a unei delegaţii române în Marea Britanie, care discută cu primul ministru Harold Wilson.

24 ianuarie – I.Gh. Maurer este primit la Vatican de papa Paul al VI-lea.

26 februarie – 5 martie – La Budapesta se desfăşoară Lucrările Consultative ale partidelor comuniste şi muncitoreşti, la care au participat 81 de partide comuniste şi muncitoreşti. Delegaţia P.C.R, condusă de Paul Niculescu Mizil, a părăsit întrunirea din cauza criticii făcute comuniştilor români de Partidul Comunist Sirian.

31 martie – 5 aprilie – I.Gh. Maurer vizitează Finlanda, purtând convorbiri cu primul ministru finlandez, Mauno Henrik Koivisto.

8-11 aprilie – Vizită a premierului I.Gh. Maurer în Suedia; convorbiri cu primul minstru suedez, Tage Fritj of Erlander.

14-18 mai – Vizită în România a preşedintelui Republicii Franceze, Charles de Gaulle. Convorbirile s-au axat pe necesitatea lărgirii cooperării româno-frnaceze în domeniul economic, tehnic şi cultural.

23-31 mai – Vizita în România a unei delegaţii a Partidului Laburist din Marea Britanie, condusă de preşedinta partidului, Jennie Lee.

23-24 iunie – George Macovescu, prim adjunct al ministrului de Externe, efectuează o vizită în Israel, prima vizită oficială în acest stat a unui demnitar român.

15-17 august – O delegaţie de partid şi de stat condusă de N. Ceauşescu vizitează Cehoslovacia. Se poartă convorbiri ci Alexandru Dubcek, secretarul general al partidului Comunist din Cehoslovacia şi Ludvik Svoboda, preşedintele R.S. Cehoslovacă. Pe 16 august la Praga este semnat Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală româno-cehoslovac pe o perioadă de 20 de ani.

21 august – În urma şedinţei comune a C.C. al P.C.R., a guvernului şi a Consiliului de Stat, Nicolae Ceauşescu se pronunţă împotriva invadării Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varşovia. Anul 1968 a marcat în plan extern deschiderea României spre Occident, iar în plan intern evoluţia regimului ceauşist spre o dictatură personală şi spre exacerbarea cultului personalităţii.

24 august – Întâlnire la Vrsac, Iugoslavia între N. Ceauşescu şi I.B.Tito.

7 septembrie-9 octombrie – Vizită în Mexic, Venezuela, Columbia, Chile, Peru şi Uruguay a delegaţiei române condusă de Gheorghe (Gogu) Rădulescu, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri.

11 octombrie – 12 noiembrie – Vizita ministrului de Externe Corneiu Mănescu în Mexic, Columbia, Venezuela, Chile, Brazilia, Argentina, Uruguay, Peru şi Ecuador.

1969

1-2 februarie – Vizită de prietenie în Iugoslavia a lui I.B. Tito.

5-22 martie – Pentru prim dată o delegaţie guvernamentală română, condusă de vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, Gogu Rădulescu, vizitează Australia, Noua Zeelandă, Singapore şi Malaysia.

17 martie – O delegaţie română condusă de N. Ceauşescu participă la Budapesta la Consfătuirea Comitetului Politic al statelor participante la Tratatul de la Varşovia.

24-29 martie – N. Ceauşescu şi E. Ceauşescu poartă convorbiri cu preşedintele Turciei Cevdet Sunay, cu ocazia unei vizite efectuate de oficilii români în Turcia.

11-15 aprilie – Vizită oficială în România a primului ministru suedez, Tage Erlander.18-22 aprilie – Vizită oficială în România a preşedintelui Confederaţiei Elveţiene, dr. Willy Spühler.

2-3 august – Vizită oficială în România a preşedintelui S.U.A., Richard Nixon. A fost prima vizită a unui preşedinte American în România şi prima vizită într-o ţară socialistă.

August – Ca urmare a ridicării de către România a legaţiei Israelului la rang de ambasadă, guvernul irakian îşi retrage însărcinatul cu afaceri interne de la Bucureşti. Din aceeaşi cauză guvernele sudanez şi sirian rup relaţiile diplomatice cu România, iar Egiptul îşi retrage ambasadorul de la Bucureşti.

11-17 septembrie – Vizita oficială în România a preşedintelui federal al Austriei, Franz Jonas.

22-26 septembrie – Vizita oficială în România a preşedintelui Finlandei, Urko Kekkonen.

13-18 octombrie – Vizita oficială în India a lui N. Ceauşescu şi I.Gh. Maurer; convorbiri cu preşedintele Indiei, VarahagiriVenkata Giri şi cu primul ministru Indira Gandhi.

27-30 octombrie – Vizita în România a premierului Olandei, Piet de Jong.

24-29 noiembrie – I.Gh. Maurer în timpul unei vizite în Marea Britanie este primit de către regina Elisabeta a II-a şi poartă convorbiri cu primul ministru Harold Wilson.

1970

12-16 ianuarie – Vizită în Iugoslavia a preşedintelui Consiliului de Miniştri, I.Gh. Maurer.

13-17 aprilie – Vizită oficială în România a preşedintelui Turciei, Cevdet Sunay.2

2 aprilie – N. Ceauşescu participă la Moscova la o adunre festivă organizată cu prilejul aniversării a 100 de ani de la naşterea lui V.I. Lenin.

12-14 mai – Lucrările celei de-a 24-a sesiuni a Comitetului de Ajutor Economic Reciproc, desfăşurate la Varşovia, la care participă o delegaţie română condusă de I. Gh. Maurer.

18-19 mai – La Moscova au loc convorbiri între N. Ceauşescu şi L.I. Brejnev.

29 mai – Întâlnire între I.Gh. Maurer şi A.N. Kosîghin.

15-19 iunie – Nicolae Ceauşescu şi E. Ceauşescu aflaţi într-o vizită în Franţa poartă discuţii cu preşedintele Franţei, George Pompidou, pe proble privind cooperarea economică şi lărgirea schimburilor în domeniile comercial, ştiinţific şi cultural.

22-26 iunie – Aflat în vizită oficială în R.F.G., primul ministru I.Gh. Maurer a purtat convorbiri cu cancelarul federal Willy Brandt.

26 iunie-1 iulie – Vizită oficială în România a lui Mohamed Reza Pahlavi Aryamehr, şahinşahul Iranului, împreună cu soţia sa Farah.

28 iunie – La Beijing se semnează Protocolul cu privire la ajutorul material nerambursabil oferit României de către R.P. Chineză.

6-8 iulie – Vizita premierului sovietic Aleksei N. Kosîghin la Bucureşti. Se semnează Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală româno-sovietic, în care se pune accentul pe principiul respectării suveranităţii naţionale.

11-16 iulie – Vizită în România a preşedintelui Republicii Africii Centrale, jean Bedel Bokassa.

21-25 septembrie – Vizita cuplului Ceauşescu în Austria, în timpul căreia au loc convorbiri cu preşedintele austriac Franz Jonas.

12-27 octombrie – Vizita cuplului Ceauşescu în Islanda, Canada şi S.U.A. .N. Ceauşescu primeşte de la secretarul O.N.U., U Thant, medalia Jubiliară a Naţiunilor Unite. Pe 26 octombrie are loc o întrevedere la Casa Albă între cuplul Ceauşescu şi Richard Nixon, liderul comunist român transmiţând mesajul Chinei şi a Vietnamului de a se pune capăt războiului din Vietnam.

10-13 noiembrie – Vizită oficială în România a delegaţiei de partid şi de stat poloneze conduse de Wladislaw Gomulka, prim secretar al C.C. al Partidului Muncitoresc Unit Polonez. Semnarea Tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală între România şi Polonia.

14-20 noiembrie – Gogu Rădulescu, în calitate de vicepremier conduce o delegaţie aflată în vizită în R.P.D. Vietnam, prilej cu care se semnează mai multe acorduri.

18-21 noiembrie – Vizită oficială în Bulgaria efectuată de N. Ceauşescu.

20-26 noiembrie – Vizita în R.P. Chineză a unei delegaţii condusă de Gogu Rădulescu, China oferin României un credit pe termen lung, fără dobândă.

2 decembrie – O delegaţie de partid şi de stat condusă de N. Ceauşescu participă la Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varşovia, desfăşurată la Berlin.

Autor: MNIR

Politica externă – repere cronologice III (1971 – 1980)

1971

11 februarie – Semnarea la Moscova, Londra şi Washington de către împuterniciţii guvernului român a Tratatului de prietenie cu privire la interzicerea amplasării armelor nucleare şi a altor arme de distrugere în masă pe fundul mărilor şi ocenelor şi în subsolul lor.

18-19 februarie – Are loc la Bucureşti Consfătuirea miniştrilor Afacerilor Externe din statele Tratatului de la Varşovia.

17-20 mai – Vizită în România a preşedintelui R.F.G., Gustav Heinemann.

29 iunie-3 iulie – Vizită în Finlanda a cuplului Ceauşescu, care poartă discuţii cu preşedintele Finlandei, Urho Kekkonen.

27-29 iulie – La Bucureşti are loc cea de-a XXV-a Sesiune C.A.E.R. la nivelul şefilor de guverne.

20-22 septembrie – Vizita în România a secretarului de stat pentru educaţie şi ştiinţă din Marea Britanie, Margaret Thatcher.

14-16 octombrie – N. Ceauşescu împreună cu soţia participă la festivităţile fastuoase prilejuite de sărbătorirea a 2500 de ani de la crearea statului iranian.

1972

24-26 februarie – Kádár János, aflat la Bucureşti semnează Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală între România şi Ungaria.

11 martie – 6 aprilie – Cuplul Ceauşescu efectuează vizite oficiale de prietenie în opt state africane: Algeria, Africa Centrală, R.P. Congo, Zair, Zambia, Tanzani, Sudan, Egipt.

10 aprilie – Corneliu Mănescu semnează la Moscova Convenţia cu privire la interzicerea perfecţionării producţiei şi stocării armelor bacteriologice (biologice) şi toxice şi la distrugerea acestora.

30 aprilie – 4 mai – Vizita în România a unei delegaţii a Partidului Socialist Francez, condusă de François Mitterrand, prim-secretar al partidului.

4-7 mai – Vizita oficială în România a premierului Israelului, Golda Meir.

11-12 mai – Vizita unei delegaţii de partid şi guvernamentale din R.D.G., condusă de Erich Honecker şi Willi Stoph. Semnarea Tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală între România şi R.D.G.

26-30 mai – Vizita unei delegaţii condusă de Fidel Castro.

11-12 iunie – Vizita în România a liderului Partidului Laburist din Marea Britanie, Harold Wilson.

6-7 iulie – Vizita oficială în România a secretarului Departamentului de Stat al S.U.A., Wiliam Rogers.

28 august – Vizita în România a unei delegaţii a Partidului Comunist din Spania, reprezentat de Dolores Ibarruri şi Santiago Carillo.

24-26 octombrie – Vizita cuplului Ceauşescu în Belgia, în timpul căreia se poartă convorbiri cu regele Baudouin I şi cu premierul Gaston Eyskens. S-a semnat declaraţia solemnă comună, primul document politico-diplomatic de acest fel încheiat între ţări europene aparţinând unor alianţe militare diferite.

27-28 octombrie – Vizita în Marele Ducat de Luxemburg a lui N. Ceauşescu, unde poartă convorbiri cu Marele Duce Jean de Luxemburg şi cu Pierre Werner, preşedintele guvernului.

7 decembrie – România aderă la Acordul privind Fondul Monetar Internaţional (F.M.I.) şi la Acordul privind Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

1973

8-12 ianuarie – Vizita oficială în Pakistan a lui N. Ceauşescu, împreună cu soţia; au loc convorbiri cu preşedintele Zulfikar Ali Bhuto.

8 februarie – Vizită neoficială a generalului Juan Dominigo Perón, fost preşedinte al Argentinei, împreună cu soţia sa, Isabel Perón.

10-13 aprilie – Vizită a cuplului Ceauşescu în Olanda, unde au loc convorbiri cu regina Iuliana şi primul ministru Barend Willem Biesheuvel.

21-26 mai – Cuplul Ceauşescu vizitează Italia, Republica San Marino, Vaticanul, fiind primiţi de Papa Ioan Paul al VI-lea. S-a discutat şi cu preşedintele Republicii Giovanni Leone şi premierul Giulio Andreotti.

24 mai – Elena Ceauşescu devine membru activ al Academiei de Ştiinţe din New York.

2-5 iunie – Vizita în România a şahinşahului Iranului, Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr, fiind semnat şi un acord de cooperare economică, ştiinţifică şi tehnică.

26-30 iunie – Cuplul Ceauşescu vizitează R.F. Germania, pertând discuţii cu preşedintele Gustav Heinemannşi cancelarul federal Willy Brandt.

28 iulie – 1 august – Primul ministru R.D. Vietnam, Pham Van Dong, vizitează România, convenindu-se asupra ajutoarelor pe care România trebuia să le acorde pentru reconstrucţia Vietnamului.August – septembrie – Cuplul Ceauşescu vizitează state din America Latină şi Africa: Cuba, Costa Rica, Venezuela, Columbia, Ecuador, Perú, Sénégal, Maroc.

5-7 august – Kurt Waldheim, secretarul general al O.N.U. vizitează oficial România.

3-6 octombrie – Vizita în România a preşedintelui Republicii India, Varahagiri Venkata Giri.

4-7 decembrie – Vizită oficială în S.U.A. a cuplului Ceauşescu; în urma discuţiilor cu Richard Nixon, sunt semnate Declaraţia comună, precum şi Declaraţia comună cu privire la cooperarea economică, industrială şi tehnică între cele două ţări. Pe 7 decembrie a fost semnat Acordul-cadru de cooperare economică între diferite întreprinderi române de comerţ exterior şi coporaţiile “General Electric”, „I.T.T.”, „Singer”.

1974

29-30 ianuarie – Vizită oficială în România a regelui Hussein Ibn Talal al Regatului Haşemit al Iordaniei.

12-21 februarie – N. Ceauşescu efectuează vizite oficiale în Libia, Liban – unde i se decernează titlul de Doctor Honoris Causa al univerităţii libaneze, Siria şi Irak.Martie – Cuplul Ceauşescu efectuează vizite oficiale în Liberia, Argentina, Brazilia şi Guineea; pe 6-7 martie cuplului Ceauşescu i se înmânează titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Buenos Aires şi al Universităţii din Sud Bahia-Blanca.

22-25 aprilie – Jósé Figueres Ferrer, preşedintele Republicii Costa Rica vizitează România.

12-19 mai – Prima ediţie a TIBCO’74, la Bucureşti, la care iau parte 10 ţări cu pavilioane naţionale şi 24 de firme străine.

27-30 iunie – Vizita în România a preşedintelui R.A. Egipt, Mohammed Anwar as-Sadat.

19-30 august – Sub egida O.N.U. are loc la Bucureşti Conferinţa mondială a populaţiei, cu participarea a peste 5000 de delegaţi din peste 133 de ţări.

28 august – La Bucureşti se semnează Acordul între România şi O.N.U pentru înfiinţarea Centrului demografic O.N.U.-România (CEDOR). Centrul şi-a încetat activitatea în anul 1984.

2-7 septembrie – Vizita oficială de prietenie în România a delegaţiei de partid şi de stat conduse de Hafez al-Assad, secretar general al Partidului Baas Arab Socialist, preşedintele R.A. Siriene.3-4 noiembrie – Vizita în România a secretarului de stat al S.U.A., Henry A. Kissinger.

1975

23-25 februarie – Vizită oficială în România a primului ministru al Noii Zeelande, Wallace Edward Rowling.

7-11 martie – Vizita oficială în România a preşedintelui Ecuadorului, generalul de brigadă Guillermo A. Rodriguez Lara, prilej cu care se semnează un acord de cooperare economică şi tehnică între cele două state.

2 aprilie – Semnarea, la Bucureşti, a Acordului privind relaţiile comerciale între România şi S.U.A., prin care România primeşte clauza naţiunii celei mai favorizate.

4-9 aprilie – Cuplul Ceauşescu efectuează o vizită oficială în Japonia, acolo unde poartă discuţii cu împăratul Hirohito şi cu primul ministru Takeo Miki.

9-13 aprilie – Vizită în Filipine, acolo unde cuplul Ceauşescu îl întâlneşte pe preşedintele Ferdinand Marcos. Aici, N. Ceauşescu primeşte titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Filipine.

13-19 aprilie – Cuplul Ceauşescu continuă să efectueze viziteze alte state, respectiv: Pakistan, Iordania, Turcia.

13-16 mai – Vizită oficială în România a Majestăţii Sale Regina Iuliana şi a Alteţei Sale Regale, prinţul Bernhard al Ţărilor de Jos.

22-26 mai – Vizita oficială în România a delegaţiei de partid şi guvernamentale a R.P.D. Coreene, condusă de Kim Ir Sen.

26-27 mai – Vizita oficială în România a preşedintelui Consiliului de Miniştri al Republicii Elene, Konstantinos Karamanlis.

4-7 iunie – Cuplul Ceauşescu vizitează Brazilia, purtând discuţii cu preşedintele Ernesto Geisel. Se semnează mai multe contracte şi acorduri economice.

7-11 iunie – Vizita oficială a cuplului Ceauşescu în Mexic; convorbiri cu preşedintele Luis Echeverria Alvarez.

11-12 iunie – În timpul unor escale, N. Ceauşescu poartă discuţii cu Gerald Rudolph Ford, preşedintele S.U.A. şi Harold Wilson premierul britanic.

13-15 iunie – Vizita oficială în România a preşedintelui Portugaliei, generalul Franco da Costa Gomes. Se semnează tratatul de prietenie şi colaborare româno-portughez.

16-20 iunie – Vizita oficială în România a lui Todor Jivkov, liderul comunist bulgar.10-14 iulie – Vizita oficială a cancelarului federal al Austriei, Dr. Bruno Kreisky.

27-28 iulie – Jacques Chirac, primul ministru francez vizitează România.

2-3 august – Vizita oficială în România a preşedintelui S.U.A., Gerald Rudolph Ford.

27-29 august – Vizita oficială în România a primului ministru al Turciei, Suleyman Demirel.

31 august-3 septembrie – Vizita în România a liderului Partidului Conservator din Marea Britanie, Margaret Thatcher.

15-18 septembrie – Vizita oficială de prietenie în România a primului ministru Margaret Thatcher. A fost semnat un acord pe termen lung de colaborare economică şi cooperare industrială şi tehnologică.22-25 octombrie – Vizita în România a premierului din Pakistan, Zulfikar Ali Bhutto.

23 octombrie – N. Ceauşescu primeşte titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Nisa.

28-31 octombrie – N. Ceauşescu vizitează Portugalia, purtând convorbiri cu preşedintele Francisco da Costa Gomes.

13-18 noiembrie – Le Duan, prim secetar al Partidului Celor Ce Muncesc din Vietnam vizitează România, prilej cu care datoriile Vietnamului către România sunt şterse.

27 noiembrie – 1 decembrie – Cuplul Ceauşescu vizitează Iranul, aici fiindu-le desemnat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Teheran.4-5 decembrie – Vizită oficială în România a vicecancelarului federal şi minstrul de Externe al R.F. Germania, Hans Dietrich Genscher.

1976

26-29 ianuarie – Vizita în România a unei delegaţii a Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol, condusă de Felipe Gonzáles.

3-8 februarie – Vizită în România a unei delegaţii a Partidului Mişcării Socialiste Panelene, condusă de Andreas Papandreu.

26-29 martie – Vizita oficială în Grecia a cuplului Ceauşescu, unde sunt purtate convorbiri cu preşedintele Republicii, Konstantinos Tsatsos şi cu primul ministru Konstantinos Karamanlis.

29-31 martie – Vizita oficială în Kuwait a lui N. Ceauşescu şi E. Ceauşescu; convorbiri cu Sabbah as-Salim as-Sabbah, emirul acestui stat.

7-8 iunie – Vizita în România a preşedintelui Uniunii Creştin Democrate – R.F.G., Helmut Kohl.Vizita oficială în Turcia a cuplului Ceauşescu; convorbiri cu preşedintele Fahri S. Korütürk şi cu premierul Suleyman Demirel.

26-28 iunie – Vizita oficială în România a preşedintelui Republicii Arabe Siriene, Hafez al-Asaad.

29-30 iunie – Conferinţa partidelor comuniste şi muncitoreşti din Europa, desfăşurată la Berlin. Insistând asupra independenţei şi neamestecului în treburile interne, Ceauşescu îşi consolida în fapt poziţia de deţinător absolut al puterii politice.

2-12 august – Cuplul Ceauşescu vizitează R.S.S. Moldovenească, R.S.S. Gruzină, R.S.S. Armeană. Pe 3 august, în Crimeea are loc o întrevedere cu L.I. Brejnev , fapt ce marchează îmbunătăţirea relaţiilor dintre cei doi.

11-14 octombrie – Vizita oficială în România a regelui Baudouin I al Belgiei, împreună cu regina Fabiola.

25-28 octombrie – Vizita în România a Marelui Duce Jean al Luxemburgului, împreună cu Marea Ducesă Joséphine Charlotte.

22-24 noiembrie – Vizită de prietenie a lui L.I. Brejnev, secretar al C.C. al P.C.U.S., în România; de ambele părţi se dau asigurări pentru întreţinerea unor relaţii apropiate.

14-17 decembrie – Vizita oficială în Franţa a primului ministru român, Manea Mănescu. Acord în domeniul auto.

1977

În plan intern debutează mişcarea de rezistenţă faţă de regimul comunist, iniţiată de Paul Goma, mişcare cu un larg ecou şi în plan extern. Adepţii grupării aderă la “Charta celor 77”, manifestul politic al disidenţilor cehoslovaci. Mişcarea va fi reprimată de regimul dictatorial

15-16 februarie – Vizita oficială în România a preşedintelui Republicii Arabe Siriene, Hafez al-Assad.

22 februarie – 4 martie – Cuplul Ceauşescu efectuează vizite oficiale în Mauritania, Sénégal, Ghana, Coasta de Fildeş, Nigeria.

25-27 mai – Vizita oficială în România a premierului italian, Giulio Andreotti.

15-16 iunie – Întâlnire între N. Ceauşescu şi K. János la Debreţin şi Oradea, unde este discutată problema naţionalităţilor.

26-30 august – Vizita oficială în România a primului ministru al Israelului, Menahem Begin.

29-31 octombrie – Vizita de prietenie în România a preşedintelui Egiptului, Mohammed Anwar as-Sadat.Noiembrie – În România este organizată prima expoziţie industrială americană, “Amero 77”, la care participă 77 de state.

1978

6-7 iunie – Vizita oficială în România a cancelarului federal R.F. Germania, Helmut Schmidt.

11-12 februarie – Vizita de prietenie în România a preşedintelui Egiptului, Mohammed Anwar as-Sadat.

12-17 aprilie – Cuplul Ceauşescu vizitează S.U.A., purtând convorbiri cu preşedintele american Jimmy Carter. Cu ocazia vizitei au fost realizate mai multe înţelegeri cu unele firme americane vizând colaborarea cu firme româneşti.

15-30 mai – N. Ceauşescu şi soţia sa efectuează vizite oficiale în China, Republica Populară Democrată Coreeană, Republica Socialistă Vietnam, Republica Democratică Populară Laos, Kampuchia Democrată, şi o scurtă vizită la Delhi.

13-16 iunie – Vizită de stat a cuplului Ceauşescu în Marea Britanie, unde este primit de regina Elisabeta a II-a şi ducele de Edinburgh.

7 august – Întâlnire între Ceauşescu şi Brejnev în Crimeea.16-21 august – Vizita la Bucureşti a preşedintelui R.P. Chineze, Hua Guofeng.

8-11 noiembrie – Vizita preşedintelui federal al Austriei, dr. Rudolf Kirchschläger în România.

1979

8-10 martie – Vizita oficială în România a preşedintelui Republicii Franceze, Valery Giscard d’Estaing, împreună cu soţia sa Anne Aymone Giscard d’Estaing; se semnează Protocoalele privind cooperarea în domeniile tehnicii audiovizuale, aeronautice, electronice  şi informaticii, industriei de autovehicule şi cel economic.

18-20 martie – Vizita oficială de prietenie în România a premierului Republicii Elene, Konstantinos Karamanlis.

21-23 martie – Vizita oficială în România a preşedintelui Republicii Portugheze, generalul Antonio Ramalho Eanes, împreună cu soţia sa, Maria Manuela Ramalho Eanes; se semnează Acordul privind transporturile rutiere internaţionale de pasageri şi de mărfuri, precum şi a unui Acord de credit.

23-26 iunie – Vizita în România a preşedintelui Republicii Cipru, Spyros Kyprianos.

9-11 iulie – Kurt Waldheim, secretarul general al O.N.U., efectuează o vizită în România.

1 august – În Crimeea are loc o întâlnire între Ceauşescu şi L.I. Brejnev.

13-17 august – Vizita în Siria a cuplului Ceauşescu, în timpul căreia s-a inaugurat rafinăria de la Baniyas.

16-17 august – La Bucureşti are loc Reuniunea ministerială a ţărilor membre ale “Grupului celor 77”.

6-10 octombrie – Vizita în România a lui Robert David Muldoon, primul ministru al al Noii Zeelande.

7-10 octombrie – Vizita în România a prinţului moştenitor al Japoniei, Alteţa Sa Imperială Akihito şi a soţiei sale prinţesa Michiko.

11-12 octombrie – Vizita în România a lui Hans Dietrich Genscher, vicecancelar şi ministru federal al R.F.G.

8-9 noiembrie – Vizita de prietenie a lui François Mitterand, prim secretar al Partidului Socialist-Francez.

1980

28-29 ianuarie – Vizita în România a primului ministru al guvernului landului Bavaria, Franz Josef Strauss, preşedintele partidului Uniunea Creştin Socială.

31 ianuarie – 2 februarie – Vizita de prietenia în România a lui A.A. Gromîko, membru al Biroului Politic al C.C. al P.C.U.S., ministrul Afacerilor Externe al U.R.S.S.

20-23 februarie – Vizita oficială în România a regelui Hussein Ibn Talal al Regatului Haşemit al Iordaniei.

12-14 martie – Vizita oficială în România a lordului Peter Alexander Rupert Carrington, ministrul Afacerilor Externe al Marii Britanii.

17-20 martie – Vizita oficială în România a generalului de Corp de Armată Mobutu Sésé Séko Kuku Ngbendu Wa Za Banga, preşedintele Republicii Zair, prilej cu care se semnează Tratatul de prietenie şi colaborare între România şi Zair.

9-12 mai – Vizita în România a preşedintelui R.P.D. Coreene, Kim Ir Sen.

14-15 mai – N. Ceauşescu conduce delegaţia României la lucrările Consfătuirii Comitetului Politic consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varşovia, desfăşurată la Varşovia.

8-9 iunie – Vizita oficială în România a ministrului Afacerilor Externe al Franţei, Jean- François Poncet.

23-26 iulie – Vizita oficială în Franţa a cuplului Ceauşescu, care poartă convorbiri cu preşedintele Republicii Franceze, Valéry Giscard D’Estaing.4 august – Întrevedere Ceauşescu – Brejnev în Crimeea.

3-6 septembrie – Vizita în România apreşedintelui Republicii Elene, Konstantinos Karamanlis.

6-10 noiembrie – Vizita oficială în Suedia a cuplului Ceauşescu, care este primit de Majestatea Sa regele Carol al XVI-lea Gustav şi regina Silvia, având convorbiri oficiale cu primul ministru al Suediei, Thorbjörn Fälldin.

10-13 noiembrie – Vizita de stat în Norvegia a cuplului Ceauşescu, unde se întâlneşte cu Maiestatea Sa regele Olav al V-lea şi are convorbiri cu primul ministru al Norvegiei, Odvar Nordli.

5 decembrie – N. Ceauşescu participă la Moscova la întâlnirea conducătorilor de partid şi de stat ai ţărilor participante la Tratatul de la Varşovia.

Autor: MNIR

Politica externă – repere cronologice IV (1981 – 1984)

1981

13-16 aprilie – Vizita oficială în Marea Britanie a primului ministru român, Ilie Verdeţ; convorbiri cu primul ministru britanic Margaret Thatcher.

5-7 mai – Vizita de prietenie în România a lui Andreas Papandreu, preşedinte al Partidului Mişcarea Socialistă Panelenă (PASOK).

6-8 mai – Vizita oficială în Argentina a ministrului de Externe, Ştefan Andrei; semnarea unui acord în domeniul minier.

14-15 – Vizita oficială a ministrului de externe, Ştefan Andrei la Washington; convorbiri cu secretarul de stat Alexander Haig.

9-12 iunie – Vizita în Austria a cuplului Ceauşescu; discuţuu cu preşedintele federal dr. Rudolf Kirchschlãger şi cu cancelarul federal BrunoKreisky.

12-14 septembrie – Vizita oficială de prietenie în România a emirului statului Kuwait, Alteţa Sa şeicul Jabir al-Ahmad al-Jabir as-Sabbah.

24-27 septembrie – Mu’ammar al Gaddafi, conducătorul Marii Revoluţii de la 1 septembrie a Jamahieriei Arabe Libiene Populare Socialiste, vizitează România.

18-20 octombrie – Indira Gandhi, primul ministru al Indiei efectuează o vizită oficială în România.26-30 cotombrie-Vizita oficială în România a preşedintelui R.F. Germania, Karl Carstens.


2-3 decembrie – Vizita oficială de prietenie a ministrului Afacrilor Externe al U.R.S.S., Andrei Gromîko.

18-19 decembrie – N. Ceauşescu participă la Moscova la festivităţile prilejuite de cea de-a 75-a aniversare a lui Leonid Ilici Brejnev, căruia îi înmânează, din partea conducerii P.C.R. şi a R.S.R., Ordinul “Victoria Socialismului”.

1982

20-22 ianuarie – Vizita oficială în România a preşedintelui Republicii Islamice Pakistan, generalul Muhammad Zia ul-Haq.

12-13 februarie – Vizita în România a secretarului de stat al S.U.A., Alexander Haig.

23-25 februarie – Andrei Ştefan, ministrul Afacerilor Externe român vizitează Elveţi, prilej cu care ia cuvântul în cadrul Comitetului de dezarmare de la Geneva.5-8 aprilie – Vizita în România a preşedintelui turc, generalul Kenan Evren.

9 aprilie – Reprezentantul permanent al României la O.N.U., Teodor Marinescu, din însărcinarea guvernului român, semnează la New York, Convenţia privind interzicerea sau limitarea folosirii unor categorii de arme convnţionale ce provoacă suferinţe excesive sau au efecte nediscriminatorii, adoptată la Geneva (10 octombrie 1980).

13-21 aprilie – Cuplul Ceauşescu vizitează R.P. Chineză, şi R.P.D. Coreeană; au loc convorbiri oficiale cu Hu Yaobang, pre;edintele C.C. al P.C. Chinez, Zhao Ziyang, premierul Consiului de Stat al R.P. Chineze şi cu Deng Xiaoping şi Li Xiannian, vicepreşedinţi ai C.A. al P.C. Chinez şi respectiv cu Kim Ir Sen, secretarul general al C.C. al Partidului Muncii din Coreea, preşedintele R.P.D. Coreene.

4-7 mai – Vizita în Grecia a cuplului Ceauşescu; convorbiri cu preşedintele Konstantinos Karamanlis şi cu primul ministru Andreas Papandreu.

10-14 mai – Vizita în România a guvernatorului Canadei, Edward Richard Schreyer.

4 iunie – Vizită de prietenie în România a unei delegţii de partid şi de stat a R.P. Polone, condusă de Wojciech Jaruzelski, prim secretar al C.C. al P.M.U.P., preşedintele Consiliuliu de Miniştri şi al Consiliului pentru Salvarea Naţională a R.P. Polone.

28-30 iunie – Vizita în România a fostului preşedinte american, Richard Nixon.

29 iunie – Scrisoare a 51 de senatori americani prin care aceştia îl anunţau pe N. Ceauşescu că este posibil ca România să nu mai primească clauza naţiunii celei mai favorizate din cauza nerespectării angajamentelor asumate pe plan internaţional, printre care şi simplificarea formalităţilor româneşti de emigrare.

19-21 iulie – Vizita în România a secretarului general O.N.U., Javier Pérez de Cuéllar.

21-28 noiembrie – Cuplul Ceauşescu vizitează Republica Islamică Pakistan, Republica Indonezia, Republica Singapore, Federaţia Malaysia şi Kuwait.

15-16 decembrie – Vizita de prietenie a preşedintelui R.A. Egipt, Mohammed Hosni Mubarak.

21-22 decembrie – O delegaţie română condusă de N. Ceauşescu vizitează Moscova, cu ocazia aniverării a 60 de ani de la crearea U.R.S.S. Cu acest prilej prşedintele R.S.R. se întâlneşte cu succesorul lui L.I. Brejnev (încetase din viaţă pe 10 noiembrie), noul secretar al C.C. al P.C.U.S., Iuri Andropov.

1983

4-5 ianuarie – La Praga se desfăşoară Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varşovia. Se adoptă Declaraţia în care se propune încheierea între statele membre ale Tratatului de la Varşovia şi ale Tratatului Atlnticului de Nord a unui Tratat cu privire la nefolosirea reciprocă a forţei militare şi menţinerea de relaţii paşnice, dschis tuturor celorlalte state.

21-24 ianuarie – Vizita oficială de prietenie în România a colonelului Mu’ammar al Gaddafi, conducător al Marii Revoluţii de la 1 septembrie a Jamahieriei Arabe Libiene Populare Socialiste.

17-18 februarie – Vizita în România a suveranului Regatului Haşemit al Iordaniei, Hussein Ibn Talal.

13 aprilie – Convorbiri la Tegernsee, lângă München între Ştefan Andrei şi vicecancelarul şi ministrul de externe al R.F.G., Hans-Dietrich Genscher.

20-22 aprilie – Vizita oficială în România a lui Claude Cheysson, ministrul Relaţiilor Externe al Franţei.

5-10 mai – Vizita oficială a secretarului general a C.C. al P.C. Chinez, Hu Yaobang.

16-18 mai – Vizita oficială a ministrului Afacerilor Externe român, Andrei Ştefan, în S.U.A.; este primit la Casa Albă de George Bush, vicepreşedintele american şi poartă convorbiri cu secretarul de stat George Shultz.

20-23 mai – Cuplul Ceauşescu vizitează Turcia, purtând convorbiri cu preşedintele turc Kenan Evren. Elena Ceauşescu poartă titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice pentru Orientul Mijlociu din Ankara.

31 mai – 1 iunie – Vizita vicecancelarului şi ministrului de externe al R.F.G., Hans-Dietrich Genscher, în România. Se reînnoieşte Acordul de colaborare economică, industrială şi tehnică din 29 iunie 1973.

14-17 iunie – Vizita oficială în România a unei delegaţii de partid şi de stat a R.P. Mongole condusă de Jumjaaghin Ţedenbal; se semnează Tratatul de colaborare româno-mongol.

12-23 iulie – Viziteale cuplului Ceauşescu în Ethiopia Socialistă, Republica Zimbabwe, Republica Populară Mozambic, Republica Zambia, Republica Democrată Somalia.

3-5 august – Vizită oficială în România a lui Shintaro Abe, ministrul Afacerilor Externe al Japoniei.

8-11 august – Vizita în România a vicecancelarului şi ministrului de externe al R.F.G., Hans-Dietrich Genscher.

15-18 august – Vizita oficială în România a lui Yitzhak Shamir, ministrul Afacerilor Externe al Israelului.

1-4 septembrie – Vizita ministrului Afacerilor Externe al Indiei, P.V. Narasimha Rao; convorbiri cu Ştefan Andrei şi alte oficialităţi.

18-19 septembrie – Vizita lui George Bush în România, vicepreşedintele S.U.A. care poartă convorbiri cu N. Ceauşescu.

18-25 octombrie – Cuplul Ceauşescu efectuează vizite de prietenie în republica Malta, Republica Arabă Egipt, Republica Democratică Sudan, Republica Cipru.

1984

30 ianuarie – 1 februarie – Vizita în România a delegaţiei de partid şi guvernamentale a Uniunii Sovietice, condusă de Andreevici Gromîko, ministru al Afacerilor Externe.

1-2 februarie – Vizita în România a premierului canadian, Pierre Elliott Trudeau.

27-28 februarie – La Washington se organizează o masă rotundă cu privire la drepturile omului, într-un moment în care în România comunistă acestea erau constant încălcate.

7-11 mai – Cuplul Ceauşescu efectuează vizite în Republica Islamică Pakistan şi R.A. Siriană.

31 mai – Ronal Reagan, preşedintele S.U.A. semnează prelungirea clauzei naţiunii celei mai favorizate pentru România pentru încă un an.

4 iunie – Vizita de lucru în U.R.S.S. a lui N. Ceauşescu în timpul căreia poartă convorbiri cu K.U. Cernenko, secretar general al C.C. al P.C.U.S. Lui Ceauşescu i se înmânează ordinul “Revoluţia din Octombrie”

6-8 iunie – Vizita cuplului Ceauşescu în Polonia. Cu această ocazie, Wojciech Jaruzelski, prim secretar al Partidului Muncitoresc Unit Polonez a primit ordinul “Steaua Republicii Socialiste România”, cu eşarfă, cu ocazia aniversării a 60 de ani.

18-21 iunie – Vizita de prietenie în România a lui Kim Ir Sen, preşedintele R.P.D. Coreea.

27-29 august – Vizita delegaţiei condusă de Li Xiannian, preşedintele R. P. Chineze, căruia i se înmânează ordinul “Steaua Republicii Socialiste România”, cu eşarfă, cu ocazia aniversării a 75 de ani.

15-17 octombrie – Vizita de Stat în R.F. Germania a cuplului Ceauşescu; convorbiri cu preşedintele Richard von Weizsacker şi cu cancelarul federal, Helmut Kohl.

26-28 decembrie – Vizita oficială în România a preşedintelui Republicii Elene, Konstantinos Karamanlis.

Autor: MNIR

Politica externă – repere cronologice V (1985 – 1989)

1985

13-14 februarie – Vicecancelarul şi ministrul de externe al R.F.G., Hans-Dietrich Genscher vizitează România

20-22 februarie – Shimon Peres, primul ministru al Israelului vizitează România.4-6 martie – Cuplul Ceauşescu vizitează Libia.

14-16 aprilie – Vizita cuplului Ceauşescu în Canada.26 aprilie – La Varşovia are loc întâlnirea conducătorilor de partid şi de stat ai ţărilor participante la Tratatul de la Varşovia, prilej cu care se semnează Protocolul cu privire la prelungirea duratei de valabilitate a Tratatului pe următorii 20 de ani, şi ulterior, pe încă 10 ani.

17-20 mai – Vizita oficială în România e preşedintelui R.P. Congo, colonel Denis Sassou Nguesso; se semnează Tratatul de prietenie şi colaborre româno-congolez.

20-22 mai – Vizita în România a regelui Spaniei, Juan Carlos I, împreună cu regina Sofia.

5-7 iunie – Vizita de stat în România a preşedintelui Republicii Finlanda, Mauno Koivisto.

11-13 iunie – Kenan Evren, preşedintele Turciei, vizitează România.

16-19 septembrie – Vizita oficială de prietenie în România preşedintelui Republicii Indonezia, general Suharto, împreună cu soţia, Tien Suharto.

7-15 octombrie – Vizita oficială a cuplului Ceauşescu în R. P. Chineză şi R.P.D. Coreeană.17-18 octombrie – Vizita de prietenie în România a preşedintelui R.S. Cehoslovace, Lubomir Strougal.

11-12 decembrie – Vizita în România a preşedintelui R.S. Cehoslovace, Gustáv Husák.15 decembrie – Vizita în România a secretarului de stat al S.U.A, George Shultz.

1986

16 mai – N. Ceauşescu vizitează U.R.S.S. unde poartă convorbiri cu Mihail Gorbaciov, secretar general l C.C. al P.C.U.S.; este semnat Programul de lungă durtă privind dezvoltarea colaborării economico-ştiinţifice între România şi U.R.S.S.

10-11 iunie – La Budapesta se desfăşoară Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varşovia; este adoptat Apelul statelor participante la Tratatul de la Varşovia către statele membre N.A.T.O., către toate statele europene, cu privire la un program de reducere a forţelor armate şi armamentelor convenţionale în Europa.

2-6 iulie – Vizita oficială de prietenie în România a premierului Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze, Zhao Ziyang.

15-16 octombrie – Vizita oficială în România a lui E. A. Şevarnadze, membru al Biroului Politic al C.C al P.C.U.S.m ministrul de Externe al U.R.S.S.

3-5 noiembrie – Sesiunea C.A.E.R. la nivelul şefilor de guvern, desfăşurată la Bucureşti adoptă Programul privind construirea de centrale nucleare pentru termoficare până în anul 2000.

10-11 noiembrie – La Moscova se întâlnesc liderii partidelor comuniste şi muncitoreşti din unele ţări ale lagărului socialist.

13-14 decembrie – Mohammed Hosni Mubarak, preşedintele R.A. Egipt vizitează România.

1987

15-18 ianuarie – Prinţul Norodom Sihanuk, preşedintele Kampuchiei Democrate, împreună cu prinţesa Monique Sihanuk vizitează România.

9-18 martie – N. Ceauşescu împreună cu soţia sa vizitează, Republica India, Republica Populară Bangladesh, Republica Socialistă a Uniunii Birmane, Regatul Nepal.

28 martie – 3 aprilie – Cuplul Ceauşescu vizitează Republica Populară Angola, Republica Zair, Republica Populară Congo.

25-27 mai – Vizita oficială de prietenie în România a lui Mihail Sergheevici Gorbaciov, secretar general al C.C. al P.C.U.S.; autorităţile comuniste au luat măsuri pentru ca nici un fel de informaţie despre politica de “glasnost” şi „perestroika” să nu fie popularizată.

17-20 august – Vizita oficială în România a primului ministru israelian, Yitzhak Shamir.

19-21 octombrie – Vizita cuplului Ceauşescu în Turcia.

23-27 octombrie – Vizita de prietenie în România a lui San Yu, preşedintele Republicii Socialiste a Uniunii Birmane.

1-7 noiembrie – N. Ceauşescu vizitează U.R.S.S-ul cu prilejul aniversării a 70 de ani de la Revoluţia din Octombrie.

23-25 noiembrie – Vizita cuplului Ceauşescu în R.A. Egipt.

30 noiembrie – 2 decembrie – Secretarul general al Partidului Baas Arab Socialist, preşedintele R.A. Siriene, Hafez al-Assad.

1988

26 februarie – Declaraţia guvernului S.U.A., prin care este anunţată hotărârea de a retrage României, începând cu dat de 3 iulie 1988, clauza naţiunii celi mai favorizate. Decizia a fost luată dată fiind degradarea vieţii locuitorilor R.S.R., nerespectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

28 februarie – Declaraţia guvernului român prin care anunţă că se renunţă la clauza mai sus invocată.

7-15 martie – Cuplul Ceauşescu vizitează Republica Ghana, Republica Liberia, Republica Guineea, Republica Islamică, Mauritania.

8-21 aprilie – Cuplul Ceauşescu vizitează Republica Indonezia, Australia, Republica Socialistă Vietnam, Republica Populară Mongolă.

10-14 mai – Andrei Andreevici Gromîko, preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S., vizitează România.

28 august – Întâlnirea dintre N. Ceaueşescu şi Grósz Károly, premierul ungar, la Arad.

Septembrie – Cuplul Ceauşescu vizitează Republica Kenya, Republica Unită Tanzania, R.A. Egipt.Octombrie – Cuplul Ceauşescu continuă vizitele în U.R.S.S., R. P. Chineză, R.P.D. Coreeană.

1989 4 aprilie – R.F. Germania, în semn de protest pentru violarea drepturilor omului în R.S.R., îşi recheamă ambasadorul de la Bucureşti.

6-8 octombrie – N. Ceauşescu participă la aniversarea a 40 de ani de la formarea R.D.G, la Berlin.

2-3 decembrie – Preşedinţii S.U.A şi U.R.S.S. se întâlnesc la Malta.4 decembrie – La Moscova are loc întâlnirea conducătorilor statelor participante la Tratatul de la Varşovia. Cu acest prilej N. Ceauşescu discută cu Gorbaciov, în contextul în care R.S.R era complet izolată în plan internaţional. În Polonia se produsese schimbarea încă din vara anului 1989, iar în R.D.G., Cehoslovacia, Ungaria şi Bulgaria echipele de conducere fuseseră schimbate.

18-20 decembrie – În contextul izbucnirii Revoluţiei la Timişoara, N. Ceauşescu vizitează republica Islamică Iran, unde este semnat un program pe termen lung privind cooperarea economică, comercială şi tehnică.

Autor: MNIR

Congresele Partidului Stat

Sprijinul extern al Uniunii Sovietice şi prezenţa Armatei Roşii pe teritoriul României nu au fost suficiente comuniştilor români pentru a se impune. A fost necesar un efort propriu pentru crearea prin diverse mijloace (verificări, epurări, represiune, propagandă) a unui organism politic puternic, Partidul Muncitoresc Român.

Acest “Partid Unic Muncitoresc” a fost format prin acţiunea de contopire a Partidului Comunist cu Partidul Social-Democrat, fapt consfinţit de Congresul desfăşurat în zilele de 21-23 februarie 1948 în sala Atheneului Român. După instaurarea regimului monolitic, comuniştii s-au văzut obligaţi să-şi definească în mod concret obiectivele, să-şi autoeduce “elita”, pentru ca astfel să-şi impună modelul propriu de organizare a societăţii. Partidul Muncitoresc Român, conform unor afirmaţii ale secretarului general, Gheorghe Gheorghiu-Dej : ”trebuie să prevadă totul, trebuie să stăpânească totul, trebuie să îndrumeze, să iniţieze; iniţiativele chiar nu trebuie încurajate, ci judecate, îndrumate”.Structurile organizatorice ale Partidului, reprezentând în fapt organele decizionale ale vieţii de stat, au funcţionat în conformitate cu caracterul regimului.

Partidul avea în componenţa sa un Secretariat General, un Comitet Central, un Birou Politic, toate teoretic fiind controlate de organul superior al Partidului, “Congresul”, care trebuia în principiu să fie convocat o dată la patru ani sau la cinci ani. Menţinându-ne în acelaşi plan al nivelului teoretic, activitatea din interiorul partidului trebuia desfăşurată conform unor practici instituţionale democrate: dreptul “imprescriptibil” la dezbatere, fundament al “democraţiei interne” a partidului, obligaţia organelor inferioare ale partidului de a aplica deciziile organelor superioare –această disciplină constituie baza “centralismului democratic”, regula de aur a tuturor partidelor comuniste.

Nu de puţine ori însă funcţionarea democratică din partidele comuniste s-a dovedit a fi o iluzie.În aceste structuri reprezentative ale Partidului au fost incluşi, în principiu, mari demnitari ai regimului. La 23 februarie 1948 a fost ales Comitetul Central al P.M.R, format din: Apostol Gheorghe, Emil Bodnăraş, Chivu Stoica, Iosif Chişinevschi, Miron Constantinescu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Teohari Georgescu, Vasile Luca, Constantin Pârvulescu, Ana Pauker, etc. Membrii supleanţi erau: Avram Bunaciu, Nicolae Ceauşescu, Gheorghe Stoica, etc. La 24 februarie 1948, în şedinţa plenară a Comitetului Central a fost desemnată componenţa Biroului Politic: Gheorghe Apostol, E. Bodnăraş, Vasile Luca, Iosif Chişinevschi, Alexandru Moghioroş, Ana Pauker, Gheorghe Vasilichi, ªtefan Voitec. Ca membri supleanţi ai Biroului Politic au fost aleşi: Chivu Stoica, Mihai Moraru, Iosif Rangheţ, Zaharia Tănase, Vasile Vaida. În aceeaşi zi a fost anunţată şi componenţa Secretariatului C.C al P.M.R, alcătuit din : Gheorghe Gheorghiu-Dej- secretar general, Ana Pauker, Teohari Georgescu, Lothar Rădăceanu.Biroul Politic era cel care-şi asuma funcţia de executiv, adică lua decizii plecând de la informaţiile provenite de la diversele direcţii ale Comitetului Central şi coordonate de Secretariatul general. Biroul Politic, reunind de la cinci până la douăzeci de membri (titulari şi supleanţi), în funcţie de ţară, constituie în principiu instanţa supremă a Partidului. Aici se discută şi se decide soarta ţării, măsurile legislative care afectează negativ sau pozitiv destinele unui stat fiind adoptate la acest nivel structural.

Intervalul de aproape trei ani care s-a scurs între moartea lui Stalin şi Congresul al II-lea al P.M.R a fost folosit de elita guvernantă pentru a-şi consolida poziţia. 1953-1955 a fost perioada unei intense instituţionalizări a P.M.R, a unei selecţionări atente a cadrelor, a anihilării oricărei tentative nestaliniste în interiorul partidului, a oricărui pericol pentru forul de conducere. Congresul al II-lea la P.M.R s-a desfăşurat atunci când Dej a fost sigur de poziţia sa (prin eliminarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu la 14 aprilie 1954, Dej excludea posibilitatea unei opoziţii veritabile, a unei “liberalizări”).În ajunul Congresului s-a produs un lucru semnificativ. Gheorghe Gheorghiu-Dej a renunţat la funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri, preluând postul de prim-secretar al P.M.R. Premier a devenit Chivu Stoica, unul dintre cei mai apropiaţi susţinători ai lui Dej.Gheorghe Gheorghiu-Dej explica necesitatea acestor măsuri organizatorice: “Aceste măsuri au fost necesare, aşa a apreciat plenara, în urma constatărilor făcute în ceea ce priveşte activitatea Partidului, pentru a se aduce îmbunătaţiri în activitatea Partidului şi  a se sublinia rolul conducător al Partidului (…).”Se afirma deschis încă o dată că modificările survenite în interiorul organului administrativ al puterii de stat vizau în fond consolidarea Partidului. Ultimul raport inclus în agenda de lucru a Congresului,desfăşurat între 23-28 decembrie1955, a stabilit noua conducere a Partidului-Stat:

Nr. crt. Organele de partid Numărul de membri Componenţa nominală
1 Comitetul Central 61 membri35 membri supleanţi
2 Comisia Centrală de Revizie 21 membri
3 Biroul Politic 11 membri4 membri supleanţi Gheorghe Gheorghiu-Dej  Chivu StoicaIosif Chişinevschi          Gheorghe Apostol

Alexandru Moghioroş   Emil Bodnăraş

Miron Constantinescu

Constantin Pârvulescu

Petre Borilă                   Alexandru Drăghici

Nicolae Ceauşescu

Membrii supleanţi:

Dumitru Coliu              Leontin Sălăjan

Leonte Răutu                Ştefan Voitec

4 Secretariatul 5 membri Gheorghe Gheorghiu-Dej = prim-secretarIosif Chişinevschi        Nicolae Ceauşescu

Janoş Fazekaş               Ioan Cozma

5 Comisia Controlului de Partid 7 membri Constantin Pârvulescu = preşedinteIon Vinţe   Liuba Chişinevschi = vicepreşedinţi Ştefan Duduman = secretar

Mihai Gombos Gheorghe Ionescu

A. Petrişor = membri

Congresul al II-lea la P.M.R a consacrat consolidarea regimului Partidului-Stat. Deciziile puteau fi acum adoptate fără nici o dificultate de către un nucleu restrâns format din cei mai importanţi membri ai partidului. Acţiunea de consolidare a partidului a continuat. Lucrările celui de-al III-lea Congres al P.M.R s-au ţinut la Bucureşti între 20 – 25 iunie 1960.

Nr. crt. Organele de partid Număr de membri Componenţa nominală
1 Comitetul Central 79 membri31 membri supleanţi
2 Comisia Centrală de Revizie 21 membri
3 Biroul Politic 9 membri4 membri supleanţi Gh. Gheorghiu-Dej  Chivu StoicaGh. Apostol             E. Bodnăraş

P. Borilă                   N. Ceauşescu

Al. Drăghici             Ion Gh. Maurer

Al. Moghioroş

Membri supleanţi:D. Coliu                  L. Răutu

L. Sălăjan

Şt. Voitec

4 Secretariatul 3 membri Gheorghe Gheorghiu-Dej: primsecretarN. Ceauşescu          M. Dalea

J. Fazekaş

5 Comisia Controlului de Partid 5 membri D. Coliu = preşedinteCornel Onescu       Gh. Arsene

Iosif Mogos            Şt. Duduman

Anul 1965 a adus modificări substanţiale în evoluţia regimului Partidului-Stat. În primul rând, liderul incontestabil al comunismului românesc a decedat la 19 martie 1965, în momentul deplinei sale puteri şi popularităţi. Succesorul lui Dej a fost Nicolae Ceauşescu ales în ziua de 22 martie 1965 de şedinţa plenară a C.C al P.M.R. În urma Congresului al IX-lea din 19–24 iulie 1965 au intervenit modificări în structura organizatorică a Partidului Comunist Român. Comitetul Central alegea astfel: Comitetul Executiv, Prezidiul Permanent, Secretarul General, Secretariatul. Din textul Congresului aflăm şi funcţiile acesto organe de conducere.Comitetul Executiv înlocuia practic fostul Birou Politic, iar funcţia de prim-secretar dispărea, revenindu-se la cea de secretar general, deţinută de N. Ceauşescu. Motivaţia acestor schimbări a fost oferită de chiar Nicolae Ceauşescu: “Ţinând cont de creşterea numărului membrilor de partid, de faptul că în compoziţia Comitetului Central va trebui să se reflecte această creştere, Comisia consideră că actuala formă organizatorică – Biroul Politic – nu mai corespunde noilor condiţii şi că este necesar un organ executiv mai cuprinzător, care să aibă posibilitatea de a îndeplini mai bine rolul de conducător al activităţii partidului între plenare”.

Plenarele se ţineau o dată la 3 –4 luni. Prezidiul Permanent era organul desemnat să rezolve zi de zi problemele cu care se confrunta Partidul-Stat. El reunea practic pe cei mai influenţi membri ai P.C.R.Perioada 1966 – 1974 este momentan insuficient cunoscută, din cauza lipsei documentaţiei primare, de arhivă. Totuşi, trebuie punctate câteva momente semnificative în evoluţia regimului Partidului-Stat. Debutând sub cele mai bune auspicii, atât în plan intern, cât şi în câmpul relaţiilor internaţionale, guvernarea lui Nicolae Ceuşescu va sfârşi printr-o personalizare exagerată. Partidul-Stat nu îşi va schimba în fapt decât compoziţia nominală, şi nu practica guvernării. Pentru a-şi consolida autoritatea Ceauşescu va “scăpa” de vechea gardă, credincioasă lui Dej. Alexandru Drăghici va fi destituit din funcţia de ministru al Afacerilor Interne (denigrat în 1968), Gheorghe Apostol şi Chivu Stoica au fost de asemenea demişi. În paralel N. Ceauşescu a acumulat funcţii importante: din 1967 preşedinte al Consiliului de Stat, în decembrie 1967 a devenit preşedinte al Consiliului Naţional al Frontului Unităţii Sociale, devenit din 1974 Frontul Democraţiei şi Unităţii Sociale, la 12 martie 1969, ca urmare a adoptării legii apărării naţionale, fiind numit preşedinte al Consiliului Apărării şi Comandant Suprem al Forţelor Armate.

În plan intern, el a reuşit concomitent în acţiunea de demitizare a lui Dej (afacerea Ştefan Foriş, reabilitarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu).Congresul al X-lea al P.C.R. s-a desfăşurat în perioada 6-12 august 1969, reconfirmându-l pe N. Ceauşescu în funcţia de secretar general al P.C.R..În cea de-a doua etapă a “domniei” lui N. Ceauşescu, acesta a început să fie el însuşi. A descoperit în China şi Coreea de Nord modelul comunist care i se potrivea. Tezele din iulie 1971 au inaugurat “revoluţia culturală” în România. Ele prevedeau un control centralizat, mai strict, asupra activităţilor artistice şi culturale, asupra învăţământului şi presei. Începea degenerarea sistemului ceauşist. Cumulul de funcţii a continuat, Nicolae Ceauşecu fiind numit prin lege preşedinte al Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale. Punctul culminant a fost reprezentat de alegerea sa la 28 martie 1974 ca preşedinte al R.S.R. Congresul al XI-lea al P.C.R, desfăşurat între 25 – 28 noiembrie 1974, aducea unele schimbări în structura organelor superioare ale partidului. Comitetul Central alegea Comitetul Politic Executiv şi Secretariatul, iar din rândul membrilor Comitetului Politic Executiv se constituia un Birou Permanent, condus de secretarul general al P.C.R, Nicolae Ceauşescu:

Nr. crt. Organele de partid Componenţa nominală
1 Comitetul Politic Executiv Nicolae Ceauşescu          Emil BobuEmil Bodnăraş                Cornel Burtică

Elena Ceauşescu             Gheorghe Cioară

Emil Drăgănescu             J. Fazekaş

Petre Lupu                       Manea Mănescu

Paul Niculescu-Mizil      Gheorghe Oprea

Gh. Pană                          Ion Păţan

D. Popescu                      Gh. Rădulescu

L. Răutu                          Virgil Trofin

Iosif Uglar                       Ilie Verdeţ

Vasile Vâlcu                    Şt. Voitec

2 Secretariatul Nicolae Ceauşescu = secretar generalŞtefan Andrei                  Cornel Burtică

GheorghePană            DumitruPopescu

Iosif Uglar                       Ilie Verdeţ

Nicolae Ceauşescu, liderul Partidului-Stat, numit preşedinte al R.S.R la 28 martie 1974, va instaura un veritabil regim de dictatură personală.Între 19-23 noiembrie 1979 s-a desfăşurat Congresul al XII-lea al P.C.R., congres încheiat cu o zi mai devreme decât fusese programat din cauza incidentului creat de Constantin Pârvulescu, care s-a ridicat în plen împotriva lui Nicolae Ceauşescu şi al soţiei acestuia, cerând guvernului să nu-l mai aleagă în fruntea P.C.R.. Acest fapt a dus la marginalizarea lui Pârvulescu căruia i s-a fixat domiciliu obligatoriu şi la întreruperea congresului.Congresul al XIII-lea al P.C.R., din 19-23 noiembrie 1984 a operat unele modificări în statutul partidului, a ales organele conducătoare şi l-a reales pe Nicolae Ceauşescu în funcţia de secretar general al P.C.R..Ultimul congres al Partidului Comunist s-a consumat în perioada 20-24 noiembrie 1989, constituind un nou prilej de manifestare exacerbată a cultului personalităţii soţilor Ceauşescu.

România comunistă: aspecte economice

Ana, Luca şi cu Dej bagă spaima în burgheji!”, aşa suna o cunoscută lozincă a sfârşitului anilor ’40.

„Burghejii” au reprezentat de fapt o denumire generică, întrucât comuniştii au căutat să bage spaima în toţi cei care ar fi putut opune o cât de mică rezistenţă în calea aplicării principiilor stalinismului economic, proclamate încă de la conferinţa naţională a P.C.R., din octombrie 1945.

Terenul pentru aplicarea acestora a fost pregătit în anii premergători abdicării monarhiei şi preluării totale a puterii de către comunişti odată cu proclamarea Republicii Populare Române. Avem în vedere aici, în primul rând, reforma agrară din 1945, cea monetară din 1947 sau crearea Sovromuri-lor. Din 1948, ritmul aplicării principiilor mai sus menţionate a fost unul accelerat, cu consecinţe dramatice pentru economia şi societatea românească. Constituţia din aprilie 1948 a creat condiţiile necesare „marii naţionalizări” ce urma să se întâmple peste câteva luni. Articolul 6 al legii supreme spunea că „bogăţiile de orice natură ale subsolului, zăcămintele miniere, pădurile, apele, izvoarele de energie naturală, căile de comunicaţii ferate, rutiere, pe apă şi pe mare, poşta, telegraful şi radioul aparţin statului, ca bunuri comune ale poporului”; articolul 11 crea practic baza juridică a exproprierii, menţionând că atunci „când interesul general o cere, mijloacele de producţie, băncile şi societăţile de asigurare, care sunt proprietate particulară a persoanelor fizice sau juridice, pot deveni proprietatea statului adică bun al poporului, în condiţiile prevăzute de lege”.

Pe 11 iunie 1948, Marea Adunare Naţională vota Legea nr. 119, pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, cu scopul creării sectorului socialist de stat şi premiselor trecerii la conducerea planificată a economiei naţionale şi aplicării politicii de industrializare forţată de mai târziu. La articolul 1, se menţiona faptul că „se naţionalizează toate bogăţiile subsolului care nu se găseau în proprietatea Statului la data intrării în vigoare a Constituţiei Republicii Populare Române, precum şi întreprinderile individuale, societăţile de orice fel şi asociaţiunile particulare industriale, bancare, de asigurări, miniere, de transporturi şi telecomunicaţii”. La acelaşi articol erau  enumerate cele 77 de criterii de naţionalizare, pentru fiecare categorie de întreprinderi în parte. Deşi legea avea articole în care se menţiona că se vor acorda despăgubiri proprietarilor şi acţionarilor întreprinderilor naţionalizate, acestea erau de fapt inaplicabile întrucât, de la plata despăgubirilor erau excluşi cei care „fiind în serviciul Statului, judeţelor sau comunelor, s-au îmbogăţit în timpul cât erau în serviciu, prin fapte ilicite constatate judecătoreşte”, precum şi cei care „au plecat din ţară în mod clandestin ori fraudulos, precum şi acelora care nu se întorc în ţară după expirarea termenului de valabilitate a actelor de călătorie eliberate de autorităţile române”. Deci comuniştii îşi făcuseră în aşa fel calculele încât să nu plătească nici o despăgubire. De asemenea, se prevedeau sancţiuni dure pentru cei care s-ar fi opus procesului de naţionalizare.

Sarabanda naţionalizărilor a continuat în anul 1948. Prin decretul nr. 197 din 13 august 1948, erau dizolvate şi lichidate întreprinderile bancare şi instituţiile de credit; prin decretul din 9 septembrie 1948 se naţionalizau ultimele întreprinderi de căi ferate; prin decretul nr. 302 din 3 noiembrie 1948 erau naţionalizate instituţiile sanitare particulare. Vor urma în anii următori: casele de filme, cinematografele, farmaciile, laboratoarele, restaurantele, taxiurile, cabinetele medicale particulare. Nu trebuie uitat decretul nr. 92 din 19 aprilie 1950, privind naţionalizarea unor imobile, prin care „imobilele clădite ale foştilor industriaşi, foştilor bancheri, foştilor mari comercianţi şi celorlalte elemente ale marii burghezii, imobile clădite ale exploatatorilor de locuinţe, hoteluri şi alte asemenea”, intrau în proprietatea statului.

După ce problema industriei a fost „rezolvată”, s-a trecut la agricultură. Prin decretul nr. 121 din 6 iulie 1948 se stabileşte regimul de colectare a cotelor la cereale (înnoit în fiecare an, adăugându-se şi alte categorii de produse). Prin volumul lor şi prin maniera de colectare, cotele obligatorii, menţinute până în 1956, au construit un instrument foarte eficient pentru a “convinge ţărănimea să-şi predea pământul şi inventarul pentru a intra în colectivă“. Situaţia era de-a dreptul aberantă, întrucât, cantitatea datorată statului (între 20 şi 60% din producţie – cereale, carne, lapte, lână, fructe, furaje etc.), era stabilită înainte de recoltare şi nu se modifica în funcţie de producţie, astfel că, de multe ori cota datorată era mai mare decât producţia obţinută, iar ţăranul nu numai că nu rămânea cu nimic, dar ajungea în situaţia de a cumpăra produse pentru a le preda statului, spre a scăpa de pedepsele foarte aspre instaurate de comunişti. Plenara Comitetului Central al P.M.R. din 3 – 5 martie 1949 a elaborat programul vizând transformarea socialistă a agriculturii şi declanşarea campaniei de colectivizare şi de „îngrădire a chiaburilor”. Ultimul aspect era considerat foarte important, din moment ce se stabilea că „în etapa actuală, lupta împotriva exploatării capitaliste la sate trebuie dusă prin aplicarea unei politici de îngrădire a chiaburimii”, stabilindu-se şi mijloacele prin care se duce această „luptă”: „prin apărarea intereselor proletariatului agricol, ale ţăranului sărac şi mijlocaş faţă de chiabur, chiar în problemele cele mai mărunte”; „printr-o politică fiscală de clasă, care să uşureze situaţia ţăranului sărac şi mijlocaş, de o parte, şi să apese pe chiabur, pe de altă parte”; prin „curăţirea” mişcării cooperatiste „de orice fel de elemente capitaliste”; prin acordarea conducerii cooperativelor „numai muncitorilor agricoli, ţăranilor săraci şi mijlocaşi”; prin neprimirea chiaburilor în gospodăriile colective etc.

După modelul sovietic s-au înfiinţat Gospodăriile Agricole Colective (G.A.C.) şi Gospodăriile Agricole de Stat (G.A.S.), pe 24 iulie 1949 fiind inaugurate primele cinci G.A.C.-uri: Zorile, din Turnişor – Sibiu, Drumul Nou, din Zăbrani – Arad, Ogorul Roşu, din Laslea – Târnava Mare, Victoria Socialismului, din Răşcani – Vaslui şi Tractorul Roşu, din Lunca de Jos – Cluj.Gospodăriile colective au primit un sprijin important de la autorităţi: le-au fost date cele mai bune terenuri, le-au fost oferite reduceri de 20% la cotele obligatorii, scutiri la impozitul agricol, ajutor din partea staţiunilor de maşini şi tractoare (S.M.T.). În ciuda acestor facilităţi, gospodăriile nu au dat dovadă nici de eficienţă economică, nici nu au exercitat o atracţie pentru majoritatea ţăranilor. La sfârşitul anului 1949 erau înfiinţate doar 56 de unităţi G.A.C., cuprinzând 4.085 gospodării ţărăneşti, cu o suprafaţă de 14.692 ha.Autorităţile comuniste au acţionat în forţă pentru a-i determina pe ţărani să intre în G.A.C. Bătăile, arestările, schingiuirile, şantajul au fost folosite în acest scop. Spre exemplu, în judeţul Târnava Mică, au fost bătuţi câte opt ţărani în fiecare comună, iar în Constanţa, preoţii şi învăţătorii au fost nevoiţi să intre în gospodărie, pentru a-i atrage pe ţărani. Au avut loc chiar şi execuţii demonstrative.

Evident, în faţa acestor abuzuri ţăranii au răspuns pe măsură, în numeroase localităţi înregistrându-se revolte împotriva „colectivei”, care au degenerat deseori în confruntări violente cu autorităţile, în urma cărora s-au înregistrat morţi şi răniţi. În ciuda presiunilor permanente, ritmul colectivizării a fost unul lent. Până la sfârşitul anului 1953 (an în care producţia agricolă o atinsese pe cea din anul 1938), se înfiinţaseră 1.997 de G.A.C.-uri, reprezentând doar 8,3% din totalul gospodăriilor ţărăneşti, restul de 91,7% fiind reprezentat de gospodăriile particulare. A urmat o perioadă de relativă relaxare, în condiţiile în care, după moartea lui Stalin şi în contextul convulsiilor care au marcat blocul comunist, liderii comunişti români au fost preocupaţi mai mult de rezolvarea problemelor interne de partid. Din 1958 procesul de colectivizare a reînceput în forţă, plenara Comitetului Central din 26 – 28 noiembrie declarând că ţara este pregătită de un efort general de modernizare socialistă.Comuniştii au declanşat o adevărată ofensivă împotriva chiaburilor. În martie 1959, printr-un decret al Marii Adunări Naţionale s-a anunţat „lichidarea exploatării omului de către om” şi practic desfiinţarea chiaburimii. La Plenara din 30 noiembrie 1961, Gheorghiu-Dej admitea că „în numele luptei împotriva chiaburilor, peste 80.000 de ţărani, în majoritatea lor muncitori, au fost trimişi în judecată, dintre ei peste 30.000 au şi fost judecaţi în procese publice”. La plenara C.C. al P.M.R. din aprilie 1962, liderul comunist român anunţă încheierea colectivizării, remarcând faptul că 96% din suprafaţa arabilă a ţării şi 93,4% din suprafaţa agricolă, cu 3.201.000 familii, sunt cuprinse în sectorul socialist.

Mecanismul de organizare a economiei centralizate s-a bazat pe sistemul de conducere pe bază de plan. Primul plan anual a fost cel din 1949, urmat de altul în 1950. Ulterior s-a trecut la planurile cincinale, primul fiind cel dintre 1951 – 1955 şi chiar planuri şesenale (1960 – 1965). Cuvântul de ordine pentru economia socialistă a fost industrializarea, fenomen ce implica: electrificarea, mecanizarea complexă, dezvoltarea industriei grele (siderurgie, construcţii de maşini), automatizarea producţiei. Pe 26 octombrie 1950, în şedinţa plenară a Comitetului Central al P.M.R., s-a aprobat raportul lui Dej asupra planului de electrificare a ţării şi s-a hotărât „mobilizarea tuturor organizaţiilor de partid, a instituţiilor de stat, a organizaţiilor de masă, a oamenilor de ştiinţă, inginerilor şi tehnicienilor şi a întregului popor muncitor din Republica Populară Română la acţiunea de realizare a sarcinilor cuprinse în raport şi a planului de electrificare”.

Fonduri considerabile au fost alocate industriei româneşti. Partea industriei din produsul social total a crescut de la 46,6% în 1950 la 57,3% în 1965. S-au construit mari obiective industriale, unele dintre ele fără a avea o justificare economică. Cu toate acestea, rata acumulărilor necesare investiţiilor şi industrializării a fost printre cele mai ridicate din lume. Se remarcă un progres economic evident faţă de anul 1938, în ceea ce priveşte industrii precum: industria chimică, metalurgică sau cea producătoare de maşini. În domeniul agriculturii şi a ramurilor industriale legate de aceasta, progresul faţă de anul de referinţă interbelic nu este atât de mare. Însă, cu tot acest progres, puterea de cumpărare a muncitorului din 1938, rămânea de 1,9 ori mai ridicată decât a muncitorului din 1963.

Pe plan extern, România este integrată în cadrul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R.), organizaţia economică a statelor comuniste, creată în 1949, şi din care făceau parte: Uniunea Sovietică, R.D. Germană, R.P. Polonă, R.P. Bulgară, R.S.F. Cehoslovacă şi R.P. Ungară. Partea română nu a fost mereu pe aceleaşi poziţii cu „tovarăşii” din celelalte state şi în special cu cei din U.R.S.S., la începutul anilor ’60 având chiar atitudini critice la adresa propunerilor venite de la Moscova.Merită amintită şi faimosul „plan Valev”, care propunea realizarea unui „complex de producţie interstatal al Dunării de Jos”, în componenţa căruia urmau să intre partea de sud-est a României, nordul Bulgariei şi nordul Deltei Dunării, atunci parte a U.R.S.S. Teritoriul nostru trebuia să se transforme într-un fel de „grădină de zarzavaturi” a Europei comuniste, fapt de care liderii politici de la Bucureşti nici n-au vrut să audă.

Venit la putere în 1965, Ceauşescu a continuat planul de industrializare al ţării, accentul fiind pus pe industria grea. Ca o mare realizare în acest sens a fost prezentată inaugurarea (ce-i drept parţială) a combinatului siderurgic de la Galaţi, în anul 1968. În perioada 1965 – 1970, rata de acumulare din industrie este foarte ridicată (11,8%), iar investiţiile în această ramură economică ajung la în 1970 la 47,5% din totalul investiţiilor.Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre agricultură, unde investiţiile sunt mult mai mici (doar 16% în 1970), la fel şi exporturile de produse alimentare (în jur de 4% din totalul exporturilor), în condiţiile în care producţia agricolă fusese foarte bună la începutul anilor ’70. La Congresul al X-lea al P.C.R. (6 – 12 august 1969) Ceauşescu şi-a impus punctul de vedere în ceea ce priveşte viitorul plan cincinal (1971 – 1975), mărind foarte mult prevederile producţiei economice. Este momentul în care începe „etapa făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate”, transformată într-o adevărată obsesie de către liderul comunist de la Bucureşti.

Planul cincinal prevedea investiţii foarte mari în industrie, în proiecte economice ample, dar de o valoare economică îndoielnică. Se insistă foarte mult asupra siderurgiei, petrochimiei, industriei chimice, dar şi asupra celei constructoare de maşini. Asta în condiţiile în care minereurile de fier autohtone erau insuficiente, producţia românească de petrol era în scădere iar preţul petrolului de import era în creştere. Dacă în 1975 România importa peste 10 milioane tone minereu de fier, în 1981 acesta a crescut la peste 15 milioane tone; în acelaşi an (1981) ţara noastră importa aproape 13 milioane tone de petrol. Cu toate acestea, în anul 1975, Republica Socialistă România se putea „mândri” cu: fabricile de amoniac şi acid azotic de la Târgu Mureş; grupul de îngrăşăminte azotoase nr. 1 la Combinatul chimic Craiova; Combinatul petrochimic Piteşti; Combinatul chimic Râmnicu Vâlcea; Uzina de superfosfaţi şi acid sulfuric de la Năvodari; Combinatul chimic de la Brăila; Uzina de detergenţi de la Ploieşti; Combinatul petrochimic Ploieşti; Combinatul chimic de la Turnu-Măgurele; Combinatul chimic din oraşul Victoria; Uzina de ţevi de la Roman; Fabrica de rulmenţi de la Bârlad; unităţile siderurgice de la Alba-Iulia, Bucureşti, Buzău, Roman, Hunedoara, Câmpia Turzii sau Slatina. Fără să ţină seama de condiţiile şi resursele locale, partidul a început construirea nu numai de automobile (la Colibaşi) şi maşini agricole (la Braşov) ci şi helicoptere, avioane sau vase maritime de până la 100.000 de tone!

O altă obsesie a regimului Ceauşescu a fost cea legată de „asigurarea independenţei energetice a ţării”. În acest scop au fost construite zeci de centrale termoelectrice şi hidroelectrice: Doiceşti, Borzeşti, Paroşeni, Fântânele, Bicaz, Sadu, Lotru, Mintia – Deva, Bucureşti Sud etc., ce se adaugă sistemului hidroenergetic de la Porţile de Fier, construit anterior, în colaborare cu R.S.F. Iugoslavia. Românii aveau să simtă din greu costurile acestei „independenţe” în următorii ani.

În ceea ce priveşte agricultura, deşi era privită ca o problemă de bază a planului cincinal, a beneficiat de investiţii chiar mai mici decât cele avute anterior, doar 13% din total, în ciuda dublării, în primii patru ani ai deceniului opt, a exporturilor de produse cerealiere şi de carne.O sintagmă care revine în actualitate cu şi mai mare putere şi care a făcut zile negre românilor, indiferent în ce domeniu economic activau, a fost cea legată de „depăşirea planului de producţie” sau „cincinalul în patru ani jumate” (ori poate chiar mai puţin)!

Un proiect care a avut costuri uriaşe a fost Canalul Dunărea – Marea Neagră. Construcţia Canalului, a fost începută de comunişti în 1949, lucrările fiind sistate în 1953. Ceauşescu a reluat lucrările în 1975, canalul (64 kilometri lungime, adâncime – 7 m, lăţime la bază – 70 m, lăţime la suprafaţă – 110 – 140 m, pescaj maxim admis – 5,5 m, prevăzut cu câte două ecluze la fiecare capăt) fiind inaugurat cu mare fast pe 26 mai 1984. Pentru construirea canalului s-au investit aproximativ 2 miliarde de dolari, preconizându-se o recuperarea a investiţiei în circa 50 de ani. Numai că exploatarea acestuia aduce venituri anuale de 3 milioane de euro, ceea ce înseamnă că recuperarea investiţiei se va face în câteva sute de ani! Un alt proiect de anvergură, Canalul Dunăre – Bucureşti a rămas neterminat.

Planificarea planului cincinal 1976 – 1980 este nerealistă, majoritatea indicatorilor principali (venitul naţional, producţia industrială, producţia agricolă) rămânând neîndepliniţi. Drept consecinţă, prevederile cincinalului următor, cu excepţia indicatorilor pentru comerţ exterior şi agricultură, au fost reduse pentru prima dată în istoria comunismului românesc. Cu toate acestea, planul rămâne neîndeplinit la numeroşi indicatori: energie electrică, petrol, cărbune, oţel, automobile, vase maritime, cereale, construcţii locuinţe. Una din repercusiunile acestei politici economice a fost creşterea datoriei externe care, în 1983 ajunsese undeva pe la 11 miliarde de dolari. Lichidarea acesteia va reprezenta încă una din obsesiile dictatorului de la Bucureşti.

Agricultura este poate cea mai văduvită ramură economică în anii `80. Partidul a căutat prin diferite legi să rezolve criza din acest sector, dar acestea nu au făcut decât să accentueze controlul central şi să creeze mari probleme ţăranilor. Un astfel de exemplu îl reprezintă decretul din 18 octombrie 1981, „privind unele măsuri referitoare la întărirea autoconducerii şi autoaprovizionării teritoriale, precum şi la asigurarea aprovizionării în bune condiţii a populaţiei cu pâine, făină şi mălai”. Prin acesta se interzicea populaţiei aprovizionarea cu produse din afara localităţii de reşedinţă sau în care lucrează şi se stabileşte ca, în perioadele de vârf ale lucrărilor agricole, toţi locuitorii satelor, comunelor şi oraşelor agro-industriale, indiferent de unitatea în care îşi desfăşoară activitatea, să participe efectiv la efectuarea muncilor agricole în unităţile de stat şi cooperatiste. Acest lucru, ce recunoaştea faptul că C.A.P. – urile nu erau în stare să-şi îndeplinească menirea cu forţa de muncă proprie, nu făcea altceva decât să ateste falimentul agriculturii socialiste. Un alt decret, cel din 24 ianuarie 1982, cu privire la aplicarea experimentală a proiectului „Legii retribuirii muncii în unităţile agricole cooperatiste”, desfiinţa venitul minim garantat. Cooperatorii erau obligaţi să presteze un număr sporit de zile de muncă pe an, în cooperativele agricole de producţie şi să îndeplinească planurile de producţie. Acestea erau fixate fără a ţine seama de condiţiile locale sau de variaţiunile climatice. A fost redusă cota în produse ce le revenea ţăranilor şi înlocuită prin plata în bani, calculată fireşte la preţurile oficiale şi nicidecum la valoarea pieţei.

Şi în ceea ce priveşte relaţiile economice cu alte state lucrurile au mers din rău în mai rău. În primii ani ai deceniului opt România a stabilit relaţii bune cu Occidentul şi cu organismele financiare internaţionale: a fost admisă la GATT, a aderat la Fondul Monetar Internaţional şi a primit clauza naţiunii celei mai favorizate din partea Statelor Unite (1975). Au fost împrumutate mari sume de bani în vederea industrializării, dar produsele realizate nu au avut calitatea necesară care să le impună pe piaţa mondială. În anii `80 exporturile pe pieţele occidentale au scăzut foarte mult, crescând în schimb cele cu statele blocului socialist (57% din total, în 1985).Trebuie admis că nu toate proiectele iniţiate de Ceauşescu au fost eşecuri. Sistemul energetic şi Metroul din Bucureşti se pot număra printre cele reuşite. În epocă s-a bătut monedă pe faptul că s-au construit numeroase blocuri de locuinţe în toată ţara. Trebuie însă ţinut seama de faptul că înainte de a se construi s-a demolat! Case, biserici, palate, stadioane, construcţii de valoare istorică extraordinară au fost rase de buldozere în numele socialismului şi a procesului de sistematizare. Cheltuieli imense au fost cu construcţii megalomanice de tipul Casei Poporului, a doua clădire administrativă ca mărime din lume, după Pentagon.Criza economică instalată în România în a doua jumătate a anilor ’70 şi incapacitatea regimului de schimbare în bine, aduce după sine şi reacţia societăţii. Nemulţumirea oamenilor devine tot mai acută, greva minerilor din Valea Jiului (1977) fiind un semnal important în acest sens. De asemenea un moment dramatic se petrece la Braşov în 15 noiembrie 1987, când marşul de protest al muncitorilor de la Uzina de camioane “Steagul Roşu” a fost reprimat şi conducătorii lui au fost arestaţii. Interesant a fost că spre deosebire de protestul din 1977, acum au loc manifestări de susţinere pentru gestul muncitorilor braşoveni în capitalele est-europene (Praga, Varşovia, Berlinul de est şi Budapesta).

Autor: Cornel ILIE

1 2 3 4 5