Monthly Archives: noiembrie 2009

La 26 mai 1949, Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român dă o hotărâre prin care se anunţa începutul lucrărilor la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Scopul prezentat de propaganda oficială era pur economic: scurtarea drumului spre mare, dezvoltarea economică a Dobrogei prin asanarea bălţilor şi darea în folosinţă a noi terenuri pentru agricultură.

O pată neagră pentru istorie

Prezentat în presă cu surle şi trâmbiţe, ca o mare izbândă a regimului comunist, Canalul a fost, de fapt, o pată neagră în istoria României postbelice. Canalul a reprezentat o destinaţie predilectă pentru cei care au trecut prin gulagul românesc în perioada 1949–1953. Canalului i-au căzut victime, atât o mare parte din deţinuţii din coloniile de muncă, cât şi numeroşi muncitori veniţi la Canal pentru a câştiga un ban în plus.

Astăzi sunt vehiculate şi alte considerente care ar fi stat la baza deciziei forului politic de la Bucureşti. Scopul economic este lăsat în subsidiar, accentul căzând pe cel strategic, militar şi politic. Este luată în considerare intenţia Moscovei de a lua României Dobrogea, dar şi eventualitatea unui conflict între sovietici şi Iugoslavia lui Tito. În ambele cazuri, Canalul şi-ar fi dovedit cu prisosinţă importanţa. Cum nici una din aceste predicţii nu s-au materializat, canalul s-a dovedit un dezastru, atât economic cât şi politic.

„Nu este vorba de un simplu canal”

În preziua emiterii hotărârii de guvern, Dej face, în cadrul unei şedinţe, o prezentare asupra a ceea ce se dorea a fi Canalul.

Şedinţa Consiliului de Miniştri, 25 mai 1949

Prezenţi: Gh. Gheorghiu-Dej, Lothar Rădăceanu, Teohari Georgescu, Gheorghe Vasilichi, ing. Porfiri, Th. Iordăchescu, Miron Constantinescu, Emil Bodnăraş, Bucur Şchiopu, A. Bunaciu, Stanciu Stoian, Ed. Mezincescu, Leontin Sălăjan, Gh. Vidraşcu, Modoran, Prâslea.

Tov. Gheorghiu-Dej: „Tovarăşi, în baza sarcinilor fixate de Partidul nostru încă de la Conferinţa Naţională, de a trece la organizarea unui plan de electrificare a ţării, de construcţii industriale, de construcţii de canaluri, amenajări de cursuri de râuri etc., pentru întărirea puterii economice a ţării.Vă supunem astăzi spre aprobare un material în legătură cu construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră.După cum veţi vedea, nu este vorba de un simplu canal, unde curge apa şi pe unde se fac transporturi ieftine, ci este vorba de un complex de lucrări menite să transforme total această regiune care va fi scăldată de acest Canal. Se vor dezvolta oraşe, eventual se vor construi noi oraşe, terenuri imense vor fi redate culturii de cereale, agriculturii în genere, se vor face planuri de irigaţii, planuri de lărgire a reţelei de comunicaţii, a reţelei feroviare ş.a.m.d.(…)

Avem aici schema de organizare, sau mai bine spus structura Direcţiunii Construcţiei. După cum arăta şi regulamentul, aparatul de conducere este subordonat Consiliului de Miniştri, avem un secretariat, consilieri, directorul construcţiei. De directorul construcţiei sunt legaţi inginerii şefi prin directorii adjuncţi ai construcţiei cu unităţile respective, care au fost însărcinate prin regulamentul de funcţionare. Avem direcţiuni de construcţie regionale. Aceasta înseamnă că de-a lungul Canalului se vor face porţiuni, care vor fi sub conducerea acestor direcţiuni regionale”.

Sovieticii îşi aduc „contribuţia hotărâtoare”

1. Bodnăraş: „Din explicaţiile date de tov. Gheorghiu-Dej şi din decizia care s-a dat, rezultă că forul suprem conducător al lucrării este Consiliul de Miniştri. S-a arătat că unul din vicepreşedinţii Consiliului de Miniştri îşi se asuma răspunderea conducerii acestei lucrări, în numele Consiliului de Miniştri. Pentru această însărcinare propun pe tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej”.Gheorghiu-Dej: „În ceea ce priveşte fondul, trebuie să vă spun că întregul material este bazat pe experienţa unei scurte perioade de lucru şi în principal pe contribuţia efectivă şi aş spune hotărâtoare a grupului de consilieri sovietici în frunte cu tovarăşul Zapoşnicov, care este preşedintele acestui grup de specialişti.

Atât preşedintele grupului de specialişti sovietici, cât şi ceilalţi colaboratori ai săi, nu numai că au luat parte la întocmirea proiectelor de plan, la nenumărate canaluri care leagă principalele centre economice, politice şi administrative ale Uniunii Sovietice, dar a lucrat efectiv la construirea acestor canaluri.

De aceea guvernul sovietic ne-a trimis în ajutor pe cei mai experimentaţi, cei mai buni constructori ai Uniunii Sovietice.

La întocmirea acestui material au luat parte şi specialişti detaşaţi pe lângă specialiştii sovietici, alcătuind un colectiv unit.(…)

„Să se mobilizeze entuziasmul tineretului”

Ţinând seama de importanţa lucrărilor, de volumul imens al lucrărilor, este de înţeles că guvernul, ţara, poporul, vor trebui să facă un efort considerabil, atât în ceea ce priveşte mijloacele financiare, cât şi celelalte mijloace materiale. De asemenea va trebui să concentrăm cele mai bune forţe tehnice acolo şi cele mai bune forţe organizatorice. În ceea ce priveşte Ministerul Construcţiilor, fiindcă este vorba de a lărgi câteva oraşe, cum este Medgidia şi Cernavodă, precum şi de a crea oraşe noi, aceasta înseamnă nu numai construcţii permanente pentru cazarea celor 50-100 sau 100000 lucrători care vor fi angajaţi treptat pe măsură ce intrăm mai adânc în lucrările Canalului, ci va trebui să adăugăm şi familiile lor, care se vor stabili de-a lungul lucrării respective şi în oraşele acestea pe care le vor dezvolta până la o populaţie de 30000-40000 locuitori…nu vom lucra cu ochii închişi sau la întâmplare. Desigur, nu intră în prevederile noastre construcţia de biserici.Se prevede o durată aproximativă cam între 4-6 ani a acestei lucrări. Depinde de noi.(…)

Am cerut Ministerului Învăţământului să amâne examenele unui grup selecţionat de tineri studenţi din ultimul an, pentru că examenul şi practica pe care o vor face la începutul lucrării, nu le vor întâlni în Universitate nicicând.(…)”

Miron Constantinescu: „Încă din luna trecută noi am cerut din partea Comisiunei de stat a planificării, conform indicaţiilor date de tovarăşul vice-preşedinte, anumite date din partea departamentelor, în legătură cu materialele şi lucrările pe care să le execute.(…) Aş propune ca pe lângă munca salariată, care va fi forţa principală, să se mobilizeze şi de data aceasta entuziasmul tineretului.”

Gheorghiu-Dej: „Cu toate măsurile luate de noi de a nu cotcodăci înainte de vreme despre canalul acesta, totuşi oamenii vorbesc. Am vrut să rămână un lucru secret. A început să-şi facă loc în public şi cred că se poate publica hotărârea Consiliului de Miniştri, pentru a nu se da loc la diverse interpretări, că avem ceva de ascuns.”

ANIC – fond PCM – Stenograme, dosar 4/1949

Autor: Oana ILIE

Partidele politice s-au pregătit temeinic pentru alegerile din noiembrie 1946, iar una din „armele” cel mai des folosite a fost satirizarea adversarilor politici. Iată două exemple de astfel de satirizări, prin intermediul unor poezii. În prima este atacat Frontul Naţional Democrat (FND), aflat sub conducerea comuniştilor, în cealaltă este lăudată „guvernarea democrată” şi sunt luaţi în vizor conducătorii partidelor istorice.

Potopul lui Noe

”Dumnezeu văzând că omul e perfid şi păcătos

Şi c`ameninţă planeta cu al său gând periculos

Hotărî ca să-i distrugă pân` la ultimul atom

– Să se ducă opt cu-a brânzei pacostea numită om.

Deci chemă la el pe Noe şi îi spuse: – Sunt decis

Să termin cu stăpânirea care azi m-a compromis.

I-am dat mâini, i-am dat picioare, dar, de secole întregi

Nu se-astâmpără şi gata! Nu mai vreau! Mă înţelegi?

Poţi să iei de vrei în arcă: şoareci de la antipozi,

Dobitoci, tâmpiţi, cămile, mamifere şi nerozi;

Dar…să nu îmi iei lichele, că te-ai lins pe bot de Rai!

Înţelegi! Fără lichele! Cred c-ai priceput? Good Bye!…

Pleacă Noe peste valuri cu a lui încărcătură,

Când deodată peste arcă trăznete se abătură

Şi`ntr-o clipă jumătate arca e făcută praf

Noe doar scăpând cu viaţă; restul… ciulama, pilaf!

– Dar cu ce greşit-am Doamne? Plânge Noe istovit

Ridicând spre ceriu ochii, – oare ce-am nesocotit?

– Mai mă`ntrebi? Răspunde Domnul cu`n oftat nespus de trist:

Ai greşit fiindcă în arcă ai luat şi-un … F.N.D.-ist”.

Cronica rimata

„Soarele democraţiei luminând cu a sa tărie,

Scaldă azi întreaga ţară, după anii de urgie:

Viitorul României: MUNCA, CINSTE, LIBERTATE,

Va trăi doar în lumina guvernării democrate.

Pentru ca să întărească democrata guvernare,

Tot poporul stă de veghe: laolaltă mic şi mare,

Muncitorii de prin fabrici împreună cu plugarii.

Cu slujbaşii din birouri cot la cot cu cărturarii.

Libertatea câştigată prin jertfiiri şi lupte grele

N-o să fie prăbuşită de cei de prin cafenele.

De acei ce altă dată stăpâneau moşii bogate

Şi aveau ca robi ţăranii ce munceau pe deşelate

De acei ce muncitorii exploatau fără ruşine

Şi-i ţineau fără de pâine în uriaşele uzine. (…)

Cei crescuţi la şcoala crimei, huligani cu toroipanul,

Toţi aceştia sunt în slujba lui Maniu şi a lui Brătianu.

Fraţi plugari, aţi stat o clipă, liniştiţi, să vă-ntrebaţi:

De ce azi reacţionarii sunt aşa de disperaţi?

E desigur foarte lesne să le afli duşmănia:

E ciocoiul ce turbează că i s-a împărţit moşia,

E politicianul care n-re cum să jefuiască

Căci „istoricele” bande nu mai pot să cârmuiască,

Speculantul fără suflet, încolţit de legi severe,

Fabricanţi fără ruşine, însetaţi după avere,

La aceştia se adaugă rămăşiţe legionare,

Criminali de dus la ocnă în galeriile cu sare.I

ştia vor s-aducă iarăşi pe întinsul României

Jaful cel de altă dată şi cătuşele sclaviei.

Toată banda de nemernici se înăbuşe şi piere

De rămâne Petru Groza şi regimul la putere.

Fraţi plugari, să presupunem c-ar cădea democraţia…

Să vedeţi atunci pe dată cum v-ar copleşi urgia:

Imediat, pământul vostru, căpătat în primăvară,

Nu o să mai fie al vostru, căci vi-l ia ciocoii iară.

Veţi mânca din nou bătaie, veţi munci iar pe moşie

Şi-o să râd atunci ciocoii: – Na, poftim democraţie…

Veţi ajunge c`altă dată biete umbre întristate

Veţi munci ca să trăiască boierimea prin palate.

Fraţi din fabrici şi uzine, meseriaşi din ateliere,

Dac`ar fi prin imposibil Brătieni prin ministere,

Se sfârşeşte libertatea, siguranţa iar porneşte

Să vă schilodească-n beciuri, să vă ţie în al său cleşte.

N-o s-aveţi cui a vă plânge, când vă fură şi vă bate

Că atunci n-o să mai fie libertăţi şi sindicate.

Dragi ostaşi, ce în cazarmă azi trăiţi cu demnitate

Ce vedeţi că astăzi nimeni nu vă-njură şi vă bate,

Aţi mai consimţi vreodată, să primiţi din nou sudalme,

Să primiţi pe obrajii voştri scuipături şi pumni şi palme?

Asta vor reacţionarii: să ajungă iar românii

Să mjuncească în robie, ei să fie iar stăpânii.

Vor pământuri moşierii, speculanţii libertate.

Ca să sugă vlaga toataă a mulţimii-nfometate.

Toţi bandiţii ce altă dată huzureau de viaţă bună,

Nu pot încă să priceapă c-al lor soare stă s-apună;

Soarele democraţiei, luminând cu a sa tărie

Scaldă azi întreaga ţară, după anii de urgie.

Viitorul României: MUNCA, CINSTE, LIBERTATE,

Va trăi doar în lumina guvernării democrate (…)”.

Al. Doinaru.

Autor: MNIR

Vineri, 4 martie 1977. Lună plină. Primăvara bătea la uşă. Apăruseră deja mugurii copacilor. La televizor – filmul bulgăresc Dulce şi Amar. Ceauşescu aflat în Nigeria, participa la dineul oficial dat de preşedintele african. Nimic nu prevestea urgia care urma să se abată asupra României…

La ora 21,22 seismul, cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, loveşte ţara noastră. Violenţa lui s-a înregistrat atât pe verticală cât şi pe orizontală, în direcţia nord-sud şi est-vest. Epicentrul a fost în zona Vrancea, la o adâncime de circa 110 km, planul în care s-a produs prăbuşirea straturilor fiind de aproximativ 60°. Toate staţiile seismice de pe glob, aflate pe recepţie, au reperat cutremurul, prima care a prins, procesat şi analizat informaţiile primite în urma cutremurului, fiind cea de la Golden – Colorado (Statele Unite). Energia distructivă eliberată de seism a fost egală cu cea emisă de zece bombe atomice de tipul celei aruncate asupra Hiroshimei!

55 de secunde de groază! Pereţii s-au prăbuşit, geamurile s-au spart, focul a izbucnit! Unii s-au repezit îngroziţi pe scări sau spre ieşiri; alţii au rămas încremeniţi în casă, paralizaţi de teamă. Aceeaşi teamă care i-a îndemnat pe alţii să se arunce de la etaj. S-au înregistrat chiar şi cazuri de femei care au născut înainte de vreme.Ceauşescu este informat despre cutremur. Banchetul este întrerupt câteva minute mai târziu. Informaţiile care i-au parvenit iniţial, vorbeau despre un cataclism de 10 grade şi despre distrugerea totală a Bucureştiului. Stabilind legătura cu ţara, Ceauşescu a cerut informaţii precise, a dat primele ordine şi a instituit starea de necesitate pe teritoriul României. A doua zi, la ora 8,15 minute, o aeronavă având la bord familia Ceauşescu şi restul delegaţiei, ateriza pe aeroportul Otopeni.

Bucureştiul a fost cel mai greu lovit. Apoi Teleormanul, Doljul, Iaşiul, Vasluiul, Buzăul, Vrancea, Mehedinţiul…

În Capitală au căzut ori au fost grav avariate 32 de blocuri şi clădiri mari. Alte peste 130 au fost grav avariate. Mormane de ruine au ajuns clădirile de la Lizeanu – colţ cu Ştefan cel Mare, Continental – Colonadelor, Dunărea, Scala, Casata şi Nestor. Sub dărâmăturile  blocului de la Colonadelor şi-au găsit sfârşitul: Toma Caragiu, Alexandru Bocăneţ, Doina Badea (împreună cu soţul şi cei doi copii), poeta Veronica Porumbacu, criticul Mihai Petroveanu, poetul A. E. Baconski şi soţia sa. Din fericire, poeta Ana Blandiana nu se afla în acel moment în imobil, fiind internată cu câteva zile înainte în spital. Ca prin minune, soţul, scriitorul Romulus Rusan, a fost găsit în viaţă sub mormanul de moloz.

Pe 5 martie se dau primele cifre ale dezastrului: 508 morţi. 2.600 de răniţi. Oraşul Zimnicea este prefăcut în ruine: 175 de case prăbuşite, 523 grav avariate, 4.000 de persoane sinistrate, sute de victime. În Craiova sunt avariate grav peste 550 clădiri, printre care se numără Muzeul de Artă, Muzeul Olteniei, Universitatea, Biblioteca judeţeană. Primele estimări indicau un număr de 30 de morţi şi 300 de răniţi. La Vaslui sunt de asemenea pierderi grele, atât umane – 7 persoane decedate, cât şi materiale. La Ploieşti au fost distruse în jur de 200 de locuinţe, alte 2.000 fiind grav avariate; situaţia este gravă şi în judeţul Buzău, unde sunt afectate în jur de 1.900 de clădiri.  Mai „fericite” sunt judeţele din Transilvania şi Dobrogea, care au scăpat neatinse sau cu pagube mici.

Evaluarea finală a pierderilor – umane şi materiale, este teribilă: 1.570 morţi, 11.300 răniţi, 32.900 locuinţe prăbuşite sau grav avariate, 35.000 de familii sinistrate, 763 de unităţi economice afectate. Pagubele s-au ridicat la 10 miliarde lei, echivalentul a 2 miliarde de dolari.

S-a dus o luptă neîncetată, zile în şir pentru scoaterea supravieţuitorilor de sub dărâmături. Au fost aduşi chiar şi specialişti din Elveţia, însoţiţi de câini dresaţi pentru salvarea victimelor din munţi. Au fost găsiţi supravieţuitori chiar şi după 11 zile de la cutremur. Ultimul salvat, tânărul de 19 ani, Sorin Crainic, a stat sub dărâmăturile fostului bloc „Continental”, nu mai puţin de 250 de ore, înainte de a fi recuperat şi redat vieţii!

„Şi, în clipa aceea, eu, romanticul, am urât luna”, avea să scrie Octavian Paler.

4 martie 1977 în… lume:

– la Cape Town, renumitul chirurg Christian Bernard, realiza un nou transplant de inimăla Hiroshima şi în împrejurimi sunt depistate noi paerticule de cesiu radioactiv

– la Madrid, un grup de tineri protestează împotriva poluării

– meciul dintre marii maeştrii Boris Spaski şi Vlastimil Hort se încheie remiză, la mutarea 41

– savanţii A. Sandage şi G. Tamman anunţă că Pământul are 14 miliarde de ani vechime

– BBC – ul anunţă că va ecraniza toate cele 37 de lucrări dramatice ale lui William Shakespeare

– un diamant de 107 carate, este expus la New York, în saloanele bijutirului Cartier.

Cum îşi puteau petrece bucureştenii seara de 4 martie 1977

La teatru:

Comedie de modă veche şi Năpasta – la Teatrul Naţional; Răceala şi Interviu – la Teatrul Bulandra;

Plicul – la Teatrul de Comedie; Viaţa e ca un vagon? – la Teatrul Mic;

Gaiţele şi Patru lacrimi – la Teatrul Nottara.

La operă:

Filarmonica George Enescu – Concert spectacol de „Ziua femeii”;

Opera Română – Manon;

Tetarul de Operetă – Victoria şi-al ei husar.

Varieteu:

Teatrul „Constantin Tănase” – Deschis pentru renovare şi E nemaipomenit;

Tetarul „I. Vasilescu” – Bunica se mărită.

La cinema:

Cuibul salamandrelor – la Patria, Favorit, Sala Palatului; Lumea circului – Scala, Festival; Zbuciumata lună septembrie – Central; Răscoala – Capitol; Africa Express – Victoria, Lira; Accident – Feroviar; Cadavre de lux – Griviţa; Comisarul Piedone la Hong – Kong –Unirea etc.

La TV:

Film artistic Dulce şi amar (programul 1); seară de operă: Norma – tragedie lirică de Vincenzo Bellini (programul 2).

DECRET PREZIDENŢIAL

Cu privire la instituirea stării de necesitate pe teritoriul Republicii Socialiste România (…)

În temeiul art. 75, pct. 13 din Constituţia Republicii Socialiste România , preşedintele Republicii Socialiste România, comandantul suprem al Forţelor Armate DECRETEAZĂ:

Art. 1 – Se instituie starea de necesitate pe întreg teritoriul Republicii Socialiste România.

Art. 2 – Toţi activiştii de partid şi de stat, ai organizaţiilor de masă şi obşteşti sunt mobilizaţi la sediile organelor de partid şi de stat şi în mijlocul oamenilor muncii, pentru a participa cu toate forţele la acţiunile legate de înlăturarea efectelor cutremurului.

Art. 3 – Toate unităţile forţelor armate, unităţile Ministerului de Interne, formaţiunile gărzilor patriotice, sunt puse în stare de alarmă pentru a acorda ajutorul necesar – cu toate mijloacele materiale şi umane de care dispun – populaţiei şi unităţilor economice şi sociale afectate de cutremur.

Art. 4 – Unităţile Ministerului de Interne şi ale Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor vor lua măsuri urgente pentru punerea imediată în stare de funcţionare a întregii reţele de transport şi telecomunicaţii.(…)

Art. 6 – Ministerele şi consiliile populare vor lua de îndată măsuri pentru asigurarea aprovizionării neîntrerupte a populaţiei cu apă, pâine şi celelalte produse alimentare de primă necesitate.

Art. 9 – Toate unităţile socialiste din zonele afectate de cutremur sunt obligate să ia măsuri imediate pentru salvarea bunurilor, pentru restabilirea în cel mai scurt timp a activităţii şi desfăşurarea normală a procesului de producţie.

Art. 10 – Întreaga populaţie aptă de muncă este obligată să participe la toate acţiunile organizate pentru înlăturarea consecinţelor cutremurului. (…)

Nicolae Ceauşescu, Preşedintele Republicii Socialiste România,Comandant Suprem al Forţelor Armate ale Republicii Socialiste România

Compasiunea…

Tovarăşului Nicolae Ceauşescu,

Cu un sentiment de profundă amărăciune, am aflat despre grava calamitate care s-a abătut asupra Republicii Socialiste România – puternicul cutremur care a provocat victime omeneşti şi distrugeri. C.C. al P.C.U.S., Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S.S., guvernul sovietic, întregul popor sovietic vă transmit dumneavoastră, scumpi tovarăşi, familiilor celor decedaţi şi întregului popor român frate, sinceră compasiune şi urări de lichidare cât mai grabnică a urmărilor acestei calamităţi.Leonid Brejnev, Nikolai Podgornîi, Alksei Kosîghin

Stimate Domnule Preşedinte,

Sunt profund impresionat de vestea dezastrului cauzat de cutremurul de ieri din România. Familia mea şi cu mine, întregul popor american suntem alături de naţiunea dumneavoastră atât de lovită şi îndurerată.Statele Unite ale Americii sunt gata să acorde ajutor de urgenţă celor care au avut de suferit sau au rămas fără adăpost în urma acestui tragic eveniment.Cu stimă, Preşedintele SUA

Jimmy Carter

Excelenţei Sale Domnului Nicolae Ceauşescu

Profund emoţionat de ştirea despre seismul care a lovit România, vă adresez, domnule preşedinte, expresia viei mele simpatii.V-aş fii recunoscător dacă aţi transmite sincerele mele condoleanţe familiilor victimelor şi vă rog să fiţi încredinţaţi de sentimentele mele foarte îndurerate.

Valery Giscard D’Estaing.

Informaţii de la Golden

Centrul american de informaţii asupra seismelor de la Golden, statul Colorado, a apreciat că seimul din România este cel mai puternic înregistrat, de la începutul anului, în întreaga lume. Nici unul din toate seismele care au avut loc în regiune din anul 1908, nu a depăşit în intensitate acest cutremur. În acelaşi timp, specialiştii centrului, au exclus orice posibilitate a unor şocuri secundare, întrucât cutremurul, ale cărui urmări s-au făcut resimţite într-o zonă vastă, până la Moscova şi Roma, s-a produs la o adâncime de 110 km, prea mare pentru a genera noi seisme.

Bulgaria afectată

Cutremurul din 4 martie s-a resimţit puternic şi în Bulgaria. Localitatea Sviştov a fost cea mai afectată. Urmările seismului la sudul Dunării: 50 de morţi, 75 răniţi, 355 locuinţe distruse, 4.463 locuinţe avariate.

Autor: Cornel ILIE

Modul de instrumentare al unui proces se baza în primul rând pe obţinerea „mărturisirilor” de la cei inculpaţi prin presiuni fizice şi psihice. Cei arestaţi pentru a face parte din „lotul Competrol” nu au compărut toţi în faţa justiţiei, dar tratamentul aplicat de Direcţia Generală a Miliţiei a fost extrem de dur pentru fiecare dintre ei, după cum reiese din Stenograma convorbirii cu delegaţia de muncitori şi funcţionari de la „COMPETROL”, care s-a prezentat la CC al PMR în problema arestării lor.

Tov Ştefănescu C-tin, fost director la «Competrol»: „Am fost arestat în noaptea de 23-24 iunie 1952, pe când eram plecat la Craiova, în urma unei reclamaţii a Controlului Financiar, că s-ar fi găsit la şeful Regionalei Craiova lipsuri de bani şi înlocuiri de bani vechi cu bani noi (…) Am plecat încă cu trei tovi la Craiova şi am ajuns la ora 9. Ne-au anunţat la regiune, unde era închis, ne-am dus la depozit unde am anunţat pe şeful regiunii şi am mers la staţiunea din centru unde e deschis continuu. Pe când stăteam de vorbă cu responsabilul staţiunii, maşina noastră a fost înconjurată de un grup de miliţieni în uniformă şi civili. N-am ştiut ce s-a întâmplat. Au întrebat cine a venit cu maşina, le-am spus cine sunt şi au spus: «Pe Dvs. vă căutam pentru informaţii». Eu am crezut că şi ei au făcut anchetă în cazul pentru care venisem şi am plecat la Miliţie. Acolo ne-au spus să dăm jos tot ce avem pe noi. Am spus că poate este o greşeală. Ne-au spus:  «Aţi vrut să plecaţi dincolo. Lasă că ştim noi că aveţi şi bani». Au luat pe şofer, l-au dus în altă cameră şi pe noi în alta. Eu le-am spus să vorbească cu Bucureştiul, cu ministrul. Un locotenent de acolo m-a înjurat”.

După ce au vorbit cu Bucureştiul, mi-au dat actele înapoi şi au spus că a fost o neînţelegere. Eu eram în haină şi cămaşă, şi nici nu mâncasem. Când am plecat, luasem de la nevastă ultima sută de lei din casă.Ne-au spus că o să mergem cu maşina la Bucureşti. În dimineaţa zilei de 24 iunie 1952, pe la 6, am ajuns la Bucureşti, cu un locotenent şi un plutonier şi am fost la DGM în Calea Victoriei. Acolo ne-a luat în primire un maior – ulterior am aflat că era maiorul Iosif – care mi-a spus: „Mă banditule, ştim noi că ai vrut să pleci! Unde sunt banii, unde e aurul?” – şi a început să mă înjure. Am îngheţat şi m-am gândit că poate e o confuzie (…)

M-au înjurat de mamă şi mi-au spus să merg sus în arest. Acolo m-au dezbrăcat, m-au percheziţionat şi m-au lăsat acolo.

După o săptămână am fost chemat la anchetă de maiorul Iosif, de faţă fiind căpitan Păunescu, slt. Udrea, lt. Drăghici şi încă vreo şase civili cărora nu le reţin numele. Au început iar să-mi spună: „Banditule, acum vrei să spui? Dacă nu te scot duşman al poporului!” Am rămas zăpăcit şi nu mai ştiam ce să fac, mai ales că văzusem în celulă chestia cu cătuşele şi ce suferi cu ele. Am încercat să-i spun: – Tovarăşe… – …”tovărăşia mă-tii” – mi-a răspuns – aici eşti un hoţ! Am tăcut.

– Am să aduc şi cătuşele dacă nu spui tot.

– Puteţi să-mi tăiaţi şi capul, dar sunt nevinovat şi abia acum îmi dau sema că e o înscenare (…)

– Lasă că ştim noi cine eşti!

– O să spun asta în faţa Justiţiei.

Atunci, căpitanul Păunescu a spus: – „Ce justiţie! Justiţia o regulăm noi, facem ce vrem cu ea!” A spus şi alte lucruri, mai grave, şi tot timpul înjurau nişte înjurături groaznice pe care nici nu le pot repeta.

– „Am să-ţi dizloc familia”, mi-a spus el. „Am să-ţi trimit nevasta într-un loc şi copiii în altă parte”.

– Pentru ce, am spus eu, o să audă de asta şi Partidul şi Ministerul.

– „Ce Partid… partidul mă-tii! Ai copii, ţii la ei, declară cum îţi cerem noi”.

– Lasă că o să spui tu tot până la urmă (…)

Am fost chemat de mai multe ori de slt. Drăghici, băgat într-un birou şi mi s-a cerut să declar cum am semnat premierile la ateliere, că ceream celor care-i premiam să-mi dea jumătate mie (…) După asta, Drăghici m-a dus în alt birou şi a început iar sa ameninţe că dacă nu declar „îmi duce la dracu familia, căci acolo e comisia de dislocare”. Şi, într-adevăr, acolo era comisia, asta am văzut la puşcărie. Mi-a cerut să recunosc că am fost contra hotărârii cutare, că n-am controlat mai ştiu eu ce (…) Atunci am scris cum mi-a spus. După asta îmi spune:

– „Acum ai dat de dracu. Nici dracu nu te mai scapă. Ai căzut în art. 183 – despre care am aflat că e sabotaj. Te-ai legat cu 700.000 de lanţuri”. (…)

Am fost chemat la tov. Căpitan Stark şi mi-a spus: „De ce nu vrei să spui tot, ai un copil bolnav, o să se îmbolnăvească din ce în ce mai rău. – Acolo nu-ţi dădeau voie să spui «tovarăşe», ci numai «domnule», altfel îţi spunea: «Tus tovărăşia mătii! », «O să-ţi putrezească oasele aici»”.

Am stat 2 luni, într-o cameră de 3/2, 6 inşi, într-o căldură groaznică şi, pentru mine, a fost de o mie de ori mai chinuitor decât dacă mă bătea de 1.000 de ori pe zi. Ne gândeam să ne spânzurăm dacă am fi avut cu ce. Aşa ne tratau pe noi, muncitorii, în schimb vedeam pe acolo foşti colonei sau oameni care făcuseră fraude, dar trăiau foarte bine, li se aduceau pachete, îşi vedeau nevestele la DGM. Mie nu mi-a dat voie să mi se aducă nimic de acasă. Am stat 150 de zile cu o singură cămaşă şi o pereche de ciorapi. Mă îmbolnăvisem, aveam nevoie de medicamente, dar nu m-au lăsat. Am stat acolo până la sfârşitul lui noiembrie, când am fost trimis la Văcăreşti, în aceeaşi cămaşă, de m-am îmbolnăvit şi au trebuit să mă ducă pe targă la spital.

În septembrie a venit un tov. colonel procuror şi o tovarăşă căpitan, care probabil au fost sesizaţi şi au început să se ia anumite măsuri. După aceea, s-a simţit că ancheta mergea altfel. Pe mine mă chemau sistematic dimineaţa la 7, mă ţineau până la 2-3 jos şi nu făceau altceva decât să mă tot preseze să scriu fele de fel de chestiuni (…) De acasă nu ştiam nimic. Îmi făceam cele mai groaznice gânduri despre familie. Mulţumesc Partidului că ajutat-o pe soţia mea de a putut să întreţină copilul. Mă ameninţau că-mi aduc soţia şi o s-o ţină legată şi atunci o să spun tot (…)

La DGM am fost chemat într-o noapte de Udrea. – Nu scapi de aici, indiferent cine s-ar băga. Dacă nu declari cum ne trebuie nouă, te aşteaptă 25 de ani, şi copiii nu-i mai vezi, dar dacă declari cum vrem noi, intri înapoi în postul de conducere.

Eu credeam că-şi bate joc de mine.

– Dacă nu-mi spui cum vreau eu, te omor! Îţi arestez nevasta şi ai să-mi spui şi pe tata că l-ai omorât.

Eu eram sub impresia strigătelor pe care le auzisem noaptea dintr-o celulă, ale unei femei şi ale unui copil mic, şi am înlemnit când mi-a pomenit de nevastă şi de copil.

Mi-a spus: „Nouă ne trebuie ceva politic de înscenat, cu sabotaj”. Şi el, şi căpitanul Stark şi-au dat cuvântul de onoare că îmi dau drumul dacă spun cum vor ei. Mie îmi era tare frică.Îmi spuneau. Tu ai lucrat cu fasciştii. Şi-mi dădeau numele directorului şi al unui inginer de la rafinăria unde lucrasem.

– Da, am lucrat cu ei, ei erau mari, eu eram mic. Ei erau în conducere, eu eram acolo la brevet. Am spus că la Petrol Bucureşti am lucrat cu vreo 4 legionari. „Scrie că ai lucrat cu ei (…) Scrie că s-a sabotat Agricultura şi Ministerul Transporturilor” (…)

Am dormit pe ciment până la sfârşitul lui noiembrie, când la Văcăreşti ni s-a dat posibilitatea să ne aducă îmbrăcăminte, dar era prea târziu, şi în decembrie m-au dus pe targă, paralizat complet, la ambulatoriu, unde am fost foarte bine tratat.

În ianuarie am fost iar chemat la DGM. Am crezut că ne face „lot special”. Ce înseamnă aceasta: te forţează să dai anumite declaraţii – probabil în urma bătăilor, fiindcă i-am văzut pe cei din lotul special cum ieşeau umflaţi, dar nu spuneau nimic. După ce îi bătea bine, procurorul care e tot de la DGM, te punea să dai o declaraţie în faţa lui şi să o semnezi (…) Procurorul vine şi te învaţă ce trebuie să spui în instanţă, acolo nu vorbeşti decât ce ai pregătit la DGM. Avocaţii acuză numai şi judecătorii fac ce au de făcut. Condamnările sunt exemplare. Noi bănuiam şi era cât pe ce să cădem în „lotul special”, dacă probabil nu intervenea Partidul, altfel nu mai ieşeam.

La DGM am fost puşi fiecare într-o celulă separată şi în aceeaşi seară am fost chemat de căpitanul Stark şi locotenentul Coman, care e cea mai mare brută, rând pe rând.

– Bagă de seamă, să spui tot. Dacă spui, am să trimit să-ţi aducă bocancii şi căciula, că vă trimite de aici.

M-a trimis înapoi în celulă. După o săptămână am fost chemat de un tov. căp. Procuror Popovici, tot la DGM. Mi s-a adresat cu cuvântul „tovarăşe”, dar mie tot îmi era frică. Mi-a spus: „O să declari aici despre anchetă, cum a mers”. I-am spus că nu ştiu de ce sunt acuzat. Zice: „De luare de mită de la ateliere, pentru premieri”. Am început să-i explic cum stăteau lucrurile. El mi-a spus: „Ştiu că n-ai nici o vină. Dar cum e cu maşinile scoase din uz”. I-am explicat şi această chestiune. Eram acuzat că au fost sustrase lemne din interiorul maşinilor. I-am explicat că nu e aşa. Apoi, că am declarat că nu am respectat planul de folosire a utilajului complet (…) I-am povestit tov. procuror, şi el mi-a spus: „Dar d-ta n-ai vreo neglijenţă”. Am o sută, dar nu cu furturi. „Din cele de până acum n-ai putut aduce nici un fel de prejudicii materiale Competrolului, să n-ai nici o frică”. Atunci am prins curaj. Şi am început zilnic să mă cer la câte unul la raport. Nu m-au scos. Am făcut scandal să mă scoată.

În ziua de 24 ianuarie a venit un tov. civil cu 2 ofiţeri şi ne-a întrebat ce e cu noi. I-am spus că am cerut la raport, că am cerut medicamente, că n-am o bucată de pâine. El mi-a dat o ţigară şi a plecat în alte celule. Peste o oră ne-au deschis celulele, ne-au pus să ne luăm bagajele şi să mergem pe terasă. Eram bucuroşi că mergem „la noi acasă” la Văcăreşti. Când am ajuns la ieşire, văd pe acel tovarăş, care ne zice: „Acum intraţi pe mâna justiţiei şi acolo o să iasă totul la iveală”.  Eu am mare încredere în Partid, îmi dau şi viaţa pentru el  Am ajuns la Văcăreşti, unde am stat până în martie, când am început să fiu chemat la Procuratură (…) După ce am fost şi eu verificat, tov. procuror mi-a spus că am scăpat, n-am nici o vină. Eu nici n-am crezut. Vineri seara am auzit la Văcăreşti că plecăm. Dimineaţa ne-am pomenit că cei de la Competrol suntem chemaţi afară. Am fost bine trataţi şi ni s-a spus să avem grijă să nu se strecoare printre noi vreunul străin (…)

După aceea am venit acasă. Ne-au exclus în bloc (din partid, n.n.) pe motiv că nu ne-am plătit cotizaţia, că am fost arestaţi, că am avut metode de comandă.

Tov Iosif Bernard: La 11 iulie, am fost chemat la o şedinţă la Biroul Central. Ne-am pomenit cu 5 miliţieni, printre care şi acest Coman. Ne-au cerut Biroul Populaţiei. Aveau o listă cu 10 oameni, dintre care unul lipsea. Celorlalţi nouă ne-a spus. Ştiţi de ce sunteţi aici! (…) Mi-au cerut să dau o declaraţie că recunosc povestea cu lemnele. A început cu înjurături, dar n-a reuşit să obţină de la mine nimic (…) Mi-au spus că s-au făcut afaceri şi că ei au nevoie de ajutorul nostru. Am spus că nu ştiu nimic. Atunci au luat o aţă, cu un nod şi m-au pus să stau într-un picior în faţa ei, cu faţa la perete. În felul acesta, la un moment dat, fără să vrei, nu poţi să faci altceva decât să fixezi nodul. Ameţeam şi trebuiam să mă rezem de perete, şi atunci mi-au dat un pumn, cu cuvintele: – Ce e zidul lui tată-tău? (…) Când au văzut că nu-mi pot prezenta nici o dovadă, a deschis un sertar de unde a scos o sfoară groasă şi a început s-o împletească, apoi mi-a strâns cu ea cotul şi mâna. Atunci eu am aruncat sfoara şi am început să strig. Dar el striga mai tare spunând că vreau să-l omor (…) Am spus că am avut plusuri şi minusuri de benzină între 2 şi 10 litri. Văzând că nu vreau să declar mai mult, mi-a băgat între degete un creion şi când a strâns mi-a rupt degetul (…)

–Tu eşti băiat deştept, ţi-am arătat o parte din metodele noastre, dar mai avem şi altele: avem un câine lup, un câine dresat, în faţa căruia stai 24 de ore în poziţia de drepţi şi, cum te-ai mişcat, te-a înhăţat. Şi nu te ţin mai mult pentru că nu am voie să chinuiesc câinele. Apoi îţi trecem prin tine un curent electric, de tremuri de parcă ai avea boala copiilor. Avem camere calde şi camere reci, avem cătuşe „imperialiste” care ţi se pun la mâini şi te strâng până la os (…) Şi, până la urmă, ca să mă convingă, mi-a mai spus: –Trebuie să recunoşti, altfel stai aici până îţi calci pe barbă, şi avem şi nişte săculeţi de nisip care ţi-i punem pe piept şi te batem până îţi scuipi plămânii şi nu rămâne nici o urmă. Şi te trimitem acasă „în plic”. Adică, celor care mor în închisoare, li se trimite într-un plic o comunicare despre moartea lor, familiei. Şi-mi dădea mereu cuvântul de onoare că dacă spun o să fie bine (…) Şi atunci am dat declaraţia (…) şi am fost printre cei 21 de fericiţi care am avut norocul să plecăm a doua zi la Văcăreşti fără mandat de arestare, unde am stat de la 12 iunie până la 3 martie (1953, n.n.), când am fost chemat la Procuratura Generală, fără ca nimeni să ne întrebe în acest răstimp care e motivul arestării noastre (…)

Tov. Constantinescu Aurelian: Cazul meu este ca al tuturor şoferilor care au fost arestaţi la Competrol. În ziua de 12 august, am fost arestat din curtea depozitului, de pe maşină chiar, şi dus la DGM. Locotenentul Coman m-a luat în primire şi mi-a spus: – Vrei să te duci acasă sau la Văcăreşti? Noi avem nevoie de nişte relaţiuni date de tine pentru că voi aştia mici n-aţi furat, ci ăia mari, care sunt o bandă organizată, au furat benzina şi s-au servit de voi (…) Am spus că declar 28 litri plus, dar o să pot să dovedesc în faţa forurilor superioare că asta este din cauza cunajului. Zice: – Ce foruri superioare, ăştia sunt anglo-americanii? Şi mi-a dat Coman un pumn de mi s-au clănţănit dinţii în gură şi un picior şi o mulţime de înjurături, apoi una după ceafă (…) Am spus că nu semnez. Îmi arată un formular, dar eu n-aveam ochelarii şi nu ştiam ce scrie. Iar mi-a tras un pumn. Zice: –Bine, acum ai să mergi 2 ani la Canal, că refuzi să semnezi acte oficiale (…)

Tov. Codârnău Grigore: Eu sunt tot şofer. Mi s-a spus că am scos 124 litri de benzină. De 7-8 ori am fost seara la anchetă. M-au ameninţat că o să-mi scoată şi copiii de la şcoală. Eu am spus că nu-i adevărat şi atunci mi-au spus să scriu că Miliţia minte. Mi-a fost frică să scriu aşa ceva. Am făcut o declaraţie că, dacă o să-mi dovedească că ei au dreptate, atunci o să recunosc că sunt agent anglo-american şi duşman al poporului (…)

Tov. Avram Constantin: (…) Ne-au băgat într-o cameră lipsită de aer. Apoi ne-au trimis la Văcăreşti. Eu întreb, se poate ca pe noi să ne trimită la Văcăreşti în ziua de 11 septembrie şi în ziua de 16 septembrie să vie mandat de arestare (…)

Tov. Răchiţeanu: (…) La DGM, am fost luat în primire de un anchetator care spunea: Eu sunt CC-ul, eu sunt Partidul! Şi mă înjura în tot felul (…) Am fost băgaţi într-o cameră de 2/1,80, 4 inşi în 2 paturi şi 3 sub paturi, într-o căldură înăbuşitoare. Am început să dau semne de oboseală. Eu niciodată înainte nu suferisem de inimă. Medicul a spus să fiu trimis la spital, dar ei n-au vrut să audă. Nopatea îmi făceau injecţii cu cafeină şi morfină. Gardianul zicea: Lăsaţi-l să moară, că eu răspund pentru el! (…)

Tov. Alexandru Gheorghe: (…) Mă ancheta sub presiunea că mă trimite la Canal, că mă repede cu capul de pereţi, că noi n-avem (nimic, n.n.) cu voi muncitorii, ci cu ăia mari (…)

Tov Zana Ioana: Am fost chemată la DGM, în ziua de 19 iulie, pentru informaţii. Ştiam că unii fuseseră arestaţi. Fără să mă cunoască, cum am intrat am fost primită cu cuvintele: – Dumnezeul mă-tii de curvă, tu eşti curva Competrolului. Era un civil. I-am spus: – Cum îmi vorbeşti aşa, eşti de o seamă cu copilul meu (…)

M-au ţinut două săptămâni la carceră. Carcera era un closet cu o gaură unde toţi deţinuţii merg la closet şi totul se scurge pe dedesubt, şi tot mirosul ală l-am înghiţit 48 de ore. I-am atras atenţia slt. Coman că sunt suferindă cu plămânii, că am pneumotorax şi să nu mă mai bată, că dau şi eu în el! Mă scotea de 3-4 ori pe zi la anchetă şi mă lovea cu cizmele. Între toţi bărbaţii eu eram singura femeie şi atunci a spus că eu trebuie să spun totul. De 2 ori m-a dat cu spatele de perete, că trei nopţi am scuipat sânge. Vânătăile le-am arătat acolo unui tov. colonel. La ochi parcă aveam monoclu (…) Eu am făcut şcoală de cadre sindicală unde mi s-a spus că Miliţia e a poporului şi trebuie să lucreze pentru popor – i-am spus – d-ta văd că lucrezi în stil american, probabil ai citit multe cărţi poliţiste.

– Uite, mi-a spus, într-un stat democrat suspend democraţia 5 minute! Şi mă bătea ca pe hoţii de cai (…)

Tov. Davidovici: (…) La un moment dat am aruncat tocul din mână şi am spus că nu mai scriu ce-mi dictează ei. Mi-au cerut să declar lucruri care nici nu erau în legătură cu mine sau care nu aveam posibilitatea de a le face (…) Mi s-a cerut să scriu că directorul Ştefănescu lua milioane de la diferiţi oameni. L-am cunoscut pe tovarăşul Ştefănescu puţin, dar aşa ceva n-am putut să scriu (…)

Tov. Pană Ion: Eu eram şeful evidenţei contabile. Când am fost arestat, mi s-au luat anchete 3 zile foarte civilizat. După ce am fost trimis la arest, am fost chemat de două ori la Coman, care spunea că el e naşul meu şi că până acum în declaraţii mi-am bătut joc de DGM (…) Spunea: „Ia să vedem, te gâdili?” şi mă lovea cu pumnii în rinichi (…) Am primit o lovitură în beregată, încât şi acum am leziuni pe care n-am posibilitatea să le tratez (…)

Tov Alexa: Puteţi fi liniştiţi, veţi fi repuşi în drepturi şi în această privinţă. Cei care s-au făcut vinovaţi de toate acestea vor fi sancţionaţi fără cruţare. Guvernul noastru apără drepturile şi legalitatea noastră populară, şi n-o apără numai prin vorbe, ci în practică. Acei care au îndrăznit să calce Constituţia, drepturile cele mai fundamentale ale cetăţenilor, vor fi pedepsiţi aşa cum trebuie (aplauze furtunoase. Strigăte: „Trăiască PMR!”)

Tov. N. Mujic: Tovarăşi, în primul rând am discutat aici cu dumneavoastră care vă frământă, de a fi repuşi în drepturi. Acesta se datoreşte faptului că Partidul nostru veghează încontinuu, şi tov. Gheorghiu-Dej personal s-a interesat direct de problemele sesizate de dumneavoastră. Şi acum, tată, Partidul a venit să vă facă dreptate. Un tov. spunea „Cel care îşi pierde încrederea în Partid moare”. Trebuie ca întotdeauna, în orice împrejurarea ne-am afla, să avem deplină încredere în Partid, căci Partidul descoperă orice face lumină şi dreptate. Dumneavoastră aţi putut astăzi să vă convingeţi de aceasta (…) Pentru rezolvarea tuturor problemelor dumneavoastră, vom forma o comisie din reprezentanţii Ministerului, ai Procuraturii, ai CSC, ai CC, ai Sindicatului Petrol, şi această comisie va lua fiecare caz în parte şi-l va duce până la capăt, până la rezolvarea deplină.

Apoi Dvs. trebuie să ţineţi seama de următoarea zicală: „Vorba multă, sărăcie goală”. Duşmanul nu doarme, el va căuta să stea de vorbă cu voi, să vă facă să vorbiţi cât mai mult, ca ei să facă treaba lor. Dumneavoastră aţi primit asigurarea că cei ce sunt vinovaţi îşi vor primi pedeapsa, pentru dvs. s-au luat măsuri. Duşmanul însă caută prin anumite elemente să vă tragă de limbă – nu vă lăsaţi antrenaţi în discuţii, nu vă lăsaţi provocaţi.

Tov Drăghici: Ceea ce am discutat aici în privinţa pedepsirii exemplare a vinovaţilor, de asemenea nu trebuie să discutaţi. Nici măcar acasă. Astfel ei se vor sesiza şi vor lua anumite măsuri (…)

Tov Ştefănecu: (…) Noi mulţumim Partidului pentru grija părintească, ce o are faţă de oamenii muncii şi încredinţăm Partidul că vom răsplăti această grijă prin depunderea tuturor eforturilor în muncă şi fiind mereu vigilenţi pentru apărarea păcii, pentru întărirea Republicii noastre.

Închei strigând:Trăiască Partidul Muncitoresc Român!Trăiască Republica Populară România!Trăiască pacea!(toţi tovarăşii în picioare aplaudă furtunos).

(A.N.R., fond CC al PMR Cancelarie)

Autor: Oana ILIE

Cu ocazia alegerilor din 1946, în faţa abuzurilor autorităţilor, controlate de comunişti, Partidul Naţional Ţărărnesc a publicat „Cele 10 porunci ale cetăţeanului român”, menite să atragă atenţia alegătorilor asupra pericolului care pândea ţara.

Iată care erau acestea:

Să verifice dacă este înscris în listele electorale şi să-şi scoată cartea de alegător. În caz că nu i s-a dat cartea de alegător, să facă imediat contestaţie la judecătorie.

Să conteste pe cei trecuţi în aceste liste pe nedrept.

Să citească şi răspândească manifestele Partidului Naţional Ţărănesc.

Să propage ideile acestui partid.

Să nu uite că partidele din Blocul Democrat (B.P.D.) sunt slugile Partidului Comunist şi anume: Frontul Plugarilor, Partidul Social-Democrat (Lothar Rădăceanu), Partidul Naţional Liberal (G. Tătărescu), Partidul Naţional Ţărănesc (A. Alexandrescu), Partidul Naţional Popular fost Uniunea Patrioţilor.Femeile să-şi apere prin votul lor familia, copiii şi ţara urmând exemplul soţilor şi părinţilor lor.

Să se organizeze pe sate, să meargă la vot împreună şi să păzească urna până la comunicarea rezultatului.

Să nu se înspăimânte de ameninţările agenţilor guvernului.

Să ştie că Partidul Naţional Ţărănesc va aduce ţării libertatea şi dreptatea tuturor cetăţenilor.

Să ştie că toată ţara este alături de Partidul Naţional Ţărănesc, de Iuliu Maniu şi Ion Mihalache şi că alegerile vor fi câştigate de acest partid.

Să voteze cu Partidul Naţional Ţărănesc.

Autor: Oana ILIE

{jcomments off}Alegerile trucate din anul 1946 au constituit momentul legitimării puterii comuniste în România. Având asigurat concursul sovieticilor, din punctul de vedere al susţinerii materiale a campaniei electorale, comuniştii au întreprins pe parcursul întregului an o serie de acţiuni menite să le aducă popularitate în rândul electoratului şi să le asigure succesul în alegeri.

În această campanie, la loc de frunte s-a aflat denigrarea partidelor istorice în ochii opiniei publice, încurajarea tensiunilor din cadrul acestora, susţinerea unor dizidenţe, dar şi crearea unui organism politic, în speţă Blocul Partidelor Democratice, în care a intrat P.C.R. şi alte cinci formaţiuni politice, în stare să canalizeze atenţia populaţiei şi să atragă voturi. Prin campania electorală, presărată cu numeroase incidente şi încălcări ale legii chiar de reprezentanţii sau simpatizanţii guvernului Groza n-au putut schimba opinia poporului şi n-au adus victoria comuniştilor în alegeri. În această situaţie s-a pus în aplicare deviza lui Stalin „nu contează cine şi cum votează, ci contează cine numără voturile”, iar B.P.D. a obţinut o victorie confortabilă în alegeri datorită acestor „tehnici speciale” de numărare a voturilor.

Iată, în continuare, un tablou cronologic al fatidicului an electoral 1946:

8 ianuarie – Consiliul de Miniştri hotărăşte organizarea alegerilor în cel mai scurt timp posibil, după cum ceruseră reprezentanţii marilor puteri, asigurând opinia publică de libertatea şi transparenţa acestora.

22 ianuarie – se conturează obictivele P.N.Ţ. pentru campania electorală, printre acestea numărându-se apărarea libertăţii alegerilor, înscrierea populaţiei pe liste electorale, „propagandă destoinică” pentru câştigarea scrutinului.

29 ianuarie – Plenara C.C. al P.C.R. preconizează prezentarea unită în alegeri a tuturor forţelor democratice reprezentând guvernul Groza din 6 martie 1945.

14 februarie – Comitetul Executiv al Frontului Plugarilor acceptă propunerea P.C.R. de a participa pe liste comune la alegeri.

15 februarie – Ştefan Voitec şi Lothar Rădăceanu, lideri ai P.S.D., se pronunţă la rândul lor pentru participarea pe liste comune cu comuniştii, în dezacord cu Constantin Titel Petrescu, partizan al participării independente a partidului la alegeri.

22 februarie – „alegerile vor avea loc după strângerea recoltei”, anunţă primul ministru Petru Groza. În aceeaşi zi, simpatizanţii comuniştilor devastează sediul P.N.Ţ. din Arad. Denigrarea şi agresiunile contra partidelor istorice se vor produce pe întreaga perioadă premergătoare alegerilor, la nivelul întregii ţări.

10 martie – grupul Rădăceanu-Voitec îşi impune punctul de vedere la Congresul P.S.D., – participarea pe liste comune cu P.C.R. Constantin Titel Petrescu părăseşte partidul punând bazele P.S.D. Independent, care se va apropia de partidele istorice.

13 martie – liderii Frontului Naţional Democrat hotărăsc crearea unei comisii electorale comune pentru partidele care s-au decis să meargă în alegeri pe liste comune cu ei.

22 martie – în faţa acuzaţiilor P.C.R. că desfăşoară o campanie pentru amânarea alegerilor, P.N.Ţ. asigură populaţia că doreşte ca acestea să aibă loc în cel mai scurt timp posibil.

Aprilie – presa controlată de comunişti, „Scânteia”, „Aurora”, România Liberă”, începe acţiunea de compromitere a liderilor partidelor istorice în ochii poporului, aceştia începând să fie catalogaţi ca „reacţionari”, „colaboraţionişti”, „fascişti” etc. Aceste atacuri vor continua pe toată durata anului electoral, concomitent cu prezentarea în antiteză cu Maniu şi C.I.C. Brătianu a liderilor comunişti.

19 aprilie – într-un articol din „Dreptatea”, Corneliu Coposu cere guvernului să fixeze de urgenţă data alegerilor.

9 mai – F.N.D. definitivează platforma-program ce urmează a fi făcută publică.

17 mai – se consemnează constituirea Blocului Partidelor Democratice, format din P.C.R., P.N.L.- Tătărescu, P.N.Ţ.- Alexandrescu, Frontul Plugarilor, P.S.D., Partidul Naţional Popular (fosta Uniune a Patrioţilor, devenită între timp din organizaţie de masă partid). Se constituie totodată Comisia Centrală Electorală alcătuită din reprezentanţii celor şase partide. Platforma-program scoate în evidenţă realizările guvernului Groza, critică partidele istorice „reacţionare”, promite respectarea tuturor drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, politică socială favorabilă muncitorilor şi ţăranilor, sprijinirea culturii, redresarea industriei, comerţului şi agriculturii etc. Comuniştii vor profita din plin de împărţirea titlurilor de proprietate în baza reformei agrare din 1945 pentru a-şi face propagandă electorală în rândul ţăranilor.

22 mai – reprezentanţii partidelor din B.P.D.: Gh. Tătărescu (P.N.L.), P. Groza (Frontul Plugarilor), Th. Iordăchescu (P.S.D.), Gheorghiu-Dej (P.C.R.), C. Neculcea (P.N.P.), A. Alexandrescu (P.N.Ţ.) semnează protocolul de constituire a B.P.D. pe baza adeziunii la platforma-program.

27 mai – Federaţia Democrată a Femeilor aderă la platforma-program a B.P.D.

1 iunie – ca răspuns la notele anglo-americane, guvernul afirmă că alegerile vor avea loc în cel mai scurt timp şi într-un mod democratic.

2 iunie – începe oficial, la Iaşi, în prezenţa conducerii comuniste, campania electorală a B.P.D. În aceeaşi zi este prezentat, prin intermediul ziarului „Dreptatea”, manifestul P.N.Ţ. (Maniu) către ţară, cu care acesta se prezintă în alegeri. Ţărăniştii se pronunţă pentru menţinerea monarhiei, definitivarea reformei agrare, statul ţărănesc, refacerea economiei, garantarea drepturilor şi libertăţilor.

5 iunie – Comitetul Executiv al Confederaţiei Generale a Muncii anunţă printr-un comunicat că va sprijini B.P.D. în alegeri.

14 iunie – Adrian Holman, reprezentantul politic britanic la Bucureşti, critică guvernul român acuzându-l că tergiversează promulgarea legii electorale şi fixarea datei scrutinului.

5 iulie – Apărarea Patriotică anunţă că va sprijini platforma-program a B.P.D.8 iulie – circulara P.N.Ţ. (Maniu) face cunoscut modul de organizare a participării acestui partid la alegerile parlamentare.

13 iulie – este promulgată legea privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Adunarea Deputaţilor. Sunt stabilite condiţiile de votare şi de depunere a candidaturii. Apare şi o nouă categorie fără drept de vot – „nedemnii” (criminalii de război, primarii şi prefecţii guvernului Antonescu, legionarii, voluntarii în războiul antisovietic). Se introduce sistemul unicameral, anulându-se totodată prerogativa regelui de a dizolva parlamentul. Partidele istorice protestează împotriva legii electorale, întrezărind posibila fraudare a alegerilor.

30 iulie – mitingul B.P.D. pe stadionul P.T.T. Bucureşti, la care participă Ana Pauker.

12 august – echipe de bătăuşi comunişti împiedică desfăşurarea Congresului P.N.L. (Brătianu) la Oradea.

16 august – sunt atribuite semnele electorale: soarele – BP.D., secera şi ciocanul – P.C.R., triunghiul echilateral – P.S.D., o linie – P.N.L. (Tătărescu), cercul – P.N.Ţ. (Alexandrescu), ochiul – P.N.Ţ., linie verticală şi orizontală în unghi de 90° – P.N.L., fântâna – P.S.D.I.

11 septembrie – se constituie biroul electoral al armatei care îi va „îndemna” pe soldaţi să voteze cu B.P.D.

13 septembrie – Constantin Brătianu denunţă, într-un memoriu adresat lui P. Groza, abuzurile din campania electorală: înscrierea pe listele electorale este ilegal făcută, nu sunt respectate termenele de înscriere, se fac liste speciale care să poată fi folosite în mod fraudulos, campania electorală a opoziţiei este subminată de autorităţi, publicaţiile lor sunt cenzurate etc. Alte astfel de proteste vor fi făcute de cele două partide istorice, prin intermediul ziarelor „Dreptatea” şi „Viitorul”, pe toată durata campaniei electorale, fără vreun succes.

18 septembrie – Ion Mihalache, vicepreşedinte P.N.Ţ., este declarat „nedemn”, deoarece participase ca voluntar pe frontul de est. Contestaţia depusă la Judecătoria de Ocol Topoloveni nu a fost soluţionată pozitiv.

20 septembrie – C.I.C. Brătianu depune o contestaţie la Circumscripţia Centrală Electorală cerând anularea listelor întocmite ilegal.

28 septembrie – Iuliu Maniu protestează asupra folosirii autorităţilor publice în campania electorală a guvernului.

29 septembrie – B.P.D. începe promovarea capilor listelor electorale. În Bucureşti primii pe liste sunt Groza, Dej şi Ana Pauker.Octombrie – se distribuie „Cele 10 porunci ale cetăţeanului român”, manifest difuzat de P.N.Ţ., prin care poporul este îndemnat să denunţe abuzurile, să nu se lase intimidat de guvern şi să voteze P.N.Ţ.-ul.

3 octombrie – sunt repartizate mandatele în cadrul B.P.D., proporţia fiind inegală, deoarece P.C.R., Frontul Plugarilor şi P.N.L. Tătărescu au primit un număr egal de mandate, dar per total mai multe decât celelalte trei formaţiuni din Bloc.15 octombrie – este publicat Decretul-lege pentru Convocarea Corpului Electoral prin care data alegerilor este fixată pentru 19 noiembrie.

21 octombrie – P.N.L., P.N.Ţ. şi P.S.D.I. ajung la un acord comun de a acţiona pentru a împiedica abuzurile electorale şi fraudarea alegerilor.Noiembrie – B.P.D.-ul înteţeşte ritmul manifestaţiilor şi întrunirilor electorale în Bucureşti şi în ţară (până la alegeri au loc astfel de întruniri la Lugoj, Arad, Cluj, Hunedoara, Galaţi, Timişoara, Ploieşti, Târgu Mureş, Târgovişte, Sf. Gheorghe, Satu Mare, Bârlad, Severin, Vlaşca, Tutova etc. la care participă liderii marcanţi ai P.C.R.: Dej, Pauker, Luca, Pătrăşcanu, Gh. Apostol, Chişinevschi).

1 noiembrie – este publicată lista candidaţilor P.N.L.: Constantin Brătianu ocupă primul loc la Bucureşti, iar Gheorghe Brătianu aceeaşi poziţie la Ilfov.

12 noiembrie – este publicată lista candidaţilor P.N.Ţ. Iuliu Maniu este în fruntea listei la Bucureşti, Hudiţă la Cluj, Coposu la Sălaj etc.

17 noiembrie – mitingul P.N.Ţ. în faţa T.N.B., la care participă 30.000 de oameni. Forţele de ordine intervin trăgând în manifestanţi.

19 noiembrie – alegerile parlamentare. Se semnalează grave incidente şi ilegalităţi: furturi de urne şi voturi, ocuparea localurilor de vot, atacarea candidaţilor opoziţiei, maltratarea oficialităţilor şi a forţelor de ordine, împiedicarea simpatizanţilor opoziţiei să-şi exercite dreptul la vot, crime etc. Protestele P.N.L. şi P.N.Ţ. din zilele următoare n-au nici un efect.

23 noiembrie – un document de la Foreign Office (Biroul pentru Străini) afirmă că alegerile au fost „un complet fals”.

25 noiembrie – sunt publicate rezultatele oficiale ale alegerilor, B.P.D. obţinând un procentaj de 79,86% din voturi, urmat la mare distanţă de P.N.Ţ., Uniunea Patriotică Maghiară, P.N.L., Partidul Ţărănesc Democrat, P.S.D.I., Partidul Popular Românesc.

25 noiembrie – Roy Melbourne (reprezentantul S.U.A. în România) declara că alegerile au fost o „totală farsă”.

1 decembrie – Regele Mihai deschide Adunarea citind mesajul tronului.

Autor: MNIR

La scurt timp după 23 august 1944 , Gheorghiu Dej îi zugrăvea principesei Ileana, tabloul României comuniste: o lume modernă, industrializată, cu ştiinţă de carte, având parte de toate binefacerile lumii moderne dar fără nedreptăţile acesteia.

Lucrurile aveau să stea cu totul altfel decât le-a zugrăvit liderul comunist. Măsurile luate pentru modernizarea ţării (industrializarea, colectivizarea etc.) s-au făcut prin sacrificarea intereselor cetăţenilor şi în dauna bunăstării acestora. Deşi pe hârtie progresul economic pare evident faţă de perioada interbelică, în realitate venitul unui muncitor în anul 1963 era de 1,9 ori mai mic decât în anul 1938. O lungă perioadă de timp, în anii 50, produsele alimentare s-au obţinut de bază de cartelă în cantităţi minime. Situaţia, din acest punct de vedere, s-a ameliorat în anii 60 şi în prima parte a anilor 70.

La fel de adevărat este însă că au existat şi unele „binefaceri”: numărul ştiutorilor de carte a crescut permanent; au fost construite creşe, grădiniţe, şcoli, spitale. Dar la fel de adevărat este şi că drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor au fost încălcate (ca să nu spunem lichidate), dacă ar fi să amintim doar: libertatea de exprimare (regimul comunist aplicând o cenzură extrem de dură asupra tuturor mediilor de exprimare), libertatea confesională (simplul mers la biserică devenise un gest de mare curaj), libertatea de circulaţie (ieşirile în afara ţării era cvasi-imposibile pentru cetăţenii de rând) etc.

Eşecul economiei socialiste a avut grave consecinţe asupra nivelului de trai al populaţiei în ultima parte a regimului Ceauşescu. La sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80 preţurile la alimente, servicii şi la bunuri de uz casnic şi cotidian, au început să crească. Lipsurile alimentare au devenit cronice, şi s-au reintrodus cartelele ce „funcţionaseră” cu aproape treizeci de ani în urmă. Pe 19 decembrie 1980 s-a dat legea „pentru constituirea, repartizarea şi folosirea pe judeţe a resurselor pentru aprovizionarea populaţiei cu carne, lapte, legume şi fructe”. Consumul de alimente era raţionalizat în fiecare judeţ, circulaţia liberă a produselor fiind practic împiedicată. Mai mult, fiecare judeţ trebuia să livreze fondului centralizat al statului, la preţuri fixe, tot surplusul de alimente. Cartelele la zahăr şi ulei sunt diferenţiate pe categorii de populaţie: raţii mai mari pentru orăşeni şi mult mai mici pentru locuitorii din mediul rural. Pâinea se vindea în cantităţi limitate, ajungându-se la situaţii aberante ca o persoană să nu poată cumpăra acest produs decât din localitatea în care domicilia. În octombrie 1981, un alt decret „privind măsurile pentru prevenirea şi combaterea unor fapte care afectează buna aprovizionare a populaţiei”, stabilea pedepse cu închisoarea de la şase luni la cinci ani pentru „cumpărarea de la unităţile comerciale de stat şi cooperatiste, în scop de stocare, în cantităţi care depăşesc nevoile consumului familial pe o perioadă de o lună” a unor produse de bază: făină, zahăr, ulei, mălai, orez. Excepţie făceau legumele şi fructele pentru iarnă.

Totul culminează în 1982 când se aprobă Programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei. „Specialiştii” au stabilit consumul mediu zilnic de calorii necesar unei persoane este de 2700 – 2800 de calorii, ori aceeaşi „specialişti” au stabilit că românii sunt nişte „îmbuibaţi” care consumă 3300 de calorii zilnic. Aşadar trebuie să mănânce mai puţin. În sprijinul hotărârii se venea cu recomandări medicale privind raportul dintre înălţime şi greutate. Astfel, pentru un bărbat de 1,65 m înălţime, cu vârsta între 30 – 39 de ani, greutatea optimă era de 67,5 kg; pentru unul de 1,80 m, cu vârsta între 40 – 49 de ani, greutatea trebuia să fie de 80,5 kg. La femei, „standardele” erau cam de tipul: înălţime 1,57 m / vârsta 30 – 39 ani / greutate 56,6 kg; înălţime 1,68 m / vârsta 40 – 49 ani / greutate 66,9 kg. Consumul anual era şi el reglementat (pentru o persoană): carne şi produse din carne: 60 – 70 kg; peşte şi produse din peşte: 8 – 10 kg; lapte şi produse din lapte (exclusiv unt): 210 -230 litri; ouă: 260 – 280 bucăţi; grăsimi (unt, margarină, ulei, untură): 16 – 18 kg; legume şi produse din legume: 170 – 180 kg; leguminoase boabe: 3 – 4 kg; fructe şi produse din fructe: 65 – 95 kg; zahăr şi produse din zahăr: 22 – 26 kg; cartofi: 70 – 90 kg; produse din cereale (făină, mălai, orez): 120 – 140 kg. Se consideră însă că „oferta” este prea generoasă şi, în 1984 se adoptă un nou plan alimentar în care raţiile erau mult reduse faţă de cele anterioare: carne – 39,12 kg; lapte şi produse din lapte – 78,73 kg; legume – 66,08 kg etc. Partidul s-a dovedit a fi însă foarte preocupat de curăţenia poporului român, având în vedere că fiecărui cetăţean îi era repartizată o cantitate de 1,9 kg săpun/an, cu 0,9 kg mai mult ca în 1980!Locuitorii satelor erau obligaţi, pentru a primi raţiile, să vândă la cooperativele locale ouă – de o anumită mărime –, lapte, la preţuri fixate de autorităţi. Ţăranii erau „binecuvântaţi” şi cu alte solicitări aberante. Spre exemplu, dacă doreau să sacrifice un porc, ţăranii trebuiau să crească încă unul pe care să-l dea „la stat”. „Tacâmul de pui”, „salamul cu soia”, „adidaşii de porc”, „nechezolul”, „cicoarea”, „laptele condensat”, „compotul de prune” sau „peştele oceanic” (ne amintim de celebra reclamă „Nici o masă fără peşte!”) au intrat astfel în limbajul cotidian al românilor. Chiar şi pentru aceste produse se stătea la „coadă” ore în şir. Cafeaua originală, săpunul, ciocolata sau ţigările fine – în special Kent, erau produse de mare lux, având rol de monedă forte în orice împrejurare.

Criza alimentară era doar un aspect al celei economice în care se găsea ţara. Deşi regimul se lăuda cu marile sale rafinării, benzina a fost raţionalizată (30 de litri /lună); circulaţia automobilelor a fost restricţionată – cele care aveau număr cu soţ circulând într-o duminică, cele fără soţ în duminica următoare. Fabricile de maşini se numărau şi ele printre „minunile” regimului, în timp ce românii aşteptau ani de zile până le venea rândul să poată achiziţiona un automobil. În România socialistă, care se dorea „multilateral dezvoltată” până în anul 2000, copiii erau obligaţi să înveţe la lumina lămpilor cu gaz pentru că lumina era întreruptă. Becurile trebuiau să fie doar de 40 waţi, în timp ce propaganda ceauşistă vorbea de „anii-lumină” ai epocii. „Conducătorul iubit” a recomandat cetăţenilor să pună pe ei „o haină în plus”, în momentul în care s-a luat decizia raţionalizării agentului termic şi a apei calde menajere. În 1988, un decret aberant, ca atâtea altele, stabilea că în spaţiile publice – cu excepţia şcolilor şi grădiniţelor – temperatura să nu fie mai mare de 16° Celsius pe timp de iarnă! Agricultura socialistă, unde anual se raportau mari depăşiri de plan, ducea de fapt o mare lipsă de mână de lucru, regimul rezolvând şi acest aspect în stilu-i caracteristic: scoaterea la muncile agricole a militarilor, elevilor şi studenţilor. Spre exemplu, în anul 1981, 2,5 milioane de elevi şi studenţi au fost scoşi de la cursuri şi trimişi să lucreze în agricultură.

România stătea foarte prost şi la capitolul tehnologie şi infrastructură. Reţeaua telefonică era una din cele mai slab dezvoltate din Europa, cu 700.000 de posturi telefonice la o populaţie de peste 23 milioane locuitori. Sistemul de drumuri şi autostrăzi era şi el într-o stare jalnică, existând o singură autostradă – Bucureşti – Piteşti, cu câteva zeci de kilometri. Nu este deci greşit să afirmăm că situaţia deplorabilă din punct de vedere economic, mizeria în care era ţinut poporul român, a contribuit decisiv la căderea regimului ceauşist în decembrie 1989.