La 26 mai 1949, Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român dă o hotărâre prin care se anunţa începutul lucrărilor la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Scopul prezentat de propaganda oficială era pur economic: scurtarea drumului spre mare, dezvoltarea economică a Dobrogei prin asanarea bălţilor şi darea în folosinţă a noi terenuri pentru agricultură.
O pată neagră pentru istorie
Prezentat în presă cu surle şi trâmbiţe, ca o mare izbândă a regimului comunist, Canalul a fost, de fapt, o pată neagră în istoria României postbelice. Canalul a reprezentat o destinaţie predilectă pentru cei care au trecut prin gulagul românesc în perioada 1949–1953. Canalului i-au căzut victime, atât o mare parte din deţinuţii din coloniile de muncă, cât şi numeroşi muncitori veniţi la Canal pentru a câştiga un ban în plus.
Astăzi sunt vehiculate şi alte considerente care ar fi stat la baza deciziei forului politic de la Bucureşti. Scopul economic este lăsat în subsidiar, accentul căzând pe cel strategic, militar şi politic. Este luată în considerare intenţia Moscovei de a lua României Dobrogea, dar şi eventualitatea unui conflict între sovietici şi Iugoslavia lui Tito. În ambele cazuri, Canalul şi-ar fi dovedit cu prisosinţă importanţa. Cum nici una din aceste predicţii nu s-au materializat, canalul s-a dovedit un dezastru, atât economic cât şi politic.
„Nu este vorba de un simplu canal”
În preziua emiterii hotărârii de guvern, Dej face, în cadrul unei şedinţe, o prezentare asupra a ceea ce se dorea a fi Canalul.
Şedinţa Consiliului de Miniştri, 25 mai 1949
Prezenţi: Gh. Gheorghiu-Dej, Lothar Rădăceanu, Teohari Georgescu, Gheorghe Vasilichi, ing. Porfiri, Th. Iordăchescu, Miron Constantinescu, Emil Bodnăraş, Bucur Şchiopu, A. Bunaciu, Stanciu Stoian, Ed. Mezincescu, Leontin Sălăjan, Gh. Vidraşcu, Modoran, Prâslea.
Tov. Gheorghiu-Dej: „Tovarăşi, în baza sarcinilor fixate de Partidul nostru încă de la Conferinţa Naţională, de a trece la organizarea unui plan de electrificare a ţării, de construcţii industriale, de construcţii de canaluri, amenajări de cursuri de râuri etc., pentru întărirea puterii economice a ţării.Vă supunem astăzi spre aprobare un material în legătură cu construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră.După cum veţi vedea, nu este vorba de un simplu canal, unde curge apa şi pe unde se fac transporturi ieftine, ci este vorba de un complex de lucrări menite să transforme total această regiune care va fi scăldată de acest Canal. Se vor dezvolta oraşe, eventual se vor construi noi oraşe, terenuri imense vor fi redate culturii de cereale, agriculturii în genere, se vor face planuri de irigaţii, planuri de lărgire a reţelei de comunicaţii, a reţelei feroviare ş.a.m.d.(…)
Avem aici schema de organizare, sau mai bine spus structura Direcţiunii Construcţiei. După cum arăta şi regulamentul, aparatul de conducere este subordonat Consiliului de Miniştri, avem un secretariat, consilieri, directorul construcţiei. De directorul construcţiei sunt legaţi inginerii şefi prin directorii adjuncţi ai construcţiei cu unităţile respective, care au fost însărcinate prin regulamentul de funcţionare. Avem direcţiuni de construcţie regionale. Aceasta înseamnă că de-a lungul Canalului se vor face porţiuni, care vor fi sub conducerea acestor direcţiuni regionale”.
Sovieticii îşi aduc „contribuţia hotărâtoare”
- Bodnăraş: „Din explicaţiile date de tov. Gheorghiu-Dej şi din decizia care s-a dat, rezultă că forul suprem conducător al lucrării este Consiliul de Miniştri. S-a arătat că unul din vicepreşedinţii Consiliului de Miniştri îşi se asuma răspunderea conducerii acestei lucrări, în numele Consiliului de Miniştri. Pentru această însărcinare propun pe tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej”.Gheorghiu-Dej: „În ceea ce priveşte fondul, trebuie să vă spun că întregul material este bazat pe experienţa unei scurte perioade de lucru şi în principal pe contribuţia efectivă şi aş spune hotărâtoare a grupului de consilieri sovietici în frunte cu tovarăşul Zapoşnicov, care este preşedintele acestui grup de specialişti.
Atât preşedintele grupului de specialişti sovietici, cât şi ceilalţi colaboratori ai săi, nu numai că au luat parte la întocmirea proiectelor de plan, la nenumărate canaluri care leagă principalele centre economice, politice şi administrative ale Uniunii Sovietice, dar a lucrat efectiv la construirea acestor canaluri.
De aceea guvernul sovietic ne-a trimis în ajutor pe cei mai experimentaţi, cei mai buni constructori ai Uniunii Sovietice.
La întocmirea acestui material au luat parte şi specialişti detaşaţi pe lângă specialiştii sovietici, alcătuind un colectiv unit.(…)
„Să se mobilizeze entuziasmul tineretului”
Ţinând seama de importanţa lucrărilor, de volumul imens al lucrărilor, este de înţeles că guvernul, ţara, poporul, vor trebui să facă un efort considerabil, atât în ceea ce priveşte mijloacele financiare, cât şi celelalte mijloace materiale. De asemenea va trebui să concentrăm cele mai bune forţe tehnice acolo şi cele mai bune forţe organizatorice. În ceea ce priveşte Ministerul Construcţiilor, fiindcă este vorba de a lărgi câteva oraşe, cum este Medgidia şi Cernavodă, precum şi de a crea oraşe noi, aceasta înseamnă nu numai construcţii permanente pentru cazarea celor 50-100 sau 100000 lucrători care vor fi angajaţi treptat pe măsură ce intrăm mai adânc în lucrările Canalului, ci va trebui să adăugăm şi familiile lor, care se vor stabili de-a lungul lucrării respective şi în oraşele acestea pe care le vor dezvolta până la o populaţie de 30000-40000 locuitori…nu vom lucra cu ochii închişi sau la întâmplare. Desigur, nu intră în prevederile noastre construcţia de biserici.Se prevede o durată aproximativă cam între 4-6 ani a acestei lucrări. Depinde de noi.(…)
Am cerut Ministerului Învăţământului să amâne examenele unui grup selecţionat de tineri studenţi din ultimul an, pentru că examenul şi practica pe care o vor face la începutul lucrării, nu le vor întâlni în Universitate nicicând.(…)”
Miron Constantinescu: „Încă din luna trecută noi am cerut din partea Comisiunei de stat a planificării, conform indicaţiilor date de tovarăşul vice-preşedinte, anumite date din partea departamentelor, în legătură cu materialele şi lucrările pe care să le execute.(…) Aş propune ca pe lângă munca salariată, care va fi forţa principală, să se mobilizeze şi de data aceasta entuziasmul tineretului.”
Gheorghiu-Dej: „Cu toate măsurile luate de noi de a nu cotcodăci înainte de vreme despre canalul acesta, totuşi oamenii vorbesc. Am vrut să rămână un lucru secret. A început să-şi facă loc în public şi cred că se poate publica hotărârea Consiliului de Miniştri, pentru a nu se da loc la diverse interpretări, că avem ceva de ascuns.”
ANIC – fond PCM – Stenograme, dosar 4/1949
Autor: Oana ILIE
