Category Archives: Articole

Primul dintre aceste procese este cel din Albania, unde “trădătorii şi spionii albanezi” (membri ai organizaţiilor “Bali Kombatar” şi “Legaliteti”: Riza Dani, Faik Sehn, Hasan Reci şi Islam Radovicko – foşti deputaţi – sunt condamnaţi la moarte şi alte 12 persoane la închisoare.

Totodată apar noi tipuri de capete de acuzare, “spionajul industrial” (primul proces de acest tip are loc în luna august, iar victime i-au căzut foştii miniştri ai apărării şi ai industriei) şi legăturile cu Vaticanul – pion în slujba imperialismului. De fapt conflictul dintre comunism şi Biserica Catolică începuse încă din 1937 când papa Pius al XI –lea dă o enciclică, “Divina Redemptoris” (10 martie), prin care condamnă comunismul pentru că este antireligios.

Chiar dacă papa Pius al XI –lea condamnase într-o enciclică ulterioară şi nazismul, Stalin nu poate uita că regimul comunist fusese primul pe lista Vaticanului. De aceea acesta va fi prezentat de către presa sovietică ca un focar al fascismului (metodă preluată şi de democraţiile populare), iar papa ca agent al liderilor occidentali. Mijlocul anului 1948 este „dedicat” implicării legaţiilor occidentale din capitalele statelor din lagărul socialist în procese de spionaj, dar de departe capul de afiş este ţinut de Iugoslavia. La 1 iulie, pe prima pagină a “Scânteii”, cu litere mari, este notat comunicatul asupra consfătuirii Biroului Informativ al partidelor comuniste unde este dezbătut cazul Iugoslaviei. Din acest moment titoismul (privit de U.R.S.S. ca îndepărtare faţă de linia marxist – leninistă) devine cel mai grav cap de acuzare în procesele politice din estul Europei.

Ultimele procese ale anului au loc la sfârşitul lui noiembrie în Cehoslovacia, “procesul comitetului ceh” unde Jaroslav Hotz, Bunja, Senda Kroicirovici şi alte 4 persoane sunt condamnate la moarte pentru activitate de spionaj pe baza instrucţiunilor venite din partea americanilor din Germania occidentală (divizarea Germaniei a reprezentat un nou motiv de acutizarea relaţiilor între est – vest şi a adâncit şi mai mult criza dintre cele două lagăre) şi la Bratislava (un lot de 22 de persoane din care principalul acuzat, Imrich Kosic, a primit 30 de ani de închisoare).

Anul 1949 debutează în trombă cu anunţarea arestării lui Mindszenty, primatul Ungariei, acuzat de complot şi spionaj în favoarea americanilor. De fapt vina lui Mindszenty era de a fi încercat să-şi ajute enoriaşii iniţiind o campanie de ajutorare a populaţiei, la care s-au adăugat protestele împotriva secularizării. Procesul se deschide la începutul lunii februarie, iar sentinţa: închisoare pe viaţă, este pronunţată la 9 februarie. Bine-nţeles că poporul maghiar “salută” sentinţa, că occidentalii, inclusiv O.N.U., încercând să facă puţină lumină în noianul de false acuzaţii ce i se aduc prelatului maghiar, sunt catalogaţi drept calomniatori, iar guvernul respinge nota guvernului britanic în legătură cu procesul şi cere schimbarea ministrului U.S.A. de la Budapesta pentru că a fost compromis în timpul procesului. (Mindszenty va fi eliberat în 1956, iar în 1961, în urma unui acord dintre guvernul maghiar şi Sf. Scaun, va pleca la Roma).

Acesta nu este primul proces înaintat unei feţe bisericeşti. În 1946 fusese arestat şi judecat arhiepiscopul de Zagreb, Stepinac, fiind condamnat la 16 ani închisoare, dar despre acest proces în presa românească nu apare nici un rând.

În aceeaşi notă, la Sofia are loc procesul pastorilor vinovaţi de trădare, spionaj şi trafic de devize, cărora “procurorul le-a cerut pedeapsa cea mai aspră”. Se observă şi o creştere cantitativă a acuzaţiilor prin adăugarea traficului de devize (prezent şi în alte procese, dar nu în prim plan). O.N.U. se va implica şi în acest caz, dar răspunsul guvernului bulgar este inflexibil (chiar dacă nu şi real): “în Bulgaria există libertate religioasă”. În cadrul unei sesiuni O.N.U. sovieticii denunţaseră amestecul S.U.A. în cazul Mindszenty şi al pastorilor din Bulgaria. Polonia nu poate să lipsească, şi de aceea şi aici “provocările Vaticanului au stârnit indignarea maselor populare”, dar spre deosebire de celelalte state din blocul socialist, aici, primatul Wyszynski şi alţi 8 episcopi sunt arestaţi abia în septembrie 1953.

Tot în Bulgaria, la începutul lui aprilie are loc o plenară a C.C. al P.C. bulgar în care tov. Traicio Kostov este acuzat de deviere naţionalistă. Verdictul va fi pronunţat pe 14 decembrie 1949: Traicio Kostov condamnat la moarte, şi va fi spânzurat pe 16 decembrie 1949. Cu această ocazie, Biroul Politic al P.C. Bulgar va transmite o telegramă de felicitare lui Stalin, al cărui “ochi puternic scrutător” remarcase primul trădarea infamă a lui Kostov şi a clicii sale.

La 14 mai începe primul proces în care titoismul este principalul capăt de acuzare, şi anume “procesul trădătorilor albanezi – grupul de troţkişti care întreţinuseră strânse legături cu clica lui Tito”, al cărui verdict s-a lăsat aşteptat până la 12 iunie (aproape o lună de zile).

Fără vreun preambul, la 13 septembrie este publicat actul de acuzare în procesul Rajk. Acuzaţiile oficiale pentru lotul Rajk vor fi crimă militară, crimă împotriva poporului, crimă de înaltă trădare, conducerea unei organizaţii având ca scop răsturnarea regimului de stat. Condamnările vor fi pronunţate pe 21 septembrie 1949: Rajk, Szönyi, Szalai – la moarte; Brancov şi Justus la muncă silnică pe viaţă Ognienovici la nouă ani de muncă silnică; Palffy şi Korondy, deferiţi unui tribunal militar, vor fi şi ei condamnaţi la moarte. Toţi cei cinci condamnaţi la pedeapsa capitală vor fi executaţi prin spânzurare pe 15 octombrie 1949.

Ultimele luni ale anului sunt saturate de procese şi anchete ale spionilor, complotiştilor sau titoiştilor. Primul de pe această listă este procesul spionului Milici din Polonia, urmat de procesul lui Karl Folta (spion în slujba S.U.A., fost deputat al P.D. Slovac), ancheta diplomaţilor francezi ce făceau spionaj în Polonia (Robineau, Aimard de Brozin de Mer şi Fernand Renauld), ancheta bandei din Ungaria (Imre Geiger, Robert Vogeler – S.U.A. şi Edgar Sanders – Marea Britanie), procesul spionilor din Republica Cehoslovacă (Ladislav Litueric, Karel Busek – condamnaţi la moarte, Jaroslav Fabok, Frantişek Chorma, etc.).

Şi anul 1950 se înscrie pe aceleaşi coordonate, numărul proceselor politice rămânând relativ mare. Şi la fel ca în anul precedent, primul proces este intentat clerului, de această dată celui din Polonia. Alături de cei trei preoţi: Lorenz, Culak şi vicarul Zub, de complicitate cu banda teroristă “Meva” din N.S.Z., sunt acuzaţi şi Iacubeţ, paznicul bisericii şi Nemec, groparul. “La fapte mici, pedepse mici” şi pentru faptul că nici unul dintre acuzaţi nu era o figură proeminentă, pedepsele au variat între 2 şi 12 ani închisoare.

Elementul de noutate al anului îl reprezintă procesele intentate chiaburilor.

În plus, în Bulgaria este condamnat la moarte Stoian Petrov Iliev, liderul unei organizaţii teroriste, în Albania are loc procesul spionilor greci, iar în Polonia şi Ungaria au loc procesele spionilor Robineau şi Geiger, ale căror anchete începuseră cu un an în urmă. Lista este completată cu alte procese de aceeaşi factură din Bulgaria şi Cehoslovacia. Sentinţele vor varia între 4 şi 15 ani ceea ce denotă o mai mică amploare a acestor procese.

La 4 aprilie începe procesul preoţilor catolici din Cehoslovacia, ca o continuare a celor din Ungaria, Bulgaria şi Polonia, sentinţa fiind dată trei zile mai târziu când Mastilka este condamnat la închisoare pe viaţă, Mohalka şi Siuhal la 25 ani închisoare, iar Tajovshi la 20 ani. Tot în luna aprilie au loc alte 5 procese din care 3 numai în Cehoslovacia, unde s-au înregistrat 4 noi condamnări la moarte, 2 la închisoare pe viaţă şi pedepse între 14–25 ani închisoare. În ceea ce-i priveşte pe “spionii titoişti” din Bulgaria şi Albania, sentinţele au variat între 1–25 de ani închisoare, maximul fiind de această dată închisoarea pe viaţă.

Începând cu luna mai Albania este pe primul loc în top, ca număr de procese, cel mai important fiind de departe cel al celor 3 paraşutişti aruncaţi în munţii Kurveleschi, după ce fuseseră instruiţi la Neapole de către agenţii americani (toţi 3 vor fi condamnaţi la moarte).

Autor: Oana ILIE

În perioada dintre cele două războaie mondiale se consemnează o adevărată avalanşă de procese intentate membrilor sau simpatizanţilor partidului comunist. Autorităţile române au urmărit să zdrobească din faşă orice manifestaţie a comuniştilor din România (indiferent dacă partidul s-a aflat în legalitate sau clandestinitate), legislaţia aferentă acestui lucru (în special celebra lege Mârzescu) fiind aplicată cu promptitudine şi severitate. Printre cei care vor fi judecaţi şi condamnaţi în cadrul acestor procese se vor regăsi numele viitorilor conducători ai României comuniste. Ne vom opri în continuare asupra câtorva procese pe care le-am considerat mai importante.

271 de acuzaţi în procesul din Dealul Spirii
În perioada dintre cele două războaie mondiale, se consemnează o adevărată avalanşă de procese intentate membrilor sau simpatizanţilor Partidului Comunist. Autorităţile române au urmărit să zdrobească din faşă orice manifestaţie a comuniştilor din România (indiferent dacă partidul s-a aflat în legalitate sau clandestinitate), legislaţia aferentă acestui lucru (în special celebra Lege Mârzescu) fiind aplicată cu promptitudine şi severitate. Printre cei care vor fi judecaţi şi condamnaţi în cadrul acestor procese se vor regăsi numele viitorilor conducători ai României comuniste. Ne vom opri în continuare asupra câtorva procese pe care le-am considerat mai importante.O primă acţiune în forţă împotriva comuniştilor se consemnează în anul 1921, în urma Congresului de Constituire a PCR. Cu această ocazie, sunt arestaţi 51 din cei 77 de delegaţi comunişti, cei care votaseră afilierea fără rezerve la Internaţionala a III-a comunistă. Între cei arestaţi se numără şi cinci deputaţi socialişti (în frunte cu Gheorghe Cristescu) din Parlamentul României. Ministrul de interne, C. Argetoianu, avea să afirme: „Pot să dau plăcuta asigurare că s-a terminat cu comunismul în România”.
Judecarea lor, intrată în istorie sub numele de „procesul din Dealul Spirii”, se va desfăşura în anul 1922, fiind implicate nu mai puţin de 271 de persoane (alături de cei menţionaţi mai sus, pe banca acuzării regăsindu-se socialiştii arestaţi la greva generală din 1920, cei arestaţi în preajma Congresului PCR şi atentatorul de la Senat, Max Goldstein – va fi însă judecat separat).
Printre cei arestaţi se numărau: Gheorghe Cristescu, Alexandru Dobrogeanu Gherea, D. Fabian, Elek Köblos, Boris Ştefanov, C. Popovici, Elena Filipovici, P. Tcacenco, Gh. Niculescu Mizil etc. Apărarea era reprezentată de Dem. Dobrescu, N. D. Cocea, Constantin Paraschivescu-Bălăceanu, G. Clony, Take Polikrat, Osvald Teodoreanu, Vasile Nottara.
Numeroase personalităţi ale vieţii publice şi-au manifestat dezaprobarea faţă de acţiunea guvernului, considerată a fi împotriva oricăror norme democratice. S-au pronunţat în acest sens Nicolae Iorga, Iuliu Maniu, C-tin. Rădulescu-Motru, Nicolae Lupu etc. În urma intensificării acţiunilor de protest, regele va promulga Decretul de amnistie, în urma căruia au fost eliberaţi 213 dintre acuzaţi.
Doi ani mai târziu, au loc noi incidente, de această dată în Basarabia, culminând cu momentul Tatar Bunar, când a fost proclamată Republica Sovietică Moldovenească. În urma intervenţiei autorităţilor, au fost reţinute 489 de persoane (din care doar nouă români). În cadrul procesului ce va urma, apărarea a fost asigurată de avocaţi din Chişinău şi Bucureşti. Dintre aceştia s-a remarcat Paraschivescu-Bălăceanu, care, în urma unor contre cu preşedintele Consiliului, colonelul Maxim, a fost evacuat din sală. 85 dintre acuzaţi au fost condamnaţi, printre aceştia neaflându-se însă nici un român.

Dobrogeanu Gherea face greva foamei
Anul 1925 aduce cu sine un nou proces intentat comuniştilor. Printre acuzaţi îl regăsim pe Al. Dobrogeanu Gherea, acuzat că a pus la cale, la Buşteni, un complot împotriva statului român. Apărătorii lui Gherea erau G. Costa-Foru, Paraschivescu-Bălăceanu, Dem. Dobrescu, P. Ioaniţescu, M. I. Negreanu. Acuzatul a protestat împotriva arestării intrând în greva foamei pentru 24 de zile. Acţiunea lui nu i-a înduplecat pe judecători, care l-au condamnat la 10 ani reclusiune şi i-au respins cererea de recurs.
Al. Dobrogeanu Gherea va mai face obiectul unui nou proces, în 1929, de această dată fiind acuzat de „încercare de răsturnare a guvernului, cu ajutorul armatelor străine”, şi condamnat la opt ani de închisoare. Printre avocaţii lui îl regăsim şi pe Lucreţiu Pătrăşcanu.
Pentru anul 1928 merită amintite două procese: cel al comuniştilor din Cluj („crimă contra persoanelor şi proprietăţii” şi „afilierea la asociaţii din străinătate care au ca scop răsturnarea ordinei sociale din România”) şi cel al răspânditorilor de „manifeste incendiare” (considerată o încălcare a articolelor 7 şi 8 din Legea Mârzescu). Interesant este faptul că, în al doilea caz, cei implicaţi nu erau etnici români: E. Arnoldi, Josef Berzovski, Sofia Safran, Iosif Finckel. Pentru că au răspândit „Tânărul leninist”, acuzaţii au primit pedepse cu închisoarea variind între două luni şi doi ani şi amenzi de 5.000 de lei.
Comuniştii de origine străină sunt implicaţi şi în procesul muncitorilor de la Galaţi (1927), acuzaţi şi condamnaţi pentru răspândirea de cărţi subversive („Pocitegrama”) şi terorism. Câteva nume sunt concludente: Averbuch, D. Schwartz, A. Gricenko, N. Bevz, I. Kacenko, S. Ratinovici etc.
Nici începutul deceniului patru nu este mai liniştit pentru comunişti. În 1932, Mihail Popescu şi Jana Şerbănescu sunt judecaţi pentru „atentat asupra organelor de ordine, răspândirea de manifeste şi încălcarea Legii Mărzescu, fiind achitaţi în urma pledoariilor avocaţilor Lucreţiu Pătrăşcanu şi Constantin Paraschivescu-Bălăceanu. Dej – 15 ani de închisoare

Dej – 15 ani de închisoare
Un moment important în istoria acestor procese îl reprezintă anii 1933-’34, când sunt judecaţi cei implicaţi în manifestările greviste de la Griviţa. Cei 108 acuzaţi, printre care se găseau şi Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, David Köner, C. Doncea, D. Petrescu, Gheorghe Vasilichi, Paulina Doncea etc, au fost apăraţi de un număr impresionant de avocaţi cu renume, dintre amintim pe I. Sraer, Paraschivescu-Bălăceanu, J. Vşădescu, P. Grozdea, S. Davidescu.
Procesul, început la Bucureşti în 1933 şi terminat la Craiova în 1934, a dus la condamnarea la ani grei de închisoare a celor arestaţi, Gheorghiu Dej, spre exemplu, primind 15 ani de detenţie.
Procesul intentat lui Petre Constantinescu Iaşi a ocupat prima pagină a ziarelor în 1935. Acesta, împreună cu M. Braşoveanu, Diner Etea, Feija Rabinovici, David Fenerstein, Paulina Rosenberg, dr. Derevici, era acuzat de infracţiune la Legea Mârzescu. Cei aflaţi în boxă au beneficiat de o apărare susţinută de Petre Pandrea, Dem. Dobrescu, I. Sraer, Osvald Teodoreanu, I. Gh. Maurer, Paraschivescu Bălăceanu, la care se adaugă reputatul avocat francez, Marcel Villard. Atât în ţară, cât şi peste hotare, a fost declanşată o puternică campanie de susţinere a lui Petre Constantinescu Iaşi. Printre cei care au cerut eliberarea lui, se numără şi cunoscuţii Pierre şi Marie Curie.
Au fost citaţi numeroşi martori, personalităţi de seamă ale vieţii politice şi culturale interbelice din România. Nu s-au prezenta la apel: mareşalul Averescu, Ion Inculeţ, Octavian, Victor Iamandi, dar aveau să răspundă întrebărilor avocaţilor: T. Bratu (rectorul Universităţii din Iaşi), dr. Reiner, prof. Ciobanu de la Academia Română. Verdictul, dat în martie 1936, era: Petre Constantinescu Iaşi este condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare, 10 ani interdicţie şi 20.000 de lei amendă. Aceeaşi pedeapsă au primit-o şi M. Braşoveanu, Diner, Etea şi Feja Rabinovici, în timp ce doi dintre cei implicaţi (Paulina Rosenberg şi dr. Derevici) au fost achitaţi.
Tot în 1935, este intentat proces celor 13 studenţi comunişti acuzaţi de activitatea subversivă, prin împrăştierea de manifeste şi broşuri. Studenţii (printre care figura şi viitorul nomenclaturist, Grigore Preoteasa) au fost apăraţi de Paul Iliescu şi Paraschivescu Bălăceanu, iar ca martori la proces au compărut: Mihai Ralea şi C-tin Rădulescu-Motru. Pedepsele au variat între şase luni şi 2,5 ani închisoare: Juju Schneiberg – 2,5 ani, Pepi Renner – şapte luni, Asia Micinic – opt luni, Ofelia Manole – doi ani, Ana Wexler – şase luni, Regina Beer – doi ani, la care se adaugă cinci ani interdicţie şi 500 de lei amendă. Grigore Preoteasa va fi însă achitat.

Dosarul procesului de la Craiova –3 volume şi 3 anexe
Ultimele trei procese pe care le abordăm au loc în anul 1936. Primul, asupra căruia nu vom insista prea mult, este cel al comuniştilor antifascişti de la Cetatea Albă (Maria Sârbu, Petru Onofrenco, Teodor Rudenko, M. Stoicov etc.), condamnaţi în total la 280 ani de închisoare. Cel de-al doilea proces, este cel intentat unui număr de 27 de membri ai Blocului Democrat, majoritatea evrei (Kesser, Grunberg, Gerber, Zac, Saiovici, Bercovici, Lavenson, Krammer, Leibu etc.) acuzaţi că „au lucrat cu mijloace teroriste la răsturnarea ordinii de stat”. Avocaţii – Maurer, Al. Mâţă, Atanase Joja, I Sraer, Al. Grigorovici – au cerut amnistie pentru clienţii lor. Acest lucru s-a obţinut doar pentru doi dintre acuzaţi, restul primind pedepse cu închisoarea cuprinse între şase luni şi 3,5 ani.Cel mai important a fost însă, de departe, procesul comuniştilor desfăşurat la Craiova. Acuzaţi – nume cunoscute ale mişcării comuniste din România: Ana Pauker, S. Marcovici, Liuba Chişinevschi, Alexandru Drăghici, Alexandru Moghioroş, Jordanoff Caleti – erau acuzaţi că „au intrat în legătură cu asociaţiuni din străinătate, în scopul de a primi instrucţiuni şi subvenţii pentru pregătirea revoluţiei comuniste în România”. Dosarul întocmit acuzaţilor avea trei volume şi trei anexe. Nu mai puţin de 24 de avocaţi din Craiova şi Bucureşti s-au înscris pentru apărarea celor acuzaţi. Amintim pe Ella Negruzzi, Paul Iliescu, I. Gh. Maurer, Lucreţiu Pătrăşcanu, G. Costa-Foru, Nicu Iunian, V. V. Stanciu, Şt. Niţulescu. Aceaştia nu au putut însă să determine eliberarea clienţilor lor sau măcar acordarea unor pedepse mai uşoare. Prin urmare, Ana Pauker a fost condamnată la 10 ani închisoare, 10 ani interdicţie corecţională totală (ea mai fusese condamnată în 1925 la 10 ani închisoare şi în 1928 la 20 ani detenţie, dar nu efectuase pedepsele, fugind din ţară) şi 95.000 lei amendă. Aceeaşi pedeapsă o vor primi: Şmil Marcovici şi Jordanoff Caleff. Moghioroş urma să efectueze 9,2 ani închisoare şi plătească o amendă de 95.000 lei, la care se adaugă 10 ani de interdicţie corecţională totală. Liuba Chişinevschi este condamnată la 9,9 ani închisoare, 85.000 lei amendă şi 10 ani de interdicţie corecţională totală, iar Alexandru Drăghici „se alege” cu 9,3 ani închisoare, 80.000 lei amendă şi 10 ani de interdicţie.
Acestea sunt câteva dintre procesele în care au fost implicaţi comunişti în perioada interbelică. Opoziţia s-a folosit mereu de procese comuniştilor pentru a ataca guvernul, care „încălca drepturile şi libertăţile cetăţeneşti”, dar, în momentul în care ajungea la putere, trecea, la rândul ei, la represalii anticomuniste.
Şi mai este de remarcat un lucru, aceste procese şi pedepsele vor fi folosite mai târziu de către comunişti pentru a-şi face un titlu de glorie din suferinţele pe care le-au îndurat de pe urma „regimului burghez”.

 Autor: Cornel ILIE

1977

Anul acesta, la data de 4 martie a avut loc în România un puternic cutremur de pământ, în urma căruia şi-au pierdut viaţa o serie de personalităţi de marcă ale ştiinţei şi culturii româneşti: Scriitorul A.E. Baconsky, cântăreaţa Doina Badea, Criticul literar Savin Bratu, actorul Toma Caragiu, regizorul Al Bocăneţ, Criticul şi istoricul literar Mihai Gafiţa, scriitorul Al Ivasiuc, istoricul de artă Corina Nicolescu, ş.a.

În acest an Ceauşescu propune construirea unui nou sediu politico-administrativ, în cadrul unui program de sistematizare a centrului istoric al capitalei. Începând cu anul 1983, 1/3 din centrul Bucureştiului a fost demolată şi odată cu aceasta au dispărut o serie de monumente istorice şi de arhitectură. În acest spaţiu a fost construită gigantica clădire a Casei Poporului.

Plenara din 28-29 iunie a hotărât desfiinţarea formală a cenzurii care funcţionase până atunci, elaborându-se în loc un sistem mult mai evoluat, efectuat la mai multe nivele. Cenzura dvenise mult mai restrictivă. La 22 decembrie sunt emise  decretele privind organizarea şi funcţionarea Radioteleviziunii române şi a Agerpres.

1978

La 23 ianuarie, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani a lui N. Ceauşescu a fost ianaugurată în cadrul Muzeului de Istorie a României, expoziţia cu titlul: Dovezi ale dragostei, înaltei stime şi profundei preţuiri de care se bucură preşedintele Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu, ale amplelor relaţii de perietenie şi colaborare dintre poporul român şi popoarele altor ţări. Expoziţia, rămasă permanentă şi care ocupa un întreg etaj în cadrul muzeului a reprezentat, prin obiectele expuse, o manifestare a cultului personalităţii.

La 21 august era inaugurat la Bucureşti, Muzeul colecţiilor de artă. Muzeul, realizat în grabă cuprindea colecţii de artă ale unor persoane particulare, care le donaseră statului, însă cu condiţia păstrării lor în casele în care acestea s-au constituit în timpul vieţii colecţionarilor. Lucru care nu s-a întâmplat. Sub pretextul renovării acestor case memoriale, ca urmare a cutremurului din 1977, P.C.R. a dispus evacuarea şi închiderea acestora, organizând la repezeală un Muzeu al colecţiilor de artă, la inaugurarea căruia au fost „invitaţi” să vorbească reprezentanţi ai colecţiilor desfiinţate, care, culmea, au lăudat iniţiativa conducerii partidului. Casele memoriale au intrat în administraţia Protocolului de Stat, fiind închiriate!

La 21-22 decembrie, sesiunea M.A.N. adoptă Legea educaţiei şi învăţământului, care prevedea  gratuitatea învăţământului, obligativitatea şcolii generale de 10 ani, accesul la educaţie fără deosebire de naţionalitate, precum şi îmbinarea învăţământului cu producţia. Liceele şi facultăţile, cărora le-au fost fixate planuri de producţie, au fost puse sub tutela unei uzine, în scopul realizării acestora.

1979

La Bucureşti, pe scena teatrului Lucia Sturdza Bulandra a avut loc premiera piesei O scrisoare pierdută, de I.L.Caragiale, în regia lui Liviu Ciulei, iar la Teatrul de Operetă are loc premiera operetei lui Elly Roman, Violeta de Parma. Pe scena Teatrului Nottara s-a jucat în premieră piesele Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă, a lui Horia Lovinescu şi Scoica de lemn, de Fănuş Neagu.

La Constanţa, ia fiinţă Ansamblul de balet clasic şi contemporan.

La cinematografele din Bucureşti sunt lansate o serie de filme româneşti, în premieră, ca de exemplu: Nea Mărin miliardar, în regia lui Sergiu Nicolaescu; Clipa, regia Gh. Vitanidis; Braţele Afroditei, regizat de Mircea Drăgan; Falansterul, regizor Savel Stiopul; Vacanţă tragicăi, în regia lşui C. Vaeni.Pe secna Teatrului Mic din Bucureşti a avut loc premiera muzicalului intitulat Nu sunt Turnul Eiffel, de Ecaterina Oproiu, în regia Cătălinei Buzoianu. Totodată, scena Naţionalului a găzduit piesa lui Marin Sorescu A treia ţeapăi.

La Bucureşti ia fiinţă Institutul de Tracologie, sub conducerea lui Dumitru Berciu, instituţie care avea în vedere coordonarea activităţii studiilor traco-geto-dacice. Editează Buletinul Institutului de tracologie.

1980

În comuna Hinova, din judeţul Mehedinţi a fost descoperit un tezaur alcătuit din peste o mie de obiecte de aur, specifice primei epoci a fierului, având o greutatea totală de 4 680g.

Ia fiinţă, la Paris, din iniţiativa arh. Matei Beldiman şi a istoricilor Matei Cazacu, Paul Stahl ş.a., Comitetul pentru apărarea monumentelor istorice din România.

La Congresul educaţiei şi învăţământului din 11-12 febr. Este ales Consiliul superior al educaţiei şi învăţământului, în fruntea căruia este numit preşedinte, Ştefan Voitec.

Premiere cinematografice: Duios anastasia trecea, regia Al. Tatos; Probă de microfon, regia şi scenariul Mircea Danieluc; Bietul Ioanide, în regia lui Dan Piţa; Drumul Oaselor, regia Doru Năstase; Reţeaua S, regia semnată de Virgil Calotescu; Bunăseara, Irina, regizat de Tudor Mărăscu; Stop-cadru la masă, regia Ada Pistiner; Burebista, în regia lui Gh. Vitanidis; Vânătoarea de vulpi, regia Mircea Danieluc.

La cea de-a X a ediţie  Festivalului de film de la Santarem (Portugalia), filmul românesc Rug şi flacără, regizat de Adrian Petringenaru este dictins cu Marele premiu.

1981

Între 1-4 iulie, la Bucureşti a avut loc Conferinţa Naţională a Scriitorilor, la sfârşitul căreia se alege noul Consiliu al Uniunii avându-l ca preşedinte pe Dumitru Radu Popescu.

În perioada 27 aug. – 3 sept. a avut loc la Bucureşti cel de-al XVI lea Congres Internaţional de istorie a ştiinţei, cu participarea a peste 1200 de oameni de ştiinţă din peste 50 de ţări. La 24 decembrie Elenei Ceauşescu i-a fost înmânată, de către preşedintele Academiei Europene de Ştiinţe, Arte Şi Litere, profesor Raymond Daudel, diploma de Membru al acestei Academii, membru al Comitetului de Onoare, precum şi Insigna de aur a Academiei.

La data de 29 dec. a avut loc Adunarea de constituire a Comitetului naţional român „Oamenii de ştiinţă şi pacea”, în fruntea căruia  „tov. acad. dr. ing. E. Ceauşescu, primviceprim-ministru al guvernului, prşedintele Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie, savant de renume mondial” a fost desemnată preşedinte.

1982

La 21 mai,  în cadrul şedinţei de lucru a C.C. al P.C.R. în urma constatării lipsurilor grave în activitatea pe care o desfăşurau au fost destituţi din funcţie şi totodată înlocuiţi la nivelul guvernului şi Comitetului politic Executiv, o serie de tovarăşi, printre care şi Aneta Spornic, ministrul Educaţiei şi Învăţământului, care a dat dovadă de „lipsă de vigilenţă ideologică faţă de fenomenul meditaţiei transcedentale, care în fond constituia o expresie a nemulţumirii crescânde în rândurile elitei politice de la Bucureşti, fiind implicaţi numeroşi miniştri-adjuncţi, ofiţeri superiori de securitate, intelectuali în căutare de evadare spirituală”. În zilele de 24-25 iunie s-a desfăşurat la Bucureşti cel de-al II lea Congres al educaţiei politice şi culturii socialiste, care a adoptat un program de măsuri şi acţiuni în vederea „formării omului nou, cu o înaltă conştiinţă socialistă, constructor devotat al socialismului şi comunismului în România”.

1983

La Centrul naţional de fizică (Măgurele) are loc Conferinţa Internaţională Magnetismul pământurilor rare şi al actinidelor, la care participă specialişti din peste 30 de ţări.

La Viena este constituită, sub patronajul autorităţilor de la Bucureşti, „Asociaţia Culturală Internaţională a Etniei Române” (A.C.I.E.R.) ale cărei acţiuni aveau în vedere afirmarea spiritualităţii româneşti şi răspândirea valorilor culturale ale poporului român.

1984

În perioada 1984-1987, din ordinul lui Ceauşescu au fost demolate 29 de biserici, cele mai multe constituind monumente istorice şi de arhitectură. Dintre acestea amintim:Biserica fostei mânăstiri Cotroceni, care data din 1680 şi în al cărei pronaos se găseau mormintele lui Şerban Cantacuzino, ctitorul ei, Matei cantacuzino, Iordache Cantacuzino, Radu Cantacuzino.

Întregul complex arhitectonic al mânăstirii Văcăreşti, cea mai reprezentativă realizare a arhitecturii româneşti din sec. XVIII,  construit între 1716-1724 la iniţiativa domnitorului Nicolae Mavrocordat. Tot din acest complex făcea parte biserica cu hramul Sf. Treime, Turnul Clopotniţă, casa domnească, cuhnia, galeria de coloane, precum şi alte construcţii,.Biserica Izvorul Tămăduirii (sec. XVIII)Capela şi ansamblul spitalului brâncovenesc, inaugurat în 1838.Biserica Doamnei Oltea, ş. a. Tot în această perioadă, Doina Cornea, profesoară de limba şi literatura franceză la Universitatea din Cluj-Napoca a scris o serie de eseuri prin care critica regimul comunist, motiv pentru care a afost permanent suprevegheată şi chiar agresată fizic.  În luna iulie a anului 1984 a început mutarea bisericii „Schitul Maicilor”, ridicată între 1726-1727, monument istoric şi de arhitectură. Alte 9 biserici au fost mutate de pe locul iniţial şi reaşezate în spatele unor blocuri. Cu excepţia turnului clopotniţă al bisericii Mihai Vodă, casele parohiale şi celelate construcţii au dost demolate.

1985

La data de 10 iulie Adunarea generală a Academiei Române, printr-o hotărâre specială l-a ales pe Nicolae Ceauşescu, membru titular şi preşedinte de onoare al Academiei.

În data de 17 iulie, la Muzeul de Istorie a R.S.R. a fost deschisă expoziţia jubiliară, consacrată împlinirii a 20 de ani de la Congresul IX al P.C.R., expoziţie intitulată „Epoca Ceauşescu – bilanţ de glorioase înfăptuiri socialiste şi de măreţe perspective”. Alături de cea dedicată lui Nicolae Ceauşescu la aniversare vârstei de 60 de ani şi această expoziţie va deveni permanentă şi va cuprinde darurile oferite cuplului înţară şi peste hotare.

La Bucureşti este inaugurat Muzeul ceramicii şi sticlei.

1986

Are loc, la început de an, la Bucureşti, pe scena Teatrului Naţional, premiera piesei Jocul Ielelor, de Camil Petrescu, iar pe scena Teatrul Naţional din Cluj, premiera piesei Sub clar de lună, de Teodor Mazilu.În luna mai, Teatrul Foarte Mic din Bucureşti a găzduit premiera piesei Aventura unei arhive, de Theodor Mănesu, în regia lui Silviu Purcărete.

La Bacău, pe scena Teatrului Bacovia a avut loc premiera piesei Interesul general, de Aurel Baranga.

La Teatrul Maghiar de Stat din Cluj s-a jucat în premieră piesa Ifigenia, de Mircea Eliade. La 30 mai a început mutarea bisericii, monument istoric, „sf. Ioan”-Nou (1766), iar la 26 noiembrie a fost demolată biserica “Doamna Oltea”.

1987

La Bucureşti, la începutul anului a avut loc premiera filmului Toate pânzele sus, regizat de Mircea Mureşan, după romanul omonim al lui Radu Tudoran.Alte premiere cinematografice din cursul acestui an: Pădureanca, după romanul lui Ioan Slavici, în regia lui N. Mărgineanu; Cuibul de viespi, regia şi scenariul Horea Popescu, după piesa Gaiţele, de Al. Kiriţescu; Pistruiatul, scenariul şi regia Francisc Munteanu; Moromeţii, după romanul omonim al lui Marin Preda, scenariul şi regia Stere Gulea; Figuranţii, scenariul şi regia, Malvina Urşianu; Secretul lui Nemesis, scenariul Titus Popovici, regia Geo Saizescu.Premiere teatrale: Visul unei nopţi de iarnă, regia Tudor Muşatescu; Travesti, de Aurel baranga, pe scena, Naţionalului din Cluj; Aceşti îngeri trişti, de D.R. Popescu,la Teatrul de Stat din Arad; Săptămâna Patimilor, de Paul Anghel, la Iaşi.

Este demolată biserica Sf. Spiridon-Vechi, datând din 1680. Între 1991-1994, pe locul ei a fost reclădită o biserică nouă, care a păstrat arhitectura celei anterioare.

În zilele de 19-20 iunie a fost demolată biserica Sf. Vineri – Hereasca (1645), cu hramul “Cuvioasa Parascheva”. Casa parohială şi sala muzeală au fost demolate între 15-17 iunie. Majoritatea obiectelor sacre au fost salvate, aflându-se în custodie la Mânăstirea Cernica şi Muzeul Hereşti.

1988

La Bucureşti este retipărită Biblia, în facsimil şi transcris, cu aprobarea patriarhului Teoctist. Apare  volumul de versuri, al Anei Blandiana, Întâmplări de pe strada mea, “considerat de autorităţi o persiflare la adresa regimului comunist”. Poetei i se interzice să mai publice. În 1989 interdicţia a fost ridicată.

La Bucureşti, la Bulandra şi la Naţional s-au jucat 2 piese ale lui Marin Sorescu: Răceala şi A treia ţeapă.

1989

Sunt publicate lucrări ale unor autori de seamă ai culturii româneşti, ca de exemplu: Ana Blandiana – „Poezii”; Marin Bucur – „Opera vieţii. O biografie a lui I.L.Caragiale”, vol.I; Ovid. S. Crohmălniceanu – „Al doilea suflu”; Zoe Dumitrescu-Buşulenga – „Eminescu. Viaţă. Creaţie. Cultură.” ş.a.

La 22 decembrie în  întreaga Românie renăştea Speranţa. Regimul comunist a fost definitiv înlăturat.

La 25 dec. în locul publicaţiei “Scânteia” apare cotidianul Adevărul. La 27 dec. Adunarea generală extraordinară a Academiei Române decide anularea titlurilor conferite Elenei şi lui Nicolae Ceauşescu.La 28 dec. Este constituit Comitetul provizoriu al Uniunii Scriitorilor: Preşedinte Mircea Dinescu, Membrii: Ana Blandiana, Dan Deşliu, Şt. Augustin Doinaş, Domokos Géza, Octavian Paler, Eugen Simion, Stelian Tănase, Dan Hăulică – purtător de cuvânt al Uniunii Scriitorilor.

La 31 decembrie ia fiinţă Institutul de Arheologie din Cluj Napoca, desprins din Institutul de Istorie şi Arheologie. Directorul noii instituţii: Ioan Glodariu. Editează Ephemeris Napocensis şi Ars Transilvanica.

Autor: echipa MNIR

1966

Este înfiinţat Institutul de Geofizică Aplicată (I.G.A.), aparţinând Academiei Române. Ia naştere Centrul de Cercetări Sociologice, care editează Sociologia românească; Romanian Journal of Sociology.

Are loc, la Bucureşti, premiera filmului Răscoala, adaptare de Mircea Mureşan după romanul lui Liviu Rebreanu. Filmul va obţine premiul „Opera prima” la Festivalul Internaţional de la Cannes.

Este înfiinţată, la Bucureşti Asociaţia de drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (A.D.I.R.I.), care editează Revista română de studii internaţionale şi Revue roumaine des etutes internationales.

În clădirea care astăzi adăposteşte Muzeul Ţăranului Român, la 6 mai a fost inaugurat Muzeul de istorie a partidului comunist, a mişcării revoluţionare şi democratice din România.

Ca urmare acţiunii de revalorificare de către regimul comunist a operei politco-diplomatice a  lui Nicolae Titulescu, apare în decursul acestui an, lucrarea Nicolae Titulescu Documente diplomatice; Discursuri. Unele principii majore afirmate de marela politician român corespundeau poilticii externe promovate de P.C.R. după „Declaraţia din aprilie 1964”.

1967

Apare lunar, la Bucureşti revista Magazin Istoric, publicaţie ce cuprinde articole, studii, documente legate de istoria naţională şi universală. Primul director a fost Dumitru Almaş, iar printre colaboratori s-au aflat: Şt, Pascu, V. Vândea, Dan Berindei, D. Pippidi, C.C. Giurescu, R. Vulpe, Şt. Ştefănescu, Cr. Popişteanu, M.Petrecu-Dâmboviţa.

La 29 decembrie are loc, la Bucureşti, pe scena Teatrului Naţional, premiera piesei Martin Bormann, de Marin Preda.

1968

Este înfiinţată, la Bucureşti, Editura Enciclopedică Română, sub conducerea lui Dimitrie Macrea, membru corespondent al Academiei Române.

Pe scena Teatrului „Barbu Ştefănescu Delavrancea” din Bucureşti are loc premiera Hora domniţelor, de Radu Stanca.

Îşi face debutul, la Bucureşti, regizoarea Malvina Urşianu, cu filmul Gioconda fără surâs.

Apare săptămânalul de literatură şi artă a Uniunii Scriitorilor, România Literară.

1969

Este înfiinţat, la Bucureşti, Institutul de Cercetări Chimice prevăzut a coordona întreaga activitate de cercetare din industria chimică. Elena Ceauşescu este numit director al acestei instituţii.

Ia fiinţă Academia de Ştiinţe Medicale, instituţie ce urmărea organizarea, îndrumarea şi coordonarea activităţii în domeniul ştiinţelor medicale.

1970

Are loc, la Bucureşti, premiera filmului Reconstituirea, în regia lui Lucian Pintilie.

La 20 februarie, institutele de cercetare, de istorie, arheologie, psihologie, de cercetări socio-umane din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Tg. Mureş, Craiova au fost trecute abuziv din subordinea Academiei Române în cea a a nou înfiinţatei Academii de Ştiinţe Sociale şi Politice. Acestei încercări a conducerii P.C.R. de minimalizare a rolului şi menirii Academiei R.S.R. i-au urmat şi altele în anii ’80, cum au fost transferarea fondului de documente, a colecţiei numismatice, etc. Apare, la Iaşi, revista Convorbiri literare a Uniunii Scriitorilor, o continuare a Iaşiului literar.

Apare, la Bucureşti, revista Manuscriptum, editată de Muzeul literaturii române, sub conducerea lui D. Panaitescu-Perpessicius. Publicaţia cuprinde materiale literarea inedite )texte, scrisori, documente, fotografii) însoţite de prezentări şi comentarii.

Ia fiinţă, la bucureşti, Muzeul Ştiinţific al Academiei Române, dedicat vieţii şi operei savantului Henri Coandă.

La 22 decembrie are loc pe scena Teatrului Lucia Sturdza Bulandra” premiera piesei Aceşti nebuni făţarnici, a lui Teodor Mazilu.

1971

Are loc, la 13 februarie, la Bucureşti, premiera filmului Mihai Viteazul, în regia lui Sergiu Nicolaescu, după un scenariu de Titus Popovici. La scurt timp de la vizita efectuată de Nicolae Ceuşescu în China, a avut loc, la 6 iulie, şedinţa Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. în urma căreia sunt adoptate „Propunerile de măsuri” , în urma cărora viaţa culturală şi artistică va fi supusă unui control şi unei îngrădiri crescânde, ce a culminat în anii ’80 cu o izolare a culturii şi ştiinţei româneşti faţă de mediile internaţionale. La şedinţa lărgită a Comitetului Executiv a C.C. al P.C.R., din 15 iulie s-au luat măsuri privind buna organizare a Comitetului de Stat pentru Culruă şi Artă, organism  ce va funcţiona sub conducerea C.C. al P.C.R. şi la conducerea căruia a fost numit Dumitru Popescu (zis Dumnezeu), secretar al C.C. al P.C.R. De acum, P.C.R. deţinea controlul asupra activitatăţii şi creaţiei culturale. În faţa Operei Române este dezvelită statuia sculptorului Ion Jalea, înfăţişându-l pe George Enescu.În cadrul Academiei de Studii Economice ia fiinţă Facultatea de Comerţ Exterior. La Plenara din 3-5 noiembrie, N. Ceauşescu prezintă Expunerea cu privire la programul P.C.R. pentru îmbunătăţirea activităţii ideologice, ridicarea nivelului general al cunoaşterii şi educaţia socialistă a maselor, prin care se punea capăt procesului de liberalizare a regimului din perioada 1965-1971, reinstaurându-se de acum dominaţia absolută a P.C.R.asupra vieţii social-economice şi cultural-ştiinţifice din România.

1972

Este inaugurată la începutul anului, la Bucureşti, infiinţarea Bibliotecii americane. În acest an, la data de 8 mai, în clădirea Poştei Centrale, situată pe Calea Victoriei este inaugurat Muzeul de Istorie al României (astăzi, Muzeul Naţional de Istorie a României), la conducerea căruia a fost numit Florian Georgescu.

Conferinţa Naţională a scriitorilor din data de 22-24 mai, care şi-a propus stabilirea viitoarelor sarcini ale scriitorilor, conform hotărârilor Plenarei din 3-5 noiembrie a elaborat programul înfăptuirii „minirevoluţiei culturale” din România, după modelul „revoluţiei culturale” chineze. În luna septembrie îşi face apariţia revista Era Socialistă, publicaţie ce avea ca scop intensificarea activităţii ideologice şi educaţia socialistă a maselor aşa cum reieşea din hotărârile plenarei din 3-5 noiembrie.

1973

Ia fiinţă Institutul Central de Biologie, instituţie coordonatoare a activităţii de cercetare ştiinţifică a numeroase unităţi de cercetare biologică din ţară, la conducerea căruia a fost ales prof. dr. docent G. Zarnea.

La 14 ianuarie se încheia prima etapă a lucrărilor de restaurare a mânăstirii Putna. Senatul Universităţii Bucureşti i-a conferit lui N. Ceauşescu, la împlinirea vârstei de 55 de ani, titlul de „Doctor Honoris Causa” Consiliul Apărării adoptă Hotărârea privind pregatirea militară a studentelor. Apare, la Bucureşti, trimestrial, revista Cahiers roumains d’études littéraires, editată de Editura Univers.

La 20 decembrie este inaugurată noua clădire a Teatrului Naţional din Bucureşti.

1974 Între 28 februarie-2 martie a avut loc Sesiunea extraordinară a Adunării Generale a Academiei R.R.R., în cadrul căreia au fost aleşi 33 de noi membri plini şi 38 de membri corespondenţi. Totodată a fost aleasă conducerea Academiei, după cum urmează: preşedinte: Miron Nicolescu; Vicepreşedinţi: Cristofor Simionescu, Şerban Ţiţeica, Ştefan Peterfi, Ion Anton; scretar general: George Ciucu. La indicaţia conducerii P.C.R. pe lista candidaţilor a fost inclus şi numele Elenei Ceauşescu. Aceasta a fost ultima adunare generală, până în decembrie 1989, care a ales noi membri.

La 30 aprilie se emite Decretul prin care Institutul de matematică din Iaşi, Institutul de Calcul din Cluj, Centrul de statistică matematică din Bucureşti, Observatorul Astronomic, Institutul de Geografie, Institutul de Lingvistică, Istorie Literară şi Folclor din Iaşi ale Acacdemiei R.S.R. trec în subordinea Ministerului Educaţiei şi Învăţământului, iar Centrul de cercetări fonetice şi dialectale din Bucureşti în subordinea Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste. Se diminua în acest fel rolul Academiei Române, obiectiv urmărit de soţii Ceauşescu.

La Institutul de Fizică Atomică o echipă de cercetători realizează calculatorul pe bază de laser, „Coral”.

Are loc, pe scena Teatrului Mic din Bucureşti, premiera piesei Matca, de Marin Sorescu.

1975

De-a lungul acestui an apar o serie de lucrări importante în domeniul cercetărilor istorice şi al literaturii, dintre care enumerăm: D.M. Pippidi-„Scythica Minora”; Ioan Scurtu-„Din viaţa politică a României. Întemeierea şi activitatea Partidului Ţărănesc, 1919-1926”; Răzvan Theodorescu-„Un mileniu de artă la Dunărea de Jos (400-1400)”; G.Zane-„N.Bălcescu. Opera. Omul.Epoca”; Gabriel Liiceanu-„Tragicul, o fenomenologie a limitei şi depăşirii”; „Dicţionarul Explicativ al Limbii Române” sub conducerea lui Ion Coteanu, Luiza Seche, Mircea Seche; Iorgu Iordan-„Stilistica limbii române”; Gellu Naum-„Descrierea turnului; Gabriela Adameşteanu-„Drumul egal al fiecărei zile”; Constantin Noica-„Eminescu sau Gânduridespre omul deplin al culturii româneşti”, ş.a.

Are loc, la Bucureşti, premiera filmului Cursa, în regia lui Mircea Danieluc.

1976

La Focşani are loc dezvelirea Monumentului Unirii, lucrare realizată de un colectiv de sculptori conduşi de Ion Jalea. O altă lucrare a autorului, reprezentându-l pe Decebal este inaugurată la Deva.

La Bucureşti are loc premiera filmului Mere roşii, în regia lui Al. Tatos.

În perioada 2-4 iunie s-a desfăşurat la Bucureşti, primul Congres al educaţiei politice şi al culturii socialiste, în cadrul căruia s-a hotărât organizarea bienală a Festivalului naţional al educaţiei şi culturii socialiste „Cântarea României”, manifestare pseudoartistică şi pseudoculturală la care artişti de seamă ai ţării erau nevoiţi să-i elogieze pe conducătorii ţării.

Acest prim Congres a deschis seria congreselor care se desfăşurau o dată la 5 ani şi pentru alte domenii de activitate economico-socială (industrie, agricultură, stiinţă şi învăţământ, cultură, administraţie locală).

La Bucureşti are loc premiera filmului Marele singuratici, ecranizare a romanului cu acelaşi nume de Marin Preda, în regia lui Iulian Mihu. La Timişoara este inaugurat, Muzeul tehnic al Banatului.

 Autor: echipa MNIR

Vizitele de lucru au debutat ca o formă de legitimare a autorităţii lui N. Ceauşescu.

Cu ocazia primei vizite de lucru, care a avut loc la C.A.P. Gheorghe Doja din Câmpia Bărăganului pe 27 iunie 1965, N. Ceauşescu avertiza auditoriul asupra dificultăţilor ce urmau, şi în acelaşi timp crea aparenţa necesităţii instituirii uni practici constând în consultarea maselor de către conducerea de stat şi partid.Odată cu consolidarea puterii politice, aşa zisul dialog cu poporul s-a diminuat. Inutilitatea acestuia se va datora autosuficienţei conducătorului suprem.

Ca frecvenţă vizitele de lucru se înmulţesc spre sfârşitul anilor ’70, atunci când cuplul Ceauşescu pierde teren pe tărâmul politicii externe.Vizitele de lucru urmau un ritual al întâmpinării, respectat întotdeauna cu stricteţe. Primirea cu “pâine şi sare”, oferirea de flori de către pionieri, fete purtând costume populare sau oameni ai muncii făceau parte din algoritm. Gărzile militare şi gărzile compuse din membrii formaţiunilor patriotice erau de asemenea utilizate pentru a da onorul “conducătorilor iubiţi”. Mulţimea care asista la aceste vizite era şi ea un factor demn de luat în seamă.

Aceasta trebuia să arate corespunzător, astfel că ea era costumată fie în straie populare, în mediul rural, fie în haine de lucru, sau de ceremonie în mediul urban.Dacă la început vizitele erau colective, treptat delegaţia de partid şi de stat este înlocuită un singur personaj, respectiv liderul Partidului Comunist Român, iar după bicefalizarea puterii politice (1974) de cuplul Ceauşescu.Lozincile scandate au evoluat şi ele în aceeaşi direcţie: de la “Trăiască România Socialistă”, la “Ceauşescu şi Poporul”, “Ceauşescu, P.C.R.”, “Ceauşescu reales la al XIV-lea Congres”.

Un alt parametru care suferă modificări în timpul vizitelor de lucru este durata acestora. Dacă la început ele ţineau trei sau cinci zile, în anii ’80 rareori durau mai mult de o zi. Schimbări au survenit şi în privinţa mijloacelor de transport utilizate pentru a ajunge la obiectivele ce urmau a fi vizitate. Astfel, trenul, maşina vor fi înlocuite pentru operativitate cu elicopterul, devenit simbolul vizitelor lui Ceauşescu.Cu predilecţie erau vizitate întreprinderile industriale, alte ctitorii gigant, C.A.P.-urile, I.A.S.-urile. Instituţiile de învăţământ superior erau vizitate cu prilejul deschiderii anului universitar.

Vizitele de lucru au reprezentat un mijloc de manifestare a cultului personalităţii. S-a născut şi a fost întreţinut mitul conducătorului multi – competent

Cristina Petrescu, Vizitele de lucru un ritual al “Epocii de aur”, în Miturile Comunismului Românesc, coordonator Lucian Boia, Ed. Universităţii din Bucureşti, 1997.

La scurt timp după 23 august 1944 , Gheorghiu Dej îi zugrăvea principesei Ileana, tabloul României comuniste: o lume modernă, industrializată, cu ştiinţă de carte, având parte de toate binefacerile lumii moderne dar fără nedreptăţile acesteia.

Lucrurile aveau să stea cu totul altfel decât le-a zugrăvit liderul comunist. Măsurile luate pentru modernizarea ţării (industrializarea, colectivizarea etc.) s-au făcut prin sacrificarea intereselor cetăţenilor şi în dauna bunăstării acestora. Deşi pe hârtie progresul economic pare evident faţă de perioada interbelică, în realitate venitul unui muncitor în anul 1963 era de 1,9 ori mai mic decât în anul 1938. O lungă perioadă de timp, în anii 50, produsele alimentare s-au obţinut de bază de cartelă în cantităţi minime. Situaţia, din acest punct de vedere, s-a ameliorat în anii 60 şi în prima parte a anilor 70.

La fel de adevărat este însă că au existat şi unele „binefaceri”: numărul ştiutorilor de carte a crescut permanent; au fost construite creşe, grădiniţe, şcoli, spitale. Dar la fel de adevărat este şi că drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor au fost încălcate (ca să nu spunem lichidate), dacă ar fi să amintim doar: libertatea de exprimare (regimul comunist aplicând o cenzură extrem de dură asupra tuturor mediilor de exprimare), libertatea confesională (simplul mers la biserică devenise un gest de mare curaj), libertatea de circulaţie (ieşirile în afara ţării era cvasi-imposibile pentru cetăţenii de rând) etc.

Eşecul economiei socialiste a avut grave consecinţe asupra nivelului de trai al populaţiei în ultima parte a regimului Ceauşescu. La sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80 preţurile la alimente, servicii şi la bunuri de uz casnic şi cotidian, au început să crească. Lipsurile alimentare au devenit cronice, şi s-au reintrodus cartelele ce „funcţionaseră” cu aproape treizeci de ani în urmă. Pe 19 decembrie 1980 s-a dat legea „pentru constituirea, repartizarea şi folosirea pe judeţe a resurselor pentru aprovizionarea populaţiei cu carne, lapte, legume şi fructe”. Consumul de alimente era raţionalizat în fiecare judeţ, circulaţia liberă a produselor fiind practic împiedicată. Mai mult, fiecare judeţ trebuia să livreze fondului centralizat al statului, la preţuri fixe, tot surplusul de alimente. Cartelele la zahăr şi ulei sunt diferenţiate pe categorii de populaţie: raţii mai mari pentru orăşeni şi mult mai mici pentru locuitorii din mediul rural. Pâinea se vindea în cantităţi limitate, ajungându-se la situaţii aberante ca o persoană să nu poată cumpăra acest produs decât din localitatea în care domicilia. În octombrie 1981, un alt decret „privind măsurile pentru prevenirea şi combaterea unor fapte care afectează buna aprovizionare a populaţiei”, stabilea pedepse cu închisoarea de la şase luni la cinci ani pentru „cumpărarea de la unităţile comerciale de stat şi cooperatiste, în scop de stocare, în cantităţi care depăşesc nevoile consumului familial pe o perioadă de o lună” a unor produse de bază: făină, zahăr, ulei, mălai, orez. Excepţie făceau legumele şi fructele pentru iarnă.

Totul culminează în 1982 când se aprobă Programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei. „Specialiştii” au stabilit consumul mediu zilnic de calorii necesar unei persoane este de 2700 – 2800 de calorii, ori aceeaşi „specialişti” au stabilit că românii sunt nişte „îmbuibaţi” care consumă 3300 de calorii zilnic. Aşadar trebuie să mănânce mai puţin. În sprijinul hotărârii se venea cu recomandări medicale privind raportul dintre înălţime şi greutate. Astfel, pentru un bărbat de 1,65 m înălţime, cu vârsta între 30 – 39 de ani, greutatea optimă era de 67,5 kg; pentru unul de 1,80 m, cu vârsta între 40 – 49 de ani, greutatea trebuia să fie de 80,5 kg. La femei, „standardele” erau cam de tipul: înălţime 1,57 m / vârsta 30 – 39 ani / greutate 56,6 kg; înălţime 1,68 m / vârsta 40 – 49 ani / greutate 66,9 kg. Consumul anual era şi el reglementat (pentru o persoană): carne şi produse din carne: 60 – 70 kg; peşte şi produse din peşte: 8 – 10 kg; lapte şi produse din lapte (exclusiv unt): 210 -230 litri; ouă: 260 – 280 bucăţi; grăsimi (unt, margarină, ulei, untură): 16 – 18 kg; legume şi produse din legume: 170 – 180 kg; leguminoase boabe: 3 – 4 kg; fructe şi produse din fructe: 65 – 95 kg; zahăr şi produse din zahăr: 22 – 26 kg; cartofi: 70 – 90 kg; produse din cereale (făină, mălai, orez): 120 – 140 kg. Se consideră însă că „oferta” este prea generoasă şi, în 1984 se adoptă un nou plan alimentar în care raţiile erau mult reduse faţă de cele anterioare: carne – 39,12 kg; lapte şi produse din lapte – 78,73 kg; legume – 66,08 kg etc. Partidul s-a dovedit a fi însă foarte preocupat de curăţenia poporului român, având în vedere că fiecărui cetăţean îi era repartizată o cantitate de 1,9 kg săpun/an, cu 0,9 kg mai mult ca în 1980!Locuitorii satelor erau obligaţi, pentru a primi raţiile, să vândă la cooperativele locale ouă – de o anumită mărime –, lapte, la preţuri fixate de autorităţi. Ţăranii erau „binecuvântaţi” şi cu alte solicitări aberante. Spre exemplu, dacă doreau să sacrifice un porc, ţăranii trebuiau să crească încă unul pe care să-l dea „la stat”. „Tacâmul de pui”, „salamul cu soia”, „adidaşii de porc”, „nechezolul”, „cicoarea”, „laptele condensat”, „compotul de prune” sau „peştele oceanic” (ne amintim de celebra reclamă „Nici o masă fără peşte!”) au intrat astfel în limbajul cotidian al românilor. Chiar şi pentru aceste produse se stătea la „coadă” ore în şir. Cafeaua originală, săpunul, ciocolata sau ţigările fine – în special Kent, erau produse de mare lux, având rol de monedă forte în orice împrejurare.

Criza alimentară era doar un aspect al celei economice în care se găsea ţara. Deşi regimul se lăuda cu marile sale rafinării, benzina a fost raţionalizată (30 de litri /lună); circulaţia automobilelor a fost restricţionată – cele care aveau număr cu soţ circulând într-o duminică, cele fără soţ în duminica următoare. Fabricile de maşini se numărau şi ele printre „minunile” regimului, în timp ce românii aşteptau ani de zile până le venea rândul să poată achiziţiona un automobil. În România socialistă, care se dorea „multilateral dezvoltată” până în anul 2000, copiii erau obligaţi să înveţe la lumina lămpilor cu gaz pentru că lumina era întreruptă. Becurile trebuiau să fie doar de 40 waţi, în timp ce propaganda ceauşistă vorbea de „anii-lumină” ai epocii. „Conducătorul iubit” a recomandat cetăţenilor să pună pe ei „o haină în plus”, în momentul în care s-a luat decizia raţionalizării agentului termic şi a apei calde menajere. În 1988, un decret aberant, ca atâtea altele, stabilea că în spaţiile publice – cu excepţia şcolilor şi grădiniţelor – temperatura să nu fie mai mare de 16° Celsius pe timp de iarnă! Agricultura socialistă, unde anual se raportau mari depăşiri de plan, ducea de fapt o mare lipsă de mână de lucru, regimul rezolvând şi acest aspect în stilu-i caracteristic: scoaterea la muncile agricole a militarilor, elevilor şi studenţilor. Spre exemplu, în anul 1981, 2,5 milioane de elevi şi studenţi au fost scoşi de la cursuri şi trimişi să lucreze în agricultură.

România stătea foarte prost şi la capitolul tehnologie şi infrastructură. Reţeaua telefonică era una din cele mai slab dezvoltate din Europa, cu 700.000 de posturi telefonice la o populaţie de peste 23 milioane locuitori. Sistemul de drumuri şi autostrăzi era şi el într-o stare jalnică, existând o singură autostradă – Bucureşti – Piteşti, cu câteva zeci de kilometri. Nu este deci greşit să afirmăm că situaţia deplorabilă din punct de vedere economic, mizeria în care era ţinut poporul român, a contribuit decisiv la căderea regimului ceauşist în decembrie 1989.

 Autor: Cornel ILIE

Cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu, inspirat din practicile maoiste şi staliniste, este una dintre cele mai cunoscute variante ale ideologiei comuniste naţionaliste.

1. Ceauşescu a reuşit să întreţină un cult al personalităţii de o inegalabilă amploare în spaţiul european. Au exista trei momente importante care au permis lui Nicolae Ceuşescu acapararea totală a puterii politice şi implicit declanşarea şi ulterior exacerbarea cultului personalităţii:

– Anul 1967, când a fost desemnat preşedinte al Consiliului de Stat, ceea ce era o abatere de la Statutul P.C.R. – modificat special pentru Ceauşescu – care prevedea separarea funcţiilor de partid şi de stat.

– Anul 1968. Din mărturisirile consemnate de-a lungul anilor (cu precădere după 1989) ale foştilor lideri ai P.C.R. care s-au aflat în apropierea lui Ceauşescu (Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Bârlădeanu, Gheorghe Apostol, Corneliu Mănescu), reiese că evenimentul decisiv pentru instaurarea cultului personalităţii a fost reprezentat de momentul „august 1968”. Discursul public de la Bucureşti în care Ceauşescu a condamnat invazia Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varşovia – eveniment de care nu fusese anunţat decât după producerea lui deşi România era membră a Tratatului , i-au conferit un prestigiu pe plan internaţional.

– Anul 1974 a marcat alegerea sa ca preşedinte al României, cumulând şi funcţiile de secretar general al P.C.R. şi preşedinte al Consiliului de Stat şi al Consiliului de Apărare Naţională, deţinând în aceste condiţii toate pârghiile de comandă. Prin politica „paşilor mărunţi” s-a ajuns la situaţia în care Ceauşescu a devenit de neînlocuit. Dezlănţuirea a ceea ce numim astăzi cultul personalităţii lui N. Ceauşescu, realitate pregnantă a timpului, a început în anul 1974, la un an de la alegerea Elenei Ceauşescu ca membră a Comitetului Politic Executiv al partidului. Soţia dictatorului a devenit aşa-numitul cabinet numărul 2, adică al doilea om în conducerea ţării, care răspundea de domenii fundamentale: învăţământul, cultura, dar şi cadrele. Dirijarea pe plan naţional a politicii de cadre de către Elena Ceauşescu, a constat în înlocuirea principiului competenţei, cu amplificarea dosarului de cadre, în care criteriile politico – subiective au adus în planul întâi personaje cu un grad de instruire, cultură şi competenţă – în multe cazuri submediocre. Acumulând tot mai multă putere, soţia „celui mai brav fiu al poporului” a reuşit să se interpună între activiştii de partid de grad înalt şi soţul său. În aceste condiţii s-a creat acest cuplu de putere care şi-a pus amprenta asupra istoriei României sub această formulă.

Apetitul lui Ceauşescu de a se vedea şi auzi proslăvit a crescut simultan şi direct proporţional cu extinderea puterii sale, ajungând la paroxism în anii `80. De remarcat că, acest cult al personalităţii lui N. Ceauşescu nu a apărut pe un teren arid, ci a fost facilitat de activitatea din interiorul partidului, caracterizată de aplicarea unor metode dictatoriale, cazone, ce sfidau cele mai elementare norme ale democraţiei şi ale respectului pentru afirmarea personalităţii umane. O vastă acumulare de putere în mâinile lui N. Ceauşescu a deschis calea către arbitrariu, subiectivism şi excese de natură personală. El a fost descris, pe bună dreptate, ca un „Tiran modern”, într-un documentar TV austriac difuzat la Viena în ianuarie 1986, şi care a dezvăluit, printre altele, ridicola glorificare a lui Ceauşescu şi a soţiei sale, precum şi acuta criză economică, alimentară şi energetică prin care trecea România şi măsurile inumane de austeritate impuse de dictatorul de la Bucureşti.

Mai presus de orice, N. Ceauşescu savura pompa de tip bizantin şi simbolurile puterii, ca sceptrul prezidenţial, introdus la 28 martie 1974, atunci când a devenit primul preşedinte al R.S. România. Alegerea sa în această demnitate l-a determinat să-şi atribuie puteri depline, deciziile sale fiind – de regulă – transpuse în legi şi hotărâri ale Consiliului de Miniştri. După această dată, cultul personalităţii a devenit tot mai accentuat, ajungând la manifestări delirante, asemănătoare celor din timpul lui I.V. Stalin. Una din cele mai timpurii expresii ale cultului lui Ceauşescu a fost un volum masiv întitulat OMAGIU, publicat în anul 1973, cu ocazia împlinirii vârstei de 55 de ani, în care se scria printre altele: „Privim cu preţuire şi respect la armonia vieţii sale de familie. Ataşăm o semnificaţie etică specială faptului că viaţa sa, alături de cea a tovarăşei sale de viaţă, fostă muncitoare textilistă şi militantă a U.T.C., membră a partidului din vremea ilegalităţii, astăzi Erou al Muncii Socialiste, om de ştiinţă, membră a C.C. al P.C.R., tovarăşa Elena Ceauşescu, oferă imaginea exemplară a destinelor a doi comunişti”.

Către mijlocul anilor `80, cultul personalităţii lui N. Ceauşescu dezvoltă şi promovează forme fără precedent, depăşind cu mult expresiile relativ benigne de la începutul anilor `70. Împlinirea, în anul 1985, a 20 de ani de la alegerea sa ca secretar general al P.C.R. a declanşat o avalanşă de ode şi imnuri, lucrări de artă plastică etc., menite să bucure nemăsurata sete de mărire a liderului suprem. Ca şi în cazul altor dictatori comunişti, personalitatea conducătorului a depăşit cadrul realităţii, pentru a adopta calităţi mitice; modestul sat natal a devenit loc de pelerinaj şi legendă, iar adjectivele care însoţeau numele „Conducătorului” erau numai la superlativ, biografia fiindu-i mereu rescrisă şi căpătând caracter hagiografic. Formulele cele mai delirante apar la fiecare dată de 26 ianuarie, când ţara întreagă sărbătorea aniversarea „fiului cel mai iubit”, bucuroasă, mândră şi recunoscătoare căci „el este România, noi suntem fiii lui”, după cum scria ziarul „Scânteia” la aniversarea vârstei de 65 de ani, în anul 1983. Cu ocazia acestei date, s-a anunţat că, dovadă a impactului gândirii preşedintelui asupra întregii lumi, stau cele 24 de cărţi scrise, ce au avut parte de 125 de ediţii, însumând un tiraj total de 750.000 de exemplare.

Gama de omagii pentru cuplul Ceauşescu a fost extrem de diversă, debutând cu simple scrisori şi ajungând până la cele mai elaborate şi chiar în unele cazuri sofisticate ca tehnică de realizare, finalizate cu costuri foarte mari, kitch-uri, evident fără nici o valoare artistică. Dintre acestea amintim: manifestaţiile grandioase organizate pe stadioane – cu participarea a zeci de mii de persoane, mesaje de recunoştinţă, tipărirea a numeroase lucrări – poezie, proză –, festivalul naţional „Cântarea României”, imnuri, ode, cântece şi dansuri închinate lor, realizarea de picturi şi sculpturi – unele reprezentându-l alături de marii voievozi, redarea cuplului alături de pionieri, muncitori şi ţărani, albume placate cu metal preţios,machete, etc. În pofida eforturilor aparatului propagandistic al partidului şi al apogeului cultului personalităţii, care după cum am văzut a îmbrăcat o gamă variată de forme şi metode, necunoscute până atunci pe meleagurile româneşti, afirmându-se că ţara traversează o „epocă de aur”, realitatea era cu totul alta.

România lui Ceauşescu era o societate închisă, caracterizată prin represiune în toate domeniile existenţei umane: limitări ale dreptului de proprietate, condiţii grele de muncă şi salarii mici, lipsa libertăţii de mişcare, obstacole birocratice împotriva emigrării, violările drepturilor minorităţilor naţionale, dispreţ pentru credinţele religioase şi persecutarea practicilor religioase, austeritate economică drastică, cenzură permanentă în domeniul culturii, reprimarea tuturor vederilor disidente şi un omniprezent cult în jurul preşedintelui şi familiei sale.

 Autor: Cornel ILIE / Șerban CONSTANTINESCU

1951

Este fondat Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” din Iaşi, la conducerea căruia este numit acad. prof. Dr. Radu Cernătescu.

La Bucureşti ia fiinţă Institutul de Metrologie.

În acest an, la 1 februarie este emis decretul prin care Arhivele Statului trec din subordinea Ministerului Învăţământului Public, în cea a Ministerului Afacerilor Interne.

La 25 martie este inaugurată Casa Oamenilor de Ştiinţă (C.O.Ş.)

În luna mai a acestui an, cu ajutor financiar din aprtea Congresului S.U.A. îşi începe activitatatea postul de radio „Europa Liberă”. Tot în această lună intră în funcţiune o parte a Combinatului Poligrafic „Casa Scânteii”.

Începe, în luna iunie construcţia sediului Centrului Cinematografic Buftea.

În perioada 10-17 septembrie a avut loc procesul preoţilor greco-catolici acuzaţi de spionaj, trădare şi complot în slujba Vaticanului şi a centrului de spionaj italian; nemaiputând rezista presiunilor fizice şi morale, 400 dintre cei 1800 de prelaţi au trecut la ortodoxie.

În octombrie apare la Bucureşti organul Uniunii Scriitorilor din România, revista Tânărul scriitor. Tot acum este înfiinţată la Studioul Cinematografic din Bucureşti, din iniţiativa lui Ioan Popescu-Gopo secţia filmului de animaţie.

La 7 noiembrie a avut loc la Bucureşti, pe scena Teatrului Muzical de Comedie, premiera operetei Ana Lugojana de Filaret Barbu, compozitor-Gherase Dendrino.

La 31 decembrie, printr-o Hotărâre a Consiliului de Miniştri era prevăzută crearea unui număr de 300 de biblioteci în mediul rural şi dotarea acestora cu minimum 1500 de volume fiecare.

1952

În luna mai a acestui an apare la Bucureşti revista de actualitate politică, socială, culturală şi ştiinţifică, Flacăra.

La 19 mai ia fiinţă Institutul de Geriatrie, condus în perioada 1958-1988 de acad. Ana Aslan şi care din 1974 va primi titulatura: Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan”.

1953

 Ia fiinţă, la Bucureşti, Institutul de Filozofie.

La 13 septembrie este emisă Hotărâre privind aprobarea noilor norme ortografice ale limbii române (renunţarea la apostrof, înlocuirea lui â cu î şi a lui sunt cu sînt. Aceste modificări urmăreau înlăturarea „exceselor” latiniste din limbă şi apropierea ei de substratul slav. Numele ţării a fost rescris din România în Romînia.La teatrul Municipal din Bucureşti Horia Lovinescu debutează cu „Lumina de la Ulmi”

1954

La începutul anului are loc la Bucureşti, inaugurarea clădirii Teatrului de Operă şi Balet, astăzi Opera Română.

Apare, la Bucureşti, săptămânalul Gazeta literară, iar la Iaşi, revista Iaşiul literar.

1955

Apare capodopera Faust a lui Goethe, în traducerea lui Lucian Blaga.

Cu prilejul aniversării a 80 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, la Muzeul de Artă din Bucureşti este vernisată prima expoziţie cu lucrări ale sculptorului aflate în ţară.

La începutul acestui an apare la Bucureşti revista Anale de Istorie cu o editare trimestrială, până în 1956, apoi bimestrială. Articolele şi studiile erau destinate în special istoriei P.C.R. şi mişcării muncitoreşti.La Bucureşti are loc premiera filmului Desfăşurarea, după nuvela cu acelaşi nume a lui Marin Preda.

1956

Institutul de Speologie intră în subordinea Ministerului Învăţământului.Ia fiinţă, sub conducerea lui Mihai Ralea, Institutul de Psihologie din Bucureşti.

Este înfiinţat la Bucureşti Institutul de Fizică Atomică (I.F.A.), sub conducerea lui Horia Hulubei.Este fondat Muzeul „George Enescu”, (din 1980, „Muzeul Muzicii Româneşti”).Ia naştere Institutul de Arheologie din Bucureşti la a cărei conducere este numit Emil Condurachi. Institutul editează următoarele publicaţii: Dacia. Revue d’archeologie et d’histoire ancienne; Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie; Materiale şi cercetări arheologice.

La 13 iulie este emisă hotărârea C.C. al P.M.R. şi a Consiliului de Minştri privind îmbunătăţirea învăţământului de cultură generală; este generalizat învăţământul de 7 ani şi iau fiinţă noi şcoli şi institute pedagogice cu o durată de şcolarizare de 2 ani pentru pregătirea învăţătorilor. La 23 august are loc inaugurarea, la bucureşti a Bibliotecii centrale de Stat (Biblioteca Naţională de astăzi). 1

957

Iau fiinţă o serie de Institute de cercetare: Institutul de Calcul, la Cluj; Institutul de Cercetări pentru Cultura Porumbului )I.C.C.P.), la Fundulea; Institutul de Biologie din Bucureşti; Institutul de Cercetări Hortiviticole de la Băneasa.Apar totodată, o serie de lucrări ştiinţifice ale unor cercetători de renume, ca de exemplu: Elie Carafoli-Aerodinamica vitezelor mari; Şerban Solacolu-Chimia fizică a silicaţilor; Nicolae Oncescu-Geologia R.P.Române; Virgil Ianovici-Geologia elementelor radiactive; Eugen Bădărău-Fizica descărcărilor în gaze.

La împlinirea a 50 de ani de la „Răscoala din 1907” este organizată o expoziţie la care C. Piliuţă este prezent cu un ciclu de lucrări, iar V. Almăşanu, C. Crăciun şi Paul Gherasim expun tripticul Răscoala din 1907.

La Bucureşti se înfiinţează Muzeul Literaturii Române, fondat şi condus de Dimitrie Panaitescu-Perpessicius.Se începe editarea lucrărilor lui Marx şi Engels.La 26 iunie este publicată Hotărârea C.C. al P.M.R. şi a Consiliului de Minştri cu privire la reorganizarea învăţământului superior. Era prevăzută pe de o parte, stabilirea unei legături între unităţile de învăţământ superior şi solicitările din industrie, agricultură, transport, comerţ etc., precum şi o mai mare nevoie de absolvenţi proveniţi în special din rîndurile candidaţilor bursieri ai sfaturilor populare, în dauna candidaţilor din familiile de intelectuali, care erau nevoiţi să concureze la admitere pe 10% din locuri. Într-un cuvânt, se acorda prioritate candidaţilor cu „dosar sănătos”.

Ia fiinţă, la Bucureşti, Asociaţia oamenilor de artă din instituţiile teatrale şi muzicale. (A.T.M.)

1958

La Plenara C.C. al P.M.R. din 9-13 iunie, Leonte Răutu şi Mihai Beniuc propun dezabaterea temei „lupta împotriva ideologiei burgheze”, prilej cu care se aduc critici unor intelectuali, scriitori, artişti plastici, etc., care prin opera şi activitatea lor au dat dovadă de „apolitism”, „negativism”, „electism”, „servilism” şi „snobism”. Cu această ocazie este adoptată o Hotărâre prin care se cerea organelor de partid şi de stat „să lupte împotriva naţionalismului, a concepţiilor idealiste, a manifestărilor morale burgheze şi a oricăror manifestări ale ideologiei străine” şi să se acorde o importanţă sporită „studierii aprofundate a marxism-leninismului”. În sânul intelectualităţii avea să predomine o atmosferă de teamă şi nesiguranţă, datorate îngrădirii libertăţii de manifestare în cadrul culturii şi a preocupării permanente de a respecta măsurile trasate de partid în domeniul cultural. Salariaţii din acest sector de activitate participau obligatoriu la „seminariile” lunare, în cadrul cărora se discutau documentele la zi adoptate de conducerea P.M.R. În perioada 4-22 septembrie a acestui an a avut loc primul concurs şi festival internaţional de muzică „George Enescu”, la care au participat solişti de renume din ţată şi străinătate.

1959

În acest an, la 11 martie este publicată Hotărârea C.C. al P.M.R. şi a Consiliului de Miniştri prin care se aduceau îmbunătăţiri învăţământului seral şi fără frecvenţă de cultură generală şi superior, afirmându-se că „drumul cel mai sigur spre învăţământul superior, spre o calificare profesională înaltă trece prin şcoala muncii în uzină, în fabrică, în mină, în gospodăria agricolă de stat, în gospodăria agricolă colectivă”. La 28 noiembrie este emis Decretul de Stat prin care se aduceau modificări la Decretul-lege din 4 august 1948, privind regimul general al cultelor religioase. Era prevăzută funcţionarea monahismului doar în mânăstirile autorizate ale cultelor legal recunoscute. În monahism erau admişi bărbaţi cu vârsta de 55 de ani şi femei cu vârsta de 50 de ani, necăsătoriţi, fără obligaţii prevăzute de Codul Familiei şi condiţionaţi să renunţe la salariu sau pensie. Unii monahi, atunci când exercitarea cultului o reclama puteau ocupa funcţii bisericeşti şi puteau fi remuneraţi.

1960

La începutul acestui an, în perioada 24 martie-1 februarie a avut loc procesul pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale”, intentant unor intelectuali români de marcă (C.Noica, C.C. (Dinu) Pillat, V.Streinu, Al. Paleologu, Nicu Steinhardt, Sanda Simina Mironescu (Mezincescu), Gh. Florian, Arşavir Acterian, C. Ranetti, N.Radian, Aurelian Vlad. C. Răileanu, I. Mitucă, E. Vidraşcu, Marietta Sadova, Beatrice Strelisker, T. Enescu, Remus Niculescu, Iacob Noica, Sergiu Al-George, Al. O. Teodoreanu, Anca Ionescu), acuzaţi că au citit şi discutat cărţi şi manuscrise de filozofie ale unor români „de dincolo”, sau pentru relaţiile unora dintre ei cu ambasadele americană, britanică, franceză, etc., fiind condamnaţi la ani grei de puşcărie (C.Noica şi Dinu Pillat – 25 de ani de muncă silnică, AL. Paleologu -14 ani, Al.O. Teodoreanu, N.Steihardt – 7 ani).

Cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, Tudor Arghezi primeşte titlul de „Erou al muncii socialiste” şi ordinul „Steaua Republicii”clasa I.

1961

Apare la început de an, revista de literatură universală Secolul XX, editată de Uniunea Scriitorilor. Colaboratori: T.Vianu, M. Sadoveanu, Al. Dima, Yoe Dumitrescu-Buşulenga, Dan Hăulică, M. Beniuc, Z. Stancu, Edgar Papu etc. Mihail Sadoveanu primeşte distincţia de Laureat al Premiului Internaţional Lenin pentru întărirea păcii între popoare.

1962

Între 22-24 ianuarie au avut loc, la Bucureşti, Lucrările Conferinţei pe ţară a scriitorilor, în cadrul căreia au fost discutate obligaţiile ce revin scriitorilor şi literaturii privind „dezvoltarea conştiinţei socialiste” şi „înlăturare din conştiinţa oamenilor a influenţei ideologiei şi educaţiei burgheze”.

1963

La iniţiativa profesorului Nicolae Simache este înfiinţat la Ploieşti  Muzeul ceasului, al cărui patrimoniu cuprindea un număr de 4000 de obiecte de mare valoare. Ia fiinţă Institutul de studii sud-est europene din Bucureşti, sub conducerea lui Mihai Berza. Institutul continua activitatea istituţiei cu acelaşi nume, fondată de N.Iorga în 1914, şi a Institutului de Studii şi Cercetări Balcanice, creată de V. Papacostea în 1939. Noul institut editează Revue des études sud-est européennes. La Sibiu se înfiinţează, în parcul naţional Dumbrava Sibiului, Muzeul civilizaţiei populare. Pe parcursul acestui an, în plină „epocă Dej” au fost închise toate instituţiile înfiinţate între anii 1946-1948, create în scopul sprijinirii procesului de sovietizare: Institutul „Maxim Gorki”, Muzeul Româno-Rus, Institutul Româno-Sovietic. Încetează apariţia publicaţiilor: Analele Româno-Sovietice şi revista Timpuri Noi, fiind totodată schimbate unele nume ruseşti date unor străzi, instituţii, cinematografe.

De asemenea, în contextul aceleaşi politici de distanţare de Moscova şi de reluare a relaţiilor cu Occidentul, autorităţile române renunţă la activitatea de bruiere a emisiulior în limba română a posturilor de radio occidentale. Totodată se remarcă o apropiere culturală de Occident, prin intermediul filmelor, pieselor de taetru, expoziţii, cărţi,etc. Apare, la Bucureşti, revista de cultură cinematografică Cinema. Ia fiinţă Corul de cameră „Madrigal” fondat şi condus de Constantin Marin.

Apare, la Bucureşti, săptămânalul de politică externă Lumea, publicaţie care avea să înlocuiască revista Timpuri Noi, tipărită la Moscova.

1964

Apare la Bucureşti culegerea de texte K.Marx, Însemnări despre români, lucrare editată de acd. A. Oţetea şi S. Schwann după manuscrisele păstrate în arhiva Marx-Engels a Institutului Internaţional de Istorie Socială din Amsterdam. În cuprinsul lucrării, Marx denunţă ingerinţele Rusiei împotriva independenţei României, menţionând nedreptatea la adresa ţării noastre prin anexarea Basarabiei, în 1812.

Apare Volumul I al Istoriei limbii române – Limba Latină – sub conducerea lui Al. Graur, precum şi cel de-al II lea volum al lucrării Morfologia numelui în prororomână [româna comună], sub conducerea lui Ion Coteanu.Sunt înfiinţate, la Bucureşti, Centru de statistică matematică şi Centrul de calcul economic şi de cibernetică economică.

Pe scena Naţionalului din Bucureşti are loc premiera piesei Moartea unui artist, de Horia Lovinescu, regizată de Horea Popescu.

La data de 10 septembrie a avut loc, la Bucureşti, prima audiţie a poemului simfonic Vox Maris, de George Enescu. La pupitrul dirijoral al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Române s-a aflat Iosif Conta.

1965

La data de 19 mai, la două luni de la decesul lui Gh. Gheorghiu-Dej, N. Ceauşescu se întâlneşte cu oameni de cultură şi artă, în scopul atragerii intelectualităţii de partea sa în lupta de consolidare a puterii. El s-a arătat tolerant în privinţa diversităţii de stil în domeniul creaţiei literar-artistice, afirmând că va renunţa la presiunile politice care au dominat viaţa cultural-artistică sub Leonte Răutu. Ia fiinţă Universitatea din Craiova. La 23 decembrie este emisă Legea privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice (C.N.C.Ş), organ aflat sub conducerea de partid, care va coordona cercetarea ştiinţifică. Prin această lege, rolul Academiei Române va fi eliminat.

Autor: MNIR

Apostol, Gheorghe. Născut în anul 1913, la Tudor Vladimirescu, jud. Galaţi. Membru PCR din 1934; arestat în 1937 şi condamnat la 3 ani de închisoare. Deţinut apoi la Caracal, Miercurea Ciuc şi Târgu Jiu, a evadat în 1944, împreună cu Gheorghiu Dej. Colaborator apropiat al lui Dej, a contribuit la eliminarea grupului Pauker – Luca – Georgescu şi a lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Membru al CC al PMR, membru al Biroului Politic şi chiar secretar – general al PMR (1954 – 1955). În 1965 a pierdut în faţa lui Nicolae Ceauşescu conducerea partidului şi a statului. A fost păstrat o perioadă în structurile de conducere ale partidului, după care a fost marginalizat, fiind trimis ambasador prin America de Sud. A fost iniţiatorul „scrisorii celor şase”, trimisă lui Ceauşescu în 1989

Bârlădeanu, Alexandru. (1911-1997). Născut la Comrat, republica Moldova. Profesia de bază: profesor. Membru de partid din 1943, membru C.C. al P.M.R. din 1955. A participat la tratativele de pace de la Paris 1946-1947 în calitate de expert economist. Funcţii deţinute:secretar general al Ministerului Economiei Naţionale şi la Ministerul Industriei şi Comerţului (1946, respectiv 1947-1948); ministru adjunct la Ministerul Industriei (apr.1948), la Ministerul Comerţului (aug.1948), ministrul Comerţului Exterior (1948-1954); vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1955-1965/1967-1969); preşedinte al Comitetului de Stat al Planificării (1955-1956); prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1965-1967); preşedinte al Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice (1967-1968); vicepreşedinte al Academiei Române (1990-1994). A fost unul din semnatarii „scrisorii celor şase” foşti lideri ai P.C.R. care îl criticau pe Nicolae Ceauşescu. După revoluţia română din decembrie 1989 a devenit membru în Consiliul Frontului Salvării Naţionale, apoi în biroul executiv al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională. A fost preşedintele Senatului României în perioada 1990-1992.

Blajovici, Petre (Petru). S-a născut în 1922, în comuna Cefa, jud. Bihor. Studii: Facultatea de Economie Generală, Academia de Studii Economice; Academia de Ştiinţe Social-Politice “Ştefan Gheorghiu”. Profesia de bază: lăcătuş mecanic. Membru de partid din anul 1947. Funcţii deţinute: vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1965-1967); ministrul Muncii (1967-1969); ministru secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare; ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al R.S.R. în Zimbabwe (1980-1983).

Bodnăraş Emil. 1904 – 1976. Născut la Iaslovăţ, jud. Suceava. Ofiţer de artilerie în armata regală, a dezertat în 1932 în URSS, unde a fost recrutat de serviciile secrete sovietice. Întors în ţară în 1935, a fost arestat şi condamnat la 10 ani de închisoare. Eliberat în 1940, s-a ocupat cu comerţul cu var şi ţiglă, dar are un rol important în cadrul mişcării comuniste, devenind un apropiat al lui Gheorghiu Dej, pe care îl ajută să evadeze din lagărul de la Tg. Jiu. A jucat un rol deosebit în înlăturarea de la conducerea PCR a lui Ştefan Foriş, dar şi în lovitura de stat de la 23 august 1944, el fiind conducătorul grupului de comunişti care l-a preluat pe Ion Antonescu şi l-a predat sovieticilor. După venirea comuniştilor la putere, ocupă funcţii importante în aparatul de partid şi de stat: ministru (de Război, al Apărării Naţionale, al Forţelor Armate), vicepreşedinte şi prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, ministru al Transporturilor şi Comunicaţiilor, vicepreşedinte al Consiliului de Stat, deputat în MAN. Unul dintre puţinii apropiaţi ai lui Dej, care au rămas în structurile de conducere ale PCR şi în timpul lui Ceauşescu.

Borilă, Petre. 1906-1973. Pe numele adevărat Iordan Drăgan Rusev. S-a născut la Silistra, Bulgaria. Studii: Şcoala Superioară de Partid. Profesia de bază: electromecanic. Membru de partid din 1924. A fost arestat la Sofia şi Kosiče ca urmare a legăturilor sale cu cercurile comuniste. A luptat în brigăzile internaţionale din Spania, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial i-au fost încredinţate la Moscova o serie de misiuni politice şi militare. Funcţii deţinute: ministru adjunct al ministrului Forţelor Armate şi ministrul Construcţiilor în timpul guvernului Petru Groza; Preşedinte al Comisiei Controlului de Stat (1951-1953); ministrul Industriei Alimentare; vicepreşedinte(1954-1955 şi 1957-1965) şi prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1955-1957).

Bunaciu, Avram. 1909-1983. Născut în satul Gurba, comuna Şicula, jud. Arad. Profesia de bază: avocat. Profesor universitar. În perioada 1945-1946 a fost şef al acuzatorilor publici de pe lângă Tribunalul Poporului din Bucureşti. Bunaciu a fost însărcinat să organizeze Tribunalul Poporului din Cluj care a pronunţat condamnări mai aspre decât alte instanţe celor găsiţi vinovaţi de crime de război. Subsecretar de stat la preşedinţia Consiliului de Miniştri (ian.-febr. 1948), apoi ministru al Justiţiei după înlăturarea lui L. Pătrăşcanu (1948-1949), revenind în această funcţie pentru numai trei săaptămâni în perioada 31 dec. 1957-23 ian. 1958. A ocupat succesiv următoarele funcţii în conducerea de stat: preşedinte al Comisiei Controlului de stat cu rang de ministru (sept.1949-oct. 1950); prim-adjunct al ministrului Afacerilor Externe (până la 23 iul 1952); reprezentant al Grupului Naţional Român în Consiliul Uniunii Interparlamentare (până la 17 feb. 1958). Apoi ministru al Afacerilor Externe (1958-1961); vicepreşedinte al Consiliului de Stat al R.P.R.(1961 şi reales în 1965); preşedinte al Comisiei Electorale Centrale a M.A.N.(1966); preşedinte al Comisiei Constituţionale a M.A.N. (1965, reales în 1969).

Ceauşescu, Elena. 1919-1989. Născută la Petreşti, jud. Dâmboviţa. Studii: 3 clase la Şcoala primară din comuna Petreşti. A devenit membru de partid în 1939. S-a căsătorit cu Nicolae Ceauşescu în 1945. În 1957 absolvă cursurile facultăţii de chimie industrială din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti, iar zece ani mai târziu, în 1967 obţine doctoratul în chimie moleculară la Institutul de Chimie Macromoleculară din Iaşi cu teza: „Polimerizarea stereospecifică a izoprenului”, lucrare, după cum se ştie redactată de specialişti în domeniu. A început ca ucenic la o fabrică de textile din Dealul Sirii, în Bucureşti, apoi laborant(1944-1957), cercetător ştiinţific (din 1957) şi director (din 1964) la Institutul de Cercetări Chimice Bucureşti. A devenit apoi director general al Institutului Central de Chimie (1972-1 apr.1980) şi în cele din urmă prim-viceprim-ministru al Guvernului (1 apr.1980-22 dec.1989). Din 1979 a devenit a doua persoană în stat ca importanţă politică, astfel că numele său era asociat „Cabinetului nr. 2”. Membru al Academiei R.S.R. din 1974, al Academiei de Ştiinţe din New York, membru de onoare de maximă calificare al Institutului Regal de Chimie al Marii Britanii, membru de onoare al unor numeroase instituţii de prestigiu din întreaga lume. De asemenea, Institutul politehnic din Londra centrală i-a acordat titlul de profesor „Honoris Causa”, iar Universitatea Naţională Autonomă din Mexic a numit-o profesor universitar extraordinar al acestei instituţii. „Înalta Doamnă a Ţării” cum a denumit-o scriitorul Eugen Barbu era apelată politic cu formula „Tovarăşa academician doctor inginer Elena Ceauşescu” la care deseori se adăuga şi „savantă de renume mondial”.

Ceauşescu, Nicolae. 1918-1989. Născut la Scorniceşti, jud.Olt. Studii: 4 clase primare. Profesia de bază: pantofar. Membru de partid din 1936. În acelaşi an este numit secretar general al Comitetului regional Prahova al U.T.C.dR. Arestat şi condamnat de Tribunalul Militar Braşov, în 1936, la 2 ani închisoare, amendă şi 1 an interdicţie de a părăsi comuna Scorniceşti pentru infracţiuni contra liniştii publice. Pedeapsa a executat-o la penitenciarele din Braşov şi Doftana. Membru şi secretar al C.C. al U.T.C.dR. Între 1940-1944, arestat şi închis la penitenciarele Jilava, Caransebeş, Tg. Jiu. Şef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei şi adjunct al ministrului Forţelor Armate(1950-1954). Responsabil în cadrul Biroului politic C.C. al P.M.R. de Secţiile Organelor de Partid, Agrară şi Administrativă ale C.C. al P.M.R.,Direcţia superioară politică a armatei, Direcţia politică a C.F.R., Direcţia Politică a M.A.I., Crucea Roşie şi A.V.S.A.P. Funcţii de partid şi de stat deţinute: preşedinte al Consiliului de Stat (din 1967), al Consiliului Naţional al Frontului Unităţii Socialiste (1968-1974), preşedinte al R.S.R. (din 1974), al Biroului Permanent al Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale (1973-1989), al Consiliului Naţional al Oamenilor Muncii (1977-1989), al Consiliului Naţional al F.U.S. (1974-1980) şi al Consiliului Naţional al F.D.U.S.(1980-1989), comandant (1967-1974) şi comandant suprem al Forţelor Armate ale R.S.R.(1974-1989). A fost ales preşedinte de onoare al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice şi a primit titlul de Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti, şi a altor universităţi din străinătate.

Ceauşescu, Nicu. 1951-1996. Născut la Bucureşti. A absolvit cursurile Facultăţii de Fizică la Universitatea din Bucureşti şi ale  Facultăţii de Economie din cadrul Academiei de Ştiinţe Social politice “Ştefan Gheorghiu”;doctorat în fizică. A devenit membru de partid în 1971. Funcţii deţinute: preşedinte al Comisiei pentru probleme organizatorice şi ale vieţii interne de organizaţie al C.C. al U.T.C.; prim-secretar al C.C. al U.T.C.; ministrul pentru Problemele Tineretului; preşedinte al Comitetului Consultativ al O.N.U. pentru Anul Internaţional al Tineretului-1984;preşedinte al Asociaţiei Tineretului şi Studenţilor Români pentru Statele Unite (1984); prim-secretar al Comitetului judeţean de partid şi preşedinte al Comitetului executiv al Consiliului popular al judeţului Sibiu.

Chişinevschi, Iosif. 1905-1962. Născut în loc. Bălţi, Republica Moldova. Studii: Şcoala Leninistă a Cominternului de la Moscova. Membru de partid din 1928, membru C.C. al P.C.dR. din 1931, apoi reales în 1938 şi 1940. Membru al secretariatului C.C. al P.C.dR. între 1936-1941. Şef al Secţiei Educaţie Politică a C.C. al P.C.dR., în 1938 şi preşedinte al Organizaţiei Bucureşti a P.C.dR., până în aprilie 1941, prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1954-1955). În cadrul Biroului Politic a răspuns de Secţiile Propagandă şi Agitaţie, Ştiinţă şi Cultură, Cadre, Relaţii Externe, Cadre din Exterior, Plan-Finanţe-Comerţ, Munca de Partid în rândul femeilor, de Procuratura Generală şi Tribunalul Suprem al R.P.R. A fost director general al Direcţiei Generale Industriale din Ministerul Învăţământului şi director al Combinatului Poligrafic „Casa Scânteii”. În urma hotărâriilor luate la Plenara din iunie-iulie 1957, I. Chişinevschi va fi exclus di conducerea partidului.

Chivu, Stoica. 1908-1975. Născut la Smeeni, jud. Buzău. Profesia de bază: cazangiu. Membru de partid din 1931. Membru al Sindicatului C.F.R. din 1927. Cazangiu la Atelierele „Griviţa” Bucureşti până în februarie 1933. S-a alăturat lui Gh. Gheorghiu Dej, Vasile Luca şi Constantin Doncea în organizarea grevei din 16 februarie 1933. A fost aresta şi condamnat la 12 ani închisoare, iar după 1940 a fost graţiat de către Consiliul de Război al Corpului I Armată, dar a fost internat în lagărul de la Tg. Jiu unde a devenit un apropiat al lui Gh. Gh. Dej. A ocupat următoarele funcţii: Ministrul Industriei (1948-1949); ministrul Metalurgiei şi Industriei Chimice (1949-1952); prim-vicepreşedinte şi preşedinte al Consiliului de Miniştri (1954-1961); preşedinte al Consiliului de Stat (1965-1967); membru al Consiliului Apărării R.S.R. (1969-1970).

Ciobanu, Lina. S-a născut în1929, în comuna Potcoava, jud. Olt. Profesia de bază: ţesătoare. Membră de partid din anul 1947 şi membru C.C, al P.C.R. din 1969. Funcţii deţinute: prim-secretar al Comitetului de partid al sectorului şi preşedinte al Comitetului executiv al Consiliului Popular al sectorului 2 (1968-1974); preşedinte al Comitetului naţional al Femeilor (1974-1977); ministrul Industriei Uşoare (1975-1984 şi feb-sept.1987); viceprim-ministru al Guvernului (1987-1989).

Coliu, Dumitru. 1907-1985. Pe numele adevărat Kolev Dimităr. S-a născut în localitatea Vasilieva, fostul jud. Caliacra. Membru de partid din 1925. Profesia de bază: ofiţer. Membru al C.C. al P.C.dR.din 1938. În anul 1940 pleacă în U.R.S.S. A înainta în ierarhia militară astfel: căpitan (1943), ofiţer politic (1943-aug.1944) şi locţiitor politic (aug.1944-aug.1945) în Regim. 2 nfanterie din Divizia „Tudor Vladimirescu”; locţiitor politic al Diviziei „Tudor Vladimirescu”; colonel în rezervă (aug.1945); şef al Secţiei pentru Probleme Militare a C.C. al P.C.R.(1946-29 dec.1947), secretar general administrativ al M.Ap.N.(29 dec.1947-1949), colonel activ din 29 dec. 1947, iar de la 1 mai 1948 obţine gradul de general-maior. În perioada 1949-1951 a fost ataşat militar al R.P.R. în U.R.S.S., apoi director general al direcţiei Speciale pentru Probleme Militare din cadrul Consiliului de Miniştri (6 martie 1952-1954) şi membru al Prezidiului Marii Adunãri Naţionale şi preşedinte al Comisiei de Afaceri Externe între anii 1953-1955. A fost preşedinte al Comisiei Controlului de Stat (iunie 1955-apr. 1961).

Constantinescu, Miron. 1917-1974. Pe numele său adevărat Mehr Kohn. Născut la Chişinău, Republica Moldova. Studii: Facultatea de Filozofie, Universitatea din Bucureşti, doctorat. Profesia de bază: sociolog. Membru de partid din 1936; cercetător la Institutul de Ştiinţe Sociale (1939-1940); arestat şi condamnat la 10 ani muncă silnică. Între aprilie 1941 şi 23 august 1944 a fost  închis la penitenciarele Caransebeş şi Tg. Jiu. În 1944 devine redactor şef al ziarului „Scânteia”. A fost preşedinte al Comisiei pentru afacerile externe a Adunării Deputaţilor (1946-1948), membru în Biroul Politic (1948-1960), membru în CC al PCR (1945-1955; 1968-1974) şi secretar al acestuia (1952-1954), preşedinte al Comisiei de Stat a Planificării (1949-1955) etc. După prezentarea Raportului Secret al lui N. Hrusciov şi condamnarea „cultului personalităţii”, M. Constantinescu a încercat, alături de Iosif Chişinevschi o acţiune de îndepărtare a lui Gheorghiu Dej de la putere, ceea ce le va aduce celor doi excluderea din partid, în 1957. Readus în viaţa politică de către N. Ceauşescu, a fost numit ministru al Învăţământului în perioada aug.1969-feb.1970, apoi rector al Academiei de Ştiinţe Social-Politice „Ştefan Gheorghiu”(1970-1972), preşedinte al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (oct.1972-ian.1973), Preşedinte al Consiliului Economic(din oct 1972), vicepreşedinte al Consiliului de Stat (1972-1974), preşedinte al Consiliului Central de Control Muncitoresc al Activităţii Economice şi Sociale (1972-1974). În 1974 a devenit membru al Academiei R.S.R.

Constantinescu-Iaşi, Petre. 1892-1977. Născut la Iaşi. Studii: Facultatea de litere şi Filozofie “A.I. Cuza ” din Iaşi, doctor în istoria artelor şi arheologie. A fost ales membru al Academiei R.S.R. în 1948. A fost unul dintre fondatorii P.C.dR. A fost întemniţat de mai multe ori în închisorile din Doftana, Miercurea Ciuc şi Tg. Jiu. A fost membru fondator al asociaţiei Amicii U.R.S.S. S-a implicat activ la pregătirea loviturii de stat de la 23 august 1944. Funcţii deţinute: ministrul Propagandei (martie 1945-martie1946); ministrul Informaţiei (martie 1945-nov.1946); vicepreşedinte al primului prezidiu al M.A.N.; ministrul Cultelor (1953-1957).

Crăciun, Constanţa. 1914-2002. Pe numele său adevărat Helena Vinţe. S-a născut la Constanţa. Profesia de bază: profesor. Membru de partid din 1935, iar din 1936 membru C.C. al P.C.dR. În 1942 a fost arestată şi condamnată la 25 de ani muncă silnică şi închisă la penitenciarele din Văcăreşti şi Mislea (1942-1944). A fost membră a prezidiului M.A.N. (1948-1953); ministru al Culturii (1953-1957), apoi în 1959 adjunct în cadrul aceluiaşi departament. În iunie 1962 devine preşedinte al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă, iar în perioada 1965-1969 ocupă funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Stat.

 Autor: MNIR

Dăscălescu, Constantin. 1923-2003. Născut la Breaza, jud. Prahova. Studii: Şcoala Superioară de Partid “Ştefan Gheorghiu”, Academia de Studii Economice Bucureşti. Membru de partid din 1945. Membru al Consiliului de Stat din 1972. A ocupat următoarele funcţii de conducere: prim adjunct al şefului Secţiei Organizatorice a C.C. al P.C.R. (1975-1976); preşedinte al U.N.C.A.P.(1976-1978);preşedinte al Consiliului Organizării Economico-Sociale (1978-1982); şef al Secţiei Cadre a C.C. al P.C.R. (1979-1982); preşedinte al biroului Comisiei pentru problemele organizatorice de partid, de stat, ale organizaţiilor de masă şi obşteşti a C.C. al P.C.R.(din martie 1980); Prim-ministru al guvernului (mai 1982-dec. 1989), prim-vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Oamenilor Muncii (până în dec. 1982); preşedinte al Biroului Permanent şi prim-vicepreşedinte al Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale (din 1982). La data de 20 decembrie 1989, împreună cu Emil Bobu a fost trimis de Elena Ceauşescu să dialogheze cu revoluţionarii de la Timişoara. La 22 decembrie 1989, înainte de a demisiona din funcţie a semnat decretul de eliberare a tuturor prizonierilor politici şi a celor arestaţi în urma demonstraţiilor anticomuniste.

Dincă, Ion. 1928-2007. S-a născut în comuna Cobia, jud. Dâmboviţa. Studii: Şcoala Superioară de Ofiţeri, Facultatea de Arme Întrunite, Academia Militară Bucureşti. Profesia de bază: strungar. Membru de partid din 1947. Funcţii mai importante: secretar al Consiliului Politic Suprem al Armatei (iunie 1960 – iunie 1965); consilier militar al şefului statului (1968); prim-secretar al Comitetului Municipal de Partid, preşedinte al Comitetului Executiv al Consiliului popular al municipiului Bucureşti şi primar general al Capitalei (1976-1979); preşedinte al Biroului executiv al Comisiei pentru arhitectură şi sistematizare a municipiului Bucureşti (din 3 martie 1978); viceprim-ministru al Guvernului şi ministru al Construcţiilor Industriale (1979-1980); primvice-preşedinte al Guvernului (1980-1989).

Doncea, Constantin. 1904 – 1973. Născut la Cocu, jud. Argeş. De meserie turnător, a lucrat la atelierele Griviţa, fiind unul din liderii grevei din 1933. Arestat, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, pedeapsă redusă ulterior la 15 ani. Evadează, cu sprijinul Cominternului (1935), fuge în Rusia, de unde este trimis pe frontul din Spania. În timpul celui de-al doilea război mondial este folosit de NKVD în diferite acţiuni de spionaj. Ocupă o poziţie de prim plan după instaurarea comunismului în România, fiind membru al CC al PMR, viceprimar la Capitalei (1947 – 1948), comandant al Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului (1950 – 1952), ministru al Colectărilor (1956 – 1957). Eliminat din structurile de conducere în anul 1958, fiind acuzat de „activitate antipartinică, fracţionism, revizionism şi concepţii anarhice”. Reabilitat în urma Plenarei din 1968.

Drăghici, Alexandru. 1913-1993. Născut în comuna Tisău, jud. Buzău. Profesia de bază lăcătuş mecanic. În 1934 devine membru P.C.R. Colaborator apropiat al lui Gh. Gheorghiu Dej. În politica de stat a ocupat următoarele funcţii: şef al Direcţiei Generale Politice din M.A.I.(1950-1952); ministru adjunct al Afacerilor Interne (ian.1951-mai 1952), apoi ministru al Afacerilor Interne (mai-sept. 1952); ministrul Securităţii Statului (sept. 1952-sept. 1953); şef al Departamentului Securităţii Statului (1953-1957); ministrul Afacerilor Interne (1957-1965). În tot acest timp a încurajat tortura şi tratamentul inuman la care erau supuşi deţinuţii politici, a încurajat condamnările la moarte (vezi procesul lui Lucreţiu Pătrăşcanu, precum şi înscenarea proceselor de la canalul Dunăre-Marea Neagră). În urma Plenarei C.C. al P.C.R. din aprilie 1968, care a vizat reabilitarea  unor foşti demnitari comunişti, victime ale epurărilor, A. Drăghici a fost găsit principalul vinovat şi înlăturat din toate funcţiile de partid şi de stat. În 1991 s-a stabilit la Budapesta. Un an mai târziu autorităţilor române, care demaraseră cercetări penale împotriva lui A. Drăghici le-a fost respinsă cererea de extrădare de către autorităţile maghiare. În 1993 a fost judecat şi condamnat în lipsă pentru asasinarea, din ordinul său, a lui Ibrahim Sefit, zis Turcu. La sfărşitul aceluiaşi an, Alexandru Drăghici a decedat la Budapesta.

Fazekas, Janos. 1926-2004. Născut la Lupeni, jud. Hunedoara. Profesia de bază: învăţător. Membru de partid din 1945 şi membru C.C. al P.M.R./P.C.R. între 1954-1984. A fost ministrul Industriei Alimentare (1961-1965), viceprim-ministru al guvernului (1965-1982) şi ministrul Comerţului Interior (1974-1980).

Georgescu, Teohari. 1908 – 1976. Născut la Bucureşti. De meserie tipograf; intră în mişcarea comunistă şi este arestat în 1933, pentru răspândirea de manifeste. În 1940 este instruit sub coordonarea lui Gheorghi Dimitrov ca activist al Internaţionalei a III-a. După eliberarea din lagărul de la Caransebeş (1944) este însărcinat cu infiltrarea Siguranţei, Jandarmeriei şi Serviciului Special de Informaţii. Ministru de interne (1945 – 1952), viceprim-ministru (1950 – 1952), deputat. Debarcat de Dej în 1952, împreună cu Ana Pauker şi Vasile Luca.

Gheorghiu-Dej, Gheorghe. 1901-1965. Născut la Bârlad. De meserie electrician. Membru de partid din 1930, membru C.C. al P.C.dR./P.C.R. din 1935/1945. În 1933 este arestat ca urmare a implicării sale în organizarea grevei de la „Atelierele Griviţa” şi condamnat la 12 ani muncă silnică. În timpul regimului Antonescu a fost transferat la Tg. Jiu, unde s-a aflat în aceeaşi celulă cu Nicolae Ceauşescu. Înainte de a ajunge fruntea statului a fost: ministrul Comunicaţiilor(1944-1945), preşedinte al Consiliului Superior al Economiei Naţionale (1945-1952), din nou ministrul Comunicaţiilor şi Lucrărilor Publice (1945-1946), secretar general al C.C. al P.C.R./P.M.R.(octombrie 1945-aprilie 1954), ministrul Industriei şi Comerţului (1946-1948), membru al delegaţiei oficiale a României la Conferinţa de Pace de la Paris (1947), preşedinte al Consiliului de Miniştri (1952-1955), prim-secretar al C.C. al P.M.R.(oct. 1955-1965). A fost preşedintele Consiliului de Stat (25 martie 1961-19 martie1965). În 1952 în urma eliminării membrilor „facţiunii moscovite” a reuşit să deţină controlul asupra partidului. În relaţia cu U.R.S.S. a adoptat aşa-zisa „politică a paşilor mărunţi”care viza obţinerea unei independenţe în cadrul lagărului comunist. Acţiunile sale în această privinţă au constat în convingerea guvernului sovietic de a-şi retrage trupele de pe teritoriul României (1958), opoziţia fermă a României în cadrul CAER faţă de Planul Valev (1962), precum şi medierea conflictului sino-sovietic, culminând cu „Declaraţia de Independenţă din aprilie” 1964.

Groza, Petru. 1884 – 1958. Născut la Băcia, judeţul Hunedoara. Moşier, avocat, om politic. Studii de drept la Budapesta, Leipzig şi Berlin. Membru al Partidului Naţional Român şi al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918). Trece în Partidul Poporului, fiind ministru în guvernele Averescu (1921, 1926 – 1927). Ocupă un loc de deputat în Sinodul Bosericii Ortodoxe Române (1920 – 1927). În 1933 pune bazele Frontului Plugarilor, colaborând cu comuniştii. În 1945 este impus de sovietici ca premier, în cadrul primului guvern comunist din istoria României. Rămâne în funcţie până în 1952, când devine preşedinte al Marii Adunări Naţionale.

Ioniţă, Ion. 1924-1987. Născut în com. Mătăsaru, jud. Dâmboviţa. Membru de partid din 1945. Profesia de bază: lăcătuş mecanic. Studii: Şcoala serală de partid de pe lângă Direcţia Centrală a Ministerului Forţelor Armate; Academia Militară Superioară „K.E. Voroşilov” din U.R.S.S. Funcţii mai importante: Comandant al Forţelor Aeriene Militare ale R.P.R. (febr.-nov.1956); ministrul Forţelor Armate (1966-1972); ministrul Apărării Naţionale (1972-1976); viceprim-ministru al Guvernului (1976-1982).

Iordăchescu, Teodor. 1884 – 1958. Născut la Galaţi. Ziarist, scrie la România Muncitoare, Lupta, Socialismul; sindicalist la Constanţa. Arestat dup grevele din 1918 şi 1920. Membru al Partidului Social Democrat. Ministru al Lucrărilor publice (1947 – 1949). Membru PMR din 1948. Deputat (1946 – 1958). Ministrul Construcţiilor (1949).

Livezeanu, Octav. 1902 – 1975. Născut la R. Vâlcea. Ziarist. Fiu al avocatului A. Livezeanu, a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti. Membru a Partidului Ţărănesc şi colaborator apropiat al dr. Nicolae Lupu. În 1934 devine membru PNŢ, pentru ca în 1938 să se înscrie în Partidul Socialist Ţărănesc, condus de Mihai Ralea. Ca ziarist a lucrat la Adevărul, Dimineaţa, Cuvântul liber, Dreptatea etc. După 1944 s-a apropiat de comunişti, intrând în Frontul Plugarilor, conducând şi oficiosul acestui partid. Ministru al Artelor şi Informaţiilor, ambasador în Bulgaria, director la Banca de Investiţii, deputat în MAN.

Luca, Vasile. 1898-1963. Pe numele adevărat Luka Laszlo. S-a născut în comuna Cătălina, jud. Covasna. Profesia de bază: lăcătuş. Membru de partid din anul 1938. Arestat în mai multe rânduri în perioada 1924-1938, apoi în 1940 în timp ce încerca să treacă graniţa cu U.R.S.S. A fost eliberat de sovietici din Penitenciarul Cernăuţi, după ce aceştia au ocupat provincia. A primit cetăţenia sovietică. A fost deputat în Sovietul suprem al Ucrainei (1940-1944). Revine în România în septembrie 1944. Funcţii deţinute: ministrul Finanţelor (1947-1952); vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1949-1952). La Plenara C.C. alP.M.R. di 1952 a fost acuzat de “deviere de dreapta”, arestat, judecat şi condamnat iniţial la moarte, apoi i-a fost comutată pedeapsa în muncă silnică pe viaţă (1954). A fost reabilitat juridic la Plenara C.C. al P.C.R. din 1968.

 autor: MNIR