„Scînteia” şi procesele politice II

Anul 1948 se dovedeşte a fi un an mai liniştit în ceea ce priveşte procesele politice al căror număr scade ca şi importanţa pe scena politică a celor implicaţi. Majoritatea acestor farse juridice au avut ca principale capete de acuzare legăturile cu occidentalii (foştii aliaţi devenind peste noapte “imperialişti”).

Primul dintre aceste procese este cel din Albania, unde “trădătorii şi spionii albanezi” (membri ai organizaţiilor “Bali Kombatar” şi “Legaliteti”: Riza Dani, Faik Sehn, Hasan Reci şi Islam Radovicko – foşti deputaţi – sunt condamnaţi la moarte şi alte 12 persoane la închisoare.

Totodată apar noi tipuri de capete de acuzare, “spionajul industrial” (primul proces de acest tip are loc în luna august, iar victime i-au căzut foştii miniştri ai apărării şi ai industriei) şi legăturile cu Vaticanul – pion în slujba imperialismului. De fapt conflictul dintre comunism şi Biserica Catolică începuse încă din 1937 când papa Pius al XI –lea dă o enciclică, “Divina Redemptoris” (10 martie), prin care condamnă comunismul pentru că este antireligios.

Chiar dacă papa Pius al XI –lea condamnase într-o enciclică ulterioară şi nazismul, Stalin nu poate uita că regimul comunist fusese primul pe lista Vaticanului. De aceea acesta va fi prezentat de către presa sovietică ca un focar al fascismului (metodă preluată şi de democraţiile populare), iar papa ca agent al liderilor occidentali. Mijlocul anului 1948 este „dedicat” implicării legaţiilor occidentale din capitalele statelor din lagărul socialist în procese de spionaj, dar de departe capul de afiş este ţinut de Iugoslavia. La 1 iulie, pe prima pagină a “Scânteii”, cu litere mari, este notat comunicatul asupra consfătuirii Biroului Informativ al partidelor comuniste unde este dezbătut cazul Iugoslaviei. Din acest moment titoismul (privit de U.R.S.S. ca îndepărtare faţă de linia marxist – leninistă) devine cel mai grav cap de acuzare în procesele politice din estul Europei.

Ultimele procese ale anului au loc la sfârşitul lui noiembrie în Cehoslovacia, “procesul comitetului ceh” unde Jaroslav Hotz, Bunja, Senda Kroicirovici şi alte 4 persoane sunt condamnate la moarte pentru activitate de spionaj pe baza instrucţiunilor venite din partea americanilor din Germania occidentală (divizarea Germaniei a reprezentat un nou motiv de acutizarea relaţiilor între est – vest şi a adâncit şi mai mult criza dintre cele două lagăre) şi la Bratislava (un lot de 22 de persoane din care principalul acuzat, Imrich Kosic, a primit 30 de ani de închisoare).

Anul 1949 debutează în trombă cu anunţarea arestării lui Mindszenty, primatul Ungariei, acuzat de complot şi spionaj în favoarea americanilor. De fapt vina lui Mindszenty era de a fi încercat să-şi ajute enoriaşii iniţiind o campanie de ajutorare a populaţiei, la care s-au adăugat protestele împotriva secularizării. Procesul se deschide la începutul lunii februarie, iar sentinţa: închisoare pe viaţă, este pronunţată la 9 februarie. Bine-nţeles că poporul maghiar “salută” sentinţa, că occidentalii, inclusiv O.N.U., încercând să facă puţină lumină în noianul de false acuzaţii ce i se aduc prelatului maghiar, sunt catalogaţi drept calomniatori, iar guvernul respinge nota guvernului britanic în legătură cu procesul şi cere schimbarea ministrului U.S.A. de la Budapesta pentru că a fost compromis în timpul procesului. (Mindszenty va fi eliberat în 1956, iar în 1961, în urma unui acord dintre guvernul maghiar şi Sf. Scaun, va pleca la Roma).

Acesta nu este primul proces înaintat unei feţe bisericeşti. În 1946 fusese arestat şi judecat arhiepiscopul de Zagreb, Stepinac, fiind condamnat la 16 ani închisoare, dar despre acest proces în presa românească nu apare nici un rând.

În aceeaşi notă, la Sofia are loc procesul pastorilor vinovaţi de trădare, spionaj şi trafic de devize, cărora “procurorul le-a cerut pedeapsa cea mai aspră”. Se observă şi o creştere cantitativă a acuzaţiilor prin adăugarea traficului de devize (prezent şi în alte procese, dar nu în prim plan). O.N.U. se va implica şi în acest caz, dar răspunsul guvernului bulgar este inflexibil (chiar dacă nu şi real): “în Bulgaria există libertate religioasă”. În cadrul unei sesiuni O.N.U. sovieticii denunţaseră amestecul S.U.A. în cazul Mindszenty şi al pastorilor din Bulgaria. Polonia nu poate să lipsească, şi de aceea şi aici “provocările Vaticanului au stârnit indignarea maselor populare”, dar spre deosebire de celelalte state din blocul socialist, aici, primatul Wyszynski şi alţi 8 episcopi sunt arestaţi abia în septembrie 1953.

Tot în Bulgaria, la începutul lui aprilie are loc o plenară a C.C. al P.C. bulgar în care tov. Traicio Kostov este acuzat de deviere naţionalistă. Verdictul va fi pronunţat pe 14 decembrie 1949: Traicio Kostov condamnat la moarte, şi va fi spânzurat pe 16 decembrie 1949. Cu această ocazie, Biroul Politic al P.C. Bulgar va transmite o telegramă de felicitare lui Stalin, al cărui “ochi puternic scrutător” remarcase primul trădarea infamă a lui Kostov şi a clicii sale.

La 14 mai începe primul proces în care titoismul este principalul capăt de acuzare, şi anume “procesul trădătorilor albanezi – grupul de troţkişti care întreţinuseră strânse legături cu clica lui Tito”, al cărui verdict s-a lăsat aşteptat până la 12 iunie (aproape o lună de zile).

Fără vreun preambul, la 13 septembrie este publicat actul de acuzare în procesul Rajk. Acuzaţiile oficiale pentru lotul Rajk vor fi crimă militară, crimă împotriva poporului, crimă de înaltă trădare, conducerea unei organizaţii având ca scop răsturnarea regimului de stat. Condamnările vor fi pronunţate pe 21 septembrie 1949: Rajk, Szönyi, Szalai – la moarte; Brancov şi Justus la muncă silnică pe viaţă Ognienovici la nouă ani de muncă silnică; Palffy şi Korondy, deferiţi unui tribunal militar, vor fi şi ei condamnaţi la moarte. Toţi cei cinci condamnaţi la pedeapsa capitală vor fi executaţi prin spânzurare pe 15 octombrie 1949.

Ultimele luni ale anului sunt saturate de procese şi anchete ale spionilor, complotiştilor sau titoiştilor. Primul de pe această listă este procesul spionului Milici din Polonia, urmat de procesul lui Karl Folta (spion în slujba S.U.A., fost deputat al P.D. Slovac), ancheta diplomaţilor francezi ce făceau spionaj în Polonia (Robineau, Aimard de Brozin de Mer şi Fernand Renauld), ancheta bandei din Ungaria (Imre Geiger, Robert Vogeler – S.U.A. şi Edgar Sanders – Marea Britanie), procesul spionilor din Republica Cehoslovacă (Ladislav Litueric, Karel Busek – condamnaţi la moarte, Jaroslav Fabok, Frantişek Chorma, etc.).

Şi anul 1950 se înscrie pe aceleaşi coordonate, numărul proceselor politice rămânând relativ mare. Şi la fel ca în anul precedent, primul proces este intentat clerului, de această dată celui din Polonia. Alături de cei trei preoţi: Lorenz, Culak şi vicarul Zub, de complicitate cu banda teroristă “Meva” din N.S.Z., sunt acuzaţi şi Iacubeţ, paznicul bisericii şi Nemec, groparul. “La fapte mici, pedepse mici” şi pentru faptul că nici unul dintre acuzaţi nu era o figură proeminentă, pedepsele au variat între 2 şi 12 ani închisoare.

Elementul de noutate al anului îl reprezintă procesele intentate chiaburilor.

În plus, în Bulgaria este condamnat la moarte Stoian Petrov Iliev, liderul unei organizaţii teroriste, în Albania are loc procesul spionilor greci, iar în Polonia şi Ungaria au loc procesele spionilor Robineau şi Geiger, ale căror anchete începuseră cu un an în urmă. Lista este completată cu alte procese de aceeaşi factură din Bulgaria şi Cehoslovacia. Sentinţele vor varia între 4 şi 15 ani ceea ce denotă o mai mică amploare a acestor procese.

La 4 aprilie începe procesul preoţilor catolici din Cehoslovacia, ca o continuare a celor din Ungaria, Bulgaria şi Polonia, sentinţa fiind dată trei zile mai târziu când Mastilka este condamnat la închisoare pe viaţă, Mohalka şi Siuhal la 25 ani închisoare, iar Tajovshi la 20 ani. Tot în luna aprilie au loc alte 5 procese din care 3 numai în Cehoslovacia, unde s-au înregistrat 4 noi condamnări la moarte, 2 la închisoare pe viaţă şi pedepse între 14–25 ani închisoare. În ceea ce-i priveşte pe “spionii titoişti” din Bulgaria şi Albania, sentinţele au variat între 1–25 de ani închisoare, maximul fiind de această dată închisoarea pe viaţă.

Începând cu luna mai Albania este pe primul loc în top, ca număr de procese, cel mai important fiind de departe cel al celor 3 paraşutişti aruncaţi în munţii Kurveleschi, după ce fuseseră instruiţi la Neapole de către agenţii americani (toţi 3 vor fi condamnaţi la moarte).

Autor: Oana ILIE