Sprijinul extern al Uniunii Sovietice şi prezenţa Armatei Roşii pe teritoriul României nu au fost suficiente comuniştilor români pentru a se impune. A fost necesar un efort propriu pentru crearea prin diverse mijloace (verificări, epurări, represiune, propagandă) a unui organism politic puternic, Partidul Muncitoresc Român.
Acest “Partid Unic Muncitoresc” a fost format prin acţiunea de contopire a Partidului Comunist cu Partidul Social-Democrat, fapt consfinţit de Congresul desfăşurat în zilele de 21-23 februarie 1948 în sala Atheneului Român. După instaurarea regimului monolitic, comuniştii s-au văzut obligaţi să-şi definească în mod concret obiectivele, să-şi autoeduce “elita”, pentru ca astfel să-şi impună modelul propriu de organizare a societăţii. Partidul Muncitoresc Român, conform unor afirmaţii ale secretarului general, Gheorghe Gheorghiu-Dej : ”trebuie să prevadă totul, trebuie să stăpânească totul, trebuie să îndrumeze, să iniţieze; iniţiativele chiar nu trebuie încurajate, ci judecate, îndrumate”.Structurile organizatorice ale Partidului, reprezentând în fapt organele decizionale ale vieţii de stat, au funcţionat în conformitate cu caracterul regimului.
Partidul avea în componenţa sa un Secretariat General, un Comitet Central, un Birou Politic, toate teoretic fiind controlate de organul superior al Partidului, “Congresul”, care trebuia în principiu să fie convocat o dată la patru ani sau la cinci ani. Menţinându-ne în acelaşi plan al nivelului teoretic, activitatea din interiorul partidului trebuia desfăşurată conform unor practici instituţionale democrate: dreptul “imprescriptibil” la dezbatere, fundament al “democraţiei interne” a partidului, obligaţia organelor inferioare ale partidului de a aplica deciziile organelor superioare –această disciplină constituie baza “centralismului democratic”, regula de aur a tuturor partidelor comuniste.
Nu de puţine ori însă funcţionarea democratică din partidele comuniste s-a dovedit a fi o iluzie.În aceste structuri reprezentative ale Partidului au fost incluşi, în principiu, mari demnitari ai regimului. La 23 februarie 1948 a fost ales Comitetul Central al P.M.R, format din: Apostol Gheorghe, Emil Bodnăraş, Chivu Stoica, Iosif Chişinevschi, Miron Constantinescu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Teohari Georgescu, Vasile Luca, Constantin Pârvulescu, Ana Pauker, etc. Membrii supleanţi erau: Avram Bunaciu, Nicolae Ceauşescu, Gheorghe Stoica, etc. La 24 februarie 1948, în şedinţa plenară a Comitetului Central a fost desemnată componenţa Biroului Politic: Gheorghe Apostol, E. Bodnăraş, Vasile Luca, Iosif Chişinevschi, Alexandru Moghioroş, Ana Pauker, Gheorghe Vasilichi, ªtefan Voitec. Ca membri supleanţi ai Biroului Politic au fost aleşi: Chivu Stoica, Mihai Moraru, Iosif Rangheţ, Zaharia Tănase, Vasile Vaida. În aceeaşi zi a fost anunţată şi componenţa Secretariatului C.C al P.M.R, alcătuit din : Gheorghe Gheorghiu-Dej- secretar general, Ana Pauker, Teohari Georgescu, Lothar Rădăceanu.Biroul Politic era cel care-şi asuma funcţia de executiv, adică lua decizii plecând de la informaţiile provenite de la diversele direcţii ale Comitetului Central şi coordonate de Secretariatul general. Biroul Politic, reunind de la cinci până la douăzeci de membri (titulari şi supleanţi), în funcţie de ţară, constituie în principiu instanţa supremă a Partidului. Aici se discută şi se decide soarta ţării, măsurile legislative care afectează negativ sau pozitiv destinele unui stat fiind adoptate la acest nivel structural.
Intervalul de aproape trei ani care s-a scurs între moartea lui Stalin şi Congresul al II-lea al P.M.R a fost folosit de elita guvernantă pentru a-şi consolida poziţia. 1953-1955 a fost perioada unei intense instituţionalizări a P.M.R, a unei selecţionări atente a cadrelor, a anihilării oricărei tentative nestaliniste în interiorul partidului, a oricărui pericol pentru forul de conducere. Congresul al II-lea la P.M.R s-a desfăşurat atunci când Dej a fost sigur de poziţia sa (prin eliminarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu la 14 aprilie 1954, Dej excludea posibilitatea unei opoziţii veritabile, a unei “liberalizări”).În ajunul Congresului s-a produs un lucru semnificativ. Gheorghe Gheorghiu-Dej a renunţat la funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri, preluând postul de prim-secretar al P.M.R. Premier a devenit Chivu Stoica, unul dintre cei mai apropiaţi susţinători ai lui Dej.Gheorghe Gheorghiu-Dej explica necesitatea acestor măsuri organizatorice: “Aceste măsuri au fost necesare, aşa a apreciat plenara, în urma constatărilor făcute în ceea ce priveşte activitatea Partidului, pentru a se aduce îmbunătaţiri în activitatea Partidului şi a se sublinia rolul conducător al Partidului (…).”Se afirma deschis încă o dată că modificările survenite în interiorul organului administrativ al puterii de stat vizau în fond consolidarea Partidului. Ultimul raport inclus în agenda de lucru a Congresului,desfăşurat între 23-28 decembrie1955, a stabilit noua conducere a Partidului-Stat:
| Nr. crt. | Organele de partid | Numărul de membri | Componenţa nominală |
| 1 | Comitetul Central | 61 membri35 membri supleanţi | – |
| 2 | Comisia Centrală de Revizie | 21 membri | – |
| 3 | Biroul Politic | 11 membri4 membri supleanţi | Gheorghe Gheorghiu-Dej Chivu StoicaIosif Chişinevschi Gheorghe Apostol
Alexandru Moghioroş Emil Bodnăraş Miron Constantinescu Constantin Pârvulescu Petre Borilă Alexandru Drăghici Nicolae Ceauşescu Membrii supleanţi: Dumitru Coliu Leontin Sălăjan Leonte Răutu Ştefan Voitec |
| 4 | Secretariatul | 5 membri | Gheorghe Gheorghiu-Dej = prim-secretarIosif Chişinevschi Nicolae Ceauşescu
Janoş Fazekaş Ioan Cozma |
| 5 | Comisia Controlului de Partid | 7 membri | Constantin Pârvulescu = preşedinteIon Vinţe Liuba Chişinevschi = vicepreşedinţi Ştefan Duduman = secretar
Mihai Gombos Gheorghe Ionescu A. Petrişor = membri |
Congresul al II-lea la P.M.R a consacrat consolidarea regimului Partidului-Stat. Deciziile puteau fi acum adoptate fără nici o dificultate de către un nucleu restrâns format din cei mai importanţi membri ai partidului. Acţiunea de consolidare a partidului a continuat. Lucrările celui de-al III-lea Congres al P.M.R s-au ţinut la Bucureşti între 20 – 25 iunie 1960.
| Nr. crt. | Organele de partid | Număr de membri | Componenţa nominală |
| 1 | Comitetul Central | 79 membri31 membri supleanţi | – |
| 2 | Comisia Centrală de Revizie | 21 membri | – |
| 3 | Biroul Politic | 9 membri4 membri supleanţi | Gh. Gheorghiu-Dej Chivu StoicaGh. Apostol E. Bodnăraş
P. Borilă N. Ceauşescu Al. Drăghici Ion Gh. Maurer Al. Moghioroş Membri supleanţi:D. Coliu L. Răutu L. Sălăjan Şt. Voitec |
| 4 | Secretariatul | 3 membri | Gheorghe Gheorghiu-Dej: primsecretarN. Ceauşescu M. Dalea
J. Fazekaş |
| 5 | Comisia Controlului de Partid | 5 membri | D. Coliu = preşedinteCornel Onescu Gh. Arsene
Iosif Mogos Şt. Duduman |
Anul 1965 a adus modificări substanţiale în evoluţia regimului Partidului-Stat. În primul rând, liderul incontestabil al comunismului românesc a decedat la 19 martie 1965, în momentul deplinei sale puteri şi popularităţi. Succesorul lui Dej a fost Nicolae Ceauşescu ales în ziua de 22 martie 1965 de şedinţa plenară a C.C al P.M.R. În urma Congresului al IX-lea din 19–24 iulie 1965 au intervenit modificări în structura organizatorică a Partidului Comunist Român. Comitetul Central alegea astfel: Comitetul Executiv, Prezidiul Permanent, Secretarul General, Secretariatul. Din textul Congresului aflăm şi funcţiile acesto organe de conducere.Comitetul Executiv înlocuia practic fostul Birou Politic, iar funcţia de prim-secretar dispărea, revenindu-se la cea de secretar general, deţinută de N. Ceauşescu. Motivaţia acestor schimbări a fost oferită de chiar Nicolae Ceauşescu: “Ţinând cont de creşterea numărului membrilor de partid, de faptul că în compoziţia Comitetului Central va trebui să se reflecte această creştere, Comisia consideră că actuala formă organizatorică – Biroul Politic – nu mai corespunde noilor condiţii şi că este necesar un organ executiv mai cuprinzător, care să aibă posibilitatea de a îndeplini mai bine rolul de conducător al activităţii partidului între plenare”.
Plenarele se ţineau o dată la 3 –4 luni. Prezidiul Permanent era organul desemnat să rezolve zi de zi problemele cu care se confrunta Partidul-Stat. El reunea practic pe cei mai influenţi membri ai P.C.R.Perioada 1966 – 1974 este momentan insuficient cunoscută, din cauza lipsei documentaţiei primare, de arhivă. Totuşi, trebuie punctate câteva momente semnificative în evoluţia regimului Partidului-Stat. Debutând sub cele mai bune auspicii, atât în plan intern, cât şi în câmpul relaţiilor internaţionale, guvernarea lui Nicolae Ceuşescu va sfârşi printr-o personalizare exagerată. Partidul-Stat nu îşi va schimba în fapt decât compoziţia nominală, şi nu practica guvernării. Pentru a-şi consolida autoritatea Ceauşescu va “scăpa” de vechea gardă, credincioasă lui Dej. Alexandru Drăghici va fi destituit din funcţia de ministru al Afacerilor Interne (denigrat în 1968), Gheorghe Apostol şi Chivu Stoica au fost de asemenea demişi. În paralel N. Ceauşescu a acumulat funcţii importante: din 1967 preşedinte al Consiliului de Stat, în decembrie 1967 a devenit preşedinte al Consiliului Naţional al Frontului Unităţii Sociale, devenit din 1974 Frontul Democraţiei şi Unităţii Sociale, la 12 martie 1969, ca urmare a adoptării legii apărării naţionale, fiind numit preşedinte al Consiliului Apărării şi Comandant Suprem al Forţelor Armate.
În plan intern, el a reuşit concomitent în acţiunea de demitizare a lui Dej (afacerea Ştefan Foriş, reabilitarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu).Congresul al X-lea al P.C.R. s-a desfăşurat în perioada 6-12 august 1969, reconfirmându-l pe N. Ceauşescu în funcţia de secretar general al P.C.R..În cea de-a doua etapă a “domniei” lui N. Ceauşescu, acesta a început să fie el însuşi. A descoperit în China şi Coreea de Nord modelul comunist care i se potrivea. Tezele din iulie 1971 au inaugurat “revoluţia culturală” în România. Ele prevedeau un control centralizat, mai strict, asupra activităţilor artistice şi culturale, asupra învăţământului şi presei. Începea degenerarea sistemului ceauşist. Cumulul de funcţii a continuat, Nicolae Ceauşecu fiind numit prin lege preşedinte al Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale. Punctul culminant a fost reprezentat de alegerea sa la 28 martie 1974 ca preşedinte al R.S.R. Congresul al XI-lea al P.C.R, desfăşurat între 25 – 28 noiembrie 1974, aducea unele schimbări în structura organelor superioare ale partidului. Comitetul Central alegea Comitetul Politic Executiv şi Secretariatul, iar din rândul membrilor Comitetului Politic Executiv se constituia un Birou Permanent, condus de secretarul general al P.C.R, Nicolae Ceauşescu:
| Nr. crt. | Organele de partid | Componenţa nominală |
| 1 | Comitetul Politic Executiv | Nicolae Ceauşescu Emil BobuEmil Bodnăraş Cornel Burtică
Elena Ceauşescu Gheorghe Cioară Emil Drăgănescu J. Fazekaş Petre Lupu Manea Mănescu Paul Niculescu-Mizil Gheorghe Oprea Gh. Pană Ion Păţan D. Popescu Gh. Rădulescu L. Răutu Virgil Trofin Iosif Uglar Ilie Verdeţ Vasile Vâlcu Şt. Voitec |
| 2 | Secretariatul | Nicolae Ceauşescu = secretar generalŞtefan Andrei Cornel Burtică
GheorghePană DumitruPopescu Iosif Uglar Ilie Verdeţ |
Nicolae Ceauşescu, liderul Partidului-Stat, numit preşedinte al R.S.R la 28 martie 1974, va instaura un veritabil regim de dictatură personală.Între 19-23 noiembrie 1979 s-a desfăşurat Congresul al XII-lea al P.C.R., congres încheiat cu o zi mai devreme decât fusese programat din cauza incidentului creat de Constantin Pârvulescu, care s-a ridicat în plen împotriva lui Nicolae Ceauşescu şi al soţiei acestuia, cerând guvernului să nu-l mai aleagă în fruntea P.C.R.. Acest fapt a dus la marginalizarea lui Pârvulescu căruia i s-a fixat domiciliu obligatoriu şi la întreruperea congresului.Congresul al XIII-lea al P.C.R., din 19-23 noiembrie 1984 a operat unele modificări în statutul partidului, a ales organele conducătoare şi l-a reales pe Nicolae Ceauşescu în funcţia de secretar general al P.C.R..Ultimul congres al Partidului Comunist s-a consumat în perioada 20-24 noiembrie 1989, constituind un nou prilej de manifestare exacerbată a cultului personalităţii soţilor Ceauşescu.
