Istoria unui fals: Ceauşeştii la 1 mai 1939

În perioada comunistă, s-a pus mare accent pe trecutul din ilegalitate al liderilor P.C.R. Cum Ceauşescu, „cel mai iubit fiu al poporului” stătea destul de „slab” la acest capitol, perioada de ilegalitate a fost „încărcată” cu diferite evenimente. Unul dintre acestea a fost participarea lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu la manifestaţia de la 1 mai 1939.

În realitate, aceasta a fost organizată de PNŢ; ulterior, după ce au preluat puterea, s-a lansat ideea că şi comuniştii au avut un rol important în organizarea ei, pentru ca, în cele din urmă să se spună că a fost de fapt pusă la cale de PCR şi că cel mai important rol l-a avut Ceauşescu. De aici a plecat şi ideea „plantării” celor doi Ceauşeşti între manifestanţi. Ideea a fost pusă în practică şi a apărut „pe piaţă” în 1989, când se împlineau 100 de ani de la prima manifestaţie de 1 mai şi 50 de ani de la acţiunea din 1939.

 

În grupul de demonstranţi, a fost plasată o fotografie a lui Nicolae Ceauşescu (dreapta), luată de pe o legitimaţie a acestuia. După cum se poate observa, capul are o poziţie nefirească, uitându-se drept în faţă, în timp ce restul oamenilor se uită spre stânga. Pentru Elena Ceauşescu, s-a folosit o imagine de când aceasta participase la concursul „Miss Munca”. Pentru că avea o rochie cu buline şi volane, s-a folosit doar capul. Şi pentru că nu dădea bine să apară doar ei doi (adică se putea pune întrebarea: „De ce nu mai apare nici un comunist cunoscut în poză?”), a fost băgat şi chipul lui Constantin David (ilegalist, executat de legionari la Jilava în 1940). Acesta apare imediat sub N. Ceauşescu (uşor stânga).

„Falsul” a fost executat de către Serviciul Atelier Fotografic şi Fototecă, al Institutului de Studii Istorice şi Social Politice de pe lângă CC al P.C.R. (cunoscut „în popor” ca Institutul de Istorie a Partidului).

Autor: Cornel ILIE