Sfârşitul celui de-al doilea război mondial marchează divizarea Europei şi intrarea statelor din est în sfera de influenţă a Moscovei. În algoritmul de preluare a puterii, un rol primordial l-a avut dislocarea societăţii civile şi edificarea unei noi societăţi având la bază omul nou. Unul dintre multele mijloace folosite pentru a distruge “duşmanul de clasă” (ţărănimea, burghezia, intelectualitatea) şi nu în ultimul rând rolul social al familiei şi al Bisericii, l-au reprezentat procesele politice. Este interesant de văzut pentru perioada anilor 1945-1950 ziarul „Scînteia” care a urmărit desfăşurarea acestor procese.
Pentru anul 1945 presa oficială din România s-a oprit asupra a trei procese, toate intentate fostelor guverne democratice. Încă din ianuarie, în Bulgaria se judecă procesul cabinetului Muravieff, acţiune ce apare prima dată sub titlul “Procesul criminalilor de război bulgari”, iar a doua zi (14 ianuarie) sub sintagma “judecarea foştilor regenţi”. Printre acuzaţi – principele Ciril Preslovski de Saxa Coburg care nu recunoaşte capetele de acuzare pe care i le-au imputat comuniştii. Cu toate acestea la 4 februarie este dată sentinţa – moarte pentru foştii regenţi, miniştri şi deputaţi găsiţi vinovaţi.
Pe aceeaşi filieră, guvernul din România va fi judecat un an mai târziu, membrii lui fiind împărţiţi în mai multe loturi, dintre care primul, cel al generalului Antonescu va fi cel mai mediatizat şi va primi totodată sentinţele cele mai dure.
Anul 1946 se dovedeşte a fi un an sărac în mediatizări ale proceselor politice din afara graniţelor. Cu toate acestea este anunţată descoperirea centrului “organizaţiei fascisto-teroriste din Ungaria”. Este uşor de observat fascinaţia pe care o exercită cuvintele asupra noii prese. Nici unul dintre procese prezente în paginile lor nu va scăpa fără un nume bine ales, accentul căzând mai ales pe cuvintele: terorist, fascist, criminal şi ulterior sabotor, diversionist. Astfel, organizaţia teroristă din Ungaria cuprindea ofiţeri şi soldaţi care luptaseră în trupele germane (un lucru aproape firesc, atâta timp cât cele două state fuseseră aliate în război!), la care se adaugă o serie de funcţionari aflaţi în slujba lui Szabo Mikloş.
Impactul dorit de editori vine din menţionarea rolului lui Mikloş în politică: subşeful secţiei de propagandă în Partidul Micilor Agrarieni. De fapt el este un personaj obscur în ierarhia partidului, dar asta contează prea puţin în momentul în care partidul din care el face parte, principalul oponent al comuniştilor este implicat. Implicat de către cei care instrumentaseră procesul, pentru a-l discredita pe el şi implicit partidul lui.
În anul 1947 balanţa se schimbă, grosul proceselor politice fiind dat de cele din afara graniţelor României. Creşterea este atât cantitativă, cât şi calitativă, malaxorului justiţiei proletare căzându-i victime unii din liderii fostelor partide de guvernământ. Luna ianuarie este marcată de 4 procese: al unei organizaţii teroriste poloneze, al trădătorilor iugoslavi şi al complotiştilor din Ungaria. De fapt primul dintre ele, cel din Polonia are rolul de a-l discredita pe liderul partidului ţărănesc local, pentru că propaganda face legătura între cel arestat, Waclal Lipinski şi Mikolaicik, conducătorul Partidului Ţărănesc.
În ceea ce-i priveşte pe “trădătorii iugoslavi”, pe prima pagină a numărului din 15 ianuarie se anunţă executarea lui Mioutin Stefanovici (gazetar), Zeljko Busin (ofiţer) şi Branko Iovanovici (gazetar) pentru spionaj. Tot în acelaşi ziar, dar de această dată pe ultima pagină, este anunţat un nou proces de spionaj la Varşovia. Acuzaţi de spionaj în favoarea occidentului sunt o parte din membrii organizaţiei W.I.N., contele Ksaveri Grocholshi, Waldemar Baczak, Witold Kalich şi Kristina Kossiorek. Cu excepţia femeii, care primeşte la 10 ani de închisoare, restul sunt condamnaţi la moarte.
Ofensiva împotriva contracandidaţilor politici, în speţă partidele ţărăneşti, începe în Ungaria unde la sfârşitul lunii ianuarie erau arestaţi deja 7 deputaţi din Partidul Micilor Agrarieni, în timp ce în Cehoslovacia se afla pe rol “procesul trădătorilor cehoslovaci”. Cunoscuţi şi sub numele de “oamenii de la 15 martie”, acuzaţi sunt Rudolf Beran, şeful partidului agrarian, fost premier, Jan Syrovy, fostul ministru de interne, dr. Otokar Fischer, dr. Josef Cerny, dr. Havelco. În timp ce opoziţia bulgară este menţionată ca sponsor al organizaţiilor subversive, maghiarii anunţă descoperirea finanţatorilor complotului din Ungaria şi arestarea a încă 2 persoane: Fodor Zolltan, secretar general al Asociaţiei ţăranilor dintre Dunăre şi Tisa şi Farago Janos, secretar regional al P.M.A..În plus, “Scânteia” din 3 februarie preia o informaţie din presa maghiară, pe care o inserează ca subtitlu la articolul consacrat complotului maghiar: “Nici un muncitor sau ţăran maghiar nu face parte din organizaţia conspirativă”. Distrugerea pături ţărăneşti nu începuse încă!
În luna februarie, presa română înregistrează alte două procese intentate organizaţiilor antistatale din Iugoslavia (2 februarie) şi Varşovia, unde, în procesul lui Fzepechi şi a celor 9 complici (conducători ai organizaţiei W.I.N.) sentinţele au variat între 6 – 12 ani închisoare, singurul condamnat la moarte fiind Golemski.
Luna martie este dedicată în întregime procesului “complotului fascist din Ungaria”. Au fost interogate 13 persoane dintre care: Lajos Veres, Şandor Andraş, Tihomar Sobváni, Iosef Fülop, Istvan Berkö cu grade în armată. S-a “dovedit”, bine înţeles pe baza mărturisirilor acestora că au existat legături cu serviciul englez de informaţii, şi că aceştia erau pregătiţi, ca în caz de eşec pe plan intern, să formeze un guvern în exil.Aprilie şi mai alocă ample spaţii proceselor interne, în timp ce iunie debutează în trombă cu anunţarea demisiei premierului maghiar, d. Ferensz Nagy. Acelaşi articol cuprinde şi o declaraţie a fruntaşului comunist M. Rakosy “socotit cea mai puternică personalitate din Ungaria modernă” (părerea lor!) conform căruia “CONSPIRATORII SE ORGANIZEAZĂ DIN NOU” (grafia din text). Şi tot aici este menţionată arestarea generalului Kormarosny, comandantul poliţiei.
Timp de 9 zile nu există număr din “Scânteia” care să nu cuprindă măcar o mică notă despre criza din Ungaria. Acuzarea era motivată prin faptul că F. Nagy, preşedintele P.M.A. “a participat la complotul împotriva Republicii Ungare”, iar dovada era făcută prin declaraţia lui Kovacs Bella (secretar general al P.M.A.).
Demisia premierului maghiar era prezentată ca o mare victorie împotriva “reacţiunii”. În fapt, Nagy, anticipând eşecul coaliţiei guvernamentale cu comuniştii şi debarcarea sa (în cel mai fericit caz) îşi trimisese copii în străinătate – fiul în S.U.A. şi fiica în Elveţia – el însuşi aflându-se la Berna în momentul declanşării crizei. În ziarul din 15 iunie, pe pagina a patra, jos, mic şi meschin (10 rânduri pe o coloană de 5 cm) este anunţată fuga lui Nagy în S.U.A. şi inserată o declaraţie a lui Zoltan Tildy, preşedintele R. Ungare, conform căreia Nagy “nu a fost forţat să rămână la postul său prin ameninţarea că altminteri va fi deportat în Siberia” (!!).
Între criza declanşată de demisia lui Nagy şi procesul unui nou lot de complotişti din Ungaria se interpune arestarea lui N. Petkoff, liderul opoziţiei din Bulgaria. Până la începerea procesului acestuia, “Scânteia” mai anunţă condamnarea în contumacie a 7 persoane din vechea gardă bulgară: Al. Ţankoff, Asan Kantargieff, Asan Ţankoff, Hristu Popoff, col. Nicola Kotoff, col Ivan Pogozaroff şi căpitan Teodor Jekoff, şi judecarea procesului deputatului opoziţionist Peter Koieff. Tendinţa generală, observabilă în toate democraţiile populare este de a forma adevărate lanţuri ale slăbiciunilor, fiecare proces nefiind altceva decât un premergător al celui care va urma. La începutul lunii august este anunţat procesul lui Petkoff, pe baza mărturisirilor “complete” ale complicilor acestuia. Unul dintre principalele capete de acuzare (vizibil în procesele tuturor liderilor opoziţiei din Est) legăturile cu occidentul, prin intermediul misiunilor diplomatice. Judecata se desfăşoară pe baza unei scheme de acum verificate, conform căreia, la solicitarea poporului bulgar care “cere aspra pedepsire a lui Petkoff”, procurorul cere pedeapsa cu moartea, sentinţa fiind executată la 25 septembrie.
Atât în cazul maghiar, cât şi în cel bulgar, englezii şi americanii au protestat în mod oficial faţă de acuzarea lui Nagy şi arestarea lui Petkoff, dar Molotov (pentru Ungaria) şi Gh. Dimitrov (pentru Bulgaria) au răspuns demersurilor occidentale, considerate ca ingerinţe în politica acelor state: ”Nici o intervenţie străină nu poate salva pe duşmanul democraţiei maghiare” avea să declare M. Rakosy. Prin intermediul lui Karoly, ambasador al Ungariei la Praga, Budapesta nu numai că s-a dezis de toate acuzaţiile aduse de presa occidentală, ci a acuzat la rândul ei Marea Britanie şi S.U.A. de a fi oferit ajutor conspiratorilor.
Următoarea pe lista ţărilor care-şi decapitează opoziţia este Polonia, unde liderul partidului Ţărănesc, Mikolajczky părăseşte ţara (obligat de împrejurări!).
Nici Polonia nu scapă de febra proceselor intentate organizaţiilor clandestine, la 20 iunie fiind anunţată condamnarea la moarte a trei persoane: Zakulski, Konrad şi Wladislaw Dibowski (care au făcut parte din Organizacia Polska şi NSZ – Narodine Sily Zbroina), iar la 22 iunie condamnarea la moarte a încă 17 terorişti, membri ai organizaţiei “Upa”.
“Reacţiunea” bulgară va mai primi o lovitură prin intentarea procesului “Ligii Militare” şi lui Stanceff (condamnat la muncă silnică pe viaţă).Un alt paralelism între statele de democraţie populară este inflaţia de procese intentate orgzanizaţiilor paramilitare (gen “Sumanele Negre”) odată cu distrugerea partidelor istorice.
Autor: Oana ILIE