Procesul “Competrol”: ancheta (1952-1953)

Modul de instrumentare al unui proces se baza în primul rând pe obţinerea „mărturisirilor” de la cei inculpaţi prin presiuni fizice şi psihice. Cei arestaţi pentru a face parte din „lotul Competrol” nu au compărut toţi în faţa justiţiei, dar tratamentul aplicat de Direcţia Generală a Miliţiei a fost extrem de dur pentru fiecare dintre ei, după cum reiese din Stenograma convorbirii cu delegaţia de muncitori şi funcţionari de la „COMPETROL”, care s-a prezentat la CC al PMR în problema arestării lor.

Tov Ştefănescu C-tin, fost director la «Competrol»: “Am fost arestat în noaptea de 23-24 iunie 1952, pe când eram plecat la Craiova, în urma unei reclamaţii a Controlului Financiar, că s-ar fi găsit la şeful Regionalei Craiova lipsuri de bani şi înlocuiri de bani vechi cu bani noi (…) Am plecat încă cu trei tovi la Craiova şi am ajuns la ora 9. Ne-au anunţat la regiune, unde era închis, ne-am dus la depozit unde am anunţat pe şeful regiunii şi am mers la staţiunea din centru unde e deschis continuu. Pe când stăteam de vorbă cu responsabilul staţiunii, maşina noastră a fost înconjurată de un grup de miliţieni în uniformă şi civili. N-am ştiut ce s-a întâmplat. Au întrebat cine a venit cu maşina, le-am spus cine sunt şi au spus: «Pe Dvs. vă căutam pentru informaţii». Eu am crezut că şi ei au făcut anchetă în cazul pentru care venisem şi am plecat la Miliţie. Acolo ne-au spus să dăm jos tot ce avem pe noi. Am spus că poate este o greşeală. Ne-au spus:  «Aţi vrut să plecaţi dincolo. Lasă că ştim noi că aveţi şi bani». Au luat pe şofer, l-au dus în altă cameră şi pe noi în alta. Eu le-am spus să vorbească cu Bucureştiul, cu ministrul. Un locotenent de acolo m-a înjurat”.

 

După ce au vorbit cu Bucureştiul, mi-au dat actele înapoi şi au spus că a fost o neînţelegere. Eu eram în haină şi cămaşă, şi nici nu mâncasem. Când am plecat, luasem de la nevastă ultima sută de lei din casă.Ne-au spus că o să mergem cu maşina la Bucureşti. În dimineaţa zilei de 24 iunie 1952, pe la 6, am ajuns la Bucureşti, cu un locotenent şi un plutonier şi am fost la DGM în Calea Victoriei. Acolo ne-a luat în primire un maior – ulterior am aflat că era maiorul Iosif – care mi-a spus: „Mă banditule, ştim noi că ai vrut să pleci! Unde sunt banii, unde e aurul?” – şi a început să mă înjure. Am îngheţat şi m-am gândit că poate e o confuzie (…)

M-au înjurat de mamă şi mi-au spus să merg sus în arest. Acolo m-au dezbrăcat, m-au percheziţionat şi m-au lăsat acolo.

După o săptămână am fost chemat la anchetă de maiorul Iosif, de faţă fiind căpitan Păunescu, slt. Udrea, lt. Drăghici şi încă vreo şase civili cărora nu le reţin numele. Au început iar să-mi spună: „Banditule, acum vrei să spui? Dacă nu te scot duşman al poporului!” Am rămas zăpăcit şi nu mai ştiam ce să fac, mai ales că văzusem în celulă chestia cu cătuşele şi ce suferi cu ele. Am încercat să-i spun: – Tovarăşe… – …”tovărăşia mă-tii” – mi-a răspuns – aici eşti un hoţ! Am tăcut.

– Am să aduc şi cătuşele dacă nu spui tot.

– Puteţi să-mi tăiaţi şi capul, dar sunt nevinovat şi abia acum îmi dau sema că e o înscenare (…)

– Lasă că ştim noi cine eşti!

– O să spun asta în faţa Justiţiei.

Atunci, căpitanul Păunescu a spus: – „Ce justiţie! Justiţia o regulăm noi, facem ce vrem cu ea!” A spus şi alte lucruri, mai grave, şi tot timpul înjurau nişte înjurături groaznice pe care nici nu le pot repeta.

– „Am să-ţi dizloc familia”, mi-a spus el. „Am să-ţi trimit nevasta într-un loc şi copiii în altă parte”.

– Pentru ce, am spus eu, o să audă de asta şi Partidul şi Ministerul.

– „Ce Partid… partidul mă-tii! Ai copii, ţii la ei, declară cum îţi cerem noi”.

– Lasă că o să spui tu tot până la urmă (…)

Am fost chemat de mai multe ori de slt. Drăghici, băgat într-un birou şi mi s-a cerut să declar cum am semnat premierile la ateliere, că ceream celor care-i premiam să-mi dea jumătate mie (…) După asta, Drăghici m-a dus în alt birou şi a început iar sa ameninţe că dacă nu declar „îmi duce la dracu familia, căci acolo e comisia de dislocare”. Şi, într-adevăr, acolo era comisia, asta am văzut la puşcărie. Mi-a cerut să recunosc că am fost contra hotărârii cutare, că n-am controlat mai ştiu eu ce (…) Atunci am scris cum mi-a spus. După asta îmi spune:

– „Acum ai dat de dracu. Nici dracu nu te mai scapă. Ai căzut în art. 183 – despre care am aflat că e sabotaj. Te-ai legat cu 700.000 de lanţuri”. (…)

Am fost chemat la tov. Căpitan Stark şi mi-a spus: „De ce nu vrei să spui tot, ai un copil bolnav, o să se îmbolnăvească din ce în ce mai rău. – Acolo nu-ţi dădeau voie să spui «tovarăşe», ci numai «domnule», altfel îţi spunea: «Tus tovărăşia mătii! », «O să-ţi putrezească oasele aici»”.

Am stat 2 luni, într-o cameră de 3/2, 6 inşi, într-o căldură groaznică şi, pentru mine, a fost de o mie de ori mai chinuitor decât dacă mă bătea de 1.000 de ori pe zi. Ne gândeam să ne spânzurăm dacă am fi avut cu ce. Aşa ne tratau pe noi, muncitorii, în schimb vedeam pe acolo foşti colonei sau oameni care făcuseră fraude, dar trăiau foarte bine, li se aduceau pachete, îşi vedeau nevestele la DGM. Mie nu mi-a dat voie să mi se aducă nimic de acasă. Am stat 150 de zile cu o singură cămaşă şi o pereche de ciorapi. Mă îmbolnăvisem, aveam nevoie de medicamente, dar nu m-au lăsat. Am stat acolo până la sfârşitul lui noiembrie, când am fost trimis la Văcăreşti, în aceeaşi cămaşă, de m-am îmbolnăvit şi au trebuit să mă ducă pe targă la spital.

În septembrie a venit un tov. colonel procuror şi o tovarăşă căpitan, care probabil au fost sesizaţi şi au început să se ia anumite măsuri. După aceea, s-a simţit că ancheta mergea altfel. Pe mine mă chemau sistematic dimineaţa la 7, mă ţineau până la 2-3 jos şi nu făceau altceva decât să mă tot preseze să scriu fele de fel de chestiuni (…) De acasă nu ştiam nimic. Îmi făceam cele mai groaznice gânduri despre familie. Mulţumesc Partidului că ajutat-o pe soţia mea de a putut să întreţină copilul. Mă ameninţau că-mi aduc soţia şi o s-o ţină legată şi atunci o să spun tot (…)

La DGM am fost chemat într-o noapte de Udrea. – Nu scapi de aici, indiferent cine s-ar băga. Dacă nu declari cum ne trebuie nouă, te aşteaptă 25 de ani, şi copiii nu-i mai vezi, dar dacă declari cum vrem noi, intri înapoi în postul de conducere.

Eu credeam că-şi bate joc de mine.

– Dacă nu-mi spui cum vreau eu, te omor! Îţi arestez nevasta şi ai să-mi spui şi pe tata că l-ai omorât.

Eu eram sub impresia strigătelor pe care le auzisem noaptea dintr-o celulă, ale unei femei şi ale unui copil mic, şi am înlemnit când mi-a pomenit de nevastă şi de copil.

Mi-a spus: „Nouă ne trebuie ceva politic de înscenat, cu sabotaj”. Şi el, şi căpitanul Stark şi-au dat cuvântul de onoare că îmi dau drumul dacă spun cum vor ei. Mie îmi era tare frică.Îmi spuneau. Tu ai lucrat cu fasciştii. Şi-mi dădeau numele directorului şi al unui inginer de la rafinăria unde lucrasem.

– Da, am lucrat cu ei, ei erau mari, eu eram mic. Ei erau în conducere, eu eram acolo la brevet. Am spus că la Petrol Bucureşti am lucrat cu vreo 4 legionari. „Scrie că ai lucrat cu ei (…) Scrie că s-a sabotat Agricultura şi Ministerul Transporturilor” (…)

Am dormit pe ciment până la sfârşitul lui noiembrie, când la Văcăreşti ni s-a dat posibilitatea să ne aducă îmbrăcăminte, dar era prea târziu, şi în decembrie m-au dus pe targă, paralizat complet, la ambulatoriu, unde am fost foarte bine tratat.

În ianuarie am fost iar chemat la DGM. Am crezut că ne face „lot special”. Ce înseamnă aceasta: te forţează să dai anumite declaraţii – probabil în urma bătăilor, fiindcă i-am văzut pe cei din lotul special cum ieşeau umflaţi, dar nu spuneau nimic. După ce îi bătea bine, procurorul care e tot de la DGM, te punea să dai o declaraţie în faţa lui şi să o semnezi (…) Procurorul vine şi te învaţă ce trebuie să spui în instanţă, acolo nu vorbeşti decât ce ai pregătit la DGM. Avocaţii acuză numai şi judecătorii fac ce au de făcut. Condamnările sunt exemplare. Noi bănuiam şi era cât pe ce să cădem în “lotul special”, dacă probabil nu intervenea Partidul, altfel nu mai ieşeam.

La DGM am fost puşi fiecare într-o celulă separată şi în aceeaşi seară am fost chemat de căpitanul Stark şi locotenentul Coman, care e cea mai mare brută, rând pe rând.

– Bagă de seamă, să spui tot. Dacă spui, am să trimit să-ţi aducă bocancii şi căciula, că vă trimite de aici.

M-a trimis înapoi în celulă. După o săptămână am fost chemat de un tov. căp. Procuror Popovici, tot la DGM. Mi s-a adresat cu cuvântul „tovarăşe”, dar mie tot îmi era frică. Mi-a spus: „O să declari aici despre anchetă, cum a mers”. I-am spus că nu ştiu de ce sunt acuzat. Zice: „De luare de mită de la ateliere, pentru premieri”. Am început să-i explic cum stăteau lucrurile. El mi-a spus: „Ştiu că n-ai nici o vină. Dar cum e cu maşinile scoase din uz”. I-am explicat şi această chestiune. Eram acuzat că au fost sustrase lemne din interiorul maşinilor. I-am explicat că nu e aşa. Apoi, că am declarat că nu am respectat planul de folosire a utilajului complet (…) I-am povestit tov. procuror, şi el mi-a spus: „Dar d-ta n-ai vreo neglijenţă”. Am o sută, dar nu cu furturi. „Din cele de până acum n-ai putut aduce nici un fel de prejudicii materiale Competrolului, să n-ai nici o frică”. Atunci am prins curaj. Şi am început zilnic să mă cer la câte unul la raport. Nu m-au scos. Am făcut scandal să mă scoată.

În ziua de 24 ianuarie a venit un tov. civil cu 2 ofiţeri şi ne-a întrebat ce e cu noi. I-am spus că am cerut la raport, că am cerut medicamente, că n-am o bucată de pâine. El mi-a dat o ţigară şi a plecat în alte celule. Peste o oră ne-au deschis celulele, ne-au pus să ne luăm bagajele şi să mergem pe terasă. Eram bucuroşi că mergem „la noi acasă” la Văcăreşti. Când am ajuns la ieşire, văd pe acel tovarăş, care ne zice: „Acum intraţi pe mâna justiţiei şi acolo o să iasă totul la iveală”.  Eu am mare încredere în Partid, îmi dau şi viaţa pentru el  Am ajuns la Văcăreşti, unde am stat până în martie, când am început să fiu chemat la Procuratură (…) După ce am fost şi eu verificat, tov. procuror mi-a spus că am scăpat, n-am nici o vină. Eu nici n-am crezut. Vineri seara am auzit la Văcăreşti că plecăm. Dimineaţa ne-am pomenit că cei de la Competrol suntem chemaţi afară. Am fost bine trataţi şi ni s-a spus să avem grijă să nu se strecoare printre noi vreunul străin (…)

După aceea am venit acasă. Ne-au exclus în bloc (din partid, n.n.) pe motiv că nu ne-am plătit cotizaţia, că am fost arestaţi, că am avut metode de comandă.

Tov Iosif Bernard: La 11 iulie, am fost chemat la o şedinţă la Biroul Central. Ne-am pomenit cu 5 miliţieni, printre care şi acest Coman. Ne-au cerut Biroul Populaţiei. Aveau o listă cu 10 oameni, dintre care unul lipsea. Celorlalţi nouă ne-a spus. Ştiţi de ce sunteţi aici! (…) Mi-au cerut să dau o declaraţie că recunosc povestea cu lemnele. A început cu înjurături, dar n-a reuşit să obţină de la mine nimic (…) Mi-au spus că s-au făcut afaceri şi că ei au nevoie de ajutorul nostru. Am spus că nu ştiu nimic. Atunci au luat o aţă, cu un nod şi m-au pus să stau într-un picior în faţa ei, cu faţa la perete. În felul acesta, la un moment dat, fără să vrei, nu poţi să faci altceva decât să fixezi nodul. Ameţeam şi trebuiam să mă rezem de perete, şi atunci mi-au dat un pumn, cu cuvintele: – Ce e zidul lui tată-tău? (…) Când au văzut că nu-mi pot prezenta nici o dovadă, a deschis un sertar de unde a scos o sfoară groasă şi a început s-o împletească, apoi mi-a strâns cu ea cotul şi mâna. Atunci eu am aruncat sfoara şi am început să strig. Dar el striga mai tare spunând că vreau să-l omor (…) Am spus că am avut plusuri şi minusuri de benzină între 2 şi 10 litri. Văzând că nu vreau să declar mai mult, mi-a băgat între degete un creion şi când a strâns mi-a rupt degetul (…)

–Tu eşti băiat deştept, ţi-am arătat o parte din metodele noastre, dar mai avem şi altele: avem un câine lup, un câine dresat, în faţa căruia stai 24 de ore în poziţia de drepţi şi, cum te-ai mişcat, te-a înhăţat. Şi nu te ţin mai mult pentru că nu am voie să chinuiesc câinele. Apoi îţi trecem prin tine un curent electric, de tremuri de parcă ai avea boala copiilor. Avem camere calde şi camere reci, avem cătuşe „imperialiste” care ţi se pun la mâini şi te strâng până la os (…) Şi, până la urmă, ca să mă convingă, mi-a mai spus: –Trebuie să recunoşti, altfel stai aici până îţi calci pe barbă, şi avem şi nişte săculeţi de nisip care ţi-i punem pe piept şi te batem până îţi scuipi plămânii şi nu rămâne nici o urmă. Şi te trimitem acasă „în plic”. Adică, celor care mor în închisoare, li se trimite într-un plic o comunicare despre moartea lor, familiei. Şi-mi dădea mereu cuvântul de onoare că dacă spun o să fie bine (…) Şi atunci am dat declaraţia (…) şi am fost printre cei 21 de fericiţi care am avut norocul să plecăm a doua zi la Văcăreşti fără mandat de arestare, unde am stat de la 12 iunie până la 3 martie (1953, n.n.), când am fost chemat la Procuratura Generală, fără ca nimeni să ne întrebe în acest răstimp care e motivul arestării noastre (…)

Tov. Constantinescu Aurelian: Cazul meu este ca al tuturor şoferilor care au fost arestaţi la Competrol. În ziua de 12 august, am fost arestat din curtea depozitului, de pe maşină chiar, şi dus la DGM. Locotenentul Coman m-a luat în primire şi mi-a spus: – Vrei să te duci acasă sau la Văcăreşti? Noi avem nevoie de nişte relaţiuni date de tine pentru că voi aştia mici n-aţi furat, ci ăia mari, care sunt o bandă organizată, au furat benzina şi s-au servit de voi (…) Am spus că declar 28 litri plus, dar o să pot să dovedesc în faţa forurilor superioare că asta este din cauza cunajului. Zice: – Ce foruri superioare, ăştia sunt anglo-americanii? Şi mi-a dat Coman un pumn de mi s-au clănţănit dinţii în gură şi un picior şi o mulţime de înjurături, apoi una după ceafă (…) Am spus că nu semnez. Îmi arată un formular, dar eu n-aveam ochelarii şi nu ştiam ce scrie. Iar mi-a tras un pumn. Zice: –Bine, acum ai să mergi 2 ani la Canal, că refuzi să semnezi acte oficiale (…)

Tov. Codârnău Grigore: Eu sunt tot şofer. Mi s-a spus că am scos 124 litri de benzină. De 7-8 ori am fost seara la anchetă. M-au ameninţat că o să-mi scoată şi copiii de la şcoală. Eu am spus că nu-i adevărat şi atunci mi-au spus să scriu că Miliţia minte. Mi-a fost frică să scriu aşa ceva. Am făcut o declaraţie că, dacă o să-mi dovedească că ei au dreptate, atunci o să recunosc că sunt agent anglo-american şi duşman al poporului (…)

Tov. Avram Constantin: (…) Ne-au băgat într-o cameră lipsită de aer. Apoi ne-au trimis la Văcăreşti. Eu întreb, se poate ca pe noi să ne trimită la Văcăreşti în ziua de 11 septembrie şi în ziua de 16 septembrie să vie mandat de arestare (…)

Tov. Răchiţeanu: (…) La DGM, am fost luat în primire de un anchetator care spunea: Eu sunt CC-ul, eu sunt Partidul! Şi mă înjura în tot felul (…) Am fost băgaţi într-o cameră de 2/1,80, 4 inşi în 2 paturi şi 3 sub paturi, într-o căldură înăbuşitoare. Am început să dau semne de oboseală. Eu niciodată înainte nu suferisem de inimă. Medicul a spus să fiu trimis la spital, dar ei n-au vrut să audă. Nopatea îmi făceau injecţii cu cafeină şi morfină. Gardianul zicea: Lăsaţi-l să moară, că eu răspund pentru el! (…)

Tov. Alexandru Gheorghe: (…) Mă ancheta sub presiunea că mă trimite la Canal, că mă repede cu capul de pereţi, că noi n-avem (nimic, n.n.) cu voi muncitorii, ci cu ăia mari (…)

Tov Zana Ioana: Am fost chemată la DGM, în ziua de 19 iulie, pentru informaţii. Ştiam că unii fuseseră arestaţi. Fără să mă cunoască, cum am intrat am fost primită cu cuvintele: – Dumnezeul mă-tii de curvă, tu eşti curva Competrolului. Era un civil. I-am spus: – Cum îmi vorbeşti aşa, eşti de o seamă cu copilul meu (…)

M-au ţinut două săptămâni la carceră. Carcera era un closet cu o gaură unde toţi deţinuţii merg la closet şi totul se scurge pe dedesubt, şi tot mirosul ală l-am înghiţit 48 de ore. I-am atras atenţia slt. Coman că sunt suferindă cu plămânii, că am pneumotorax şi să nu mă mai bată, că dau şi eu în el! Mă scotea de 3-4 ori pe zi la anchetă şi mă lovea cu cizmele. Între toţi bărbaţii eu eram singura femeie şi atunci a spus că eu trebuie să spun totul. De 2 ori m-a dat cu spatele de perete, că trei nopţi am scuipat sânge. Vânătăile le-am arătat acolo unui tov. colonel. La ochi parcă aveam monoclu (…) Eu am făcut şcoală de cadre sindicală unde mi s-a spus că Miliţia e a poporului şi trebuie să lucreze pentru popor – i-am spus – d-ta văd că lucrezi în stil american, probabil ai citit multe cărţi poliţiste.

– Uite, mi-a spus, într-un stat democrat suspend democraţia 5 minute! Şi mă bătea ca pe hoţii de cai (…)

Tov. Davidovici: (…) La un moment dat am aruncat tocul din mână şi am spus că nu mai scriu ce-mi dictează ei. Mi-au cerut să declar lucruri care nici nu erau în legătură cu mine sau care nu aveam posibilitatea de a le face (…) Mi s-a cerut să scriu că directorul Ştefănescu lua milioane de la diferiţi oameni. L-am cunoscut pe tovarăşul Ştefănescu puţin, dar aşa ceva n-am putut să scriu (…)

Tov. Pană Ion: Eu eram şeful evidenţei contabile. Când am fost arestat, mi s-au luat anchete 3 zile foarte civilizat. După ce am fost trimis la arest, am fost chemat de două ori la Coman, care spunea că el e naşul meu şi că până acum în declaraţii mi-am bătut joc de DGM (…) Spunea: „Ia să vedem, te gâdili?” şi mă lovea cu pumnii în rinichi (…) Am primit o lovitură în beregată, încât şi acum am leziuni pe care n-am posibilitatea să le tratez (…)

Tov Alexa: Puteţi fi liniştiţi, veţi fi repuşi în drepturi şi în această privinţă. Cei care s-au făcut vinovaţi de toate acestea vor fi sancţionaţi fără cruţare. Guvernul noastru apără drepturile şi legalitatea noastră populară, şi n-o apără numai prin vorbe, ci în practică. Acei care au îndrăznit să calce Constituţia, drepturile cele mai fundamentale ale cetăţenilor, vor fi pedepsiţi aşa cum trebuie (aplauze furtunoase. Strigăte: „Trăiască PMR!”)

Tov. N. Mujic: Tovarăşi, în primul rând am discutat aici cu dumneavoastră care vă frământă, de a fi repuşi în drepturi. Acesta se datoreşte faptului că Partidul nostru veghează încontinuu, şi tov. Gheorghiu-Dej personal s-a interesat direct de problemele sesizate de dumneavoastră. Şi acum, tată, Partidul a venit să vă facă dreptate. Un tov. spunea „Cel care îşi pierde încrederea în Partid moare”. Trebuie ca întotdeauna, în orice împrejurarea ne-am afla, să avem deplină încredere în Partid, căci Partidul descoperă orice face lumină şi dreptate. Dumneavoastră aţi putut astăzi să vă convingeţi de aceasta (…) Pentru rezolvarea tuturor problemelor dumneavoastră, vom forma o comisie din reprezentanţii Ministerului, ai Procuraturii, ai CSC, ai CC, ai Sindicatului Petrol, şi această comisie va lua fiecare caz în parte şi-l va duce până la capăt, până la rezolvarea deplină.

Apoi Dvs. trebuie să ţineţi seama de următoarea zicală: „Vorba multă, sărăcie goală”. Duşmanul nu doarme, el va căuta să stea de vorbă cu voi, să vă facă să vorbiţi cât mai mult, ca ei să facă treaba lor. Dumneavoastră aţi primit asigurarea că cei ce sunt vinovaţi îşi vor primi pedeapsa, pentru dvs. s-au luat măsuri. Duşmanul însă caută prin anumite elemente să vă tragă de limbă – nu vă lăsaţi antrenaţi în discuţii, nu vă lăsaţi provocaţi.

Tov Drăghici: Ceea ce am discutat aici în privinţa pedepsirii exemplare a vinovaţilor, de asemenea nu trebuie să discutaţi. Nici măcar acasă. Astfel ei se vor sesiza şi vor lua anumite măsuri (…)

Tov Ştefănecu: (…) Noi mulţumim Partidului pentru grija părintească, ce o are faţă de oamenii muncii şi încredinţăm Partidul că vom răsplăti această grijă prin depunderea tuturor eforturilor în muncă şi fiind mereu vigilenţi pentru apărarea păcii, pentru întărirea Republicii noastre.

Închei strigând:Trăiască Partidul Muncitoresc Român!Trăiască Republica Populară România!Trăiască pacea!(toţi tovarăşii în picioare aplaudă furtunos).

(A.N.R., fond CC al PMR Cancelarie)

Autor: Oana ILIE