Nomenclatura – membrii III (M – P)

Maurer, Ion Gheorghe. 1902 – 2000. Născut la Bucureşti. Avocat, implicat ca apărător al comuniştilor în procesele interbelice. S-a apropiat de Gheorghiu Dej pe când erau amândoi închişi la Târgu Jiu, şi a organizat evadarea acestuia (august 1944). A făcut parte din delagaţia României care a semnat tratatul de Pace de la Paris (1947). Ministrul Industriei (1948), ministru de Externe (1957 – 1958), preşedinte al MAN (1958 – 1961). Prim-ministru în perioada 1961 – 1974, fiind premierul cu mandatul cel mai lung din secolul XX.

Mănescu, Corneliu. 1916 – 2000. Născut la Ploieşti. Membru al PCR din 1936. Membru CC al PCR (1965 – 1980). Ambasador (Ungaria, Franţa), ministru al Afacerilor Externe (1961 – 1972); preşedinte al Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (1967 – 1968). Unul din semnatarii „scrisorii celor şase”, adresată lui Nicolae Ceauşescu, în 1989.

Mănescu, Manea. Născut în 1916 la Brăila. Ecomonist de profesie, a intrat în PCR în anul 1944.  Printre funcţiile cele mai înalte pe care le-a deţinut se numără cele de: ministru de Finanţe (1955 – 1957), preşedinte al Consiliului Economic (1967 – 1969), prim – ministru (1974 – 1979), membru al Comitetului Politic Executiv  al CC al PCR, membru al Prezidiului Permanent al CC al PCR etc.

Moghioroş (Magyarosi), Alexandru. 1911-1969. Născut la Salonta Mare, jud. Bihor. Membru al P.C.R. din anul 1929. După anul 1948 devine membru în Biroul Politic al CC al PCR, secretar al CC al PCR (1948-1954, 1965-1969), preşedinte al Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole (1950-1951), prim-vicepreşedinte şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1954-1965).

Niculescu-Mizil, Paul. S-a născut în 1923 la Bucureşti. Profesia de bază: professor. A devenit membru de partid în 1945 şi membru C.C. al P.C.R. în 1955. Funcţii deţinute: şef al Secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R.; secretar al C.C. al P.C.R.;ministrul Educaţiei şi Învăţământului;vicepreşedinte al Biroului Executiv al consiliului de Miniştri, viceprim-ministru al Guvernului; ministrul finanţelor; reprezentant permanent al R.S.R. la C.A.E.R.; profesor universitar la catedra “Bazele marxism-leninismului” a Universităţii “C.I. Parhon” din Bucureşti.

Pană, Gheorghe. S-a născut la Gherghiţa, jud. Prahova, în anul 1927. Profesia de bază: strungar. A intrat în partid în 1947. A fost şeful Secţiei propagandă şi agitaţie şi membru al Comitetului orăşenesc de partid Bucureşti (1959-1964); adjunct al şefului Secţiei propagandă şi agitaţie al C.C. al P.M.R./P.C.R. (1964-1966); preşedinte al Consiliului Organizării Economico-Sociale( (din 1973); preşedintele Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România (1975-1979); ministrul Muncii (1977-1979); primarul general al capitalei şi prim-secretar al Comitetului de partid al municipiului Bucureşti (martie 1980); ministrul Industriei Alimentare şi Achiziţionării Produselor Agricole (1985-1986).

Parhon, Constantin I. 1874 – 1969. Născut la Câmpulung, jud. Argeş. Medic endocrinolog, gerontolog. Fondator al Şcolii româneşti de endocrinologie. Membru titular al Academiei (1939). După război s-a raliat comuniştilor, fiind preşedinte al ARLUS şi primul preşedinte al prezidiului MAN (1948 – 1952).

Patilineţ, Vasile. 1923-1986. Născut la Lupeni, jud. Hunedoara. Studii: A.S.E., Academia de Ştiinţe Social-Politice „Ştefan Gheorghiu”, Şcoala Superioară de Partid de pe lângă C.C. al P.C.U.S. Membru de partid din 1945. Cele mai importante funcţii deţinute: ministrul Economiei Forestiere şi Materialelor de Construcţie (1972-1977); ministrul Minelor, Petrolului şi Geologiei (1977-1979); ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al R.S.R. în Turcia (1980-1986).

Pauker, Ana. 1893-1960. Pe numele adevărat Hana Rabinsohn, s-a născut în comuna Codăieşti jud. Vaslui. Profesia de bază: învăţătoare. În 1920, sub influenţa soţului ei, Marcel Pauker s-a alăturat mişcării comuniste. A fost secretar al Comisiei Centrale a femeilor din P.C.dR (iunie 1921), membră a Consiliului General al P.C.dR. în calitatea sa de Preşedintă a Comisiei de femei (din 1922).  În 1923 cei doi au fost arestaţi pentru activităţi politice ilegale, iar la scurt timp după eliberare pleacă în exil în Elveţia, apoi în Franţa, aici devenind instructor special organizatoric al Comitetului Executiv al Cominternului. În perioada 1932-1934 a lucrat la cartierul general al Cominternului din Moscova. În 1934 revine în România ca prim-secretar al C.C. al P.C.dR. A fost arestată în 1935 şi condamnată un an mai târziu la 10 ani închisoare pentru „infracţiune contra liniştii publice”. În 1941 a fost eliberată şi lăsat să plece în U.R.S.S. în schimbul lui Ion Codreanu, membru de frunte al Consiliului Naţional Român din Bucovina, arestat de sovietici. Grupul de români exilaţi, în fruntea căruia s-a aflat Ana Pauker a devenit ulterior cunoscut sub numele de „facţiunea moscovită”. În perioada 1948-1952 a ocupat  diferite  funcţii de partid şi de stat, între care: Şef al Direcţiei propagandă şi Agitaţie al C.C. al P.M.R., ministru secretar de stat la Departamentul Afacerilor Străine, ministrul Afacerilor Externe, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. În calitatea sa de ministru al Afacerilor Externe Ana Pauker a semnat actul prin care România a cedat U.R.S.S. Insula Şerpilor. În urma valului de epurări  din 1952 a fost acuzată de “deviere de dreapta” şi de activităţi “antipartinice”  acuzată, anchetată şi în cele din urmă exclusă din Partidul Muncitoresc Român (P.M.R.). A fost reabilitată în 1968. A decedat la Bucureşti în data de 3 iunie 1960.

Pătrăşcanu, Lucreţiu. 1900 – 1954. Născut la Bacău. Avocat, sociolog, economist. Tatăl său era cunoscutul scriitor D.D. Pătrăşcanu. Membru al PCdR din anul 1921; a fost avocatul comuniştilor implicaţi în procesele din perioada interbelică. Ales deputat după ce a candidat din partea Blocului Muncitoresc – Ţărănesc (1931). Membru al Comitetului Central, reprezentant al PCR la Comintern în 1933 şi 1934. A fost închis de două ori în perioada 1940 – 1943. A reprezentat PCR în guvernul Sănătescu după evenimentele de la 23 august 1944 (la care a avut o contribuţie importantă). Conducător al delegaţiei care a semnat Acordul de Armistiţiu, la Moscova, pe 12 septembrie 1944. Membru al Comitetului Central şi al Biroului Politic al PCR. Ministru al Justiţiei în guvernul Petru Groza, calitate în care a semnat decretul de condamnare la moarte a mareşalului Antonescu. Arestat în 1948, în urma ordinului lui Dej, a fost ţinut în închisoare şi torturat (fără a fi judecat) vreme de şase ani. A fost condamnat la moarte în urma unui simulacru de proces şi executat (1954). Reabilitat de Ceauşescu în urma Plenarei din 1968.

Pârvulescu, Constantin. 1895 – 1992. Născut la Olăneşti. Membru al partidului comunist din 1921; în anii 30 s-a refugiat în Uniunea Sovietică. În 1944 – 1945 a asigurat conducerea PCR, împreună cu Bodnăraş şi Rangheţ, după arestarea lui Foriş. După ce a contribuit din plin la înlăturarea grupului Pauker, a fost la rândul lui eliminat de la conducere, în 1961. Reabilitat de Ceauşescu, avea să i-a atitudine împotriva cultului personalităţii acestuia, la Congresul al XII-lea al PCR, din 1979. Tras pe linie moartă, a fost unul din autorii „scrisorii celor şase”, din 1989.

Popescu, Dumitru. N. 1928. Cunoscut şi sub numele de „Popescu – Dumnezeu”. În 1951 a absolvit cursurile Institutului de Ştiinţe Economice şi Planificare din Bucureşti, iar în 1956 un curs de specializare în jurnalism la Şcoala Superioară de Ştiinţe Sociale „A.A.Jdanov”. Profesia de bază ziarist şi economist. A devenit membru de partid în 1955. A fost director general la AGERPRES (1960-1962), membru şi vicepreşedinte al Biroului Executiv al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă (1962-1965), preşedinte al Consiliului Naţional al Radioteleviziunii Române (mar.-sept.1971 şi nov. 1976-aug.1978), preşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste (1971-1976), preşedinte al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă (din 1971). Autor de romane, eseuri, versuri, reportaje de călătorie. A avut un rol major în construirea cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu. Se presupune că supranumele „Dumnezeu” provine de la o afirmaţie a sa făcută în timpul unei şedinţe de partid cu jurnaliştii din presa centrală, spunându-le acestora la un moment dat: „Eu sunt tatăl vostru, eu sunt mama voastră, eu sunt Dumnezeul vostru”.

Autor: MNIR