Nomenclatura – membrii II (D – L)

Dăscălescu, Constantin. 1923-2003. Născut la Breaza, jud. Prahova. Studii: Şcoala Superioară de Partid “Ştefan Gheorghiu”, Academia de Studii Economice Bucureşti. Membru de partid din 1945. Membru al Consiliului de Stat din 1972. A ocupat următoarele funcţii de conducere: prim adjunct al şefului Secţiei Organizatorice a C.C. al P.C.R. (1975-1976); preşedinte al U.N.C.A.P.(1976-1978);preşedinte al Consiliului Organizării Economico-Sociale (1978-1982); şef al Secţiei Cadre a C.C. al P.C.R. (1979-1982); preşedinte al biroului Comisiei pentru problemele organizatorice de partid, de stat, ale organizaţiilor de masă şi obşteşti a C.C. al P.C.R.(din martie 1980); Prim-ministru al guvernului (mai 1982-dec. 1989), prim-vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Oamenilor Muncii (până în dec. 1982); preşedinte al Biroului Permanent şi prim-vicepreşedinte al Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale (din 1982). La data de 20 decembrie 1989, împreună cu Emil Bobu a fost trimis de Elena Ceauşescu să dialogheze cu revoluţionarii de la Timişoara. La 22 decembrie 1989, înainte de a demisiona din funcţie a semnat decretul de eliberare a tuturor prizonierilor politici şi a celor arestaţi în urma demonstraţiilor anticomuniste.

Dincă, Ion. 1928-2007. S-a născut în comuna Cobia, jud. Dâmboviţa. Studii: Şcoala Superioară de Ofiţeri, Facultatea de Arme Întrunite, Academia Militară Bucureşti. Profesia de bază: strungar. Membru de partid din 1947. Funcţii mai importante: secretar al Consiliului Politic Suprem al Armatei (iunie 1960 – iunie 1965); consilier militar al şefului statului (1968); prim-secretar al Comitetului Municipal de Partid, preşedinte al Comitetului Executiv al Consiliului popular al municipiului Bucureşti şi primar general al Capitalei (1976-1979); preşedinte al Biroului executiv al Comisiei pentru arhitectură şi sistematizare a municipiului Bucureşti (din 3 martie 1978); viceprim-ministru al Guvernului şi ministru al Construcţiilor Industriale (1979-1980); primvice-preşedinte al Guvernului (1980-1989).

Doncea, Constantin. 1904 – 1973. Născut la Cocu, jud. Argeş. De meserie turnător, a lucrat la atelierele Griviţa, fiind unul din liderii grevei din 1933. Arestat, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, pedeapsă redusă ulterior la 15 ani. Evadează, cu sprijinul Cominternului (1935), fuge în Rusia, de unde este trimis pe frontul din Spania. În timpul celui de-al doilea război mondial este folosit de NKVD în diferite acţiuni de spionaj. Ocupă o poziţie de prim plan după instaurarea comunismului în România, fiind membru al CC al PMR, viceprimar la Capitalei (1947 – 1948), comandant al Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului (1950 – 1952), ministru al Colectărilor (1956 – 1957). Eliminat din structurile de conducere în anul 1958, fiind acuzat de „activitate antipartinică, fracţionism, revizionism şi concepţii anarhice”. Reabilitat în urma Plenarei din 1968.

Drăghici, Alexandru. 1913-1993. Născut în comuna Tisău, jud. Buzău. Profesia de bază lăcătuş mecanic. În 1934 devine membru P.C.R. Colaborator apropiat al lui Gh. Gheorghiu Dej. În politica de stat a ocupat următoarele funcţii: şef al Direcţiei Generale Politice din M.A.I.(1950-1952); ministru adjunct al Afacerilor Interne (ian.1951-mai 1952), apoi ministru al Afacerilor Interne (mai-sept. 1952); ministrul Securităţii Statului (sept. 1952-sept. 1953); şef al Departamentului Securităţii Statului (1953-1957); ministrul Afacerilor Interne (1957-1965). În tot acest timp a încurajat tortura şi tratamentul inuman la care erau supuşi deţinuţii politici, a încurajat condamnările la moarte (vezi procesul lui Lucreţiu Pătrăşcanu, precum şi înscenarea proceselor de la canalul Dunăre-Marea Neagră). În urma Plenarei C.C. al P.C.R. din aprilie 1968, care a vizat reabilitarea  unor foşti demnitari comunişti, victime ale epurărilor, A. Drăghici a fost găsit principalul vinovat şi înlăturat din toate funcţiile de partid şi de stat. În 1991 s-a stabilit la Budapesta. Un an mai târziu autorităţilor române, care demaraseră cercetări penale împotriva lui A. Drăghici le-a fost respinsă cererea de extrădare de către autorităţile maghiare. În 1993 a fost judecat şi condamnat în lipsă pentru asasinarea, din ordinul său, a lui Ibrahim Sefit, zis Turcu. La sfărşitul aceluiaşi an, Alexandru Drăghici a decedat la Budapesta.

Fazekas, Janos. 1926-2004. Născut la Lupeni, jud. Hunedoara. Profesia de bază: învăţător. Membru de partid din 1945 şi membru C.C. al P.M.R./P.C.R. între 1954-1984. A fost ministrul Industriei Alimentare (1961-1965), viceprim-ministru al guvernului (1965-1982) şi ministrul Comerţului Interior (1974-1980).

Georgescu, Teohari. 1908 – 1976. Născut la Bucureşti. De meserie tipograf; intră în mişcarea comunistă şi este arestat în 1933, pentru răspândirea de manifeste. În 1940 este instruit sub coordonarea lui Gheorghi Dimitrov ca activist al Internaţionalei a III-a. După eliberarea din lagărul de la Caransebeş (1944) este însărcinat cu infiltrarea Siguranţei, Jandarmeriei şi Serviciului Special de Informaţii. Ministru de interne (1945 – 1952), viceprim-ministru (1950 – 1952), deputat. Debarcat de Dej în 1952, împreună cu Ana Pauker şi Vasile Luca.

Gheorghiu-Dej, Gheorghe. 1901-1965. Născut la Bârlad. De meserie electrician. Membru de partid din 1930, membru C.C. al P.C.dR./P.C.R. din 1935/1945. În 1933 este arestat ca urmare a implicării sale în organizarea grevei de la „Atelierele Griviţa” şi condamnat la 12 ani muncă silnică. În timpul regimului Antonescu a fost transferat la Tg. Jiu, unde s-a aflat în aceeaşi celulă cu Nicolae Ceauşescu. Înainte de a ajunge fruntea statului a fost: ministrul Comunicaţiilor(1944-1945), preşedinte al Consiliului Superior al Economiei Naţionale (1945-1952), din nou ministrul Comunicaţiilor şi Lucrărilor Publice (1945-1946), secretar general al C.C. al P.C.R./P.M.R.(octombrie 1945-aprilie 1954), ministrul Industriei şi Comerţului (1946-1948), membru al delegaţiei oficiale a României la Conferinţa de Pace de la Paris (1947), preşedinte al Consiliului de Miniştri (1952-1955), prim-secretar al C.C. al P.M.R.(oct. 1955-1965). A fost preşedintele Consiliului de Stat (25 martie 1961-19 martie1965). În 1952 în urma eliminării membrilor „facţiunii moscovite” a reuşit să deţină controlul asupra partidului. În relaţia cu U.R.S.S. a adoptat aşa-zisa „politică a paşilor mărunţi”care viza obţinerea unei independenţe în cadrul lagărului comunist. Acţiunile sale în această privinţă au constat în convingerea guvernului sovietic de a-şi retrage trupele de pe teritoriul României (1958), opoziţia fermă a României în cadrul CAER faţă de Planul Valev (1962), precum şi medierea conflictului sino-sovietic, culminând cu „Declaraţia de Independenţă din aprilie” 1964.

Groza, Petru. 1884 – 1958. Născut la Băcia, judeţul Hunedoara. Moşier, avocat, om politic. Studii de drept la Budapesta, Leipzig şi Berlin. Membru al Partidului Naţional Român şi al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918). Trece în Partidul Poporului, fiind ministru în guvernele Averescu (1921, 1926 – 1927). Ocupă un loc de deputat în Sinodul Bosericii Ortodoxe Române (1920 – 1927). În 1933 pune bazele Frontului Plugarilor, colaborând cu comuniştii. În 1945 este impus de sovietici ca premier, în cadrul primului guvern comunist din istoria României. Rămâne în funcţie până în 1952, când devine preşedinte al Marii Adunări Naţionale.

Ioniţă, Ion. 1924-1987. Născut în com. Mătăsaru, jud. Dâmboviţa. Membru de partid din 1945. Profesia de bază: lăcătuş mecanic. Studii: Şcoala serală de partid de pe lângă Direcţia Centrală a Ministerului Forţelor Armate; Academia Militară Superioară „K.E. Voroşilov” din U.R.S.S. Funcţii mai importante: Comandant al Forţelor Aeriene Militare ale R.P.R. (febr.-nov.1956); ministrul Forţelor Armate (1966-1972); ministrul Apărării Naţionale (1972-1976); viceprim-ministru al Guvernului (1976-1982).

Iordăchescu, Teodor. 1884 – 1958. Născut la Galaţi. Ziarist, scrie la România Muncitoare, Lupta, Socialismul; sindicalist la Constanţa. Arestat dup grevele din 1918 şi 1920. Membru al Partidului Social Democrat. Ministru al Lucrărilor publice (1947 – 1949). Membru PMR din 1948. Deputat (1946 – 1958). Ministrul Construcţiilor (1949).

Livezeanu, Octav. 1902 – 1975. Născut la R. Vâlcea. Ziarist. Fiu al avocatului A. Livezeanu, a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti. Membru a Partidului Ţărănesc şi colaborator apropiat al dr. Nicolae Lupu. În 1934 devine membru PNŢ, pentru ca în 1938 să se înscrie în Partidul Socialist Ţărănesc, condus de Mihai Ralea. Ca ziarist a lucrat la Adevărul, Dimineaţa, Cuvântul liber, Dreptatea etc. După 1944 s-a apropiat de comunişti, intrând în Frontul Plugarilor, conducând şi oficiosul acestui partid. Ministru al Artelor şi Informaţiilor, ambasador în Bulgaria, director la Banca de Investiţii, deputat în MAN.

Luca, Vasile. 1898-1963. Pe numele adevărat Luka Laszlo. S-a născut în comuna Cătălina, jud. Covasna. Profesia de bază: lăcătuş. Membru de partid din anul 1938. Arestat în mai multe rânduri în perioada 1924-1938, apoi în 1940 în timp ce încerca să treacă graniţa cu U.R.S.S. A fost eliberat de sovietici din Penitenciarul Cernăuţi, după ce aceştia au ocupat provincia. A primit cetăţenia sovietică. A fost deputat în Sovietul suprem al Ucrainei (1940-1944). Revine în România în septembrie 1944. Funcţii deţinute: ministrul Finanţelor (1947-1952); vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1949-1952). La Plenara C.C. alP.M.R. di 1952 a fost acuzat de “deviere de dreapta”, arestat, judecat şi condamnat iniţial la moarte, apoi i-a fost comutată pedeapsa în muncă silnică pe viaţă (1954). A fost reabilitat juridic la Plenara C.C. al P.C.R. din 1968.

 autor: MNIR

Share this post