Gheorghiu – Dej – biografie

Ca orice lider al unui regim de factură totalitară, Gheorghe Gheorghiu-Dej a beneficiat de creionarea unei biografii oficiale, care i-a legitimat poziţia de primă autoritate în viaţa de partid şi de stat. Probabil aceasta poate fi considerată ca întâia formă de manifestare a cultului personalităţii. În interiorul unor astfel de sisteme dictatoriale, ca procedură de câştigare a credibilităţii, se remarcă promovarea în structurile de conducere  a unor personaje, care prin originea lor socio-profesională, se identificau cu marea majoritate a populaţiei.

Primul lider al regimului de democraţie populară trebuia deci să provină dintr-o familie de condiţie modestă, dacă nu chiar foarte săracă, să deţină o educaţie superficială cauzată nu de lipsa unui interes pentru şcoală ci din motive pecuniare, să fi împărtăşit ideologia formaţiunii politice de la o vârstă tânără, să militeze pentru realizarea scopurilor acesteia, şi chiar să se evidenţieze printr-o acţiune mai deosebită. O parte din aceste atribute i s-au potrivit lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar în cazul în care senzaţionalul lipsea, unele realităţi au fost supralicitate.

În anul 1948, deci chiar în primul an de la instaurarea comuniştilor la conducerea României, la editura Partidului Muncitoresc Român al cărui secretar general era Gheorghe Gheorghiu-Dej a apărut o broşură intitulată “ Gheorghe Gheorghiu-Dej – Scurtă biografie”.Ne aşteptam ca în primul capitol să citim despre naşterea şi copilăria liderului comunist. Totuşi, broşura debutează cu evocarea momentului Griviţa-1933, asupra căruia se va reveni, moment considerat esenţial în activitatea de ilegalist a lui Dej. Adevărul va fi mistificat în acest caz, tocmai pentru a i se putea conferi secretarului general prima poziţie în ierarhia de partid şi de stat (în realitate, Constantin Doncea şi Dumitru Petrescu – Griviţa, fuseseră cu mult mai implicaţi în acele evenimente). Iată însă cum arătau faptele în noua şi absolut necesara reinterpretare: “Această grevă trebuia să se întindă de la un capăt la altul al ţării – de la Iaşi la Paşcani până la Arad şi Cluj, de la Constanţa până la Bucureşti – peste tot unde Gheorghiu-Dej, motorul acţiunii, călătorise, hăituit de spionii Siguranţei, peste tot unde el găsise oameni destoinici, legaţi pe viaţă şi pe moarte, devotaţi clasei muncitoare. Cu toţii aşteptam de la dânsul – ca el care ţinea în mâini firele conducerii – să dea semnalul de pornire”.

 

Următoarele rânduri răspundeau la întrebările: cine era şi de unde răsărise Gheorghiu Dej. Aflăm astfel că s-a născut la 8 noiembrie 1901 la Bârlad, într-o mahala, ca fiu al muncitorului Tănase Gheorghiu. Chiar de la început ni se sugerează mediul pauper din care provenea “cel mai iubit tovarăş”. Copilăria sa se încheie la vârsta de 11 ani, atunci când “este dat să înveţe meşteşugul la un meşter cismar”, domeniu care însă nu îl captivează. La scurt timp se angajează la o fabrică de cherestea din Dărmăneşti, apoi la postăvăria de la Buhuşi, la un maistru dogar din Piatra Neamţ şi în sfârşit la unul din Moineşti. Însă “munca grea a dogăriei slăbeşte puterile băiatului, care abia împlinise 14 ani”, şi bolnav fiind, a abandonat-o un timp (fapt adevărat; moartea sa va fi cauzată de un cancer pulmonar, probleme sale pulmonare debutând de la o vârstă fragedă). Pasiunea sa pentru “ramura electricităţii” se va declanşa atunci când a asistat la montarea unui cablu electric aerian la Societatea “Steaua Română”.

Este momentul în care viitorul lider al Partidului comunist îşi alege meseria de bază, şi anume aceea de electrician, practicată iniţial la Atelierele Centrale de la “Steaua Română”, apoi la Câmpina, la Atelierele Gafiţa de Jos şi în cele din urmă la Galaţi, de unde, graţie priceperii sale, intenţiona să meargă la o specializare în Belgia. “Lipsa mijloacelor băneşti” îl limitează la a urma un curs prin corespondenţă. Textul oficial specifică însă că electricitatea a rămas o preocupare constantă. Şi tot din cauze materiale, tânărul Gheorghiu nu a avut acces la o educaţie aleasă, pe măsura capacităţilor sale. “Îi plăcuse cartea, dorise din adâncul inimii să urmeze mai departe şcoala, să-şi desăvârşească învăţătura, dar a fot nevoit să muncească şi să renunţe la ceea ce-i era mai drag. De la 11 ani a colindat din loc în loc căutând de lucru sau muncind în diferite oraşe, numai ca să se poată întreţine. În schimb citea mult”. Sunt enumerate cărţile sale preferate: romanul “Germinal”, al lui E. Zola şi “Mama” al lui M. Gorki. Lectura a rămas o pasiune, în biblioteca sa regăsindu-se “operele complete ale lui Marx, Engels, Lenin, Stalin, lucrări de Hegel, Darwin, Fourier, A. Cuvillier, lucrări de sociologie, economie politică, electro-mecanică, iar din literatură capodopere universale, romane şi studii de cea mai arzătoare actualitate”.

Biografia oficială continuă cu rememorarea primelor contacte ale liderului comunist cu mişcarea muncitorească din România. Este astfel amintită implicarea tânărului Gheorghiu în greva generală din octombrie 1920. După “represiunea grevei”, va pleca la Galaţi unde se va angaja la “Societatea de Tramvaie”. În anul 1923 a intrat în armată, în regimentul 3 Pionieri-Focşani. Pe durata efectuării stagiului militar a făcut 40 de zile de închisoare, episodul punându-se pe seama “caracterului său de luptător” şi a faptului că nu suporta să fie “umilit, înjurat şi bătut”. După eliberare, se va întoarce la Galaţi, unde, evident, se va remarca prin alte acţiuni menite a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale muncitorilor (reducerea orelor de muncă, creşterea salariilor), în urma cărora va fi concediat. Ulterior, se angajează ca electrician la Atelierele C.F.R.

În continuare este prezentată activitatea lui Gheorghiu-Dej în perioada de “adâncă ilegalitate”. Implicarea sa în mişcarea sindicală de la atelierele C.F.R. va coincide cu momentul în care ia primul contact cu partidul comunist, prin citirea unui manifest lansat de această formaţiune de extremă stângă despre “masacrul de la Lupeni”. Luând cuvântul la o şedinţă de sindicat, şi vorbind în spiritul textului comunist, acesta va fi reperat de către Mitică Teodosiu şi ales membru în Comitetul Local P.C.R.

“Agitaţiile” instrumentate de “celula de partid a ceferiştilor din Galaţi, în frunte cu tovarăşul Gheorghiu” atrag atenţia autorităţilor, acesta fiind trimis, disciplinar, la Dej. Aici, Gheorghe Gheorghiu îşi va adăuga şi numele de Dej.Marea criză economică a afectat condiţiile de viaţă ale întregii societăţi româneşti, înregistrându-se scăderi masive ale preţurilor şi producţiei, falimente industriale şi bancare, concedieri masive de personal. Dej este prezentat în acest context ca “iniţiatorul concentrării forţelor ceferiste”, primind ca sarcină organizarea unei conferinţe naţionale a ceferiştilor, la care să participe însă doar “elementele cele mai combative din sânul masei ceferiste”. Conferinţa a avut loc pe 20 martie 1932, iar în mai 1932 Dej este concediat pe motivul desfăşurării unor activităţi subversive, de agitare a muncitorilor. “Până în 14 februarie 1933 e şomer şi se ocupă numai cu organizarea şi coordonarea acţiunii ceferiste din toată ţara”. Va fi arestat pe 14 februarie, textul oficial menţionându-i şi pe “tovarăşii săi de luptă”: Vasilichi, Chivu, Petrescu, Doncea.

Se acreditează astfel ideea că principalul coordonator al mişcărilor greviste ale ceferiştilor din 2-16 februarie 1933 a fost Dej. Autorităţile îl vor condamna la 12 ani de detenţie. Într-o reeditare a broşurii din anul 1951, acest moment va fi mult dezvoltat, reuşindu-se prezentarea unei imagini cu totul ruptă de realitate, însă extrem de favorizantă pentru liderul comunist.

Revenind însă la prima formulă a biografiei oficiale, mistificată însă, într-o mai mică măsură, este evidenţiat traseul spaţiilor concentraţionare în care s-a aflat Dej în anii detenţiei: Aiud, Jilava, Văcăreşti, Craiova, Ocnele Mari, Doftana. Se insistă asupra condiţiilor mizere din închisori, dar şi asupra calităţilor de lider ale “tovarăşului Dej”: “acolo împreună cu Luca, împreună cu Chivu Stoica izbuteşte să transforme Doftana, din locaş al teroarei, într-o fortăreaţă de nezdruncinat, într-o universitate a Partidului. De acolo, de la şcoala lui Gheorghiu-Dej, au ieşit nenumăratele contingente de comunişti atât de căliţi, încât nimic nu-i intimidează, nici o piedică nu le poate sta în cale”.O altă calitate atribuită lui Dej este aceea de membru al Comitetului Central al P.C.R. Activitatea sa conspirativă va continua pe întreg parcursul ispăşirii pedepsei, culminând cu crearea, la 1 mai 1944, a Frontului Unic Muncitoresc. În conformitate cu istoriografia oficială, colaboratorii săi din această perioadă au fost: Teohari Georgescu, Chivu Stoica, Miron Constantinescu, Alexandru Drăghici şi Emil Bodnăraş.

Urmează descrierea momentului evadării şi al participării lui Dej la actul de la 23 August 1944, acreditându-se ideea conform căreia acesta a avut un rol decisiv în succesul acţiunii: “În conformitate cu directivele politice ale lui Gheorghiu-Dej, se pregăteşte actul eliberator de la 23 August în virtutea căruia România, trădată de clicile reacţionare se desprinde din strânsoarea alianţei cu hitlerismul, iese din războiul criminal şi întoarce armele împotriva cotropitorului”. Evadarea din lagăr este argumentată prin prisma dorinţei lui Dej de a participa activ la debarcarea lui Ion Antonescu: “Pentru a putea participa intens şi activ la realizarea actului eliberator, evadează din lagăr în noaptea de 13 August, după ce stabilise cu deamănuntul şi planul de evadare a celorlalte cadre de bază ale Partidului, aflate în lagăr. Evadarea tovarăşului Gheorghiu-Dej fusese organizată, din însărcinarea Comitetului Central al Partidului Comunist Român de către tovarăşii Ion Gh. Maurer şi Mihail Roşianu. Astfel, în noaptea de 13 august, după 12 ani de osândă şi temniţă, Gheorghiu-Dej revine liber, în fruntea luptei pentru libertatea poporului. Începe o altă perioadă în viaţa lui; în locul luptătorului şi conducătorului din umbră, avea să apară, uriaşă, figura organizatorului, a constructorului, a omului de Stat”.

Este debutul carierei politice a lui Gheorghiu-Dej, care din postura secretarului general al P.C.R. va ocupa, succesiv, funcţii importante pe linie de stat. La 5 noiembrie 1944 devine ministrul Comunicaţiilor şi Lucrărilor Publice, apoi “vine în fruntea Ministerului Economiei Naţionale”.

Textul oficial conchide: “Tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej este garanţia faţă de clasa muncitoare şi întreg poporul că propunerile Partidului Comunist Român pentru îmbunătăţirea situaţiei economice şi financiare a ţării se vor traduce în viaţă pentru a se crea condiţiile unui trai bun şi decent”.

Portretul care se conturează este cel al unui veritabil lider comunist a cărui autoritate nu poate fi contestată. Sesizăm o foarte sumară prezentare a aspectelor legate de viaţa personală a liderului comunist, poate şi pentru că din acest punct de vedere Dej nu avea mari împliniri.Căsătorit cu Maria Alexe, fiica unui sifonar din oraşul Galaţi, Dej va avea două fete: Vasilica (Lica, pentru care avea o mare slăbiciune) şi Constantina (Tanţi). Mutat disciplinar la Dej, acesta este părăsit de soţia sa, care se recăsătoreşte doi ani mai târziu, în 1933. Deşi se pare că în viaţa sa a mai existat o tentativă de căsătorie, aceasta însă nu s-a finalizat (în 1938 Dej a cerut acordul Partidului comunist pentru a se căsători cu Elena Sârbu, activantă comunistă).În privinţa aspectelor legate de implicarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în mişcările sindicale din perioada interbelică, a legăturilor cu Partidul comunist, acestea conţin unele exagerări, tocmai pentru o mai solidă legitimare a “tovarăşului”.

Ulterior anului 1948, Dej a devenit principalul lider al regimului de democraţie populară. Va deţine şi funcţiile de preşedinte al Consiliului de Miniştri, în perioada 2 iunie 1952 – 3 octombrie 1955, şi pe cea de preşedinte al Consiliului de Stat (21 martie 1961 – 19 martie 1965).

A decedat pe 19 martie 1965 din cauza unui cancer pulmonar.

Autor: Mihaela – Cristina VERZEA

Share this post



error: Content is protected !!