Muzeele şi prezentarea comunismului.
Joi, 29 aprilie 2010, orele 16.00, în Sala Lapidarium a Muzeului Naţional de Istorie a României, va avea loc conferinţa cu titlul:
Muzeele şi prezentarea comunismului.
Până în 1989 în fiecare din statele comuniste din Europa exista, cel puţin în cadrul muzeelor de istorie, o secţiune dedicată perioadei de după 1945. Ca să nu mai vorbim de existenţa muzeelor „partinice”, a celor dedicate „prieteniei” cu Uniunea Sovietică sau cele dedicate unor personalităţi ale mişcării comuniste naţionale sau internaţionale. S-a spus (şi pe bună dreptate) că locul acordat perioadei comuniste este exagerat (în contextul istoriei generale) şi că anumite aspecte ale istoriei au fost falsificate sau alterate în acest scop. De asemenea, despre muzeele „partinice” s-a afirmat (cu argumente concrete) că au avut mai mult rolul de „instrumente” aflate sub controlul partidului şi servind intereselor acestuia.
Imediat după 1989 referirile la perioada comunistă au dispărut aproape cu desăvârşire din cadrul muzeelor. A existat, în mod normal, o concentrare, mai ales în cadrul expoziţiilor temporare, pe aspectele legate de rezistenţă şi represiune. În cadrul muzeelor naţionale au fost desfiinţate secţiunile dedicate comunismului (nici nu se putea altfel); reorganizarea, după principiile realităţii istorice, s-a lăsat însă mult timp aşteptată. În ceea ce priveşte restul muzeelor, acestea, cu foarte puţine excepţii, au fost scoase din circuit şi, în multe cazuri, patrimoniul lor a fost preluat de alte instituţii (arhive sau muzee). Asta în cazul nefericit în care, în iureşul evenimentelor din 1989 şi în febra „anticomunistă” ce a urmat, nu a fost pur şi simplu aruncat la groapa de gunoi (vezi cazul Muzeului PCR).
Treptat însă lucrurile au început să se mişte şi, comunismul s-a „întors” la muzeu. De această dată însă din perspectivă critică şi în conformitate cu realitatea istorică. S-a înţeles faptul că publicul, mai ales cel tânăr, trebuie să cunoască şi să-şi facă propriile păreri despre o parte a istoriei, pe care au trăit-o părinţii şi bunicii lor.
În fostele state comuniste problema prezentării perioadei comuniste a fost privită din perspective diferite. Am avut ocazia ca, unele dintre ele să le constatăm în mod direct, aşa cum este cazul celor din Cehia, Polonia şi Ungaria.
Conferinţa va fi susţinută de Cornel Constantin Ilie, muzeograf.
Politică externă XXI
1976_Vizita lui Brejnev in Romania (1 – 8) // 1976_Vizita lui Ceausescu in Iugoslavia. Semnarea documentelor oficiale cu Tito // 1977_Ceausescu si A.P. Vader seful delegatiei sovietice // 1977 Ceausescu si Tito la Tirnu Severin // 1977_Gustav Husak (Cehoslovacia) la Automobile Pitesti // 1977_Intalnire la nivel inalt Ceausescu - Janos Kadar la Oradea // 1977_Janos Kadar (Ungaria) la Oradea // 1977_Vizita delegatiei din Cehoslovacia. Convorbiri oficiale // 1977_Vizita in Bulgaria la Stara Zagora // 1977_Vizita in Bulgaria. Elena Ceausescu si Ludmila Jivkova // 1977_Vizita lui Gustav Husak. Hora prieteniei.
Amintiri din comunism – Fotbal (1983 – 1984)
Andone // Aspect de la meciul Universitatea Craiova – Benfica Lisabona // Balaci, Nadia Comaneci, Geolgau, Ticleanu // Boloni, Rednic, Ticleanu, Iorgulescu, Augustin // Camataru // Dobrin si Balaci // Echipa Nationala la meciul cu Cipru // Gabor // Gheorghe Hagi // Gino Iorgulescu // Ilie Balaci cu Tica Otet // Lita Dumitru // Mircea Lucescu // Mircea Lucescu si Costica Ungureanu // Misa Klein // Rednic // Sportul Studentesc
Diferite aspecte ale vieții politice XI
1979 Sadirea unui stejar in viitorul Parc al pionierilor // 1979 Sesiunea MAN // 1980 Aplicatii militare in judetul Brasov // 1981 Sedinta Biroului Executiv al Consiliului National al FDUS // 1981 Sedinta Biroului Executiv al FDUS // 1982 Aplicatii militare judetul Tulcea // 1982 C. Dascalescu depune juramantul ca prim ministru // 1983 Aplicatii militare // 1983 Guvernul depune juramantul // 1984 Primirea Corpului Diplomatic // 1985 Aniversarea a 20 de ani de la Congresul IX // 1985 Ceausescu depune juramantul ca presedinte al RSR // 1985 Deschiderea anului de invatamant Iasi // 1985 Guvernul RSR depune juramantul // 1986 Adunare pentru pace la Sala Palatului