Comunismul in Romania

Ca orice lider al unui regim de factură totalitară, Gheorghe Gheorghiu-Dej a beneficiat de creionarea unei biografii oficiale, care i-a legitimat poziţia de primă autoritate în viaţa de partid şi de stat. Probabil aceasta poate fi considerată ca întâia formă de manifestare a cultului personalităţii. În interiorul unor astfel de sisteme dictatoriale, ca procedură de câştigare a credibilităţii, se remarcă promovarea în structurile de conducere  a unor personaje, care prin originea lor socio-profesională, se identificau cu marea majoritate a populaţiei.

Primul lider al regimului de democraţie populară trebuia deci să provină dintr-o familie de condiţie modestă, dacă nu chiar foarte săracă, să deţină o educaţie superficială cauzată nu de lipsa unui interes pentru şcoală ci din motive pecuniare, să fi împărtăşit ideologia formaţiunii politice de la o vârstă tânără, să militeze pentru realizarea scopurilor acesteia, şi chiar să se evidenţieze printr-o acţiune mai deosebită. O parte din aceste atribute i s-au potrivit lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar în cazul în care senzaţionalul lipsea, unele realităţi au fost supralicitate.

În anul 1948, deci chiar în primul an de la instaurarea comuniştilor la conducerea României, la editura Partidului Muncitoresc Român al cărui secretar general era Gheorghe Gheorghiu-Dej a apărut o broşură intitulată “ Gheorghe Gheorghiu-Dej – Scurtă biografie”.Ne aşteptam ca în primul capitol să citim despre naşterea şi copilăria liderului comunist. Totuşi, broşura debutează cu evocarea momentului Griviţa-1933, asupra căruia se va reveni, moment considerat esenţial în activitatea de ilegalist a lui Dej. Adevărul va fi mistificat în acest caz, tocmai pentru a i se putea conferi secretarului general prima poziţie în ierarhia de partid şi de stat (în realitate, Constantin Doncea şi Dumitru Petrescu – Griviţa, fuseseră cu mult mai implicaţi în acele evenimente). Iată însă cum arătau faptele în noua şi absolut necesara reinterpretare: “Această grevă trebuia să se întindă de la un capăt la altul al ţării – de la Iaşi la Paşcani până la Arad şi Cluj, de la Constanţa până la Bucureşti – peste tot unde Gheorghiu-Dej, motorul acţiunii, călătorise, hăituit de spionii Siguranţei, peste tot unde el găsise oameni destoinici, legaţi pe viaţă şi pe moarte, devotaţi clasei muncitoare. Cu toţii aşteptam de la dânsul – ca el care ţinea în mâini firele conducerii – să dea semnalul de pornire”.

Următoarele rânduri răspundeau la întrebările: cine era şi de unde răsărise Gheorghiu Dej. Aflăm astfel că s-a născut la 8 noiembrie 1901 la Bârlad, într-o mahala, ca fiu al muncitorului Tănase Gheorghiu. Chiar de la început ni se sugerează mediul pauper din care provenea “cel mai iubit tovarăş”. Copilăria sa se încheie la vârsta de 11 ani, atunci când “este dat să înveţe meşteşugul la un meşter cismar”, domeniu care însă nu îl captivează. La scurt timp se angajează la o fabrică de cherestea din Dărmăneşti, apoi la postăvăria de la Buhuşi, la un maistru dogar din Piatra Neamţ şi în sfârşit la unul din Moineşti. Însă “munca grea a dogăriei slăbeşte puterile băiatului, care abia împlinise 14 ani”, şi bolnav fiind, a abandonat-o un timp (fapt adevărat; moartea sa va fi cauzată de un cancer pulmonar, probleme sale pulmonare debutând de la o vârstă fragedă). Pasiunea sa pentru “ramura electricităţii” se va declanşa atunci când a asistat la montarea unui cablu electric aerian la Societatea “Steaua Română”.

Este momentul în care viitorul lider al Partidului comunist îşi alege meseria de bază, şi anume aceea de electrician, practicată iniţial la Atelierele Centrale de la “Steaua Română”, apoi la Câmpina, la Atelierele Gafiţa de Jos şi în cele din urmă la Galaţi, de unde, graţie priceperii sale, intenţiona să meargă la o specializare în Belgia. “Lipsa mijloacelor băneşti” îl limitează la a urma un curs prin corespondenţă. Textul oficial specifică însă că electricitatea a rămas o preocupare constantă. Şi tot din cauze materiale, tânărul Gheorghiu nu a avut acces la o educaţie aleasă, pe măsura capacităţilor sale. “Îi plăcuse cartea, dorise din adâncul inimii să urmeze mai departe şcoala, să-şi desăvârşească învăţătura, dar a fot nevoit să muncească şi să renunţe la ceea ce-i era mai drag. De la 11 ani a colindat din loc în loc căutând de lucru sau muncind în diferite oraşe, numai ca să se poată întreţine. În schimb citea mult”. Sunt enumerate cărţile sale preferate: romanul “Germinal”, al lui E. Zola şi “Mama” al lui M. Gorki. Lectura a rămas o pasiune, în biblioteca sa regăsindu-se “operele complete ale lui Marx, Engels, Lenin, Stalin, lucrări de Hegel, Darwin, Fourier, A. Cuvillier, lucrări de sociologie, economie politică, electro-mecanică, iar din literatură capodopere universale, romane şi studii de cea mai arzătoare actualitate”.

Biografia oficială continuă cu rememorarea primelor contacte ale liderului comunist cu mişcarea muncitorească din România. Este astfel amintită implicarea tânărului Gheorghiu în greva generală din octombrie 1920. După “represiunea grevei”, va pleca la Galaţi unde se va angaja la “Societatea de Tramvaie”. În anul 1923 a intrat în armată, în regimentul 3 Pionieri-Focşani. Pe durata efectuării stagiului militar a făcut 40 de zile de închisoare, episodul punându-se pe seama “caracterului său de luptător” şi a faptului că nu suporta să fie “umilit, înjurat şi bătut”. După eliberare, se va întoarce la Galaţi, unde, evident, se va remarca prin alte acţiuni menite a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale muncitorilor (reducerea orelor de muncă, creşterea salariilor), în urma cărora va fi concediat. Ulterior, se angajează ca electrician la Atelierele C.F.R.

În continuare este prezentată activitatea lui Gheorghiu-Dej în perioada de “adâncă ilegalitate”. Implicarea sa în mişcarea sindicală de la atelierele C.F.R. va coincide cu momentul în care ia primul contact cu partidul comunist, prin citirea unui manifest lansat de această formaţiune de extremă stângă despre “masacrul de la Lupeni”. Luând cuvântul la o şedinţă de sindicat, şi vorbind în spiritul textului comunist, acesta va fi reperat de către Mitică Teodosiu şi ales membru în Comitetul Local P.C.R.

“Agitaţiile” instrumentate de “celula de partid a ceferiştilor din Galaţi, în frunte cu tovarăşul Gheorghiu” atrag atenţia autorităţilor, acesta fiind trimis, disciplinar, la Dej. Aici, Gheorghe Gheorghiu îşi va adăuga şi numele de Dej.Marea criză economică a afectat condiţiile de viaţă ale întregii societăţi româneşti, înregistrându-se scăderi masive ale preţurilor şi producţiei, falimente industriale şi bancare, concedieri masive de personal. Dej este prezentat în acest context ca “iniţiatorul concentrării forţelor ceferiste”, primind ca sarcină organizarea unei conferinţe naţionale a ceferiştilor, la care să participe însă doar “elementele cele mai combative din sânul masei ceferiste”. Conferinţa a avut loc pe 20 martie 1932, iar în mai 1932 Dej este concediat pe motivul desfăşurării unor activităţi subversive, de agitare a muncitorilor. “Până în 14 februarie 1933 e şomer şi se ocupă numai cu organizarea şi coordonarea acţiunii ceferiste din toată ţara”. Va fi arestat pe 14 februarie, textul oficial menţionându-i şi pe “tovarăşii săi de luptă”: Vasilichi, Chivu, Petrescu, Doncea.

Se acreditează astfel ideea că principalul coordonator al mişcărilor greviste ale ceferiştilor din 2-16 februarie 1933 a fost Dej. Autorităţile îl vor condamna la 12 ani de detenţie. Într-o reeditare a broşurii din anul 1951, acest moment va fi mult dezvoltat, reuşindu-se prezentarea unei imagini cu totul ruptă de realitate, însă extrem de favorizantă pentru liderul comunist.

Revenind însă la prima formulă a biografiei oficiale, mistificată însă, într-o mai mică măsură, este evidenţiat traseul spaţiilor concentraţionare în care s-a aflat Dej în anii detenţiei: Aiud, Jilava, Văcăreşti, Craiova, Ocnele Mari, Doftana. Se insistă asupra condiţiilor mizere din închisori, dar şi asupra calităţilor de lider ale “tovarăşului Dej”: “acolo împreună cu Luca, împreună cu Chivu Stoica izbuteşte să transforme Doftana, din locaş al teroarei, într-o fortăreaţă de nezdruncinat, într-o universitate a Partidului. De acolo, de la şcoala lui Gheorghiu-Dej, au ieşit nenumăratele contingente de comunişti atât de căliţi, încât nimic nu-i intimidează, nici o piedică nu le poate sta în cale”.O altă calitate atribuită lui Dej este aceea de membru al Comitetului Central al P.C.R. Activitatea sa conspirativă va continua pe întreg parcursul ispăşirii pedepsei, culminând cu crearea, la 1 mai 1944, a Frontului Unic Muncitoresc. În conformitate cu istoriografia oficială, colaboratorii săi din această perioadă au fost: Teohari Georgescu, Chivu Stoica, Miron Constantinescu, Alexandru Drăghici şi Emil Bodnăraş.

Urmează descrierea momentului evadării şi al participării lui Dej la actul de la 23 August 1944, acreditându-se ideea conform căreia acesta a avut un rol decisiv în succesul acţiunii: “În conformitate cu directivele politice ale lui Gheorghiu-Dej, se pregăteşte actul eliberator de la 23 August în virtutea căruia România, trădată de clicile reacţionare se desprinde din strânsoarea alianţei cu hitlerismul, iese din războiul criminal şi întoarce armele împotriva cotropitorului”. Evadarea din lagăr este argumentată prin prisma dorinţei lui Dej de a participa activ la debarcarea lui Ion Antonescu: “Pentru a putea participa intens şi activ la realizarea actului eliberator, evadează din lagăr în noaptea de 13 August, după ce stabilise cu deamănuntul şi planul de evadare a celorlalte cadre de bază ale Partidului, aflate în lagăr. Evadarea tovarăşului Gheorghiu-Dej fusese organizată, din însărcinarea Comitetului Central al Partidului Comunist Român de către tovarăşii Ion Gh. Maurer şi Mihail Roşianu. Astfel, în noaptea de 13 august, după 12 ani de osândă şi temniţă, Gheorghiu-Dej revine liber, în fruntea luptei pentru libertatea poporului. Începe o altă perioadă în viaţa lui; în locul luptătorului şi conducătorului din umbră, avea să apară, uriaşă, figura organizatorului, a constructorului, a omului de Stat”.

Este debutul carierei politice a lui Gheorghiu-Dej, care din postura secretarului general al P.C.R. va ocupa, succesiv, funcţii importante pe linie de stat. La 5 noiembrie 1944 devine ministrul Comunicaţiilor şi Lucrărilor Publice, apoi “vine în fruntea Ministerului Economiei Naţionale”.

Textul oficial conchide: “Tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej este garanţia faţă de clasa muncitoare şi întreg poporul că propunerile Partidului Comunist Român pentru îmbunătăţirea situaţiei economice şi financiare a ţării se vor traduce în viaţă pentru a se crea condiţiile unui trai bun şi decent”.

Portretul care se conturează este cel al unui veritabil lider comunist a cărui autoritate nu poate fi contestată. Sesizăm o foarte sumară prezentare a aspectelor legate de viaţa personală a liderului comunist, poate şi pentru că din acest punct de vedere Dej nu avea mari împliniri.Căsătorit cu Maria Alexe, fiica unui sifonar din oraşul Galaţi, Dej va avea două fete: Vasilica (Lica, pentru care avea o mare slăbiciune) şi Constantina (Tanţi). Mutat disciplinar la Dej, acesta este părăsit de soţia sa, care se recăsătoreşte doi ani mai târziu, în 1933. Deşi se pare că în viaţa sa a mai existat o tentativă de căsătorie, aceasta însă nu s-a finalizat (în 1938 Dej a cerut acordul Partidului comunist pentru a se căsători cu Elena Sârbu, activantă comunistă).În privinţa aspectelor legate de implicarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în mişcările sindicale din perioada interbelică, a legăturilor cu Partidul comunist, acestea conţin unele exagerări, tocmai pentru o mai solidă legitimare a “tovarăşului”.

Ulterior anului 1948, Dej a devenit principalul lider al regimului de democraţie populară. Va deţine şi funcţiile de preşedinte al Consiliului de Miniştri, în perioada 2 iunie 1952 – 3 octombrie 1955, şi pe cea de preşedinte al Consiliului de Stat (21 martie 1961 – 19 martie 1965).

A decedat pe 19 martie 1965 din cauza unui cancer pulmonar.

(Mihaela - Cristina Verzea)

Modul de instrumentare al unui proces se baza în primul rând pe obţinerea „mărturisirilor” de la cei inculpaţi prin presiuni fizice şi psihice. Cei arestaţi pentru a face parte din „lotul Competrol” nu au compărut toţi în faţa justiţiei, dar tratamentul aplicat de Direcţia Generală a Miliţiei a fost extrem de dur pentru fiecare dintre ei, după cum reiese din Stenograma convorbirii cu delegaţia de muncitori şi funcţionari de la „COMPETROL”, care s-a prezentat la CC al PMR în problema arestării lor.

Tov Ştefănescu C-tin, fost director la «Competrol»: "Am fost arestat în noaptea de 23-24 iunie 1952, pe când eram plecat la Craiova, în urma unei reclamaţii a Controlului Financiar, că s-ar fi găsit la şeful Regionalei Craiova lipsuri de bani şi înlocuiri de bani vechi cu bani noi (…) Am plecat încă cu trei tovi la Craiova şi am ajuns la ora 9. Ne-au anunţat la regiune, unde era închis, ne-am dus la depozit unde am anunţat pe şeful regiunii şi am mers la staţiunea din centru unde e deschis continuu. Pe când stăteam de vorbă cu responsabilul staţiunii, maşina noastră a fost înconjurată de un grup de miliţieni în uniformă şi civili. N-am ştiut ce s-a întâmplat. Au întrebat cine a venit cu maşina, le-am spus cine sunt şi au spus: «Pe Dvs. vă căutam pentru informaţii». Eu am crezut că şi ei au făcut anchetă în cazul pentru care venisem şi am plecat la Miliţie. Acolo ne-au spus să dăm jos tot ce avem pe noi. Am spus că poate este o greşeală. Ne-au spus:  «Aţi vrut să plecaţi dincolo. Lasă că ştim noi că aveţi şi bani». Au luat pe şofer, l-au dus în altă cameră şi pe noi în alta. Eu le-am spus să vorbească cu Bucureştiul, cu ministrul. Un locotenent de acolo m-a înjurat”.

După ce au vorbit cu Bucureştiul, mi-au dat actele înapoi şi au spus că a fost o neînţelegere. Eu eram în haină şi cămaşă, şi nici nu mâncasem. Când am plecat, luasem de la nevastă ultima sută de lei din casă.Ne-au spus că o să mergem cu maşina la Bucureşti. În dimineaţa zilei de 24 iunie 1952, pe la 6, am ajuns la Bucureşti, cu un locotenent şi un plutonier şi am fost la DGM în Calea Victoriei. Acolo ne-a luat în primire un maior – ulterior am aflat că era maiorul Iosif – care mi-a spus: „Mă banditule, ştim noi că ai vrut să pleci! Unde sunt banii, unde e aurul?” – şi a început să mă înjure. Am îngheţat şi m-am gândit că poate e o confuzie (…)

M-au înjurat de mamă şi mi-au spus să merg sus în arest. Acolo m-au dezbrăcat, m-au percheziţionat şi m-au lăsat acolo.

După o săptămână am fost chemat la anchetă de maiorul Iosif, de faţă fiind căpitan Păunescu, slt. Udrea, lt. Drăghici şi încă vreo şase civili cărora nu le reţin numele. Au început iar să-mi spună: „Banditule, acum vrei să spui? Dacă nu te scot duşman al poporului!” Am rămas zăpăcit şi nu mai ştiam ce să fac, mai ales că văzusem în celulă chestia cu cătuşele şi ce suferi cu ele. Am încercat să-i spun: – Tovarăşe… – …”tovărăşia mă-tii” – mi-a răspuns – aici eşti un hoţ! Am tăcut.

– Am să aduc şi cătuşele dacă nu spui tot.

– Puteţi să-mi tăiaţi şi capul, dar sunt nevinovat şi abia acum îmi dau sema că e o înscenare (…)

– Lasă că ştim noi cine eşti!

– O să spun asta în faţa Justiţiei.

Atunci, căpitanul Păunescu a spus: – „Ce justiţie! Justiţia o regulăm noi, facem ce vrem cu ea!” A spus şi alte lucruri, mai grave, şi tot timpul înjurau nişte înjurături groaznice pe care nici nu le pot repeta.   

– „Am să-ţi dizloc familia”, mi-a spus el. „Am să-ţi trimit nevasta într-un loc şi copiii în altă parte”.

– Pentru ce, am spus eu, o să audă de asta şi Partidul şi Ministerul.

– „Ce Partid… partidul mă-tii! Ai copii, ţii la ei, declară cum îţi cerem noi”.

– Lasă că o să spui tu tot până la urmă (…)

Am fost chemat de mai multe ori de slt. Drăghici, băgat într-un birou şi mi s-a cerut să declar cum am semnat premierile la ateliere, că ceream celor care-i premiam să-mi dea jumătate mie (…) După asta, Drăghici m-a dus în alt birou şi a început iar sa ameninţe că dacă nu declar „îmi duce la dracu familia, căci acolo e comisia de dislocare”. Şi, într-adevăr, acolo era comisia, asta am văzut la puşcărie. Mi-a cerut să recunosc că am fost contra hotărârii cutare, că n-am controlat mai ştiu eu ce (…) Atunci am scris cum mi-a spus. După asta îmi spune:

– „Acum ai dat de dracu. Nici dracu nu te mai scapă. Ai căzut în art. 183 – despre care am aflat că e sabotaj. Te-ai legat cu 700.000 de lanţuri”. (…)

Am fost chemat la tov. Căpitan Stark şi mi-a spus: „De ce nu vrei să spui tot, ai un copil bolnav, o să se îmbolnăvească din ce în ce mai rău. – Acolo nu-ţi dădeau voie să spui «tovarăşe», ci numai «domnule», altfel îţi spunea: «Tus tovărăşia mătii! », «O să-ţi putrezească oasele aici»”.

Am stat 2 luni, într-o cameră de 3/2, 6 inşi, într-o căldură groaznică şi, pentru mine, a fost de o mie de ori mai chinuitor decât dacă mă bătea de 1.000 de ori pe zi. Ne gândeam să ne spânzurăm dacă am fi avut cu ce. Aşa ne tratau pe noi, muncitorii, în schimb vedeam pe acolo foşti colonei sau oameni care făcuseră fraude, dar trăiau foarte bine, li se aduceau pachete, îşi vedeau nevestele la DGM. Mie nu mi-a dat voie să mi se aducă nimic de acasă. Am stat 150 de zile cu o singură cămaşă şi o pereche de ciorapi. Mă îmbolnăvisem, aveam nevoie de medicamente, dar nu m-au lăsat. Am stat acolo până la sfârşitul lui noiembrie, când am fost trimis la Văcăreşti, în aceeaşi cămaşă, de m-am îmbolnăvit şi au trebuit să mă ducă pe targă la spital.

În septembrie a venit un tov. colonel procuror şi o tovarăşă căpitan, care probabil au fost sesizaţi şi au început să se ia anumite măsuri. După aceea, s-a simţit că ancheta mergea altfel. Pe mine mă chemau sistematic dimineaţa la 7, mă ţineau până la 2-3 jos şi nu făceau altceva decât să mă tot preseze să scriu fele de fel de chestiuni (…) De acasă nu ştiam nimic. Îmi făceam cele mai groaznice gânduri despre familie. Mulţumesc Partidului că ajutat-o pe soţia mea de a putut să întreţină copilul. Mă ameninţau că-mi aduc soţia şi o s-o ţină legată şi atunci o să spun tot (…) 

La DGM am fost chemat într-o noapte de Udrea. – Nu scapi de aici, indiferent cine s-ar băga. Dacă nu declari cum ne trebuie nouă, te aşteaptă 25 de ani, şi copiii nu-i mai vezi, dar dacă declari cum vrem noi, intri înapoi în postul de conducere.

Eu credeam că-şi bate joc de mine.

– Dacă nu-mi spui cum vreau eu, te omor! Îţi arestez nevasta şi ai să-mi spui şi pe tata că l-ai omorât.

Eu eram sub impresia strigătelor pe care le auzisem noaptea dintr-o celulă, ale unei femei şi ale unui copil mic, şi am înlemnit când mi-a pomenit de nevastă şi de copil.

Mi-a spus: „Nouă ne trebuie ceva politic de înscenat, cu sabotaj”. Şi el, şi căpitanul Stark şi-au dat cuvântul de onoare că îmi dau drumul dacă spun cum vor ei. Mie îmi era tare frică.Îmi spuneau. Tu ai lucrat cu fasciştii. Şi-mi dădeau numele directorului şi al unui inginer de la rafinăria unde lucrasem.

– Da, am lucrat cu ei, ei erau mari, eu eram mic. Ei erau în conducere, eu eram acolo la brevet. Am spus că la Petrol Bucureşti am lucrat cu vreo 4 legionari. „Scrie că ai lucrat cu ei (…) Scrie că s-a sabotat Agricultura şi Ministerul Transporturilor” (…)

Am dormit pe ciment până la sfârşitul lui noiembrie, când la Văcăreşti ni s-a dat posibilitatea să ne aducă îmbrăcăminte, dar era prea târziu, şi în decembrie m-au dus pe targă, paralizat complet, la ambulatoriu, unde am fost foarte bine tratat.

În ianuarie am fost iar chemat la DGM. Am crezut că ne face „lot special”. Ce înseamnă aceasta: te forţează să dai anumite declaraţii – probabil în urma bătăilor, fiindcă i-am văzut pe cei din lotul special cum ieşeau umflaţi, dar nu spuneau nimic. După ce îi bătea bine, procurorul care e tot de la DGM, te punea să dai o declaraţie în faţa lui şi să o semnezi (…) Procurorul vine şi te învaţă ce trebuie să spui în instanţă, acolo nu vorbeşti decât ce ai pregătit la DGM. Avocaţii acuză numai şi judecătorii fac ce au de făcut. Condamnările sunt exemplare. Noi bănuiam şi era cât pe ce să cădem în "lotul special”, dacă probabil nu intervenea Partidul, altfel nu mai ieşeam.

La DGM am fost puşi fiecare într-o celulă separată şi în aceeaşi seară am fost chemat de căpitanul Stark şi locotenentul Coman, care e cea mai mare brută, rând pe rând.

– Bagă de seamă, să spui tot. Dacă spui, am să trimit să-ţi aducă bocancii şi căciula, că vă trimite de aici.

M-a trimis înapoi în celulă. După o săptămână am fost chemat de un tov. căp. Procuror Popovici, tot la DGM. Mi s-a adresat cu cuvântul „tovarăşe”, dar mie tot îmi era frică. Mi-a spus: „O să declari aici despre anchetă, cum a mers”. I-am spus că nu ştiu de ce sunt acuzat. Zice: „De luare de mită de la ateliere, pentru premieri”. Am început să-i explic cum stăteau lucrurile. El mi-a spus: „Ştiu că n-ai nici o vină. Dar cum e cu maşinile scoase din uz”. I-am explicat şi această chestiune. Eram acuzat că au fost sustrase lemne din interiorul maşinilor. I-am explicat că nu e aşa. Apoi, că am declarat că nu am respectat planul de folosire a utilajului complet (…) I-am povestit tov. procuror, şi el mi-a spus: „Dar d-ta n-ai vreo neglijenţă”. Am o sută, dar nu cu furturi. „Din cele de până acum n-ai putut aduce nici un fel de prejudicii materiale Competrolului, să n-ai nici o frică”. Atunci am prins curaj. Şi am început zilnic să mă cer la câte unul la raport. Nu m-au scos. Am făcut scandal să mă scoată.

În ziua de 24 ianuarie a venit un tov. civil cu 2 ofiţeri şi ne-a întrebat ce e cu noi. I-am spus că am cerut la raport, că am cerut medicamente, că n-am o bucată de pâine. El mi-a dat o ţigară şi a plecat în alte celule. Peste o oră ne-au deschis celulele, ne-au pus să ne luăm bagajele şi să mergem pe terasă. Eram bucuroşi că mergem „la noi acasă” la Văcăreşti. Când am ajuns la ieşire, văd pe acel tovarăş, care ne zice: „Acum intraţi pe mâna justiţiei şi acolo o să iasă totul la iveală”.  Eu am mare încredere în Partid, îmi dau şi viaţa pentru el  Am ajuns la Văcăreşti, unde am stat până în martie, când am început să fiu chemat la Procuratură (…) După ce am fost şi eu verificat, tov. procuror mi-a spus că am scăpat, n-am nici o vină. Eu nici n-am crezut. Vineri seara am auzit la Văcăreşti că plecăm. Dimineaţa ne-am pomenit că cei de la Competrol suntem chemaţi afară. Am fost bine trataţi şi ni s-a spus să avem grijă să nu se strecoare printre noi vreunul străin (…)

După aceea am venit acasă. Ne-au exclus în bloc (din partid, n.n.) pe motiv că nu ne-am plătit cotizaţia, că am fost arestaţi, că am avut metode de comandă.

Tov Iosif Bernard: La 11 iulie, am fost chemat la o şedinţă la Biroul Central. Ne-am pomenit cu 5 miliţieni, printre care şi acest Coman. Ne-au cerut Biroul Populaţiei. Aveau o listă cu 10 oameni, dintre care unul lipsea. Celorlalţi nouă ne-a spus. Ştiţi de ce sunteţi aici! (…) Mi-au cerut să dau o declaraţie că recunosc povestea cu lemnele. A început cu înjurături, dar n-a reuşit să obţină de la mine nimic (…) Mi-au spus că s-au făcut afaceri şi că ei au nevoie de ajutorul nostru. Am spus că nu ştiu nimic. Atunci au luat o aţă, cu un nod şi m-au pus să stau într-un picior în faţa ei, cu faţa la perete. În felul acesta, la un moment dat, fără să vrei, nu poţi să faci altceva decât să fixezi nodul. Ameţeam şi trebuiam să mă rezem de perete, şi atunci mi-au dat un pumn, cu cuvintele: – Ce e zidul lui tată-tău? (…) Când au văzut că nu-mi pot prezenta nici o dovadă, a deschis un sertar de unde a scos o sfoară groasă şi a început s-o împletească, apoi mi-a strâns cu ea cotul şi mâna. Atunci eu am aruncat sfoara şi am început să strig. Dar el striga mai tare spunând că vreau să-l omor (…) Am spus că am avut plusuri şi minusuri de benzină între 2 şi 10 litri. Văzând că nu vreau să declar mai mult, mi-a băgat între degete un creion şi când a strâns mi-a rupt degetul (…) 

–Tu eşti băiat deştept, ţi-am arătat o parte din metodele noastre, dar mai avem şi altele: avem un câine lup, un câine dresat, în faţa căruia stai 24 de ore în poziţia de drepţi şi, cum te-ai mişcat, te-a înhăţat. Şi nu te ţin mai mult pentru că nu am voie să chinuiesc câinele. Apoi îţi trecem prin tine un curent electric, de tremuri de parcă ai avea boala copiilor. Avem camere calde şi camere reci, avem cătuşe „imperialiste” care ţi se pun la mâini şi te strâng până la os (…) Şi, până la urmă, ca să mă convingă, mi-a mai spus: –Trebuie să recunoşti, altfel stai aici până îţi calci pe barbă, şi avem şi nişte săculeţi de nisip care ţi-i punem pe piept şi te batem până îţi scuipi plămânii şi nu rămâne nici o urmă. Şi te trimitem acasă „în plic”. Adică, celor care mor în închisoare, li se trimite într-un plic o comunicare despre moartea lor, familiei. Şi-mi dădea mereu cuvântul de onoare că dacă spun o să fie bine (…) Şi atunci am dat declaraţia (…) şi am fost printre cei 21 de fericiţi care am avut norocul să plecăm a doua zi la Văcăreşti fără mandat de arestare, unde am stat de la 12 iunie până la 3 martie (1953, n.n.), când am fost chemat la Procuratura Generală, fără ca nimeni să ne întrebe în acest răstimp care e motivul arestării noastre (…)

Tov. Constantinescu Aurelian: Cazul meu este ca al tuturor şoferilor care au fost arestaţi la Competrol. În ziua de 12 august, am fost arestat din curtea depozitului, de pe maşină chiar, şi dus la DGM. Locotenentul Coman m-a luat în primire şi mi-a spus: – Vrei să te duci acasă sau la Văcăreşti? Noi avem nevoie de nişte relaţiuni date de tine pentru că voi aştia mici n-aţi furat, ci ăia mari, care sunt o bandă organizată, au furat benzina şi s-au servit de voi (…) Am spus că declar 28 litri plus, dar o să pot să dovedesc în faţa forurilor superioare că asta este din cauza cunajului. Zice: – Ce foruri superioare, ăştia sunt anglo-americanii? Şi mi-a dat Coman un pumn de mi s-au clănţănit dinţii în gură şi un picior şi o mulţime de înjurături, apoi una după ceafă (…) Am spus că nu semnez. Îmi arată un formular, dar eu n-aveam ochelarii şi nu ştiam ce scrie. Iar mi-a tras un pumn. Zice: –Bine, acum ai să mergi 2 ani la Canal, că refuzi să semnezi acte oficiale (…)

Tov. Codârnău Grigore: Eu sunt tot şofer. Mi s-a spus că am scos 124 litri de benzină. De 7-8 ori am fost seara la anchetă. M-au ameninţat că o să-mi scoată şi copiii de la şcoală. Eu am spus că nu-i adevărat şi atunci mi-au spus să scriu că Miliţia minte. Mi-a fost frică să scriu aşa ceva. Am făcut o declaraţie că, dacă o să-mi dovedească că ei au dreptate, atunci o să recunosc că sunt agent anglo-american şi duşman al poporului (…)

Tov. Avram Constantin: (…) Ne-au băgat într-o cameră lipsită de aer. Apoi ne-au trimis la Văcăreşti. Eu întreb, se poate ca pe noi să ne trimită la Văcăreşti în ziua de 11 septembrie şi în ziua de 16 septembrie să vie mandat de arestare (…)

Tov. Răchiţeanu: (…) La DGM, am fost luat în primire de un anchetator care spunea: Eu sunt CC-ul, eu sunt Partidul! Şi mă înjura în tot felul (…) Am fost băgaţi într-o cameră de 2/1,80, 4 inşi în 2 paturi şi 3 sub paturi, într-o căldură înăbuşitoare. Am început să dau semne de oboseală. Eu niciodată înainte nu suferisem de inimă. Medicul a spus să fiu trimis la spital, dar ei n-au vrut să audă. Nopatea îmi făceau injecţii cu cafeină şi morfină. Gardianul zicea: Lăsaţi-l să moară, că eu răspund pentru el! (…)

Tov. Alexandru Gheorghe: (…) Mă ancheta sub presiunea că mă trimite la Canal, că mă repede cu capul de pereţi, că noi n-avem (nimic, n.n.) cu voi muncitorii, ci cu ăia mari (…) 

Tov Zana Ioana: Am fost chemată la DGM, în ziua de 19 iulie, pentru informaţii. Ştiam că unii fuseseră arestaţi. Fără să mă cunoască, cum am intrat am fost primită cu cuvintele: – Dumnezeul mă-tii de curvă, tu eşti curva Competrolului. Era un civil. I-am spus: – Cum îmi vorbeşti aşa, eşti de o seamă cu copilul meu (…)

M-au ţinut două săptămâni la carceră. Carcera era un closet cu o gaură unde toţi deţinuţii merg la closet şi totul se scurge pe dedesubt, şi tot mirosul ală l-am înghiţit 48 de ore. I-am atras atenţia slt. Coman că sunt suferindă cu plămânii, că am pneumotorax şi să nu mă mai bată, că dau şi eu în el! Mă scotea de 3-4 ori pe zi la anchetă şi mă lovea cu cizmele. Între toţi bărbaţii eu eram singura femeie şi atunci a spus că eu trebuie să spun totul. De 2 ori m-a dat cu spatele de perete, că trei nopţi am scuipat sânge. Vânătăile le-am arătat acolo unui tov. colonel. La ochi parcă aveam monoclu (…) Eu am făcut şcoală de cadre sindicală unde mi s-a spus că Miliţia e a poporului şi trebuie să lucreze pentru popor – i-am spus – d-ta văd că lucrezi în stil american, probabil ai citit multe cărţi poliţiste.

– Uite, mi-a spus, într-un stat democrat suspend democraţia 5 minute! Şi mă bătea ca pe hoţii de cai (…)

Tov. Davidovici: (…) La un moment dat am aruncat tocul din mână şi am spus că nu mai scriu ce-mi dictează ei. Mi-au cerut să declar lucruri care nici nu erau în legătură cu mine sau care nu aveam posibilitatea de a le face (…) Mi s-a cerut să scriu că directorul Ştefănescu lua milioane de la diferiţi oameni. L-am cunoscut pe tovarăşul Ştefănescu puţin, dar aşa ceva n-am putut să scriu (…)

Tov. Pană Ion: Eu eram şeful evidenţei contabile. Când am fost arestat, mi s-au luat anchete 3 zile foarte civilizat. După ce am fost trimis la arest, am fost chemat de două ori la Coman, care spunea că el e naşul meu şi că până acum în declaraţii mi-am bătut joc de DGM (…) Spunea: „Ia să vedem, te gâdili?” şi mă lovea cu pumnii în rinichi (…) Am primit o lovitură în beregată, încât şi acum am leziuni pe care n-am posibilitatea să le tratez (…) 

Tov Alexa: Puteţi fi liniştiţi, veţi fi repuşi în drepturi şi în această privinţă. Cei care s-au făcut vinovaţi de toate acestea vor fi sancţionaţi fără cruţare. Guvernul noastru apără drepturile şi legalitatea noastră populară, şi n-o apără numai prin vorbe, ci în practică. Acei care au îndrăznit să calce Constituţia, drepturile cele mai fundamentale ale cetăţenilor, vor fi pedepsiţi aşa cum trebuie (aplauze furtunoase. Strigăte: „Trăiască PMR!”)

Tov. N. Mujic: Tovarăşi, în primul rând am discutat aici cu dumneavoastră care vă frământă, de a fi repuşi în drepturi. Acesta se datoreşte faptului că Partidul nostru veghează încontinuu, şi tov. Gheorghiu-Dej personal s-a interesat direct de problemele sesizate de dumneavoastră. Şi acum, tată, Partidul a venit să vă facă dreptate. Un tov. spunea „Cel care îşi pierde încrederea în Partid moare”. Trebuie ca întotdeauna, în orice împrejurarea ne-am afla, să avem deplină încredere în Partid, căci Partidul descoperă orice face lumină şi dreptate. Dumneavoastră aţi putut astăzi să vă convingeţi de aceasta (…) Pentru rezolvarea tuturor problemelor dumneavoastră, vom forma o comisie din reprezentanţii Ministerului, ai Procuraturii, ai CSC, ai CC, ai Sindicatului Petrol, şi această comisie va lua fiecare caz în parte şi-l va duce până la capăt, până la rezolvarea deplină.

Apoi Dvs. trebuie să ţineţi seama de următoarea zicală: „Vorba multă, sărăcie goală”. Duşmanul nu doarme, el va căuta să stea de vorbă cu voi, să vă facă să vorbiţi cât mai mult, ca ei să facă treaba lor. Dumneavoastră aţi primit asigurarea că cei ce sunt vinovaţi îşi vor primi pedeapsa, pentru dvs. s-au luat măsuri. Duşmanul însă caută prin anumite elemente să vă tragă de limbă – nu vă lăsaţi antrenaţi în discuţii, nu vă lăsaţi provocaţi.

Tov Drăghici: Ceea ce am discutat aici în privinţa pedepsirii exemplare a vinovaţilor, de asemenea nu trebuie să discutaţi. Nici măcar acasă. Astfel ei se vor sesiza şi vor lua anumite măsuri (…)

Tov Ştefănecu: (…) Noi mulţumim Partidului pentru grija părintească, ce o are faţă de oamenii muncii şi încredinţăm Partidul că vom răsplăti această grijă prin depunderea tuturor eforturilor în muncă şi fiind mereu vigilenţi pentru apărarea păcii, pentru întărirea Republicii noastre.

Închei strigând:Trăiască Partidul Muncitoresc Român!Trăiască Republica Populară România!Trăiască pacea!(toţi tovarăşii în picioare aplaudă furtunos). 

(A.N.R., fond CC al PMR Cancelarie)

Vineri, 4 martie 1977. Lună plină. Primăvara bătea la uşă. Apăruseră deja mugurii copacilor. La televizor – filmul bulgăresc Dulce şi Amar. Ceauşescu aflat în Nigeria, participa la dineul oficial dat de preşedintele african. Nimic nu prevestea urgia care urma să se abată asupra României…

La ora 21,22 seismul, cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, loveşte ţara noastră. Violenţa lui s-a înregistrat atât pe verticală cât şi pe orizontală, în direcţia nord-sud şi est-vest. Epicentrul a fost în zona Vrancea, la o adâncime de circa 110 km, planul în care s-a produs prăbuşirea straturilor fiind de aproximativ 60°. Toate staţiile seismice de pe glob, aflate pe recepţie, au reperat cutremurul, prima care a prins, procesat şi analizat informaţiile primite în urma cutremurului, fiind cea de la Golden – Colorado (Statele Unite). Energia distructivă eliberată de seism a fost egală cu cea emisă de zece bombe atomice de tipul celei aruncate asupra Hiroshimei!

55 de secunde de groază! Pereţii s-au prăbuşit, geamurile s-au spart, focul a izbucnit! Unii s-au repezit îngroziţi pe scări sau spre ieşiri; alţii au rămas încremeniţi în casă, paralizaţi de teamă. Aceeaşi teamă care i-a îndemnat pe alţii să se arunce de la etaj. S-au înregistrat chiar şi cazuri de femei care au născut înainte de vreme.Ceauşescu este informat despre cutremur. Banchetul este întrerupt câteva minute mai târziu. Informaţiile care i-au parvenit iniţial, vorbeau despre un cataclism de 10 grade şi despre distrugerea totală a Bucureştiului. Stabilind legătura cu ţara, Ceauşescu a cerut informaţii precise, a dat primele ordine şi a instituit starea de necesitate pe teritoriul României. A doua zi, la ora 8,15 minute, o aeronavă având la bord familia Ceauşescu şi restul delegaţiei, ateriza pe aeroportul Otopeni.

Bucureştiul a fost cel mai greu lovit. Apoi Teleormanul, Doljul, Iaşiul, Vasluiul, Buzăul, Vrancea, Mehedinţiul…

În Capitală au căzut ori au fost grav avariate 32 de blocuri şi clădiri mari. Alte peste 130 au fost grav avariate. Mormane de ruine au ajuns clădirile de la Lizeanu – colţ cu Ştefan cel Mare, Continental – Colonadelor, Dunărea, Scala, Casata şi Nestor. Sub dărâmăturile  blocului de la Colonadelor şi-au găsit sfârşitul: Toma Caragiu, Alexandru Bocăneţ, Doina Badea (împreună cu soţul şi cei doi copii), poeta Veronica Porumbacu, criticul Mihai Petroveanu, poetul A. E. Baconski şi soţia sa. Din fericire, poeta Ana Blandiana nu se afla în acel moment în imobil, fiind internată cu câteva zile înainte în spital. Ca prin minune, soţul, scriitorul Romulus Rusan, a fost găsit în viaţă sub mormanul de moloz.

Pe 5 martie se dau primele cifre ale dezastrului: 508 morţi. 2.600 de răniţi. Oraşul Zimnicea este prefăcut în ruine: 175 de case prăbuşite, 523 grav avariate, 4.000 de persoane sinistrate, sute de victime. În Craiova sunt avariate grav peste 550 clădiri, printre care se numără Muzeul de Artă, Muzeul Olteniei, Universitatea, Biblioteca judeţeană. Primele estimări indicau un număr de 30 de morţi şi 300 de răniţi. La Vaslui sunt de asemenea pierderi grele, atât umane – 7 persoane decedate, cât şi materiale. La Ploieşti au fost distruse în jur de 200 de locuinţe, alte 2.000 fiind grav avariate; situaţia este gravă şi în judeţul Buzău, unde sunt afectate în jur de 1.900 de clădiri.  Mai „fericite” sunt judeţele din Transilvania şi Dobrogea, care au scăpat neatinse sau cu pagube mici.

Evaluarea finală a pierderilor – umane şi materiale, este teribilă: 1.570 morţi, 11.300 răniţi, 32.900 locuinţe prăbuşite sau grav avariate, 35.000 de familii sinistrate, 763 de unităţi economice afectate. Pagubele s-au ridicat la 10 miliarde lei, echivalentul a 2 miliarde de dolari.

S-a dus o luptă neîncetată, zile în şir pentru scoaterea supravieţuitorilor de sub dărâmături. Au fost aduşi chiar şi specialişti din Elveţia, însoţiţi de câini dresaţi pentru salvarea victimelor din munţi. Au fost găsiţi supravieţuitori chiar şi după 11 zile de la cutremur. Ultimul salvat, tânărul de 19 ani, Sorin Crainic, a stat sub dărâmăturile fostului bloc „Continental”, nu mai puţin de 250 de ore, înainte de a fi recuperat şi redat vieţii!  

„Şi, în clipa aceea, eu, romanticul, am urât luna”, avea să scrie Octavian Paler.  

4 martie 1977 în… lume:

- la Cape Town, renumitul chirurg Christian Bernard, realiza un nou transplant de inimăla Hiroshima şi în împrejurimi sunt depistate noi paerticule de cesiu radioactiv

- la Madrid, un grup de tineri protestează împotriva poluării

- meciul dintre marii maeştrii Boris Spaski şi Vlastimil Hort se încheie remiză, la mutarea 41

- savanţii A. Sandage şi G. Tamman anunţă că Pământul are 14 miliarde de ani vechime

- BBC – ul anunţă că va ecraniza toate cele 37 de lucrări dramatice ale lui William Shakespeare

- un diamant de 107 carate, este expus la New York, în saloanele bijutirului Cartier. 

Cum îşi puteau petrece bucureştenii seara de 4 martie 1977

La teatru:

Comedie de modă veche şi Năpasta – la Teatrul Naţional; Răceala şi Interviu – la Teatrul Bulandra;

Plicul – la Teatrul de Comedie; Viaţa e ca un vagon? – la Teatrul Mic;

Gaiţele şi Patru lacrimi – la Teatrul Nottara.

La operă:

Filarmonica George Enescu – Concert spectacol de „Ziua femeii”;

Opera Română – Manon;

Tetarul de Operetă – Victoria şi-al ei husar.

Varieteu:

Teatrul „Constantin Tănase” – Deschis pentru renovare şi E nemaipomenit;

Tetarul „I. Vasilescu” – Bunica se mărită.

La cinema:

Cuibul salamandrelor – la Patria, Favorit, Sala Palatului; Lumea circului – Scala, Festival; Zbuciumata lună septembrie – Central; Răscoala – Capitol; Africa Express – Victoria, Lira; Accident – Feroviar; Cadavre de lux – Griviţa; Comisarul Piedone la Hong – Kong –Unirea etc.

La TV:

Film artistic Dulce şi amar (programul 1); seară de operă: Norma – tragedie lirică de Vincenzo Bellini (programul 2). 

DECRET PREZIDENŢIAL

Cu privire la instituirea stării de necesitate pe teritoriul Republicii Socialiste România (…)

În temeiul art. 75, pct. 13 din Constituţia Republicii Socialiste România , preşedintele Republicii Socialiste România, comandantul suprem al Forţelor Armate DECRETEAZĂ:

Art. 1 – Se instituie starea de necesitate pe întreg teritoriul Republicii Socialiste România.

Art. 2 – Toţi activiştii de partid şi de stat, ai organizaţiilor de masă şi obşteşti sunt mobilizaţi la sediile organelor de partid şi de stat şi în mijlocul oamenilor muncii, pentru a participa cu toate forţele la acţiunile legate de înlăturarea efectelor cutremurului.

Art. 3 – Toate unităţile forţelor armate, unităţile Ministerului de Interne, formaţiunile gărzilor patriotice, sunt puse în stare de alarmă pentru a acorda ajutorul necesar – cu toate mijloacele materiale şi umane de care dispun – populaţiei şi unităţilor economice şi sociale afectate de cutremur.

Art. 4 – Unităţile Ministerului de Interne şi ale Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor vor lua măsuri urgente pentru punerea imediată în stare de funcţionare a întregii reţele de transport şi telecomunicaţii.(…)

Art. 6 – Ministerele şi consiliile populare vor lua de îndată măsuri pentru asigurarea aprovizionării neîntrerupte a populaţiei cu apă, pâine şi celelalte produse alimentare de primă necesitate.

Art. 9 – Toate unităţile socialiste din zonele afectate de cutremur sunt obligate să ia măsuri imediate pentru salvarea bunurilor, pentru restabilirea în cel mai scurt timp a activităţii şi desfăşurarea normală a procesului de producţie.

Art. 10 – Întreaga populaţie aptă de muncă este obligată să participe la toate acţiunile organizate pentru înlăturarea consecinţelor cutremurului. (…) 

Nicolae Ceauşescu, Preşedintele Republicii Socialiste România,Comandant Suprem al Forţelor Armate ale Republicii Socialiste România    

Compasiunea…

Tovarăşului Nicolae Ceauşescu,

Cu un sentiment de profundă amărăciune, am aflat despre grava calamitate care s-a abătut asupra Republicii Socialiste România – puternicul cutremur care a provocat victime omeneşti şi distrugeri. C.C. al P.C.U.S., Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S.S., guvernul sovietic, întregul popor sovietic vă transmit dumneavoastră, scumpi tovarăşi, familiilor celor decedaţi şi întregului popor român frate, sinceră compasiune şi urări de lichidare cât mai grabnică a urmărilor acestei calamităţi.Leonid Brejnev, Nikolai Podgornîi, Alksei Kosîghin 

Stimate Domnule Preşedinte,

Sunt profund impresionat de vestea dezastrului cauzat de cutremurul de ieri din România. Familia mea şi cu mine, întregul popor american suntem alături de naţiunea dumneavoastră atât de lovită şi îndurerată.Statele Unite ale Americii sunt gata să acorde ajutor de urgenţă celor care au avut de suferit sau au rămas fără adăpost în urma acestui tragic eveniment.Cu stimă, Preşedintele SUA

Jimmy Carter 

Excelenţei Sale Domnului Nicolae Ceauşescu

Profund emoţionat de ştirea despre seismul care a lovit România, vă adresez, domnule preşedinte, expresia viei mele simpatii.V-aş fii recunoscător dacă aţi transmite sincerele mele condoleanţe familiilor victimelor şi vă rog să fiţi încredinţaţi de sentimentele mele foarte îndurerate.

Valery Giscard D'Estaing. 

Informaţii de la Golden  

Centrul american de informaţii asupra seismelor de la Golden, statul Colorado, a apreciat că seimul din România este cel mai puternic înregistrat, de la începutul anului, în întreaga lume. Nici unul din toate seismele care au avut loc în regiune din anul 1908, nu a depăşit în intensitate acest cutremur. În acelaşi timp, specialiştii centrului, au exclus orice posibilitate a unor şocuri secundare, întrucât cutremurul, ale cărui urmări s-au făcut resimţite într-o zonă vastă, până la Moscova şi Roma, s-a produs la o adâncime de 110 km, prea mare pentru a genera noi seisme. 

Bulgaria afectată

Cutremurul din 4 martie s-a resimţit puternic şi în Bulgaria. Localitatea Sviştov a fost cea mai afectată. Urmările seismului la sudul Dunării: 50 de morţi, 75 răniţi, 355 locuinţe distruse, 4.463 locuinţe avariate.

În perioada comunistă, s-a pus mare accent pe trecutul din ilegalitate al liderilor P.C.R. Cum Ceauşescu, „cel mai iubit fiu al poporului” stătea destul de „slab” la acest capitol, perioada de ilegalitate a fost „încărcată” cu diferite evenimente. Unul dintre acestea a fost participarea lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu la manifestaţia de la 1 mai 1939.

În realitate, aceasta a fost organizată de PNŢ; ulterior, după ce au preluat puterea, s-a lansat ideea că şi comuniştii au avut un rol important în organizarea ei, pentru ca, în cele din urmă să se spună că a fost de fapt pusă la cale de PCR şi că cel mai important rol l-a avut Ceauşescu. De aici a plecat şi ideea „plantării” celor doi Ceauşeşti între manifestanţi. Ideea a fost pusă în practică şi a apărut „pe piaţă” în 1989, când se împlineau 100 de ani de la prima manifestaţie de 1 mai şi 50 de ani de la acţiunea din 1939.

În grupul de demonstranţi, a fost plasată o fotografie a lui Nicolae Ceauşescu (dreapta), luată de pe o legitimaţie a acestuia. După cum se poate observa, capul are o poziţie nefirească, uitându-se drept în faţă, în timp ce restul oamenilor se uită spre stânga. Pentru Elena Ceauşescu, s-a folosit o imagine de când aceasta participase la concursul „Miss Munca”. Pentru că avea o rochie cu buline şi volane, s-a folosit doar capul. Şi pentru că nu dădea bine să apară doar ei doi (adică se putea pune întrebarea: „De ce nu mai apare nici un comunist cunoscut în poză?”), a fost băgat şi chipul lui Constantin David (ilegalist, executat de legionari la Jilava în 1940). Acesta apare imediat sub N. Ceauşescu (uşor stânga).

„Falsul” a fost executat de către Serviciul Atelier Fotografic şi Fototecă, al Institutului de Studii Istorice şi Social Politice de pe lângă CC al P.C.R. (cunoscut „în popor” ca Institutul de Istorie a Partidului).

Partidele politice s-au pregătit temeinic pentru alegerile din noiembrie 1946, iar una din "armele" cel mai des folosite a fost satirizarea adversarilor politici. Iată două exemple de astfel de satirizări, prin intermediul unor poezii. În prima este atacat Frontul Naţional Democrat (FND), aflat sub conducerea comuniştilor, în cealaltă este lăudată "guvernarea democrată" şi sunt luaţi în vizor conducătorii partidelor istorice.

Potopul lui Noe

”Dumnezeu văzând că omul e perfid şi păcătos

Şi c`ameninţă planeta cu al său gând periculos

Hotărî ca să-i distrugă pân` la ultimul atom

– Să se ducă opt cu-a brânzei pacostea numită om.

Deci chemă la el pe Noe şi îi spuse: – Sunt decis

Să termin cu stăpânirea care azi m-a compromis.

I-am dat mâini, i-am dat picioare, dar, de secole întregi

Nu se-astâmpără şi gata! Nu mai vreau! Mă înţelegi?

Poţi să iei de vrei în arcă: şoareci de la antipozi,

Dobitoci, tâmpiţi, cămile, mamifere şi nerozi;

Dar…să nu îmi iei lichele, că te-ai lins pe bot de Rai!

Înţelegi! Fără lichele! Cred c-ai priceput? Good Bye!...

Pleacă Noe peste valuri cu a lui încărcătură,

Când deodată peste arcă trăznete se abătură

Şi`ntr-o clipă jumătate arca e făcută praf

Noe doar scăpând cu viaţă; restul… ciulama, pilaf!

– Dar cu ce greşit-am Doamne? Plânge Noe istovit

Ridicând spre ceriu ochii, – oare ce-am nesocotit?

– Mai mă`ntrebi? Răspunde Domnul cu`n oftat nespus de trist:

Ai greşit fiindcă în arcă ai luat şi-un … F.N.D.-ist”.

Cronica rimata

"Soarele democraţiei luminând cu a sa tărie,

Scaldă azi întreaga ţară, după anii de urgie:

Viitorul României: MUNCA, CINSTE, LIBERTATE,

Va trăi doar în lumina guvernării democrate.

Pentru ca să întărească democrata guvernare,

Tot poporul stă de veghe: laolaltă mic şi mare,

Muncitorii de prin fabrici împreună cu plugarii.

Cu slujbaşii din birouri cot la cot cu cărturarii.

Libertatea câştigată prin jertfiiri şi lupte grele

N-o să fie prăbuşită de cei de prin cafenele.

De acei ce altă dată stăpâneau moşii bogate

Şi aveau ca robi ţăranii ce munceau pe deşelate

De acei ce muncitorii exploatau fără ruşine

Şi-i ţineau fără de pâine în uriaşele uzine. (…)

Cei crescuţi la şcoala crimei, huligani cu toroipanul,

Toţi aceştia sunt în slujba lui Maniu şi a lui Brătianu.

Fraţi plugari, aţi stat o clipă, liniştiţi, să vă-ntrebaţi:

De ce azi reacţionarii sunt aşa de disperaţi?

E desigur foarte lesne să le afli duşmănia:

E ciocoiul ce turbează că i s-a împărţit moşia,

E politicianul care n-re cum să jefuiască

Căci „istoricele” bande nu mai pot să cârmuiască,

Speculantul fără suflet, încolţit de legi severe,

Fabricanţi fără ruşine, însetaţi după avere,

La aceştia se adaugă rămăşiţe legionare,

Criminali de dus la ocnă în galeriile cu sare.I

ştia vor s-aducă iarăşi pe întinsul României

Jaful cel de altă dată şi cătuşele sclaviei.

Toată banda de nemernici se înăbuşe şi piere

De rămâne Petru Groza şi regimul la putere.

Fraţi plugari, să presupunem c-ar cădea democraţia…

Să vedeţi atunci pe dată cum v-ar copleşi urgia:

Imediat, pământul vostru, căpătat în primăvară,

Nu o să mai fie al vostru, căci vi-l ia ciocoii iară.

Veţi mânca din nou bătaie, veţi munci iar pe moşie

Şi-o să râd atunci ciocoii: - Na, poftim democraţie…

Veţi ajunge c`altă dată biete umbre întristate

Veţi munci ca să trăiască boierimea prin palate.

Fraţi din fabrici şi uzine, meseriaşi din ateliere,

Dac`ar fi prin imposibil Brătieni prin ministere,

Se sfârşeşte libertatea, siguranţa iar porneşte

Să vă schilodească-n beciuri, să vă ţie în al său cleşte.

N-o s-aveţi cui a vă plânge, când vă fură şi vă bate

Că atunci n-o să mai fie libertăţi şi sindicate.

Dragi ostaşi, ce în cazarmă azi trăiţi cu demnitate

Ce vedeţi că astăzi nimeni nu vă-njură şi vă bate,

Aţi mai consimţi vreodată, să primiţi din nou sudalme,

Să primiţi pe obrajii voştri scuipături şi pumni şi palme?

Asta vor reacţionarii: să ajungă iar românii

Să mjuncească în robie, ei să fie iar stăpânii.

Vor pământuri moşierii, speculanţii libertate.

Ca să sugă vlaga toataă a mulţimii-nfometate.

Toţi bandiţii ce altă dată huzureau de viaţă bună,

Nu pot încă să priceapă c-al lor soare stă s-apună;

Soarele democraţiei, luminând cu a sa tărie

Scaldă azi întreaga ţară, după anii de urgie.

Viitorul României: MUNCA, CINSTE, LIBERTATE,

Va trăi doar în lumina guvernării democrate (…)".

Al. Doinaru.

La 26 mai 1949, Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român dă o hotărâre prin care se anunţa începutul lucrărilor la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Scopul prezentat de propaganda oficială era pur economic: scurtarea drumului spre mare, dezvoltarea economică a Dobrogei prin asanarea bălţilor şi darea în folosinţă a noi terenuri pentru agricultură. 

O pată neagră pentru istorie 

Prezentat în presă cu surle şi trâmbiţe, ca o mare izbândă a regimului comunist, Canalul a fost, de fapt, o pată neagră în istoria României postbelice. Canalul a reprezentat o destinaţie predilectă pentru cei care au trecut prin gulagul românesc în perioada 1949–1953. Canalului i-au căzut victime, atât o mare parte din deţinuţii din coloniile de muncă, cât şi numeroşi muncitori veniţi la Canal pentru a câştiga un ban în plus.

Astăzi sunt vehiculate şi alte considerente care ar fi stat la baza deciziei forului politic de la Bucureşti. Scopul economic este lăsat în subsidiar, accentul căzând pe cel strategic, militar şi politic. Este luată în considerare intenţia Moscovei de a lua României Dobrogea, dar şi eventualitatea unui conflict între sovietici şi Iugoslavia lui Tito. În ambele cazuri, Canalul şi-ar fi dovedit cu prisosinţă importanţa. Cum nici una din aceste predicţii nu s-au materializat, canalul s-a dovedit un dezastru, atât economic cât şi politic.

Naţionalizarea a avut efecte dramatice pentru artiştii români, unii dintre ei suferind pierderi financiare considerabile. Este cazul unor nume grele ale scenei româneşti, ca Radu Beligan, Vasiliu Birlic, Ion Iancovescu, nevoiţi în 1950 să ceară ajutorul statului pentru a scăpa de datorii.

Tovarăşe director, 

Subsemnaţii Ion Iancovescu, Ggrigore Vasiliu-Birlic, Marcel Anghelescu şi Radu Beligan am fost chemaţi încă de acum 2 ani să intrăm în cadrul Teatrului Naţional  din Bucureşti. Am înţeles să răspundem deîndată acestei chemări, desfiinţând în plină activitate, companiile teatrale ale căror conducători eram. Aceste lichidări au avut însă consecinţe dezastruoase pentru noile noastre situaţii materiale (salariile în care am fost încadraţi la început fiind de numai 14.000 lei lunar) deoarece am fost nevoiţi să plătim toate datoriile teatrului (datorii la chiriile sălilor, la fisc, la precepţie, la actorii angajaţi, la Casa de Pensii etc.), făcând în mod fatal noi datorii de care nu ştim cum vom putea scăpa şi în ce mod.

 Interviu cu scriitorul Radu Negrescu - Suţu (Paris)

de Nicolae Mircea Năstase

- Domnule Negrescu-Suţu, au trecut peste treizeci de ani şi astăzi puţină lume îşi mai aminteşte de mişcarea pentru Drepturile omului din 1977. Ştiu că aţi suferit enorm, cu mult curaj, dar aş dori mai multe amănunte pentru ascultătorii noştri.  

- Încep prin a preciza, încă o dată, că faţă de foştii deţinuţi politici din perioada stalinistă, care au suferit lungi încarcerări şi experimente la Aiud, Gherla, Sighet sau Piteşti, experienţa noastră nu prezintă mare interes, decât poate prin faptul că în anul 1977 opozanţii regimului nu erau prea mulţi. Nu includ aici pe cei care trimiteau la Europa Liberă o scrisoare de protest pe care o semnau : ,,un cetăţean revoltat din România’’, ceea ce constituia totuşi un act de curaj, însă ceva mai moderat.  Suntem deci în anul 1977. Acţiunea scriitorului Paul Goma a dat curaj şi altor persoane lipsite de iniţiativă până atunci şi care au simţit nevoia să se revolte împotriva sistemului. Astfel, împreună cu alţi patru tineri, am întocmit, semnat şi înaintat Conferinţei ONU de la Belgrad, Preşedintelui şi Congresului SUA şi Opiniei publice internaţionale un protest împotriva nerespectării Drepturilor omului în România ceauşistă. 

În 1971 Ceauşeştii vizitau pentru prima dată Coreea de Nord. Probabil că au rămas uimiţi de ceea ce au văzut şi au vrut neapărat să pună în practică în România Socialistă. Adică s-o transforme într-un loc unde, la un semn al liderului suprem – cazul de faţă Kim Ir-sen, toată suflarea ţării să se oprească sau să se pună în mişcare spre a-i îndeplinii cele mai nebuneşti idei. Forţând puţin lucrurile, Ceauşescu a vrut să fie… Kim! Şi într-adevăr, analizând vieţile şi „domniile” celor doi, vom constata că liderul nord-coreean avea „calităţile” necesare pentru a fi un adevărat idol pentru Ceauşescu.

Galaţi, 12 septembrie 1927. Scrisoare trimiasă de Jean Arhip lui Gheorghe Cristescu (Bucureşti), referitoare la situaţia mişcării socialiste din Galaţi

Bodega „1 Mai”                                                                     Galaţi 12 sept. 1927

Jean Arhip

Str. Brăilei

În faţa oborului de vite

Stimate Tov Cristescu,

Află despre mine că sunt bine, am deschis o prăvălie în str. Brăilei vizavi de obor, în carterul nouă unde sunt înproprietărit. Relativ merg bine.

Ceea ce vă doresc şi Dstră. cu întreaga familie.

Am primit CP. de la băi vă mulţumesc de atenţie.

Tov Cristescu

Ţin cu această ocazie să vă informez care este situaţia la Galatz, în cei ce priveşte noua Dtale. orientare politică; Tov Cristescu lunga Dtale inpasivitate în cei ce priveşte defăimarea carieriştilor lea dat posibilitatea să vă discrediteze în mare, iar prin imisarii lor plătiţi, să tragă sforile discreditării şi pe cei ce simpatizau cu acţiunea Dtale, desigur că aceştia au fost câţiva tov sinceri şi conştienţi de rolul lor, mai ales că cunoştea frumosul Dtale trecut şi susţinea acţiunea Dtale, întrucât este pornită dintro adâncă convingere şi o sinceritate ireproşabilă pentru proletariat pentru care aţi luptat o viaţă de martir.

Mişcarea comunistă este compromisă, prin acţiunea clandestină trecută, toate elementele vechi au părăsit mişcarea.

Elementele pe care se putea conta în trecut pentru orice acţiune de mase sau dus ca exemplu: Ionescu Heron, C. Petrovici, Ştef. Mănescu la liberali, Stăiculescu la averescani, iar o parte din elementele noi la lupişti şi naţionalişti, aşa că mişcarea este condusă astăzi de câţiva profani, care au venit boi şi vor pleca vaci, ca Nenilă, Chicuş, Mânzăraru, Rahmil şi Tănase Ghiţă. Toţi aceştia sunt lipsiţi de iniţiativă proprie, ei sunt nişte aparate de execuţie a Centrului, pentru a le canaliza murdăria lor, desigur că nu pot concepe altfel decât că sunt bine retribuiţi, când ei execută prosteşte încă, tactica nenorocită transmisă de aşa zisul Centru compromis şi el până în vârful capului.

Tov. Cristescu, tactica nenorocită inaugurată de către Int III în mişcarea muncitorească a otrăvit în aşa fel sufletele muncitorilor întrucât este o imposibilitate de remediere. Personal sunt complectamente scârbit, şi nu mai pot crede întro unificare a muncitorimei, pentru o luptă eficace.

Tov Cristescu, nu vreau să bănuieşti însă că fac această declaraţie cu gândul să mă înrolez în vreun partid burghez.

Nu aceasta nu-mi este permis să fac întrucât aşi da cu piciorul la trecutul meu de 14 ani de activitate, şi aşi putea să fiu considerat trădător în afară de faptul că aşi compromite ideia.

Cu drag Jean Arhip.

Bucureşti, aprilie 1968. Carte poştală trimisă de Gheorghe Cristescu lui Iuliu Blumenfeld

Familia Iuliu Blumănfeld

Cu venirea zilei ce simbolizează pe Fiul Omului – Isus Cristos – (Paşte) primul socialist al vremii, ca şi a marei zile de 1 mai 1968 – ce reprezintă înfrăţirea universală a muncitorilor dela sate şi oraşe, vă dorim pace şi pâine.

Ghiţă Cristescu

Medgidia, 10 decembrie 1968. Scrisoare trimisă de  C. Boboc lui Gheorghe Cristescu (Bucureşti)

Dragă Tov Cristescu

Am primit scrisoarea dela Dv şi mi-a bucurat foarte mult.

Ştiu de situaţia Tov Mărăcineanu Florea, este grav bolnav şi are pensie mică, ca şi Tov Marinescu. Eu am luptat alături de aceşti oameni care au un caracter socialist deosebit. Nu ştiu dece forurile dela conducere, adică fripturiştii de azi nu s-a gândit la cei ce au luptat în trecut să le asigure o pensie omenească.

Am văzut în librării cartea: Mişcarea muncitorească între anii 1910-1915. Scrie frumos Augustin Deac⁸² dar nu-şi-a pus întrebarea?

Unde sunt aceşti săraci socialişti care au înfruntat în timpuri grele tirania fascistă şi oroarea capitalistă?? Trăiesc în mizerie!!! Şi ei se lefăesc în lux şi în desmăţ.

Istoria nu-i va erta.

Eu am rugat un medic dela Constanţa şi fac un tratament raze X mă simt mai bine. Dar când este nor şi ploaie mă doare reumatic.

Sînt sigur că viitorul este al nostru, dar mă doare, când ştiu că am fost arestat de fraţi de-ai noştri – ah ce ticăloşi sînt.

Cu ocazia sărbătorilor şi a anului nou 1969 vă urez: Dv Tov Cristescu multă sănătate - şi pentru mine şi alţi muncitori rămâne-ţi un discipol credincios ideilor  de libertate şi dreptate socială.

C. Boboc

P.S.

Aştept veşti de la Dv.

Anul 1969 să ne aducă sigur victoria libertăţii

Cu pensia dacă nu vor nu mai insista-ţi

Dreptatea va veni sigur. Am suferit destul – Ajunge –

C. Boboc

Însemnări manuscris făcute de Gheorghe Cristescu

La înpliniria vârsti de 50 ani iam trimes lui tov N. Ceauşescu următoarea felicitare de mai jos.

Stimate tovarăşe Ceauşescu Plăpămarul Ghiţă Cristescu, care prin jertfe a scris o pagină istorică în viaţa statului nostru, împingând carul socializmului tot înainte, urează la împlinirea vârstei de 50 de ani, cizmarului Niculae Ciauşescu să ducă mai departe barca socializmului – comunist, deschizând poarta libertăţii de gândire şi exprimare, cu colaboratorii săi, către împlinirea destinului, sortit de legile fireşti ale evoluţiei, fără zguduiri.

Căci lupta noastră din trecut ca şi în prezent trebuie să ţintească binele şi fericirea întregului popor Român.

Trimeasă 8 Ianuare 1968

(s-au păstrat toate caracteristicile textului, inclusiv greşelile gramaticale)

Din volumul „Gheorghe Cristescu – Plăpumarul. Primul secretar general al PCR. Corespondenţă, documente, imagini”, apărut la Editura Semne (autori Oana ILIE şi Cornel Constantin ILIE)..

Lansarea a avut loc pe 19 iunie 2009, la BOOKFEST, de la ROMEXPO, Pavilion 16, stand 1.