Tools
Search
Register Login

Comunismul in Romania

Fotografiile din cadrul proiectului Comunismul în România şi postate pe site-ul  http://www.comunismulinromania.ro/  sunt proprietatea Muzeului Naţional de Istorie a României, făcând parte din colecţiile sale. De asemenea, fotografiile reprezentând evenimentele din anii 1990-1991 au fost cumpărate de Muzeul Naţional de Istorie al României. Politica de folosire a imaginilor de pe site-ul www.comunismulinromania.com ramâne neschimbată, fotografiile putând fi folosite în continuare în medii private sau online, singura condiţie fiind aceea de a preciza proprietarul acestora şi anume Muzeul Naţional de Istorie al României sau site-ul http://www.comunismulinromania.ro/.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

The photographs of the Project Communism in Romania, posted on the website http://www.comunismulinromania.ro/, are The National History Museum of Romania property. Also photographs of the events of 1990-1991 are The National History Museum of Romania property. The copyright of the images from the site www.comunismulinromania.com remains unchanged meaning that all those photos can still be used online, privately or publically, the only condition being to specify the owner, which is The National History Museum of Romania.

 

 

 

 

Vineri, 10 Feb 2012

România comunistă: aspecte ale vieţii cotidiene

La scurt timp după 23 august 1944, Gheorghiu Dej îi zugrăvea principesei Ileana, tabloul României comuniste: o lume modernă, industrializată, cu ştiinţă de carte, având parte de toate binefacerile lumii moderne dar fără nedreptăţile acesteia.

Lucrurile aveau să stea cu totul altfel decât le-a zugrăvit liderul comunist. Măsurile luate pentru modernizarea ţării (industrializarea, colectivizarea etc.) s-au făcut prin sacrificarea intereselor cetăţenilor şi în dauna bunăstării acestora. Deşi pe hârtie progresul economic pare evident faţă de perioada interbelică, în realitate venitul unui muncitor în anul 1963 era de 1,9 ori mai mic decât în anul 1938. O lungă perioadă de timp, în anii 50, produsele alimentare s-au obţinut de bază de cartelă în cantităţi minime. Situaţia, din acest punct de vedere, s-a ameliorat în anii 60 şi în prima parte a anilor 70.

 

La fel de adevărat este însă că au existat şi unele „binefaceri”: numărul ştiutorilor de carte a crescut permanent; au fost construite creşe, grădiniţe, şcoli, spitale. Dar la fel de adevărat este şi că drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor au fost încălcate (ca să nu spunem lichidate), dacă ar fi să amintim doar: libertatea de exprimare (regimul comunist aplicând o cenzură extrem de dură asupra tuturor mediilor de exprimare), libertatea confesională (simplul mers la biserică devenise un gest de mare curaj), libertatea de circulaţie (ieşirile în afara ţării era cvasi-imposibile pentru cetăţenii de rând) etc.

Eşecul economiei socialiste a avut grave consecinţe asupra nivelului de trai al populaţiei în ultima parte a regimului Ceauşescu. La sfârşitul anilor '70 şi începutul anilor '80 preţurile la alimente, servicii şi la bunuri de uz casnic şi cotidian, au început să crească. Lipsurile alimentare au devenit cronice, şi s-au reintrodus cartelele ce „funcţionaseră” cu aproape treizeci de ani în urmă. Pe 19 decembrie 1980 s-a dat legea „pentru constituirea, repartizarea şi folosirea pe judeţe a resurselor pentru aprovizionarea populaţiei cu carne, lapte, legume şi fructe”. Consumul de alimente era raţionalizat în fiecare judeţ, circulaţia liberă a produselor fiind practic împiedicată. Mai mult, fiecare judeţ trebuia să livreze fondului centralizat al statului, la preţuri fixe, tot surplusul de alimente. Cartelele la zahăr şi ulei sunt diferenţiate pe categorii de populaţie: raţii mai mari pentru orăşeni şi mult mai mici pentru locuitorii din mediul rural. Pâinea se vindea în cantităţi limitate, ajungându-se la situaţii aberante ca o persoană să nu poată cumpăra acest produs decât din localitatea în care domicilia. În octombrie 1981, un alt decret „privind măsurile pentru prevenirea şi combaterea unor fapte care afectează buna aprovizionare a populaţiei”, stabilea pedepse cu închisoarea de la şase luni la cinci ani pentru „cumpărarea de la unităţile comerciale de stat şi cooperatiste, în scop de stocare, în cantităţi care depăşesc nevoile consumului familial pe o perioadă de o lună” a unor produse de bază: făină, zahăr, ulei, mălai, orez. Excepţie făceau legumele şi fructele pentru iarnă.

Totul culminează în 1982 când se aprobă Programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei. „Specialiştii” au stabilit consumul mediu zilnic de calorii necesar unei persoane este de 2700 – 2800 de calorii, ori aceeaşi „specialişti” au stabilit că românii sunt nişte „îmbuibaţi” care consumă 3300 de calorii zilnic. Aşadar trebuie să mănânce mai puţin. În sprijinul hotărârii se venea cu recomandări medicale privind raportul dintre înălţime şi greutate. Astfel, pentru un bărbat de 1,65 m înălţime, cu vârsta între 30 – 39 de ani, greutatea optimă era de 67,5 kg; pentru unul de 1,80 m, cu vârsta între 40 – 49 de ani, greutatea trebuia să fie de 80,5 kg. La femei, „standardele” erau cam de tipul: înălţime 1,57 m / vârsta 30 – 39 ani / greutate 56,6 kg; înălţime 1,68 m / vârsta 40 – 49 ani / greutate 66,9 kg. Consumul anual era şi el reglementat (pentru o persoană): carne şi produse din carne: 60 – 70 kg; peşte şi produse din peşte: 8 – 10 kg; lapte şi produse din lapte (exclusiv unt): 210 -230 litri; ouă: 260 – 280 bucăţi; grăsimi (unt, margarină, ulei, untură): 16 – 18 kg; legume şi produse din legume: 170 – 180 kg; leguminoase boabe: 3 – 4 kg; fructe şi produse din fructe: 65 – 95 kg; zahăr şi produse din zahăr: 22 – 26 kg; cartofi: 70 – 90 kg; produse din cereale (făină, mălai, orez): 120 – 140 kg. Se consideră însă că „oferta” este prea generoasă şi, în 1984 se adoptă un nou plan alimentar în care raţiile erau mult reduse faţă de cele anterioare: carne – 39,12 kg; lapte şi produse din lapte – 78,73 kg; legume – 66,08 kg etc. Partidul s-a dovedit a fi însă foarte preocupat de curăţenia poporului român, având în vedere că fiecărui cetăţean îi era repartizată o cantitate de 1,9 kg săpun/an, cu 0,9 kg mai mult ca în 1980!Locuitorii satelor erau obligaţi, pentru a primi raţiile, să vândă la cooperativele locale ouă – de o anumită mărime –, lapte, la preţuri fixate de autorităţi. Ţăranii erau „binecuvântaţi” şi cu alte solicitări aberante. Spre exemplu, dacă doreau să sacrifice un porc, ţăranii trebuiau să crească încă unul pe care să-l dea „la stat”. „Tacâmul de pui”, „salamul cu soia”, „adidaşii de porc”, „nechezolul”, „cicoarea”, „laptele condensat”, „compotul de prune” sau „peştele oceanic” (ne amintim de celebra reclamă „Nici o masă fără peşte!”) au intrat astfel în limbajul cotidian al românilor. Chiar şi pentru aceste produse se stătea la „coadă” ore în şir. Cafeaua originală, săpunul, ciocolata sau ţigările fine – în special Kent, erau produse de mare lux, având rol de monedă forte în orice împrejurare.

Criza alimentară era doar un aspect al celei economice în care se găsea ţara. Deşi regimul se lăuda cu marile sale rafinării, benzina a fost raţionalizată (30 de litri /lună); circulaţia automobilelor a fost restricţionată – cele care aveau număr cu soţ circulând într-o duminică, cele fără soţ în duminica următoare. Fabricile de maşini se numărau şi ele printre „minunile” regimului, în timp ce românii aşteptau ani de zile până le venea rândul să poată achiziţiona un automobil. În România socialistă, care se dorea „multilateral dezvoltată” până în anul 2000, copiii erau obligaţi să înveţe la lumina lămpilor cu gaz pentru că lumina era întreruptă. Becurile trebuiau să fie doar de 40 waţi, în timp ce propaganda ceauşistă vorbea de „anii-lumină” ai epocii. „Conducătorul iubit” a recomandat cetăţenilor să pună pe ei „o haină în plus”, în momentul în care s-a luat decizia raţionalizării agentului termic şi a apei calde menajere. În 1988, un decret aberant, ca atâtea altele, stabilea că în spaţiile publice – cu excepţia şcolilor şi grădiniţelor – temperatura să nu fie mai mare de 16° Celsius pe timp de iarnă! Agricultura socialistă, unde anual se raportau mari depăşiri de plan, ducea de fapt o mare lipsă de mână de lucru, regimul rezolvând şi acest aspect în stilu-i caracteristic: scoaterea la muncile agricole a militarilor, elevilor şi studenţilor. Spre exemplu, în anul 1981, 2,5 milioane de elevi şi studenţi au fost scoşi de la cursuri şi trimişi să lucreze în agricultură.

România stătea foarte prost şi la capitolul tehnologie şi infrastructură. Reţeaua telefonică era una din cele mai slab dezvoltate din Europa, cu 700.000 de posturi telefonice la o populaţie de peste 23 milioane locuitori. Sistemul de drumuri şi autostrăzi era şi el într-o stare jalnică, existând o singură autostradă – Bucureşti – Piteşti, cu câteva zeci de kilometri. Nu este deci greşit să afirmăm că situaţia deplorabilă din punct de vedere economic, mizeria în care era ţinut poporul român, a contribuit decisiv la căderea regimului ceauşist în decembrie 1989.

 

Ultima modificare Marţi, 10 August 2010 14:37
Mihai Bozgan / Admin

Mihai Bozgan / Admin

Comunismul in Romania - facebook

Comunismul in Romania - twitter

Pagină de internet: www.comunismulinromania.ro E-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

24 Comentarii

  • Link pentru adăugat comentariu tam scris de tam

    Citesc comenturile dumneavoastra, si ma deprim cand vad cati nostalgici inca sunt in intr-o tara ce a fost devastata, intelectual cat si distrusa moral de COMUNISM. Cei care plang dupa comunsim si spun ca abia asteapta sa emigreze din Romania, as dori sa-i intreb in ce tara vor emigra sau in ce parte, sper doar ca datorita convingerilor pe care le au sa emigreze in state comuniste, pentru a resimti ceea ce au trait in anii 80. Unele din ele ar fi, chiar Rusia, cu Putin la putere revine inapoi la vechile doctrine, apoi Venezuela, chiar si Cuba. Dar nu mergeti in tari capitaliste ca altfel ceea ce spuneti este egal cu zero.

    Vineri, 18 Noiembrie 2011 12:19
  • Link pentru adăugat comentariu anamaria scris de anamaria

    aveam 11 ani la revolutie. imi amintesc ca era frig in case:ne imbracam; se intrerupea curentul: stateam la lumanare si era tare frumos. nu aveam griji si mergeam in feicare weekend la reuniuni de familie pline de haz ce se terminau mereu cu dansuri. noi ca si copii eram relaxati fara griji,chiar daca stateam la cozi, era un motiv de adunare a tuturor din bloc; si nici parintii nu erau asa stresati. dupa revolutie am inceput sa avem griji:trebuia sa avem haine din afara ptr a avea prieteni, ptr a fi vazuti. degeaba eram premianti, daca nu eram bine dotati cu cele venite din afara, eram exclusi din orice grup... dupa revolutie parintii au ramas fara servici, urmand depresii si problemele aferente. nu stiu daca atunci a fost mai bine, sau acum...sunt doar simple amintiri si impresii

    Joi, 29 Septembrie 2011 14:26
  • Link pentru adăugat comentariu anamaria scris de anamaria

    aveam 11 ani la revolutie. imi amintesc ca era frig in case:ne imbracam; se intrerupea curentul: stateam la lumanare si era tare frumos. nu aveam griji si mergeam in feicare weekend la reuniuni de familie pline de haz ce se terminau mereu cu dansuri. noi ca si copii eram relaxati fara griji,chiar daca stateam la cozi, era un motiv de adunare a tuturor din bloc; si nici parintii nu erau asa stresati. dupa revolutie am inceput sa avem griji:trebuia sa avem haine din afara ptr a avea prieteni, ptr a fi vazuti. degeaba eram premianti, daca nu eram bine dotati cu cele venite din afara, eram exclusi din orice grup... dupa revolutie parintii au ramas fara servici, urmand depresii si problemele aferente. nu stiu daca atunci a fost mai bine, sau acum...sunt doar simple amintiri si impresii

    Joi, 29 Septembrie 2011 14:25
  • Link pentru adăugat comentariu valentina scris de valentina

    Da aveti dreptate era rau in comunism ca se dadea mancare cu ratia lasa ca e bn acum ca moare lumea de foame.Si daa aveam o autostrada deplorabila atunci acum "autostrazile" din romania arata mai deplorabil decat o poteca in italia.Romanii sunt bine acum isi pot cumpara masini inainte trebuia sa astepte cativa ani desii aveau banii ,acum in schimb nimeni nu isi poate achizitiona o masina pentru ca nu exista bani.Deci eu sincer abia astept sa plec din tara asta.

    Miercuri, 28 Septembrie 2011 17:51
  • Link pentru adăugat comentariu Tudor scris de Tudor

    Poate ca infrastrucura tarii si modernizarea nu se faceau simtite cu adevarat, insa usor usor, toate acestea s-ar fi dezvoltat in timp. In schimb, de 20 de ani incoace stagnam. In acest interval de timp s-a mai construit abia O autostrada (care pe o portiune are doar 2 benzi) si cateva bucati de autostrada, in timp ce afara se constrruiesc insule in intregime in 2-3 ani...

    Joi, 25 August 2011 12:03
  • Link pentru adăugat comentariu justin marinus scris de justin marinus

    as putea sa dezvolt imens acest subiect insa am sa dau doar cateva exemple: se astepta la un automobil cativa ani doar pentru ca banii romanesti nu aveau nici o valoare, putea sa faca oricati la imprimanta insa s-a preferat asa zisa rationalizare pentru a exporta cat mai mult si a incasa in dolari pentru a putea plati imprumutul de la FMI. Dupa ce s-a achitat in primavara anului 1989 si urmand ca lucrurile sa revina la normal si avnd independenta si fata de vest si fata de est , l-au omorat.nu stiu daca are rost sa enumar: automobile, tractoare ,semanatori, camioane, locomotive, tancuri, avioane, mii de km de cale ferata si retele electrice, 18 hidrocentrale pe olt, zeci de combinate industriale, somaj 0, ... toate acestea desigur au avut un cost. sa imi spuna cineva cate din lista de mai sus care ar putea continua pe cateva pagini bune , se mai produc azi in romania.

    Vineri, 13 Mai 2011 15:36
  • Link pentru adăugat comentariu Carmen scris de Carmen

    S-ar putea sa nu fi cautat eu suficient de bine sau pur si simplu sa nu existe pe site informatiile de care am nevoie. Oricum, ii rog pe cei care stiu mai multe sa ma lamureasca si pe mine.
    Am gasit mai multe surse prin care este explicat cum s-a ajuns ca dupa Primul Razboi Mondial sa fie la putere Partidul Comunist. Este adevarat ca comunismul avea putini suporteri si ca Uniunea Sovietica a impus cu forta Partidul Comunist? De asemenea, este adevarat ca alegerile din 1946 unde comunistii au avut 80 % din voturi fusesera falsificate, dat fiind ca National taranistii obtinusera clar victoria ??

    Joi, 12 Mai 2011 16:32
  • Link pentru adăugat comentariu Carmen scris de Carmen

    mesajul tau...

    Joi, 12 Mai 2011 16:19
  • Link pentru adăugat comentariu Alina scris de Alina

    Am ajuns la acest articol datorita unei teme la engleza in care vorbim despre cel mai important eveniment din sec xx.Am considerat caderea comunismului cel mai important eveniment , deoarece sunt fericita ca nu mam nascut in acest sistem in care nu puteai sa te exprimi liber , in care cineva decidea de cata mancare ai nevoie.Mi se pare de ne crezut ca asa ceva a existat.Nu stiu cum unii pot spune ca Ceausescu a fost cel mai bun sef al tarii.Nu pot sa cred ca unii regreta acest sistem in care statea la coada dupa o bucata de paine , in care totul era la ratie si munceai pentru nimic , in care elevi erau dusi la camp sa lucreze.Mi se pare incredibil ca unii is doresc inca sa traiasca asa.

    Duminică, 16 Ianuarie 2011 11:53
  • Link pentru adăugat comentariu Cornel Constantin Ilie scris de Cornel Constantin Ilie

    Intr-adevăr, ne cuprinde o nostalgie groaznică faţă de comunism! Mai ales ca media de vârstă a celor care lucrează la proiect este undeva în jur de 30 de ani. V-aş sugera sa lecturaţi secţiunea "Despre proiect", poate vă lămuriţi. În orice caz, suntem deschişi la orice material care tratează "prezentarea adevărului".
    Cornel Constantin Ilie

    P.S. Linia dintre "nostalgie" şi "istorie" este foarte subţire. Noi credem ca prezentăm istoria. Însă depinde cu ce ochi priveşti...

    Luni, 20 Decembrie 2010 11:56

Lasacomentariu

Make sure you enter the (*) required information where indicated.
Basic HTML code is allowed.

sus

Ultimele articole